joi, 13 noiembrie 2014

Back from The Black Hole


Nu stiu daca ati trait sentimentul de viata paralela, de viata care nu va mai apartine si traiti ca un simplu chirias al vietii in care respirati. Ca tot ce se intampla in jurul vostru este ca o piesa de teatru, in regia altuia, si tot ce poti sa faci este sa fii spectator sau sa incerci macar sa mergi si tu cu piesa. Lipsa de control, lipsa de decize, jocul altora nu al tau. O stare din care nu poti iesi, care te duce cu ea si care nu te lasa sa respiri. O neputinta care iti ajunge pana in maduva oaselor si care te face sa nu mai vrei sa decizi nimic, sa mai faci ceva, sa nimic. In urma cu mai bine de o luna m-am surprins in starea asta. De viata straina, de om strain de mine, de spectator. Atat de mult m-am luptat si atat de rau am oboist incat m-am desprins, am plutit. Am trait pentru Ea si nimic mai mult. O persoana straina de mine si de vointa mea. Apoi am simtit ca incep sa ma pierd si de Ea, iar asta a fost momentul in care m-am trezit. Ea avea nevoie sa o apar si era timpul sa ma intorc la noi.

Totul incepuse acum vreo sase luni si cu timpul pusese stapanire pe fiecare coltisor. Pe nesimtite, incet, fara sa-mi dau seama. Treptat motorul meu interior se racea, si vointa sa-l repornesc disparea. Am cedat teren, si cedat, si cedat pana cand pentru mine nu mai ramasese nicio farama pe care sa stau. M-am inchis. M-am adormit. O oboseala incredibila. O lipsa de energie cum nu am mai simtit. Un efort teribil de a functiona in fiecare zi. O copleseala de mult prea mult. De mult prea greu. Am preferat sa nu mai simt si sa nu mai lupt. Sa las totul sa curga, sa faca altii, eu sa execut. A fost o lupta sa ies de acolo, sa ma intorc din universul paralel in care ma exilasem. A trebuit sa ies, sa revin.

Totul a inceput cu plecarea ei. A persoanei pe care fara sa vreau o investisem cu o mare putere asupra vietii noastre. Plecarea bonei. Am realizat abia mai tarziu cat de mult ajunsesem sa depindem de acest strain. Un om pe care-l plateam sa fie parte din familia noastra. Un om care substituia lipsa celuilalt om care ar fi trebuit sa fie acolo. Sau, de fapt, lipsa mea. Lipsa mea pentru ca eu trebuia sa fiu si celalalt om. Un om strain caruia i-am dat puterea sa ne bulverseze complet prin simpla plecare. Plecare intr-un moment foarte prost, sau orice moment ar fi fost la fel de prost. Insa atunci nu aveam plan de acoperire. Aveam unul, dar pentru mult mai tarziu. Si, asa, de pe o zi pe alta echilibrul nostru s-a dus, complet. Si a trebuit sa dansam mai departe pe sarma subtire fara sa avem timp sa ne revenim din ameteala. Iar eu am cazut.

Pentru prima data in cei 3 ani de parinte singur, ba chiar in cei 4 ani de cand copilul acesta fusese conceput, a fost peste puterile mele de om. Viata asta a fost prea mult. Si am trecut prin mult greu, insa niciodata n-a fost mai multa decat as fi putut duce. Mi-am asumat tot, am dus tot, am invins tot. N-am fost niciodata o neputincioasa si nici nu credeam sa devin. Pana cand m-am lasat invinsa. M-am lasat coplesita si am insistat intr-o alegere pe care o vedeam de neschimbat. Nu ma mai vedeam sa o iau de la capat, nu mai puteam sa o vad iar suferind atat, nu mai puteam sa o supun iar la atata chin.

Si nu vorbesc despre nu stiu ce boli apocaliptice, despre nu stiu ce catastrofe. Ci vorbesc despre gradinita. Pe mine m-a infrant gradinita! Suferinta copilului meu in adaptarea in acea gradinita pe care eu am ales-o. Transformarea prin care trecea. Pierderea veseliei, a bucuriei din ochii ei minunati. Cearcanele care-i cresteau de la o zi la alta. Parul pe care-l adunam de prin casa si-l vedeam tot mai rar pe capul ei. Prostia in care am insistat ca-i va fi totusi bine acolo, ca mai avem nevoie de timp. Prostia in care m-am lasat convinsa ca de fapt copilul este problema, nu gradinita care o anula pe zi ce trecea. Prostia in a recunoaste ca am gresit si ca orice moment este cel mai bun sa spunem stop. Prostia in a crede ca daca insist ceva se va schimba si ca se vor lua masurile ca acea persoana gresita va fi inlaturata de acolo. Caci, da, nu copilul era problema, nu era ea, iar asta as fi trebuit sa stiu din prima clipa cand a inceput sa fie speriata, sa se fereasca, sa planga, sa faca pipi pe ea, sa suga degetul, sa nu mai doarma si sa nu mai manance. Toate astea nu se intamplau pentru ca era ea un copil neadaptat. Pentru ca nu era ea un copil bun. Toate se intampalu pentru ca mediul era cel gresit. Iar eu nu am vrut sa accept asta. Nu am acceptat pentru ca eram prea obosita sa o mai luam de la capat. Sa mai caut iar, sa mai stau iar, sa mai vad o adaptare, sa mai aud copii plangand, sa mai vad copii suferind.

A fost nevoie sa vad cu ochii mei cum educatoarea imi pedepsea copilul. Sa vad cum o smucea. Cum o trantea pe scaun. Cum o frustra si stresa permanent. Cum o scotea pe hol sa planga. Sa vad cum atunci cand a fost confruntata nu i-a tresarit un muschi pe fata, ba chiar sa spuna extrem de senina ca ea nu a facut si nu mi-a spus niciodata lucrurile aduse in discutie. Am avut nevoie de trei discutii cu conducerea acelei gradinite ca sa iau decizia. Mult prea tarziu, dar totusi la timp. Am ales cu sufletul greu sa imi retrag copilul dintr-o gradinita care in teorie parea perfecta. O gradinita care avea atat de multe lucruri bune incat refuzai sa le vezi pe cele rele. Dintr-o gradinita asupra careia se mai lamurisera si altii si imi spusesera cu mare tristete sa nu-mi duc copilul acolo. Dintr-o gradinita unde au ramas multi copii dragi noua de care Matilda inca vorbeste zilnic. A trebuit sa accept ca am ales foarte prost pentru ea. Ca cea mai mare greseala a fost sa inscriu copilul intr-o gradinita fara sa stiu cine va fi omul care se va ocupa de copilul meu. Nu o sa mi-o iert niciodata. Am supus-o pe Matilda unui greu pe care nu pot sa mi-l iert!

Aceasta alergere proasta m-a costat parte din sufletul meu. A trebuit sa ma anulez pe mine ca sa nu mai vad suferinta evidenta prin care Matilda trecea. M-am lasat convinsa ca pur si simplu are ea un inceput mai greu, o adaptare mai grea, ca e ea obisnuita cu relatii mult mai blande si mai negociate. Ca eu am gresit crescand un copil obisnuit sa aiba o parere si ca acea parere sa fie respectata. Ca am gresit crescand un copil liber si capabil sa aiba propriile "chefuri" si nevoi. Ca am gresit in tot ce am facut eu ca parinte. Aceasta alegere gresita m-a costat prima despartire prelungita de Matilda in acesti 3 ani jumate. A trebuit sa o duc la bunici la tara pentru doua saptamani. Nu am avut alta solutie. Am luat decizia sa o scot complet din mediu, sa se detaseze. Sa o ajut sa isi revina din isteria in care intrase. Din plansul necontrolat, din crizele teribile pe care le facea atunci cand gresea si cel mai mic lucru. A fost nevoie sa planga sufocat 30 de minute pentru ca nu se asezase "corect" la masa pentu a-mi spune ca destul e destul si gata. A fost, de altfel, si ultima zi de gradinita de cosmar. Am linistit-o, am luat-o in barate si am vorbit cu ea asa cum uitasem sa fac in ultimele luni. Si am ascultat-o pentru prima data cu adevarat. Iar m-a rugat si mi-a spus ca nu mai vrea acolo. Am asigurat-o ca nu o sa mai mearga. M-a luat in brate si mi-a spus ca ma iubeste! Pentru prima data in toata viata ei a spus asta simtind asta ca un om mare! Se intampla acum sapte saptamani si inca mi se strange stomacul de greul care i-a fost.


Maine se fac patru saptamani de cand este la noua gradinita. Gradinita unde adaptarea a durat… trei minute! Nu trei saptamani cu mine prezenta cat a durat dincolo. Nu a trebuit sa fac de garda pe holul gradinitei, sa o incurajez, sa nimic. Pur si simplu am mers, a intrat in sala si atat. Ne pregatisem pentru alte saptamani de cosmar, pentru plans si lupte. Dar n-a fost nevoie de nimic din toate astea. In prima zi a stat cateva ore, in a doua jumatate de zi iar din a treia a stat la program intreg de opt ore. Dupa prima zi ne-a spus in soapta si cu teama: "Mami, aici avem voie sa cantam!" "Mamaie, aici avem voie sa dansam!". Da, i-a fost greu cu noii oameni, cu noii copii, cu noile reguli. Dar a avut parte de intelegere, atentie, dragoste, blandete. Au reusit chiar sa o linisteasca si sa o ajute sa doarma la pranz. De o luna nu mai dormea la pranz pentru ca, nu se stie cum, la fosta gradinita a fost despartita de jucaria ei de somn. Ei afirma ca ea nu ar mai fi vrut-o, eu nu o sa cred asta in vecii vecilor. Chiar in clipa aceasta isi are jucaria si doarme cu ea. Pentru ca jucaria aceea este propteaua si companionul ei de cand s-a nascut. Nu ar fi renuntat la ea fara sa fie fortata, plangea noaptea si o cauta de teama ca i-a fost luata. Acum copilul doarme- mai greu, dar doarme-, mananca, se joaca, invata, evolueaza, isi face prieteni. Copilului ii este bine! Iar eu simt ca respir pentru prima data in sapte luni!

In tot timpul asta n-am putut sa scriu. Orice subiect, orice idée as fi avut era coplesita de toate grijile si gandurile legate de gradinita. De tot ce se intampla acolo, de tot ce as fi vrut sa scriu legat de asta si nu scriam tot sperand ca se va termina si lucrurile se vor schimba in bine. M-am blocat, m-am inchis. Am cenzurat tot ce simteam si orice impuls de a publica Jurnalul de gradinita. Atat de mult am strans din dinti si am plecat capul incat am ajuns sa nu mai traiesc viu. Inca nu-mi gasesc toate vorbele, inca nu ma simt in firea mea, inca astept sa "cada si celalalt pantof", inca numi vine sa zic "hop". Insa avem déjà o saptamana in care dimineata nu a mai spus ca nu vrea sa mearga, in care a inceput iar sa se imbrace singura, in care am plecat razand din casa. Dupa atatea luni de plans si groaza, de lupte pentru a o imbraca, de chin… inca nu-mi vine sa cred ca mi-am recuperat copilul, ca vine iar sa o tin in brate, ca rade si se joaca. O sa revin cu multe dintre gandurile adunate in acest timp. Poate ca experienta noastra ar putea ajuta pe cineva in a lua decizia mai repede, in a nu mai astepta, asa cum am facut eu, sa pice o minune din cer.

N-am avut primavara, n-am avut vara, n-am avut toamna! Dar imi doresc sa avem o iarna cum n-a mai fost! Cea mai frumoasa iarna in care sa ne regasim sufletele! Cel mai frumos Craciun dintre Craciunuri! Sa facem lucruri minunate pentru noi si pentru ceilalti!




26 de comentarii:

  1. oh doamne prin ce ati trecut!!! nu-mi vine sa cred! :((
    Am citit si aseara la o tanti pe blog ( americana) care a nascut si ea in august ca mine si a trebuit sa se intoarca la lucru dupa 3 luni ( atita ii platea firma post natal si nu isi permit sa stea fara plata mai mult acasa) si a trebuit sa duca bebele la daycare. A gasit una privata, care se presupune ca era super, la cineva acasa (aici isi fac multi daycare acasa la ei) . O suna tanti de la daycare sa vina sa ia baiatul ca plinge mult si e agitat si ca nu vrea sa doarma, sa manince etc. Se duc ei cu bebele la medic sa vada ce are,pt ca intr-adevar urla de zici ca-l omora careva. Pediatrul ii spune ca banuieste ca are ceva la picior si-l trimite la specialist. Ii fac astia x-rays si rezulta ca avea femurul rupt!!! iti dai seama ca parintii sund absolut devastati! Au sunat la protectia copilului, la politie si se face investigatie. Io sper sa o bage la puscarie pe cucoana aia. Cum ma sa-i rupi piciorul unui bebe de 3 luni? ce putea sa faca bebele ala sa te enerveze in asa hal?
    si uite citind povesti de astea ca ale voastre, ma duc sa-i dau un hug la barbatu-mio ca munceste in halul in care o face sa pot sta eu acasa cu copiii nostri.
    va doresc numai bine in continuare . sunteti 2 fete minunate si puternice si aveti admiratia mea totala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, eu dupa tot ce am vazut in gradinita aia nu as avea curaj sa mai las copilul intr-o gradinita fara camera. Iar aici lucrurile erau "sfot", se mergea pe terorizarea, foarte putin chestii fizice. Raman cu regretul ca ceilalti parinti care au vazut si auzit aceleasi lucruri ca si mine, nu au fost sa spuna asta. Eu am fost si am insistat pana la limita de a parea zarghita, dar ei evident ca tineau partea educatoarei. Iar inregistrarile video disparusera in mod miraculous.
      Va pupam si admiram familia mare si frumoasa!

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc! Acum trebuie sa recuperez! Am promis un articol pe zi pana la sfarsitul anului :)

      Ștergere
  3. Welcome back, girls! Sa aveti parte numai de zile frumoase ca voi, de acum incolo! Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Ileana! Si voua, noroc ca noi ne stim si pe FB si va urmaresc acolo :)

      Ștergere
  4. Mi a fost atat de dor de voi, cum iti e dor de soare dupa o lunga iarna.. sunteti o Matrioska duioasa si plina de comori, va iubesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Si mie de voi! Acum sunt atat de "nescrisa" ca nici nu stiu de unde sa incep. :)

      Ștergere
  5. Welcome back! Imi pare tare rau de tot ce a trebuit sa indure micuta Matilda. Si fetita mea a inceput gradinita acum o luna (avea 1 an si11 luni) dar s-a adaptat perfect, ii place, merge cu placere, totul decurge normal. Nu stiu cum as fi reactionat daca pateam si eu asa ceva :( Este trist si dureros ca mai exista astfel de oameni in gradinitele pentru care NOI platim totul...si nu este deloc putin. Sper sa fie bine in continuare. Va pup si va imbratisez virtual :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, nici nu stii ce ma bucur cand aud de copii linistiti carora le merge bine!
      La gradintia veche erau copii care veneau de 6-9 luni si care inca suspinau toata ziua. Pentru mine ala a fost primul semnal de alarma.
      Da, gradinita asta costa cu tot cu cele 2-3 optionale pe care le facea vreo 1800 de lei. Si sincer ca nu mi-ar fi parut rau de niciun ban daca nu ar fi anagajat acest specimen de om.
      Si unde mai pui ca ajunsese educatoare prin reconversie profesionala, asta a simtit ea ca-i este chemarea!!!
      Va pupam si noi!

      Ștergere
    2. Offf. Intradevar omul...in speta educatoare conteaza cel mai mult. Sa stie cum sa ia fiecare copil in parte. La mine semnul ca totul decurge bine a fost cand Sabina dupa o saptaman de mers la gradinita, dimineata cand ajungeam fugea sa pupe ingrijitoare si educatoarea. Sper sa va fie bine la noua gradinita si Matilda sa creasca armonios asa cum ai facut-o tu pana acum :)

      Ștergere
  6. Bine ati revenit ! Te asteptam cu nerabdare ! Ne poti spune ce gradinita ati ales ? Si noi suntem interesati de subiect.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, bine v-am regasit!
      Noua gradinita este Elite de pe Lanariei (parcul Carol).
      Este o gradinita cu system de predare classic la baza, dar au adopatat si din alte metodologii ceea ce li s-a parut util. O sa scriu pe larg cu plusuri si cu minusuri.
      Sa va si semnati ca sa stiu sa va raspund personalizat pe viitor, sa stiut ca tot tu esti :)

      Ștergere
  7. M-a emotionat mult tot ce ai scris, mai ales ca este un subiect sensibil si pentru mine. Eu a trebuit sa il duc pe baietelul meu la cresa pentru ca m-am intors la serviciu la 11 luni si nu am gasit alta varianta. Dar am noroc de o educatoare tare rabdatoare si sufletista. Gradinita nu are camere, mi-a fost greu la inceput cu "paranoia" de mama, dar vad cat de mult o iubeste pe educatoare si niciodata nu il las plangand acolo.
    In schimb celelalte educatoare nu imi plac deloc, asa ca atunci cand va mai creste si va trebui sa treaca la alta grupa probabil ca il voi muta. Asta va depinde si de el, sigur, dar daca mie nu imi plac educatoarele, probabil ca nu o sa ii placa nici lui.
    Eu m-am convins ca la gradinita cele mai importante sunt doamnele de acolo, ele fac diferenta intre un copil care se simte iubit si increzator si un copil temator, care ne roaga sa nu il mai lasam acolo.
    Daca poti, m-ar ajuta mult daca mi-ai putea spune numele gradinitei la care sunteti acum. Am mare incredere ca daca pentru Matilda este bine acolo ar putea fi un mediu bun si pentru baietelul meu atunci cand va trebui sa schimbam gradinita. Si el este crescut intr-un spirit liber si pentru mine este foarte important ca oamenii de la gradinita sa il asculte si sa ii ia in considerare parerile.
    Bafta multa in continuare la gradinita! Iar tie multa putere sa treci peste toata perioada asta grea si sa iti regasesti echilibrul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, si gradinita aceasta avea in teorie si chiar in practica foarte multe lucruri bune si unice, lucruri pe care le cautam si am fost foarte incantata cand le-am gasit. Insa factorul uman anula absolut tot. Si cum cel mai important lucrur este omul... pacat de concept, de investitie si de munca.
      O sa scriu despre ambele gradinite, astept sa ne mai invechim putin si aici. Dar pana acum lucrurile sunt chiar ok.
      Va imbratisam!

      Ștergere
  8. Eu..eu am vrut sa iti spun NU, cand am intuit unde vreti sa mergeti ca gradi. Experienta directa cu ea nu aveam, doar povesti ale altora..si-am zis ca mai bine imi tin gura pt ca pareai foarte convinsa ca e alegerea potrivita pt voi. Asa ca am tacut..si acum imi pare rau.:(
    Ma bucur ca te-ai/v-ati intors :) . Sa va fie bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vio, la momentul cand ne-am inscris noi se vehicula ca la noua grupa de eng. va veni o persoana foarte faina. De asta am si insistat si am trecut peste lucrurile care imi displaceau la educatoare de la gr. de germana- era mult prea rigida si aspra pentru ceea ce imi place mie la un om care se ocupa de copii-. Insa acea educatoare nu a mai venit si a venit acest cosmar. Am fost si am vorbit cu dir gradinitei imediat ce am vazut cum tipa si cum se poarta cu ei, apoi au aparut niste modificari in bine, parea sa-si fi asumat criticile si ca se controleaza. Noua ni s-a parut cam dubioasa si brusca schimbarea. Iar de la 1 sept grupele s-au separate complet, orele se desfasurau numai in interior, au venit copiii noi, gradinita s-a transformat in fortareata- parintii mai aveau acces doar in hol- acces la camerele de luat vederi a fost restrictionat. Eu am aflat ce se intampla in calasa abia cand o alta mama mi-a pus imaginile la dispozitie, altfel habar nu as fi avut cam la ce nivel de abuz era comportamentul educatoarei. Atunci am retras copilul.
      Eu nu inteleg cum de toti oamenii care au vazut si auzit ce se intampla acolo nu ies public!
      Iar atitudinea cea mai aiurea a fost ca cei care au copiii la cealalta grupa doar au rasuflat usurati cand s-au sperat grupele si asta a fost. Nimeni nu se implica si nimeni nu se baga!

      Ștergere
    2. De ce tac parintii? Well..eu cred ca tac pt ca:
      1. Pe multi ii intereseaza doar daca al lor copil mananca. doarme, invata chestii. Nu dau doi bani pe plans, pe schimbari de comportament la copil, etc-etc. Din pacate. Culmea, tocmai oamenii mai "mobilati la cap" procedeaza asa..declarand ca sunt prea ocupati cu joburile lor, cu afacerile lor,etc-etc. (vorbesc serios, am facut "studii de caz" caci am vrut sa inteleg ce naiba e-n capul unora!). Daca le ia cineva "povara" cresterii-educarii copilul timp de 9-10 ore, e perfect. Restul..nu mai conteaza.
      2. De frica. Da, sunt inca oameni care se tem ca daca spun ceva copii lor vor fi tratati urat-prost-etc-etc. Nu inteleg nici asta, dar accept ideea ca unii au frica in sange.
      3. De "misrupism". Daca alui lor copil ii este bine (chiar si un bine apparent) de ce sa le pese de altii? Atitudine tipica..o vedem asa de des in jur ca..:(

      Una peste alta..ma bucur mult ca ati iesit din asta. Si va tin pumnii cu noua gradi.
      Si Andrei (face 3 ani in decembrie) va merge (din ianuarie) tot la gradi cu system video. Macar o vreme, la inceput, ..o sa stau agatata de net ca sa vad ce se intampla acolo..Si eu cred ca important este omul care sta cu ei.. FOARTE important!

      Ștergere
  9. Vai de mine, eu credeam ca inca nu te simti bine cu spatele...
    Sper sa va fie bine si nu insista pe vina, a fost o greseala, nu esti prima care a facut-o pacalita de imaginea unei educatoare in fata parintilor...mie saptamana asta mi-a povestit Oriana cum la prima gradi la care a mers ea (care a fost greseala noastra de care ziceam) educatoarea ii lovea pe copiii care nu mancau tot din pachetel la gustare!! Si asta a fost acum 3 ani si pana acum nu mi-a spus niciodata si asta. Ma gandeam cat a putut sa terorizeze femeia aia copiii. Pe ceilalti fiindca a mea a mers doar cateva luni pana ne-am prins despre ce e vorba. Ni mie nu mi-au recunoscut comportamentele pe care mi le povestea copilul acasa si mi-au zis ca e ea sensibila si mica si nu intelege. Cum sa intelegi ca e ok sa fii lovit cand nu poti inca sa colorezi in contur la 4 ani cum erau colegii ei?
    Ce-i drept nici acum nu intelege de ce unii copii sunt loviti prin parc sau smuciti sau nu sunt lasati sa puna mana pe jucarii sau sa-si dezbrace hainele ....si multe altele nu le intelege Ori...pentru ca sunt de neinteles.
    Sper sa va fie bine!
    Gabriela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabriela, stii ce mi-e ciuda? Ca atunci cand au vazut ca nu reusesc sa ma convinga ca sunt eu nebuna si exagerata, aproape ca au reusit sa ma convinga ca Matilda e problema. Ca ea face chestii care o provoca pe educatoare, adica aia era pusa acolo sa fie provocata si ca Mati nu asculta si nu executa ce I se spune.
      Si nu stiu cum, asa peste noapte, dintr-un "copil problema" in gradinita lor, Mati s-a transformat in cel mai cuminte copil la gradinita noua. Adica am stat o saptamana cu tableta lipita de mana ca sa vad cat este Matilda de problematica, dar ea nici macar nu se misca de pe scaun pana nu I se spunea. Iti dai seama ca a avut un soc cand a vazut ca aici au voie sa se JOACE!
      Iar aici si simpla ingrijitoare este foarte atenta la ce simte copilul si cum se poarta. A observant ca Mati acum are nevoie de incurajari si cand au activitati se duce in spatele ei si-i spune "poti sa faci", "incearca", "o sa reusesti". Pentru ca in halul asta au demotivat-o incat nu mai vrea nici sa incerce, incepe si plange si spune ca nu poate. Mai avem de lucru pana cand o sa-si revina la vechea ei stare.
      Iti multumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ai oferit in timpul asta si fara ca macar sa stii!

      Ștergere
    2. Miruna.. drept sa iti spun si daca era o "problema" copilul, ei tot ar fi tb sa stie sa se descurce cu alte metode. Caci tocmai aia e provocarea, sa te descurci nu doar cu copii care stau smirna ci si cu cei care fac invers decat le ceri. Pai daca-l duceam eu pe-al meu la gradi asta..cred ac turba educatoarea, caci Andrei este un copil cum a fost si maica-sa:) cand era mica: daca ii spui nu sau ridici tonul..iti rade in nas si face fix ce-i spui sa nu faca. Iti face-n ciuda, efectiv, te sicaneaza daca te simte ca te-ai enervate si nu esti in stare sa fii calm cu el:)
      Iti intinde si cea mai de neintins limita..daca vrea el:)
      Pai pe el cred ca-l legau de pat:))

      Ștergere
  10. Cata tristete. Imi pare rau pentru suferintele Matildei. Fetita mea are abia 13 luni, dar n-as vrea sa treaca niciodata prin asemenea experiente. Astept sa povestesti mai multe, despre noua gradinita. Sincer, am crezut ca problema de sanatate, legata de spate, nu te lasa sa scrii pe blog. Offf! Va doresc de pe acum, sa aveti sarbatori de vis!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lili, si cu spatele eu cred ca a fost o somatizare a ceea ce ma "cocosa" si la propriu si la figurat. Sunt mult mai bine, pot sa merg pe jos pana la gradinita si inapoi, si e drum cam de 30 de minute tura. Chiar sunt mult mai bine! O sa revin cu Jurnalul de gradinita in care am strans ce era mai important si poate ca altii or sa asculte si de sfatul meu, nu cum am facut eu si nu am ascultat :))

      Ștergere
  11. Miruna, sunt absolut socata de ceea ce am citit aici! Doamne, si cat de tare m-a impresionat gradinita asta, am vizitat-o la deschidere si am tot citit despre ea pe blogul unei mame care si- a dus fetita acolo din prima zi de deschidere a gradinitei, si care e tare multumita! Ba, mai mult, imi parea ingrozitor de rau ca nu pot s-o duc si eu pe a mea acolo, din cauza ca stam prea departe! Si ti-am recomandat-o, de buna credinta, aici intr-un comentariu pe blog, asta-primavara! Te rog sa ma ierti! Am avut cele mai oneste intentii, si as fi putut jura ca Matilda a aterizat in paradis! Am asteptat cu multa nerabdare Jurnalul de gradinita, dar, vazand ca nu scrii nimic, m-am gandit "ce sa scrie femeia daca totul e foarte bine...?". Nu pot sa cred ce-am citit !!! Fetele noastre seamana destul de tare, si au fos crescute cam la fel, si eu as fi gandit exact ca tine- ca am gresit purtandu-ma cu ea in felul in care am facut-o!! Slava Domnului ca v-ati revenit amandoua, putea sa fie mult mai rau, sa ajungi cu copilul la psihlog pentru terapie de luni sau poate ani de zile! Te rog din suflet, scrie Jurnalul de gradinita, sunt convinsa ca multi parinti vor avea de invatat din el! Va imbratisez si sa stii ca ma gandesc cu mult drag la voi, chiar daca nu ne cunoastem in real life! Dana

    RăspundețiȘtergere
  12. Bine ati revenit si ma bucur ca v-ati regasit echilibrul. Si multumesc pentru acest post. Stiu la ce gradinita te referi (am prins in trecut numele ei) si recunosc ca o aveam in short list datorita altui blog. In acelasi timp, am dubii ca pentru fii-mea s-ar potrivi pentru ca ea e o fire visatoare si cu foarte multa imaginatie careia ii place sa faca jocuri de rol, sa danseze si sa fie cat mai libera; de asemenea refuza regulile impuse pe care nu le intelege si ar putea fi usor categorizata drept copil problema. Prin povestea voastra m-ai ajutat sa mai scurtez lista de gradinite si iti multumesc sincer. Numai bine amandurora si iti doresc din toata inima Matildei sa uite de experientele negative si sa fie ea insasi fara critici de la adulti mult prea constransi de propriile limitari.

    RăspundețiȘtergere
  13. M-ai facut sa plang cu acest post… :( Ma gandesc la ce a trebuit sa simta Matilda ta, ma gandesc ce ar simti baietelul meu in asemenea situatii… el are doar 11 luni, dar dreptul lui la respect si la libertate este pentru noi mai presus de orice. De iubit nu putem sa fortam pe nimeni sa-l iubeasca, in nici un caz asa, cum il iubim noi, dar cred ca este datoria oricarui educator sa respecte acesti mici oameni, si sa ii incurajeze sa descopere lumea liberi si curajosi.
    Ma bucur ca ati gasit un loc nou, cu adevarat bun, si sper ca, cu putin ajutor si multa rabdare, va uita repede prin ce-a trecut...

    RăspundețiȘtergere