Darul

Stiti zicala aceea cum ca cizmarul umbla fara pingele si croitorul cu nadragii rupti? Fix asa sunt si eu. Dar poate ca asa a trebuit sa fie. Sa scriu eu ultima despre asta. Au scris deja:

Maria si iar ea (Blog si atat)
Mara (Me & my Monkeys)
Mihaela (Olandezul Zburator)
Anamaria (Prajiturele)
Cristina B. (Asocitatia Benefacto)
Crisina C. (Asociatia Conil)
Conil (Conil Kindergarten)
Iulia (Baby Gogoshel)
Ina (Karioka)
Gabriela (Cojocarii)
Carla (Joc Urban)
Dan (Dan Tanasa)

si le multumesc.

Acum o saptamana am lansat o noua campanie umanitara. O campanie pentru copiii mei de suflet - Andrei si Teo. Copiii din Gogosari crescuti doar de tatal lor. Le-am promis ca o sa-i ajut sa aiba caminul lor si inca nu a venit ziua in care sa nu-mi tin de o promisiune. Poate ca unele se realizeaza mai greu, dar tot se realizeaza. Din aceasta categorie sunt in special promisiunile care nu tin numai de mine, cele in a caror realizare am nevoie de ajutor. De mult ajutor. Visam noi la inceputul lui decembrie sa il ajutam pe acest tata singur sa-si reconstruiasca locuinta arsa. Suma necesara era dincolo de puterile mele sau de ale celor dispusi sa ajute. Atunci am trecut la planul doi. Sa cautam o casa de cumparat acolo in sat. Toate casele cat de cat locuibile erau peste 6500-8000 de euro. Cele care ofereau si un minim de confort erau spre 10.000 de euro. Iar multi, foarte multi bani. Eu sunt omul cu realismul... Cautam solutii. Am facut prima campanie de Craciun si atunci am reusit sa strang, din donatii directe si mica mea licitatie, 9000 de lei. Multi bani, dar putini pentru ce imi propusesem. Inainte de Craciun a venit, insa, vestea cea buna. Casa in care locuiau din mila proprietarului era de vanzare. Suma? Doar 20.000 lei, cam 4500 euro. O suma realizabila. Revenise speranta.

 

Acum cateva saptamani am primit o fotografie pe Facebook. Era nepotelul meu ajutandu-l pe tata sa planteze un pomisor. Si mi-am adus aminte de noi, de copilaria noastra, de pomul meu, de radacinile mele. De marul plantat de tata cand m-am nascut. De alinarea pe care mi-o aduce locul in care am crescut, de bunica mea care m-a facut om. M-am gandit la parul pus cand s-a nascut Matilda. La faptul ca ea va fi inca un om cu radacini, valori, familie. Involuntar m-am gandit la copiii fara casa. Si s-a nascut ideea. O licitatie de pomisori, sa donez si sa plantez niste pomisori. Sa-i licitez apoi si sa incerc sa mai strang niste bani pentru casa lor. Vine Pastele, poate reusesc. Ideea insa a crescut de la o zi la alta. Iar cea care a dus spre forma ei finala a fost Adinuta, o fetita de doar 6 ani. Ea mi-a facut un desen frumos cu o casa si un copac, cu fluturi. Cum ar fi fost daca fiecare pomisor ar fi avut un desen care sa-l reprezinte? Si un Ocrotitor care sa-l ajute sa creasca? Sa ma ajute sa strangem banii? Sa fim mai multi? Sa fie mai multi pomisori? Sa fie un Eveniment pe Facebook. Locul de unde au pornit toate acum 5 luni. Sa fie strangere de fonduri.

 

Ideea a prins viata. Am rugat 20 de echipe mama-copil sa realizeze un desen cu un copacel- sa le fie Ocrotitori. Unele mamici cu bloguri, altele cu mici afaceri personale, altele prietene din media, altele pur si simplu prietene. Toate bune si frumoase. Le multumesc. Am pornit cu 21 de pomisori, ultimul reprezentat de un desen facut chiar de Teo si Andrei. Am numarat astazi pomisorii si am ajuns la 35. Cum? Pentru ca ni s-au alaturat si alti oameni frumosi care au dorit sa ne dea o mana de ajutor. Unii sub forma de donatii oferite spre licitare, altii cu propriul desen. In doar 7 zile am ajuns intr-un punct in care nici nu visam. Inceputul a fost foarte greu. Panicant de greu. Traim vremuri urate, ficare om se gandeste la ce va face maine si daca va mai avea el maine. Cel putin oamenii pe care-i cunosc eu. Dar, o data in plus, aveau sa ma convinga de generozitatea lor si de faptul ca a fi uman nu tine de cati bani ai in cont. A trecut o saptamana din campanie si suntem foarte aproape de a implini visul. Insa cred ca acesti ultimi bani de care mai avem nevoi se vor strange cel mai greu. Sau poate ma insel.

Pomisorul nostru, cel desenat de mine si de Matilda, este Pomisorul Casutelor si arata cam asa:

 

cu amprentutele "mof" ale Matildei in loc de usite. Ne-am propus sa strangem 100 de lei pentru fiecare casuta. De fapt acesta era visul pentru fiecare pomisor, sa gasim cate 10 oameni sa ofere cate 50 de lei si fiecare pomisor ar fi prins viata iar, in final, am fi strans toti banii necesari.
 

Maine este ziua Matildei. Copilul meu pe care-l iubesc de ma doare. Dar ea are tot ce-i trebuie. Tot ce vrea si poate multe pe care nu le vrea dar eu am vrut sa le aiba. Matilda va primi oricum multe cadouri. De la mama ei, de la familia ei, de la toti cei care o iubesc sau indragesc. Daca o indragiti si voi, pe ea si pe blogul nostru, daca doriti sa ne faceti un dar- va invit sa dati viata unui pomisor. Acesta este darul pe care-l dorim pentru noi atunci cand o sa aniversam doi ani de mama si fiica. Darul nostru se va duce mai departe catre cei doi copilasi care nu au nimic. Nici casa, nici familie si nici cadouri. Coincidenta? Tot maine este si ziua de nastere a lui Benone, tatal acestei familii. Ii facem cel mai frumos dar de ziua lui?

Va prezint mai jos toti pomisorii din cadrul campaniei noastre. Alegeti unul. Faceti o donatie. Pentru multi dintre ei fiecare donatie este rasplatita cu un cadou frumos. Pentru fiecare aveti si linkul unde-i pueti gasi pe Facebook. Daca nu aveti un profil acolo imi puteti lasa un mesaj aici. Daca dam viata tuturor pomisorilor, Andrei si Teo or sa aiba casa lor. Un loc in care va exista iar o viata normala. Nu lux, nu rasfat, doar o sansa sa traiasca decent.

Cititoarea de pe blog care a oferit sau va oferi cea mai mare suma in cadrul acestei campanii, si isi doreste- evident, va primi spatiul unei postari personale pe acest blog. Tema va fi aleasa de ea asa cum simte. Va multumesc!

Donatiile se fac in contul RO52VBBU2587UN3555702701 Volksbank, sucursala Unirii, deschis pe numele Margarit Miruna Mihaela specificand pomisorul preferat.

Pomisorii care nu au strans inca o suma de pana la 100 de lei sunt pomisorii care inca asteapta sa li se dea viata. Ocrotitorii lor s-au alaturat mai tarziu campaniei si au nevoie de putin ajutor ca sa recupereze. Asa ca o sa incepem cu ei, au cea mai mare nevoie sa fie "udati".

 

                                         

Pomiosorul Fericit- realizat de o fetita numai un zambet- Ana Bianca. A pus veselia si in acest pomisor desenat de ea. Mami care se ocupa cu Magia Florilor a fost doar pe post de asistenta. Le multumim pentru ca sunt iar alaturi de noi si in aceasta campanie, multumim Ioana. Daca vreti sa zambiti impreuna cu noi puteti face o donatie in contul acestui pomisor. Lasati un comentariu cu suma donata. Va multumim!

Pomisorul Sportiv-  Pomisorul Sportiv- in viziunea micutei Hanaa si pomisorii trebuie sa faca sport. Impreauna cu mamica ei, Andreea, vor sa ajute in cadrul campaniei noastre si ne-au trimis acest desen energizant. Persoana care ofera cea mai mare donatie pentru acest pomisor va primi din partea Andreei - owner Relax Zone Studio- la alegere o sedinta de fitness sau zumba adulti sau zumba copii. (zona Mogosoaia). Cine vrea sa faca sport?
 

********************************************************************************

Pomisorii la inceput de drum- sunt cei care au strans pana acum intre 100 si 200 de lei. Cei pe cale sa-si atinga maturitatea cat de curand.

Pomisor cu Familie -  Unde artistu-i mic mami munceste si deseneaza frumos tablou de Familie Karioka. Alex a pus amprenta finala frunzarind prin copacel. Mi se par adorabili in aceasta formula de patru, familie+catelul. Daca sunteti si voi fanii lor va invitam sa faceti donatii in contul acestui pomisor familist. Multumim Alex si speram ca te-ai distrat pictand tot ce ai prins prin casa, mami nu stim cat s-a bucurat, dar ii multumim pentru rabdare.

Pomisor cu fluturi - Asociatia pentru Dravet doreste sa dea viata unui pomisor in cadrul campaniei noastre. Le multumim foarte mult pentru gandul bun. Cine doreste sa faca donatii in contul Pomisorului cu fluturi trebuie sa stie ca pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei va primi o astfel de felicitare lucrata manual de membrii Asociatiei pentru Dravet. Fiti generosi! 

 

Pomisorul Copii pentru copii-  cele sapte desene minunate au fost realizate in cadrul Clubului de arte plastice Conil de catre copiii si adolescentii ce nevoi speciale. Copilasii si-au pus tot sufletul in realizarea lor asa ca nu am putut alege doar un desen. Ajutati ca acest copacel sa prinda viata! Pentru orice donatie mai mare de 50 de lei primiti unul dintre desenele de mai jos. Va invitam sa donati si sa facem acesti copii fericiti! Va multumim!

 

Pomisorul cu Speranta-  Asociatia Pavel prin Roxana Dumitru mi-a trimis astazi doua desene realizate de Daniel si copiii internati in Insitutul Oncologic Fundeni. Copiii au aflat ieri despre povestea noastra si astazi i-au adus Roxanei aceste doua desene. Capitanul lor a fost Daniel, un baietel de 13 ani internat acolo pentru tratament. Copiii sunt speranta noastra, fara indoiala! Multumim, copii frumosi!

 

 

Pomisorul Pom- Pom -Gogo- Pom- realizat de Baby Gogoshel, Alex, si mamica lui Iulia. Le multumim pentru efort, mai ales ca mami Iulia se intoarce de astazi la serviciu. Ii uram sa treaca usor peste acest pas si va invitam sa le facem ziua mai frumoasa donand pentru pomisorul lor cu gogosele. Nu uitati sa lasati un comentariu cu suma donata, multumim!

 Pomisorul Malaietz -realizat de Antonia intr-o tehnica speciala. Va mai amintiti picturile pe malai? Din el speram sa rasara un pomisor vesel si frumos asa cum este si desenul Antoniei. Dana, mamica, este un om foarte special care ajuta acolo unde copiii lipsiti de aparare au nevoie de ea. Donati pentru pomisorul lor specificand "pentru Malaiet". Multumim! Acest pomisor reprezinta si Asociatia S.O.S. Vietile copiilor.

 

 

 

Pomisorul Prajiturit-realizat de micul artist Filip. Nu stiu daca isi doreste sa mearga pe urmele mamei lui, dar pomisorii cu prajturele i-au iesit deliciosi. Desenul este in format A4 si mesterit in carioca. Daca doriti sa faceti o donatie in contul acestui copacel eu stiu ca Anamaria are o surpriza dulce pentru voi, un set de 10 prajiturele Pomisor. 

 

Pomisorul cu Manute- de copii frumosi si veseli. Maria si Vladimir si-au pus manutele impreuna si au realizat acest pomisor de primavara. In desenul lor este soare si veselie. Ei sunt putin raciti si le uram sa se faca repede sanatosi, iar pe voi va invitam sa cresteti cu donatii pomisorul lor si sa ne ajutati la implinirea visului. Nu uitati sa lasati un mesaj cu suma donata. Multumim Gabi pentru efort si implicare

 

 

 

Pomisor cu Zane- este un pomisor magic desenat de Maya impreuna cu bunica ei. Ii multumim Ramonei, mamica, pentru tot ceea ce face si in mod special pentru Craciunul frumos pe care l-a oferit celor doi copilasi- Andrei si Teo. Un Craciun in familie. Daca doriti sa luati o bagheta magica din pomisorul lor va invitam sa faceti o donatie specificand pentru Pomisorul cu Zane. Va multumim!

 

Pomisor cu Ingeri- acest pomisor cu aripi suave de ingeri si Inger pazitor a fost realizat de Clara, o fetita cu mult spirit artistic. Eu cred ca va ajunge ceva frumos in viata. Multumim mami Cristina pentru implicare, esti mereu alaturi de noi. Ne este tare drag de pomisorul ei realizat in acuarele pe panza si speram sa va placa si voua. Nu uitati sa precizati catre ce copacel donati- adica pentru "pomisorul cu ingeri" si sa lasati aici un comentariu cu suma donata. Multumim!

 

Pomisor cu Soare- pictat de Tudor singur, singurel. Tudor are doar 3 ani. El si mamica lui, Andreea, pun umarul pentru a ajuta.Desenul este realizat in acuarela pe hartie. Eu spun ca micul artist promite. Sa-l incurajam si sa donam pentru pomisorul lui! Este pomisorul Bebster.ro si persoana care va oferi cea mai mare suma va beneficia de o consultatie pe tema diversificarii sanatoase a alimentatiei copilului + sugestii de retete sanatoase.

Va multumim!

 

 ********************************************************************************

 

Pomisorii avansati - sunt foarte aproape de a fi pomisori impliniti. Ei au strans pana acum sume intre 200 si 500 de lei. Daca ii mai ajutati putin or sa fie si ei pomisori fericiti.

 

Pomisor cu Suflet- realizat de multe manute mici dar pricepute din cadrul Academiei Piticilor, proiect schitat si coordonat cu multa dragoste de catre Ruxandra Ion, mamica lor de peste zi. Mi-au spus ca au presarat si praf magic de copilarie. Spera impreuna cu noi sa aduca o casua si soarele din ea pentru Andrei si Teo. Daca va doriti si voi acest lucru va invitam sa donati in contul acestui pomisor specificand pentru Pomisorul cu Suflet. Va multumim!

 

Pomisorul Degetele Vesele - pictat de Robi si indrumat de mamica lui Cristina. Este pictat cu degetelele lui micute pe panza si are dimensiunea de 18/24 cm. Robi si Cristina sunt doua suflete foarte speciale si si-au dorit foarte mult sa ajute in campania noastra. Cristina conduce Asociatia Benefacto si au propriile lor campanii. Le multumim ca ni s-au alaturat. Donati pentru pomisorul lor specificand pentru Degetele Vesele. Acest pomisor reprezinta si Asociatia Benefacto. Va multumim!

Cel care va face cea mai mare donatie pentru acest pomisor primeste un cadou sub forma unui mic tablou lucrat in tehnica quilling de copii din Centrul de Plasament Cehu Silvaniei.

 

 

 

 

Pomisorul Anotimpurilor- Pomisor cu Anotimpuri, realizat de Rares si Victor asistati de mamica lor. Au muncit mult si au pus mult suflet. Mie imi place foarte mult ce a iesit. Daca va place si voua faceti o donatie pentru pomisorul lor. Desenul este realizat pe 4 coli A4 prin tehnica degetelului :). Pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei Laura ofera o bratara realizata de ea.

 

Pomisorul Olandez - realizat de Victor, baietel blond si frumos. Victor a preluat tema de la mama lui, Mihaela, si a realizat un pomisor in spiritul Olandezului Zburator. Le multumim pentru ca au acceptat invitatia de a participa in campania noastra. Daca va plac lalelele sau daca va place Olanda va invitam sa donati pentru pomisorul acestor oameni frumosi si talentati. Nu uitati sa precizati Pomisorul Olandez atunci cand faceti donatia in cont. Multumim!

 

 Pomisorul Vesel -cum se pare ca talentul se transmite in familie, Adinuta - fetita Ralucai, a decupat, lipit si desenat acest frumos copacel textil pe canvas. Ii multumim pentru daruire si cred ca va va convinge si pe voi sa contribuiti cu o donatie pentru veselia lui. Multumim!

 Pentru fiecare donatie mai mare de 50 de lei Ralca ofera cadou o bentita/apion realizata de ea.

 

Pomisorul Organik- The Tree of Life realizat de micuta Maya si asistata de mamica ei, Bianca. Le multumim ca s-au alaturat campaniei noastre! Iar surpriza din partea acestor fete frumoase este ca pentru orice donatie de 100 de lei Bianca Iordan va ofera un Ulei de argan (30 ml) sau un deodorant Piatra de Alaun (120 gr). Multumim si nu uitati sa specificati atunci cand faceti donatia pentru Pomisorul Organik.

 

********************************************************************************

 

 

Pomisorii impliniti au depasit deja din donatii suma de 500 de lei. Unii dintre ei trecand chiar de 1000 de lei.

 

 

Pomisor cu Bubuline -realizat de mica printesa Anastasia impreuna cu mamica ei, Oana. Ele au mesterit pentru noi o pictura in culori acrilice pe canvas care ne duce cu mintea catre plaiurile elenice unde locuiesc. Le multumim si lor penru ca si-au invins raul, sunt cam bolnavioare, si au reusit sa contribuie in campania noastra. Daca doriti sa primiti acest desen faceti cea mai mare donatie in contul lui si Oana il trimite catre voi. Cine da mai mult? Copacelul lor se va transforma intr-unul real pe 14 aprilie.

 

Pomisorul Ocrotit - este oferit din inima de Ovidiu, un baietel de 9 ani. Acest pomisor a ajuns la mine prin Narcisa Sabau (iNes Group) pentru a ajuta in strangerea noastra de fonduri. Trebuie sa va spun si voua ca daca nu ar fi fost Narcisa cu donatia ei personala si cea din partea Fundatiei iNes nu am fi fost astazi participanti in cadrul acestui eveniment. Ei mi-au facut o donatie foarte generoasa de Craciun si, dupa cum vedeti, nu se opresc nici acum. Multumesc din suflet Narcisa! Daca doriti si ca pomisorul lor sa prinda viata faceti o donatie pentru el.

 

Pomisor cu Fericire - Daniel are 13 ani si este mare amator de StreetDance, el este internat pentru tratament la Institutul Oncologic Fundeni. Ieri a aflat de la Roxana Dumitru povestea copilasilor nostri si astazi a venit cu acest desen spunand ca doreste si el sa ajute copiii care au ramas fara casa. Intelegeti? Eu sunt fara cuvinte. Asociatia Pavel, multumim! Multumim Daniel!

 

Acest pomisor a strans pana acum suma de 1200 lei.

 

Pomisor cu mere roz- a avut o intreaga istorie pana a ajuns sa fie acest pomisor cu mere roz si albastre- asa cum si-a dorit artista Smaranda. Ii multumim Mariei pentru implicare si pentru rabdare. Daca doriti sa donati pentru pomisorul lor ar trebui sa stiti ca Maria ofera o carte pentru fiecare donatie de 50 de lei, doua carti pentru o donatie de 100 de lei si tot asa, ati prins ideea. Nu uitati sa lasati cun comentariu cu suma donata. Donatiile se fac in acelasi cont specificat mai sus precizand: pentru "pomisor cu mere roz".

 

Pomisor cu Gemene- realizat de gemenele noastre dragi Natalia si Sofia. Ele tocmai ce au implinit 3 ani, dar impreuna fac treaba unuia de 6 ani. Sub atenta supraveghere a mamicii Carla au realizat acest frumos colaj cu meri. Le multumim ca au ignorat raceala si au sclipicit penru campania noastra. Daca va plac si voua merele cu sclipici va invitam sa donati pentru pomisorul lor ingemanat. Nu uitati sa lasati un comentariu cu suma donata. Multumim!

 

Pomisor cu Liniste- are un cer luminos, asa cum si-a dorit micuta Alesia. Ea este fetita unei prietene dragi si vechi de cand lumea. A vazut campania noastra si si-a dorit foarte mult sa ajute. Ne-au trimis acest frumos desen (si un altul surpriza drept cadou pentru cei care fac donatii). Mamica se numeste Sinziana Iaru, este un foarte talentat Make-up Artist, ea va propune asa:
1. Cine face cea mai mare donatie primeste acest tablou pe canvas de 40/60 cm.
2. Pentru orice donatie peste 200 de lei ofera o sedinta de machiaj, cu sfaturi&co, impreuna cu echipa ei Beyond Make-up by Sinziana Iaru.
3. Pentru prima persoana care doneaza suma de 100 de lei un alt tablou surpriza.

 Pomisor cu Maimutele - realizat de artistul nostru consacrat: Max. Max s-a trezit pe cap cu tema blogului mamei din dotare- maimutelele. Daca priviti atent o sa o vedeti pe Mara dormind cu VK in cuibul din varful pomului. Le multumim pentru ca au acceptat invitatia de a participa in aceasta strangere de fonduri. Daca va plac bananele si maimutelele simpatice va invitam sa donati in contul acestui pomisor. Multumim!

 

Pomisorul Casutelor- pictat de mami si amprentat de Matilda in culoarea ei preferata: "mof". Desenul este in ulei pe panza si are 20/20 cm. Pentru pomisorul nostru alegem varianta donatie comuna, cine doreste sa ajute cu orice suma de bani o poate depune in contul anuntat specificand pentru Pomisorul Casutelor. Persoana care va oferi cea mai mare suma va primi desenul nostru. Fiti generosi! Multumim!

 

Pomisorul Muzical- ii multumim lui Petru pentru ca ne-a acordat rabdarea si atentia pentru a desena acest pomisor. La 12 ani toti baietii au treaba :). Ii multumim si Ioanei, mama lui, pentru ca ne este mereu alaturi si se implica sincer si din suflet in campaniile noastre. Va multumim si voua daca alegeti sa donati pentru acest pomisor tot pe ton cu pomisorul din tema noastra. Nu uitati sa lasati un mesaj cu suma donata.

 

 

 

********************************************************************************

 

 

 

Pomisori sub forma de licitatii.

 

Pomisor cu bufnite - Pomisor cu Bufnite- tablou din panza pe sasiu realizat prin tehnica decoupage si culori acrilice, are dimensiunea de 20x20 cm. Copacelul vesel cu Bufnite este oferit de Mongolezia Hand Made spre a fi licitat. Pretul de incepere este de 25 de lei. Ii multumim Mihaelei pentru donatie si va invitam sa licitati!

 

Licitatia pentru acest tablou a fost inchisa la 100 de lei. Multumim!

 

 Pomisorul Fait@Main- Fait@Main Evenimente Tematice ofera spre licitatie o sculptura florala Pomisor. Pomisorul poate fi realizat din ce flori sau in ce combinatii cromatice isi doreste castigatorul lui. Cred ca ar fi un super aranjament pentru masa de Paste. Le multumim foarte mult pentru implicarea in campania noastra si pe voi va invitam sa licitati. Toti banii obtinuti in urma licitatiei sunt donati pentru casuta copiilor. Licitatia incepe de la 150 de lei. Multumim si multumim Cristina Adriana!

 

Pomisorul Inflorit - tablou din panza pe sasiu executat cu tehnica decoupage si culori acrilice. Tabloul are dimensiunea de 50x20 cm. Este realizat cu drag de Mihaela si reprezinta o donatie a Mongolezia Hand Made pentru a fi licitat. Licitatia pentru acest pomisor incepe de la 45 de lei. Va invitam sa licitati, toti banutii donati merg in contul casei!

Pomisorul Ursilor-  o ursuleata mica si doi ursi mai mari au pornit in cautare de crengute, au mesterit si colorat si iata ce le-a iesit. Adina (mami urs) a dorit sa se alature campaniei noastre si a realizat impreuna cu Mariuca acest pomisor oferit spre licitare. Ar fi un reusit decor pentru Paste. Licitatia incepe de la 50 de lei. Adina imi spune ca daca cineva ofera mai mult de 100 de lei ii va mai oferi un cadou surpriza. Fiti generosi, este pentru o cauza nobila. Multumim!

 

 Pomisorul de langa casa- Acest desen a fost realizat de Andrei si Teo in timpul celor cateva zile de Craciun petrecute acasa la Ramona, o prietena draga, care si-a dorit sa le ofere copiilor un Craciun in familie. Desenul s-a pastrat si si-a gasit acum adevaratul sens. El este desenul simbol pentru pomisorul care va fi plantat in curtea casei dupa cumparare. Pentru acest pomisor a fost deschisa licitatie si si-a gasit deja un Ocrotitor care a facut o oferta de 500 de lei. Ii multumim! Licitatia este inchisa.

 

 Pomisorul cu desen- Donatia venit din partea Smallprint Romania prin initiatoarea acestui concept la noi in tara - Daniela Man. Dana si-a oferit sprijinul proiectului nostru printr-o donatie constand intr-un medalion din argint pur in care va fi transpus desenul copilului vostru. Medalioanele sunt realizate printr-o tehnica speciala care pastreaza fidelitatea perfecta a imaginii folisite. O amintire foarte speciala pentru orice parinte. Licitatia pentru acest medalion incepe de la 400 de lei.
 

Exista deja o oferta cu suma de 500 de lei. Licitatia este inchisa.

 

********************************************************************************

 

 

Daca ati avut rabdarea si ati citit pana aici va anunt cu drag ca la sfarsitul campaniei o sa avem un premiu surpriza oferit prin tragere la sorti. Va multumesc pentru ca ati fost alaturi de noi si pentru ca ajutati la implinirea acestui vis!

 

 

 



Sanatate prin sport, duminica ora 11

Duminica de la ora 11 ne vedem in Parcul Lumea Copiilor (sector 4, langa Palatul Copiilor) pentru a face putina Miscare pentru Sanatate. Intrarea este libera!

Eveniment organizat de Primaria Sectorului 4 in parteneriat cu Get Fit, Scoala de Dans, Zumba Romania, Boot Camp, El-dor Plant. Detalii gasiti si pe Pagina de Facebook a Evenimetului.

Scrisori pentru Matilda (10)

marti, 2 aprilie 2013

 

 

 

Draga mea,

 

Te priveam cum te tot foiesti sa-ti gasesti un loc bun de dormit. Pe stanga, pe dreapta, ba cu fundul in sus. M-ai facut sa zambesc la amintirea zilelor de inceput de aprilie de acum doi ani. Tot asa ma foiam si eu incercand sa gasesc o pozitie in care sa avem loc amandoua si sa prindem 2-3 ore de somn. Nu prea mai era loc. Ne amuzam ca trecuse 1 aprilie, ar fi fost o data perfecta pentru a te naste, in spiritul a tot ceea ce ni se intamplase. Nu ai vrut pe 1, tu stiai ca ti s-a spus alta data si o asteptai. Nici pe 3 nu ai vrut, sa fi fost in aceeasi zi cu cea care-mi fusese pana atunci cea mai aproape de ideea de "copilul meu". Tu vroiai sa te nasti de ziua ta, ti s-a spus ca termenul tau este pe 9, pai atunci pe 9 sa fie. Ti-a placut sa pastrezi simetria si te-ai nascut la fix 40 de saptamani la fix ora patru. Mi-a fost atat de teama sa nu te pierd, ma rugam sa stai macar pana la sapte luni, pana la orice varsta care ti-ar fi permis sa supravietuiesti fara mine. Cand am trecut si de hopul de la 32 de saptamani am stiut ca o sa fii bine. Am privit fiecare zi ca pe o binecuvantare. Am iubit fiecare zi cu tine, iar ultima saptamana a fost cea mai speciala. Ti-am vorbit, te-am mangaiat. Ti-am povestit mii de lucruri. Am stat numai cu tine. Erai gata, erai bine, ne mai astepta doar nasterea. Apoi... necunoscutul.

 

 

 

 

Mergeam ieri de manuta ta prin parc si te priveam cu ochii de turist care descopera pentru prima data un oras fascinant. Orasul este vechi si nou, este cunoscut si necunoscut. Are mereu o straduta pe care nu ai mai vazut-o sau poate ca ai mai trecut pe ea de zece ori dar abia acum ai vazut florile rosii de la fereastra de sus. Erau acolo si data trecuta? Imi place sa te privesc asa. Universul meu de fascinatie infinita. Esti a mea, viata din viata mea, din trupul meu, dar esti si a ta, viata din viata ta. Ochii tai stiu totul si ma privesc inapoi ca pe cel mai cunoscut oras. Sunt inca tot universul tau, tot ceea ce cunosti mai bine, punctul tau de echilibru. Pe cat imi esti tu de necunoscuta pe atat iti sunt eu de cunoscuta tie. Intr-o zi o sa ne intalnim intr-un punct in care o sa ne privim cu aceiasi ochi.

 

Incep sa uit cum era cand inca erai in mine. Senzatia miscarilor tale. Mi-e tare dor de ele, dar le uit... Anul trecut inca te visam acolo, inca prea atat de real. Acum ma uit la filmuletele cu tine miscand dincolo de "perdea" si imi pare incredibil ca suntem noi. Tu inca nedezvaluita, eu inca nedescoperita. Incep sa uit si ma lupt sa te pastrez inca acolo, sa mai stiu cum era. Vrem sa va stim mereu in siguranta, sa va tinem "legati" de noi. Ne este greu sa va lasam. Si mie mi-a fost greu, am invatat, insa, sa-ti las aripile sa zboare. Sa te las sa fii cine ar fi trebuit tu sa fii. Ca orice mama te-am visat ca o oglinda a mea, ca ceea ce mi-as fi dorit eu sa fie copilul meu perfect. Te-am visat cuminte, intelegatoare, buna si frumoasa. Apoi am inteles ca tu nu ai cum sa fii umbra mea, oglinda mea. Tu aveai sa fii tu, asa cum te-ai nascut sa fii. Pot doar sa fiu exemplul tau. Tu poti primi doar ceea ce vei decide ca-i bun pentru tine. Dar inca pari sa fii nascuta din visul meu.

 

Se spune ca ne nastem buni. Eu nu cred asta. Ne nastem diferiti. Unii pozitivi, altii mai putin. Venim pe lume cunoscand atat de multe lucruri. Nu stiu cum se intampla sa fie asa. Dar nu ne nastem foi de hartie albe. Nu ne nastem doar senini si plini de bunatate. Ne nastem sa fim cineva, iar acel cineva incepe sa se vada inca din pantecul mamei. Inca din primele zile de om nascut. Ne nastem cu tendinta de a fi buni sau nu. Daca am avut noroc sa fie pusa bunatate in noi, atunci ne va fi usor sa fim buni. Daca ne-am nascut fara ea... atunci va trebui sa o invatam, atunci va trebui sa avem exemplul bun langa noi. Poate nu o sa simtim sa intindem mana si sa ajutam, dar putem invata asta.

 

Eu simt si cred ca tu ai venit ca un suflet bun. Dar cred ca este si datoria mea sa iti fiu si exemplu. Esti atat de blanda, de vesela, de delicata. Ai fost asa din prima clipa. Ai venit pe lume intelegatoare. Toleranta. Intelegi mereu. Ma ierti cand nu sunt langa tine. Ma primesti razand si-mi povestesti ce ai mai facut. Iti place "mof" si mereu imi povestesti ceva cu mov. Iar eu am ochii in lacrimi la fiecare lucru mov pe care-l vad.  Intelegi ca uneori lipsesc pentru a face bine acolo unde este nevoie. Este saptamana noastra speciala. Saptamana pana la ziua ta. Am lipsit mult. Abia acum incep sa-ti organizez petrecerea. Anul trecut stiam si ce culoare or sa aiba baloanele, asortate- evident- cu servetelele. Dar stiu ca ai inceput sa intelegi. Si de ce lipsesc, si de ce vorbesc cu oameni necunoscuti la telfon si le tot explic. Si de ce tot povestesc despre o casa. Despre pomi. Despre bani. Strangem bani, iubita mea. Incercam sa cumparam o casa pentru copilasii pe care-i cunosti doar din poze. Daca o sa gasim suficient de multi oameni care stiu sa faca bine, pana la petrecerea ta, o sa strangem suma necesara. O sa reusim sa-i ajutam sa aiba si ei un acasa al lor. O sa cresti si o sa-i cunosti. O sa stii de ce lipsesc noaptea de langa tine si ma culc abia spre ziua. De ce ziua verific de 100 de ori conturile sa vad daca au mai intrat donatii, de ce fac tot ceea ce fac. Iar atunci cand o sa stii sper sa alegi sa faci bine. Pentru ca buna esti.

 

 

Te iubeste mami.

Maine ne auzim (si vedem) la radio

Maine, 1 aprilie 2013, de la ora 11 ne auzim si vedem la Radio Romania 3 Net- Florian Pitis. Am primit cu drag invitatia de a vorbi despre campaniile umanitare desfasurate online si despre noul nostru proiect  "Un pom pentru o casa!".  Multumesc Ramona Dumitru pentru invitatie.

Sa imi tineti pumnii!


Ne puteti urmari online pe www.radio3net.ro

Poveste despre un om cu o taina

Acum 7 ani locuiam intr-o garsoniera inchirita in Militari, dupa Pacii. La capatul lumii- cum simt si acum acel loc. Ma mutasem acolo impreuna cu iubitul meu. Am facut concesia de a ma desparti de cartierul drag in care crescusem, pe cealalta parte a orasului, pentru a ajunge el mai repede la serviciu. Pentru mine era suficient sa fiu aproape de o statie de metrou. Era una la doua statii mici de troleibuz, le puteam merge lejer pe jos. Apoi 10 minute si gata, eram salvata, eram in centru. Pentru el, mai ales ca incepea munca la 7 de dimineata, ar fi fost foarte greu sa strabata orasul pentru a ajunge la CET-ul unde lucra. Deci am luat catel si purcel si m-am mutat in garsoniera de la capatul lumii mele. Ca in orice relatie in care unul da si celalalt primeste viitorul era previzibil: s-a terminat. El s-a mutat inapoi la ai lui, la 10 minute distanta, eu am ramas acolo mai singura decat am fost in toata viata mea. A fost o purificare, o experienta grea de care probabil ca aveam nevoie. Cea mai lipsita de bani, oameni, impliniri. In acea perioada l-am cunoscut pe el. Simpatic, atragator, cuceritor. Mi-a placut, m-a atras. Ceva insa nu era asa cum ar fi trebuit, simteam ca ceva nu este bine cu el. Am inceput sa ne cunoastem, lucrurile mergeau frumos.

 

 

Dupa un timp mi-a spus ca trebuie sa vorbim despre ceva. De obicei cand auzi asta iti si imginezi discutia despre cat esti tu de minunata si cum nu este vina ta, ca e vina lui si ca meriti ceva mai bun bla, bla, bla. De aceasta data a fost altceva. Tocmai pentru ca eu eram minunata si bla, bla, el trebuia sa-mi vorbeasca despre ceva serios. Nu stiu daca i-a venit usor, daca proceda asa in mod normal, cu toate ca mie mi se parea singura modalitate in care trebuia procedat. A vrut sa vorbim despre o afectiune de care suferea. Nu pentru ca ar fi fost ceva contagios sau mi s-ar fi putut intampla ceva mie, ci pentru ca eu trebuia sa stiu ce sa fac pentru a nu i se intampla ceva lui. Nu am avut nevoie de prea multe explicatii. Eram familiarizata cu boala lui, stiam ce trebuie sa fac si mai ales ce sa nu fac. A procedat corect, asa cum ar trebui sa procedeze orice om cu o boala cronica.

 

Intr-o dimineata eram veseli la o cafea vesela. Facusem micul dejun. Vorbeam maruntisuri. Prostioare. O dimineata normala. O dimineata in care nu te astepti ca omnul din fata ta sa inceapa sa priveasca fix, apoi sa intorca intr-un mod ciudat privirea, capul si sa inceapa sa tremure scotand un sunet sugrumat. Nu-mi amintesc cum am sarit de la locul meu, am dat masa la o parte si l-am prins inainte de a cadea pe gresie. Era foarte greu si nu-l puteam sustine. Convulsiile faceau sarcina si mai grea. Mintea mea intrase deja pe robot automat si executam. Stiam ca trebuie sa ma uit la ceas. M-am uitat. Stiam ca trebuie sa-l asez pe o parte si sa-l protejez sa nu se loveasca de ceva. Nu trebuia sa-l tin strans pentru ca muschii si asa foarte incordati ar fi avut de suferit. Nu trebuia sa incerc sa-i bag mana in gura sau un alt obiect. Limba nu "se inghite" asa. Era suficient sa stea pe o parte, sa nu se inece. Forta inclestarii este atat de mare incat daca incerci sa bagi degetul intre dinti ai putea pati o rana serioasa. Orice obiect dur poate distruge dantura. Imi era totusi teama sa nu se inece, sigur ramasese cu mancare in gura. Am stat jos langa el si am asteptat sa treaca episodul. Imi amintesc ca nu ma gandeam la altceva decat sa cronometrez durata si pe cine sa sun dupa. Nu stiam cu siguranta ce va fi dupa. Saliva aparuta la gura era rosiatica, isi muscase limba... Buzele erau vinetii, si pielea. Nu parea sa respire deloc. Am avut un moment de panica, daca pateste ceva mai grav. Sa chem ambulanta?! In clipa aceea s-a oprit. Muschii s-au relaxat. Aerul a inceput sa intre violent. Cazuse intr-un somn profund, un fel de coma. Parea ca doarme. Mi-am da seama ca nu am cum sa-l misc de acolo. Imi era teama si de o noua criza. L-am sters de saliva, i-am curatat si spalat gura. Avea leziuni pe limba, se muscase serios. Am adus o patura si o perna. Am sunat prima persoana de contact din telefon. I-am dat adresa.

 

Avea epilepsie. Facuse prima criza dupa foarte multi ani. Reusisera sa-i gaseasca un tratament eficient si daca il lua in mod regulat, fara abatere, totul era bine. Crizele se declansasera in copilarie in urma unui episod hipotermic, cazuse intr-un rau. A durat mult pana cand i-au gasit un tratament. In principiu il tineau mereu "drogat" cu fenobarbital. Ii afectase parti ale creierului. Nu mai era cine ar fi trebuit sa fie. Avusese totusi norocul sa gaseasca un tratament care acum functiona. Numai ca in acea zi uitase... Nu-si luase tratamentul cu el. Nu luase doza de seara si nici pe cea de dimineata. 24 de ore. Suficient cant sa ii declanseze o criza mare. S-a trezit si ii era teama sa nu fi urinat. Tot repeta asta. I-am spus ca este ok, l-am dus la toaleta si apoi in pat. A venit si fratele lui. Era uimit ca m-am descurcat si ca nu m-am speriat. Si mai ales ca am cronometrat durata crizei. Si-a cerut scuze. Amandoi se simteau foarte prost. Nu stiu pentru ce. Ca si cum eu as fi patit ceva.  Stiam ce inseamna epilepsia, stiam cum arata o criza, ce trebuie facut si mai ales stiam ca omul de langa mine sufera de aceasta afectiune. Ar fi putut sa nu-mi spuna. Mai ales ca era bine de foarte multi ani. Probabil ca daca nu as fi stiut motivul crizei m-as fi speriat. As fi crezut cu siguranta ca a facut un atac cerebral.

 

 

Nu s-a mai vorbit niciodata despre asta. Relatia s-a racit. Eu m-am mutat inapoi pe aripa de sud a orasului. Am mai ramas amici un timp. Probabil ca niciunul dintre noi nu a fost suficient de matur ca sa accepte si a treia persoana in relatie: epilepsia.

 

Ieri a fost Ziua Internationala a luptei impotriva epilepsiei. Am fost si noi alaturi de ei printr-un mic gest. Am adus o modesta contributie pentru unul dintre programele lor. Asociatia pentru Dravet- o forma rara de epilepsie care afecteaza copiii inca din primul an de viata- si-a propus sa deschida in Bucuresti un centru de zi pentru ingrijirea copiilor cu aceasta afectiune. Ei au nevoie de supraveghere permanenta. Pentru Sindromul Dravet nu exista inca un tratament vindecator. Daca doriti sa-i sprijniti intrati pe siteul lor www.dravet.ro. Puteti face donatii, achizitiona produse simbolice sau puteti redirectiona 2% din impozitul vostru pe venit. Transmiteti mai departe informatiile aflate. Prin simpla purtare a fluturasului violet am avut ocazia sa vorbesc altor zece oameni despre ce semnifica el, ce este Sindromul Dravet si cum pot ajuta.

 

 

 

Astazi se poarta mov

Astazi de la ora 10,30 sunteti asteptati la Talcioc Urban DRAVET.  Acest Talcioc este unul foarte special, este organizat in beneficiul copiilor cu boli epileptice rare- asa cum este si Sindromul Dravet. Este o forma rara pentru care nu exista nicio modalitate de vindecare.

 

Daca doriti sa aflati mai multe si despre cum puteti sprijini  initiativele lor- asa cum est Centrul de zi "Exista speranta"- intrati pe pagina lor de internet. Tot acolo puteti afla si care este contul in care puteti redirectiona 2% din impozitul vostru pe venit.

 

Talciocul de astazi va avea loc la Scoala Libera Waldorf strada Scarlatescu numarul 50, sector 1. Aveti harta aici. Participa oameni frumosi ca:

 

Buchetiera (http://buchetiera.ro/),

De-a brutaria (http://deabrutaria.wordpress.com/),

Editurile Cartea Copiilor (http://carteacopiilor.ro/) si Elena Francisc Publishing (http://www.elenafrancisc.ro/ro/),

Interesart (http://interesart.wordpress.com/),

jucariile ecologice Bio Toys (http://bio-toys.ro/), Trai Strasnic (http://www.traistrasnic.ro/),

Lumea lui Momo (http://lumealuimomo.blogspot.ro/),

Lilu Tesa (http://lilutesa.ro/),

100% pasiune (http://www.sutalasutapasiune.ro/)- Raluca Ungureanu, prietena mea draga.

 

Iar surprizele din program sunt:

- atelier de paine cu Mira Loghin - Lumea lui Momo, de la 11.30, la mansarda,

- tot de la 11.30 atelier de flori cu Ruxandra Mateescu,

- dupa 12.30 atelier de povesti cu Ada Petre.

 

 

 

 

 

Nu uitati sa purtati hainute mov, aceasta este culoarea zilei.

Evenimentele acestui sfarsit de saptamana - Cristian Margarit si Otilia Mantelers la Baneasa Shopping City

 



 

In cadrul evenimentelor organizate de GetFit la Baneasa Shopping City ii puteti audia pe prietenii nostri Cristian Margarit si Otilia Mantelers - invitat special in ziua de sambata. Puteti obtine inforamatii si sfaturi personalizate in mod direct si gratuit. Participarea este libera! Seminariile se tin la Cinema Vip, Studioul 2.

 

Vineri de la 10,30 la 12,30 puteti participa la seminarul Nutritia pentru slabire si combaterea celulitei sustinut de Cristian Margarit. Eu spun sa nu-l ratati pentru ca nu o sa va mai intalniti cu aceste informatii.

 

 

 

Sambata de la 10,30 la 12,30 puteti participa la seminarul sustinut de Otilia Mantelers - Playful Parenting - educatia copiilor prin joc. Otilia doreste sa va vorbeasca desre:

 

1.Playful Parenting a lui Larry Cohen. Ce inseamna Playful Parenting, de ce este important sa se joace parintele cu copilul sau - exemple multe de jocuri hazlii si terapeutice care ne apropie de copiii nostri;
2. Despre conectarea cu copilul si timpl special;
3. Mecanismul rasului si al chicotelilor;
3. Jocuri cand copilul se izoleaza de noi, parintii.

 

 

Le multumesc pentru impartasire si va recomand cu incredere sa participati la seminariilor lor!

 

 

Week-end placut!

O altfel de urare - Ajutati!

In noptile cand nu am somn stau si ma gandesc cat noroc am avut sa fim bine. Da, sunt un parinte singur, dar am stiut asta de la bun inceput. Stiam ca cealalta jumatate nu va fi niciodata langa noi si mi-am facut toate calculele pornind de la asta. Cand stii ce te asteapta te poti pregati pentru ce va urma. Nu am ramas singure in urma unei tragedii sau a unui abandon. Am avut norocul sa am resursele materiale. Ii puteam oferi copilului tot ceea ce avea nevoie. Am avut si resursele sufletesti, dorind si asteptand de foarte mult timp acest copil. Am avut si resursele psihice, stiind foarte bine ce inseamna viata de parinte. Am avut norocul sa am o mama langa mine. A fost greu, dar nu atat de greu pe cat ar fi fost daca nu aveam toate acestea. Dar atunci cand nu stii? Cand nu te astepti? Cand ai o viata frumoasa in doi si viata pe care tu o stii se termina brusc? Cand partenerul dispare, intr-un fel sau in altul? Cand nu ai un singur copil- ai trei, patru? Cand nu mai ai o casa, nu mai ai resurse sau ai extrem de putine? Ce faci atunci? Fugi? Iti parasesti copiii? Furi? Mori? Ceri ajutor?

In urma cu ceva timp aflasem despre o Asociatie care purta in nume cuvintele "familie monoparentala". M-am inscris cu mare drag si cu speranta in unirea fortelor si in ocazia de a face mult bine. Dezamagirea a fost pe masura. In naivitatea mea credeam ca un parinte singur rezoneaza altfel fata de un altul la fel ca el. Il intelege fara cuvinte. Nu-l judeca, nu-l trage de urechi, pur si simplu il intelege.  Iar atunci cand intr-un loc se unesc multi astfel de parinti, toti cu putere si posibilitati (materiale, intelectuale, conexiuni), pot face lucruri mari pentru cei care nu au avut acelasi noroc. Chiar am crezut. Dar nu. Cei cu intelegere au fost putini, dar sunt tare fericita sa-i fi cunoscut. Atunci a trebuit sa ma intorc in punctul initial, sa cer ajutorul celor care mi-l mai oferisera, sa cer sprijinul acolo unde stiam ca exista suflet si disponibilitate. Sa ma intorc iar catre voi.

Prin intermediul asociatie despre care va povestea am cunoscut o mama, o mama care cerea ajutorul. O sa-i spunem Alina- doresc sa-i protejez identitatea. Este singura. Are trei copii. De sase, patru si doi ani- doua fetite si un baietel. Pe drum se afla al patrulea copilas, tot o fetita. Probabil se va naste prin iunie. Mama nu stie exact, abia acum a reusit sa ajunga la prima ecografie. Traieste cu cei trei copii intr-o camera dintr-un apartament inchiriat impreuna cu niste prieteni. Nu are serviciu, deci nici venituri fixe. Realizeaza traduceri din franceza si engleza, face manichiura si pedichiura atunci cand are cliente. Din acesti bani, care pot fi sau nu, si din alocatiile copiilor isi intretine familia. Chiria pentru acea camera este de 600 de lei pe luna. Bani pe care luna aceasta nu ii are. Alte facturi, alimente, lucruri necesare pentru copii... Cand nu ai serviciu nu-ti sunt primiti copiii la gradinita. Sau ar fi, daca ai plati. Gradinita la stat costa cam 300 de lei pe luna pentru un copil. Cum ea are trei copii suma se tripleaza, 900-1000 de lei pe luna.  Bani pe care mama nu-i are, deci copiii nu se duc la gradinita sau cresa. Stand acasa, ei trebuie supravegheati. Mama nu are pe nimeni care sa o ajute cu supravegherea copiilor, pe absolut nimeni. Deci sta cu ei acasa. Stand cu ei acasa nu poate lucra sau cauta un serviciu stabil. Si asa se invarte cercul vicios. Pentru a avea bani de gradinita are nevoie de serviciu, ca sa mearga la serviciu are nevoie ca cei mici sa fie dusi undeva peste zi. Si tot asa.

Tot pentru ca nu are serviciu nu a fost primita de niciun medic de familie. Cu toate ca are acest drept, persoanele fara venit sunt asigurate in baza pachetului minim de servicii medicale. Pentru ca nu are medic de familie nu poate beneficia de gratuitatile monitorizarii sarcinii. Nimic spectaculos, dar macar sa stie cum este bebelusul. Din fericire omul bun pe nume Dana Pluhovici m-a auzit cand am spus ca am aflat de un caz grav si ne-a ajutat cu un medic de familie. Ii multumim din suflet. Multumim si pentru intelegerea fata de faptul ca neavand cu cine lasa copiii, decat foarte rar, nu va putea sa ajunga la aceasta doamna doctor generoasa imediat. Iar daca toate acestea nu erau suficiente, fetita cea mare are probleme cardiace care impun monitorizare constanta. Diagnosticul este unul pompos si pretentios, mama ne-a pus documentele medicale la dispozitie, dar important este ca fetita sa ajunga periodic la medic. Speranta este ca aceasta afectiune sa se remedieze in timp si sa nu fie nevoie de o interventie chirurgicala. A fost luna aceasta la un control platit de noi si lucrurile sunt bine. Dar are nevoie de bani pe viitor si cum va spuneam... cercul vicios.

De ce toate acestea? Pentru ca viata intr-o zi a hotarat ca nu vrea sa mai fie frumoasa. Pentru ca partenerul ei, tatal celor patru copii, a hotarat sa nu mai fie cel dinainte. Sa devina violent fata de ea si fata de copii- de aceea doresc sa nu existe nicio forma sub care sa dea de urma lor. Iar mama si-a luat copiii si a fugit. A trebuit sa faca asta pentru a-i proteja. Ii iubeste. Este o mama. Nu este deloc genul acela de om pe care ti-l imaginezi dintr-un stereotip cand afli ca are trei copii si inca unul in pantec. Ce-si doreste cel mai mult este sa nu-si piarda copiii. Face si imposibilul pentru asta. Dar mi-e teama ca imposibilul nu o va ajuta in lunile care urmeaza. Va trebui sa nasca. Va lipsi de acasa pentru cateva zile. Zile in care nu va fi nimeni sa stea cu cei mici. Apoi or sa urmeze saptamanile sau lunile acelea de inceput cand abia se descurca doi oameni cu un singur bebelus. Dar o mama singura cu patru copii. Cu siguranta nu va putea lucra. Deci nu vor avea niciun ban. Dar ea cauta solutii si o cred ca a ajuns sa nu mai stie cum va face sa-si hraneasca si maine copiii. Este singura. Ne-a cerut ajutorul.

Edna Hibel 1975 - Mother with four children

Are nevoie de:

- alimente, produse pentru igiena, haine, incaltaminte.

- scutece marimea 5 si pentru nou-nascut.

- comisioane pe care le poate face de acasa - traduceri, manichiura.

- o solutie pentru perioada cand va fi in maternitate, probabil si pentru saptamanile de dupa.

- o locuinta sociala pentru a nu mai plati chirie.

- un medic ginecolog dispus sa o ia sub observatie si sa o asiste la nastere.

- bani.

Fetita de sase ani poarta 28-29 la incaltaminte.

Baietelul de patru ani poarta 26-27 la incaltaminte.

Fetita de doi ani poarta 23 la incaltaminte.

Stiu ca pare foarte mult, coplesitor de mult, dar daca ne unim fortele cred ca-i putem face viata putin mai usoara. Daca puteti ajuta cu ceva, orice, chiar si cu idei, va rog sa ma contactati. Stiu ca numele sunt importante, oamenii se pot simti implicati si printr-o simpla coincidenta de nume. Stiu si care este forta imaginilor, mai ales ca cei trei copii sunt niste papusi, dar dupa mult gandit am decis sa nu pun nicio imagine reala, cu toate ca aveam acordul mamei. Vreau sa-i tinem protejati.

Pentru a nu exista suspiciuni legate de intrebuintarea eventualilor bani donati o sa folosim contul Grupului nostru de pe FaceBook si o sa va pun la dispozitie chitantele. De obicei banii mi se par cel mai greu de strans, in acest caz cred ca aceasta va fi partea "usoara"... Nu stiu, sincer, cum putem rezolva problema cu ingrijirea celor mici pe perioada cand mama nu o va putea face. Probabil tot prin bani, platind o bona interna dispusa sa stea doua luni acolo, copiii trebuie sa o cunoasca si sa se acomodeze cu ea... Dar asta inseamna multi, multi bani. Vreau sa cred ca va exista un om atat de bun si de generos incat sa se ofere drept "bunica" pentru acesti copii. Trebuie doar sa gasim acel om. Ne ajutati? Va multumim!

Grup de sprijin pe Facebook- O mana de ajutor de la o mana de oameni
Persoane de contact - Miruna Margarit, email miruna_margarit@yahoo.com

Donatii in contul grupului: IBAN RO23VBBU2509UN3555702701, Volksbank, sucursala Unirii - Margarit Miruna Mihaela. (va rugam specificati caz Mama singura).

Viata executata sau executarea vietii

Dimineata, ora 8. Eu treaza de la 6,45, ea treaza de la 7,15 (a avut o zi matinala). Cum spuneam- ora 8 si eu inca ne-nimic, maimutica avea chef de joaca. Mai lua un fard, mai o pensula, mai hainele mele. Niste muzica, topaila. Da' nu desenam ceva pe noua tabla de la nenea M.? Sau niste acuarele? Sau sa citim ceva? Citim ceva. Ba cu mingea! Si cu cealalta minge. Si cu cealalta. Apoi imi povesteste in stilul pantomimic consacrat cum s-a lovit de o cutie cu jucarii cand se juca ieri cu mingea numarul doi. Are si o zgarietura sa ateste incidentul. Se cearta putin cu mingea, apoi cearta cutia. Isi aduce aminte de muzica. Mami pune muzica. Ea executa coregrafia de la "Bate vantul frunzele". Cantecul se termina. Vrea altul. Daaa, cel cu degetelele. Acum numaram degetele. Le denumim. O data, de doua, de noua. Preferatii sunt: degetul aratator si cel mic. Vrea sa stau pe canapea si ea sa "danseze" la mine in brate. Adica sa sara cu detenta maxima. Un bun masaj anticelulitic, recomandam. Deci o dimineata obisnuita in casa celor doua ele.

Ajunge bona eliberatoare si bag viteaza sa ma aranjez si sa plec spre birou. Cand... cineva suna insistent la usa. Sunat de om strain care nu cunoaste soneria. Or fi vanzatori sau cersetori, zic. Si-mi amintesc ca doamna bona are prostul obicei de a intra in casa si de a nu incuia usa. Imi suna alarma interioara- usa deschisa, copil in casa, copil care se duce la usa pentru ca e mereu vesela de musafiri, eu in chiloti, bona se schimba. Din doi pasi eram la usa sarind peste Matilda, scrantind minunatul spate din doatre, cu un picior bagat in dres, cu fusta pe celalalt, incui usa. Pun inima la locul ei si ma uit pe vizor. Mati deja juca tzontzoroiul nerabdatoare sa afle cine ne calca pragul asa dis-de-dimineata. La usa un domn cu aer oficial. Nu este vecin. Nu pare sa fie nici un vanzator/strangator de fonduri, nici evlavios nu pare, deci nu vrea sa ne predice ceva. Suna iar. Ma gandesc ca-i totusi ceva important. Trag un pulover lung pe mine si deschid.

Domnul cam la 35-40 de ani, blond spre chel, scoate din buzunar o legitimatie. Este de la politie. Zic hait, m-au gasit, dar orice ar fi nu am facut eu. Doreste sa-l insotesc un etaj mai sus pentru a fi martor la un spart de usi. Este cu executorul judecatoresc si alti "specialisti", executa silit un vecin. Matilda isi pierde interesul, nu-i nici bun de joaca, nici vreun colet nu a adus, se retrage in casa. Eu acum ce sa zic, ma scuz onorabil ca nu-s nici macar "decenta" si ca trebuie sa plec la serviciu. Domnul insista pentru ca nu au gasit pe nimeni si le trebuie neaparat un martor. Sunt slavata de o voce care se adude strigand pe scara ca a gasit pe cineva. Ii urez o zi buna si inchid. Ma imbrac, imi chem taxi si plec.

Pe dum imi amintesc de comunicatul lipit acum cateva luni pe usa scarii. Era anuntul de scoatere la licitatie prin executare silita a unui apartament de la etajul 7. Stiu ca l-am citit cu interes ca sa vad cat costa si la cate camere era. Suma enorma, vreo 60.000 de euro datorati dintr-un imprumut pentru garsoniera respectiva. Fusese cumparata in boom-ul imobiliar cand un apartament cu doua camere la noi in bloc, ca al meu, ajungea la 130.000 de euro . Cat sa fi fost si garsoniera? Vreo 80.000 probabil. Piata imobiliara s-a dus de rapa, veniturile s-au dus si ele si oamenii au ramas cu datoriile. Proprietari pe aerul din casa pe datorie. Cine sa mai cumpere acum o garsoniera pe 60 si ceva de mii de euro. Nimeni. Nu stiu daca au vandut sau erau pur si simplu expropriati de banca. Teribil. Ma trec fiori reci. Acum venisera sa sparga usa. In casa toate bunurile, nu stiu de ce nu au venit sa si le ia. Probabil ca or sa i le arunce in strada. Cu proces verbal, bineinteles. Sa-ti arunce unii viata in strada... Ma gandesc cu groaza ca astia am putea fi si noi, oricare dintre noi. Sa vina niste straini si sa-ti sparga usa, sa-ti scoata bunirile din casa, sa-ti scoata viata in strada. Sa te execute.

Acum 6 ani cand am facut creditul pentru casa a fost o nebunie. Aveam ceva bani pusi de o parte. Era pe la sfarsitul lui martie si se anuntau dividende bune de la serviciu. Mama are mai multe actiuni. Ar fi fost o suma buna. Nu trebuia sa ne imprumutam decat de o parte din bani. In ziua accea i-am zis unui prieten ca mi-as dori un apartament la parc, la Tineretului. Toata viata mi-am dorit sa stau acolo. Imi spune ca a lui soacra, postarita in zona, stie un apartament de vanzare. Primesc numarul de telefon. Sun. Stabilim o intalnire pentru a doua zi. La 8,30 eram cu mama la ei in casa. Un apartament cu doua camere, decomandat, la 2 minute de parc, la 3 de metrou, in randul doi de blocuri, exact asa cum imi dorisem. Cea mai frumoasa energie pe care am simtit-o intr-o casa. Era casa mea! Nu mai locuia nimeni acolo, dar se vedea ca au fost niste oameni foarte speciali. Calatorisera mult, aveau obiecte stranse din toata lumea, picturi, amintiri. In sufragerie un divan din catifea mov lung cat tot peretele. Covoarele din plus mustar cred ca fusesera si ele aduse din calatorii. El- un fost cadrul militar si un iubitor de arta, picta. Ea- o doamna eleganta, blanda, rafinata, o Doamna. Aveam sa o cunosc in timpul tranzactiei, mi-a urat sa aduc copii pe lume, ca ea tare mult si-a dorit. Cand au mutat totul din casa mi-au lasat o carticica tivita cu fir de aur si o icoana pe perete. Mi s-a parut un gest minunat. Le-am pastrat.

Casa asta a fost sa fie a mea. S-au tras niste sfori, s-au aliniat planete, s-au dat oameni peste cap. Imprumutul nostru pe 6 ani inca nu iesise si cineva m-a imprumutat cu toti banii pentru o luna. Toti banii insemnand cam 65 de mii de euro. Cine mai face asa ceva? Proprietarii mi-au dat cheile pentru a ma apuca de renovat cu o luna inainte sa le dau si banii. Imprumutul a iesit, mi-am dat datoria. O alta persoana ne-a oferit banii pentru renovari si mobilat cu un termen foarte lung de restituire. De la aproape nimic ajunsesem intr-o luna la o casa. Si la un credit pe 6 ani in franci elvetieni. Francul atunci era 1,8 lei, iar euro 3,2. Imi aduc aminte cum stateam in cada si tot calculam paritatea intre cele doua. Pretul apartamentului era un euro, eu luam creditul in franci, iar plata o faceam in lei. Am reusit prin conturi si negocieri sa am pirderi minime. Am iesit bine. Apoi a inceput lungul sir de rate. Termenul fiind asa de mic rata era enorma. Alesesem 6 ani pentru ca mama era codebitor, si sponsor principal, si eram ingradite de varsta ei. Plateam cam o mie de euro pe luna. Tot salariul meu si jumatate din al ei. Stiam cum e sa traiesit cu 2 milioane (vechi) pe luna. Statusem un an in chirie si astia erau banii care imi ramaneau. Doua milioane si tichetele de masa. Era un efort major, ne bazam pe dividendele din anul urmator pentru a mai face o plata anticipata. Pe vremea aia se platea comision pentru rambursarea anticipata, era 2% dupa primul an si 1% dupa al doilea. A fost cel mai ieftin credit posibil, extrem de rentabil. Putea fi si mai bun daca l-as fi facut doar pe numele meu si pe 30 de ani. Rata ar fi fost la sfet iar noi am fi platit tot anticipat. Am fi redus foarte mult din dobanda platita. Oricum, a fost bine.

Partea mai trista a inceput prin 2008 cand cursul a luat-o razna. De la o luna la alta francul nostru crestea precum Fat Frumos. Ne secatuia de resurse, iar cand venea ziua ratei cred ca imi mai dispareau 5 ani din viata. Devenea din ce in ce mai greu. Intre timp avansasem la serviciu si salariul meu sa marise mult. Cand am pornit la drum aveam 1000 de lei. Un nimic. Acum crescuse, dar si cursul crestea si nu reuseam sa mai acoperim rata. Ne rugam sa fi fost un an bun, sa luam dividendele si sa inchidem creditul. A fost un an bun. Am luat leii si i-am depus intr-un cont la aceeasi banca. Apoi am inceput sa pandesc cursul. Francul ajunsese la 2,8 lei. In fiecare zi deschideam Cursul valutar si-mi statea inima. Nu ma mai vedeam iesita din groaza ca nu o sa reusim sa achitam creditul. Iar francul tot crestea, si crestea. Atunci Moise Guran mi-a salvat sanatatea mintala. Ii urmaream emisiunea. Omul este valoros, la propriu. Aud cum cineva face tranzactii pe piata francului, ca cineva baga franci in piata. Aport de valuta inseamna scaderea cursului. Zic Doamne ajuta! A doua zi eram prima la banca. Francul ajunsese la 2,2 lei. Aveam o suma mare. Le cer sa imi negocieze cursul prin Trezorerie. Se intoarce cu fituica si mi-o arata: 2,02 lei pentru un franc. Am facut transferul si am economisit o suma incredibila. Nu-mi venea sa cred. Era vineri. Luni cursul a luat-o iar la galop si a ajuns la ceea ce este astazi, dublu. Doua zeci de randuri de cruci si mari multumiri domnului Guran. O sa fiu fanul lui pe viata. Am scapat si am devenit proprietarul spatiului dintre cei 4 pereti si al celor 2 metri si ceva din cota indiviza.

Aveam o casa. Taurul are nevoie de o casa. Trebuie sa stie ca ceva e al lui. Aveam unde sa-mi pun capul linistita pe perna. Aveam locul meu. Aveam unde sa fac si sa cresc copii. Aveam cuibul meu. Cunosc teoriile despre rentabilitatea chiriei si despre cat este de demodat spiritul asta al proprietatii, dar nu este pentru mine. N-as putea niciodata, m-ar fi consumat si m-ar fi terminat. Instabilitatea ma omora. Mai dau uneori peste dosarul imprumutului. Peste toate calculele. Simt si acum fiorii si tremuratul de mana cand lasam la banca tot venitul nostru. De atunci nu mai pot sa mananc iarut. Mancam iaurt si covrigi. A fost greu, dar am avut noroc de sprijin. Daca nu era mama nu cred ca as fi indraznit sa fac un astfel de credit. Probabil ca as mai fi asteptat si as fi facut altul, mai tarziu. Am avut noroc ca a fost o perioada foarte buna pentru firma in care lucram si actiunile au inflorit. Acum imi doream sa ne mutam. Dar se anunta vremuri negre spre foarte negre. Vreau singuranta pentru mine si pentru familia mea. Copilul meu merita totul, nu-i pot limita resursele ca sa ne mutam. Ea inca nu simte lipsa de spatiu. Este doar nevoia mea sa am putin de loc al meu. O sa reorganizez casa. Nu ne puteam muta acum. Am restrans visele si cheltuielile. Facem economii. Instinctul meu imi spune ca din greul pe care-l traversam acum urmeaza si mai greu. Poate ca de dimineata inca nu eram foarte convinsa, dar imaginea usii sparte m-a facut sa inchid capitolul mutare. Stam aici. Nu este momentul sa facem datorii. Tinem banii, este posibil sa trebuiasca sa traim din ei in anii ce vor urma.

Cum dezvatam copilul de suzeta

Pe numele ei de cod Ciuzi- roz, fluorescenta, cu vrabiute, cu vacute, Nuk, Avent, Tommee Tippee, ect. Prietenia cu Ciuzi s-a instalat greu. Prima data li s-a facut cunostinta pe la venerabila varsta de o luna a stimatului bebelus. Bebelus care isi stabilise programul de masa fix in mijlocul perioadei de veghe, nici cand se trezea, nici cand se culca. Si, ca un bebelus care se respecta, incepuse sa stea cu ochii zgaiti pe pereti perioade mai lungi de timp si nu prea ii mai ardea de dormit. Apoi devenea cam obosita si adormea si mai greu. Mama, ca orice mama care nu se "respecta", crestea singura acest bebelus si trebuia sa gaseasca, undeva in cele 24 de ore, si niste timp pentru intretinut casa si masa si igiena corporala. Deci avea nevoie de "un ceva" care sa ajute la culcatul si la ocuparea timpului bebelusului cat avea ea treaba. Cum mainile inca nu nimereau eficient in gura, mama s-a gandit ca ar fi buna o suzeta. Zis si facut. Ales frumoase suzete, din mai multe materiale, texturi si forme. Bebelusul a votat intr-un final pentru Nuk ortodontica. Initial, mama, isi propusese sa incerce varianta fara suzeta, spera ca bebelusul sa nimereasca sa-si suga degetul. Stia despre toate recomandarile anti-suzeta. Bebelusul era unul alaptat, spera ca acesta sa adoarma la san. Dar bebelusul a crescut si a avut alte planuri. Cu degetul a cochetat pentru scurt timp pe la 3 luni. Dar nu l-a pasionat. Asa ca mama a recurs la suzeta. Ii oferea cele cateva minute extra pe zi. Un compromis.

Partea cu alesul suzetei a fost usoara, acum urma partea cu: "Cum facem sa stea suzeta mufata?!". Copilul nu stia sa o tina in gura, nu o sugea, suzeta tot pica, copil atipit se trezea si relua ciclul de adormire. Mai mult timp pierdut. Atunci mama si-a amintit cum asistentele "inteligente" protapeau in guri de nounascuti tetine infundate cu tifon. Le puneau o paturica facuta sul in fata si propteau suzeta. Cum schema asta i se parea foarte periculoasa, ca nu stii cum se intoarce bebeliciul cu moaca in patura si Doamne fereste, a ales un fesulet mic facut sul. Asa suzeta statea acolo pentru 5 minute cat adormea bebelusul. Imprietenirea a durat mult si a fost incompleta pana pe la 9 luni. Atunci, bebelusul aflat in crizele existentiale specifice varstei si intr-o eruptie exploziva de dinti, si-a dat seama ca treaba asta din silicon e buna pe post de jucarie pentru dentitie. Ca tot e acolo in gura, deci ar putea sa roada la ea. Atunci s-a produs si marea indragostire, iar Ciuzi a devenit best friend (for life). Si ca aceasta gasca sa fie completa a aparut si Hiporiciu- o paturica de alin.

Initial, suzeta era doar pentru adormit. Apoi a venit era bonei, bona care nu stie cum sa puna problema ca sa-i refuze copilului ceva. Si daca nu stii cum sa-i refuzi, pentru ca "nu" simplu nu functioneaza, copilul ti se suie in cap- urgent. Asa ca tot impingea granitele, si le impingea pana cand facea numai ce vroia. Una dintre aceste dorinte era sa stea toata ziua cu suzeta in bot. Atasamentul crescand incepea si sa protesteze atunci cand ii luai suzeta. Ba chiar sa faca crize de plans pentru stimata suzeta si pentru Hiporici. Incepea sa-i altereze programul de masa, pofta de mancare, comunicarea si manifestarea sentimentelor. Lua si suzeta si ne ignora. Devenea o problema, nu mai stiai daca are o neliniste, daca are nevoie de alinare, comfort sau pur si simplu are chef sa roada la suzete. Cum copilul din poveste este unul foarte incapatanat si hotarat, orice vrei sa-l convingi sa faca, trebuie abordat cu maxima intelepciune si rabdare. Interdictiile de genul "faci asa ca asa vreau eu" nu or sa functioneze in veci, ba din contra. Vrei sa faca ceva in mod obsesivo-repetitiv zi lumina? Spune-i cu "nu". Deci repara, bai mama, in weekenduri tot ce strica bona in cursul saptamanii. Educa in acelasi timp si bona, ca Sisif saracu' a fost unu, iar tu nu ai timp sa rescrii mituri.

Treptat, pentru ca i se explica si este rugat, copilul incepe sa se desprinda de suzeta si sa o lase in pat, acolo unde-i era locul. Rar o mai folosea peste zi. Lucrurile culmineaza joi, 14 martie, cand mama ii spune copilului: "Mai, mami, tu esti mare, doar bebelusii folosesc suzeta." I se mai spusese, dar fara ecou. Copilul sta pe ganduri si duce suzeta si Hiporiciul in pat. Vine ora pentru somnul de pranz si copilul nu primeste suzeta. O scoate din gura si o asezeaza sub paturica. Bona in stupoare maxima. Copilul se trezeste suparat din somn, plange. Bona incearca sa il linisteasca cu suzeta. Copilul refuza. I se ofera o alta suzeta, si alta, si alta. Inca una noua. Intervine si bunica. Niciuna nu este buna. Mai plange si se culca la loc. Bona ii prezinta foarte ingrijorata mamei situatia. A plans copilul. Copilul mai plange uneori, se trezeste si plange. I-am zis sa o lase in pace, doar sa o tina in brate si sa astepte sa se linisteasca. Vine seara. Copilul este alaptat apoi i se citeste o poveste. I se canta un cantecel. Suzeta este tot sub paturica. Copilul este intrebat daca vrea suzi, spune ca nu. Se culca. Au trecut de atunci patru zile, suzeta someaza la locul ei. Paradoxal copilul doarme mult mai bine. Mama si-a petrecut primele 3 nopti de somn din ultimii doi ani si jumatate. Prima trezire pentru alaptat se intampla pe la 5,30-6,30 dimineata, este si ultima. Inainte copilul se trezea din 3 in 3 ore.

Copilul a trecut intr-o noua faza, s-a intamplat atunci cand a vrut si a simtit el. Copilul nu trebuie fortat, trebuie ascultat si tratat cu dragoste si rabdare. Mama asa a crezut mereu, inca de cand era insarcinata. Acesta a fost motto-ul ei. "Am incredere in copilul meu, el stie cel mai bine". Copilul stie cand sa se nasca, cum sa se nasca, cand sa doarma, cand sa manance, ce-i face bine si ce nu, cand vrea sa nu mai suga noaptea, cand vrea sa se intarce, cand vrea sa renunte la suzeta/deget/paturica/jucarie. Copilul trebuie ascultat si respectat. Rezultatul? Un copil extrem de linistit si de echilibrat, un copil intelegator, cooperant. Un copil cu o personalitate infloritoare, cu pareri si idei, cu initiativa. Un copil care este el, nu ceea ce mama lui si-ar fi dorit sa fie. Mama? Da, mama face un efort, este foarte greu sa nu dormi cu anii, sa iti calci pe tot ceea ce ai fost invatat sa faci, sa te scuturi de modelul social sau parintesc, sa reformulezi conceptul de educatie, sa nu te simti rusinat cand al tau copil nu sta "cuminte" pe scaun, dar mama crede ca acest efort merita. Copilul si mama au crescut.

Ce a gasit mama astazi in geanta ei?

Cum dezvatam copilul de suzeta? Il lasam sa renunte singur atunci cand va fi pregatit.

* Nu recomand folosirea suzetelor. Favorizeaza dezvoltarea comportamentelor de control. Ii ofera copilului o falsa alinare. Favorizeaza aparitia cariilor. Peste o anumita varsta devin un factor te stres pentru parinte, iar acesta se rasfrange si asupra copilului.