Se afișează postările cu eticheta despre cum puteti ajuta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre cum puteti ajuta. Afișați toate postările

vineri, 5 decembrie 2014

Advent Day 5- Dravet Romania- Ateliere cu fluturi si Lansare de carte

Suntem in ziua cinci a Calendarului de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre prietenii de la Dravet Romania. Daca va indreptati acum privirea in partea dreapta a paginii o sa gasiti acolo imaginea-link care va conduce spre Dravet Romania. Mai precis in micul lor magazin online de unde puteti cumpara produse proprii, astfel facand o sponsorizare a activitatilor/initiativelor pe care Asociatia Dravet Romania le desfasoara. Nu este pentru prima data cand va scriu despre ei si probabil nici ultima, cred cu tarie in forta acestor parinti speciali care se lupta zi de zi pentru viata copiilor lor.
 
Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.
Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.
 
 Ei au infiintat Asociatia Dravet Romania prin care desfasoara activitati dedicate copiilor cu afectiuni neuronale si in special pentru copiii cu afectiuni epileptice rare. Unul dintre proiectele lor importante este Centrul de zi Exista Speranta deja functional in Bucuresti. “Există Speranță” pentru copiii cu epilepsie cu vârstă preșcolară care nu pot fi integrați în învățământul de masă. Pe lângă programul de socializare, centrul ar urma să le ofere acestora și posibilitatea de a urma diferite terapii necesare unei dezvoltări armonioase – kinetoterapie, logopedie, PECS, terapie ocupațională și psihoterapie.
De asemenea, părinții copiilor vor putea să se organizeze în spațiul centrului în grupuri de suport și să discute diferite subiecte care îi preocupă, atât între ei, cât și împreună cu psihoterapeuți.
Centrul “Există Speranță” reprezintă un proiect de parteneriat public-privat, în cadrul căruia Primăria Municipiului București va contribui cu spațiul și utilitățile, iar Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare va finanța – prin sponsorizări obținute de la persoane fizice și juridice – dotările necesare.
Inițiativa are loc în contextul în care, în prezent, copiii cu epilepsie nu beneficiază de niciun astfel de amplasament, iar faptul că toate terapiile necesare vor fi disponibile într-un singur loc va ușura mult viața familiilor afectate.
Proiectul centrului de zi “Există Speranță” a obținut o finanțare din partea Petrom, fiind declarat “Proiect câștigător în competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei. Un proiect de responsabilitate socială  Petrom”.
 
In aceasta perioada o alta initiativa de al lor are nevoie de sprijinul nostru: Ateliere cu Fluturi. Proiectul participa in Campania Te implici si poate fi votat dupa logarea pe site (trebuie creat un cont, dar dureaza un minut). Mai sunt sapte zile in care mai puteti vota. Despre Ateliere cu Fluturi initiatorii spun:
Proiectul propus finanțării urmărește dezvoltarea unui pilon de terapie prin artă, care să completeze programul integrat de terapii pentru copiii cu epilepsie oferit în cadrul centrului Există speranță. Astfel, atelierele vor completa şedinţe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, PECS, camere pentru stimulare senzorială etc. – terapii care să aibă continuitate şi de care copiii să poată beneficia, de preferat, zilnic. Prin acest program, se urmărește favorizarea accesului copiilor care suferă de epilepsie la o serie de activităţi care să îi ajute în dezvoltarea senzorială şi, totodată, să creeze condiţii propice de relaţionare şi socializare, într-un mediu sigur.  
 Finanțarea solicitată va acoperi costurile pe care le presupune dezvoltarea unui program de ateliere de terapie prin artă, denumite „Ateliere cu fluturi”, ce vor avea loc la centrul de zi pentru copiii cu epilepsie „Există Speranță”, deschis de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială. Fluturele este în întreaga lume simbolul epilepsiei, iar centrul este prima facilitate din România specializată pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară și va fi deschis până la finalul anului 2014. În cadrul centrului copiii cu epilepsie – al căror acces la grădinițele obișnuite este adeseori limitat – vor beneficia de educație și de programe de socializare, precum și de terapiile necesare. Scopul proiectului este de a creşte aptitudinile senzoriale, de socializare, de exprimare a emoţiilor, precum şi de a favoriza integrarea socială pentru copiii cu epilepsie. În paralel, părinţii acestora vor beneficia, la rândul lor, în cadrul centrului de zi, de activităţi de socializare, acest lucru contribuind la crearea unui grup puternic de facilitatori pentru schimbarea condiţiilor limitate de acces la educaţie pentru copiii cu această afecţiune. În România, epilepsia afectează aproximativ 23.000 de copii şi adolescenţi, potrivit singurului studiu disponibil pe această temă (“Date actuale ale incidenţei şi prevalenţei epilepsiilor la copil şi adolescent”, autor Catrinel Iliescu, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România). Cu toate acestea, comunitatea familiilor cu copii cu epilepsie este încă în formare, anterior înfiinţării Asociaţiei pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare neexistând niciun serviciu care să li se adreseze. Progresele deja realizate de Asociaţie în zona identificării şi creării unei baze de date cu copiii suferinzi de asemenea afecţiuni şi în furnizarea unor servicii de suport şi informare pentru familii, trebuie completate încă de disponibilitatea unor servicii absolut necesare pentru a ajuta copiii şi uşura viaţa acestor familii - aşa cum sunt cele ce vor fi oferite în cadrul centrului de zi „Există speranţă”. Momentan, parcurgerea terapiilor necesare presupune eforturi sporite atât pentru copii, cât pentru familiile acestora, iar în lipsa unor soluţii alternative, cel puţin un membru al familiei este nevoit să renunţe la o viaţă activă în câmpul muncii.
 
Ceea ce m-a facut sa-i descopar, de fapt, a fost relatia dintre Asociatia Dravet Romania si fratele meu- Cristian Margarit. Cristi a ajutat asociatia prin consiliere nutritionala- alimentatia copiilor cu Sindrom Dravet fiind foarte importanta si putand ajuta in amelioararea simptomelor bolii. Din aceasta colaborare a rezultat si o carte menita sa-i ajute pe parintii si, speram, terapeutii care au in ingrijire copii cu afectiuni neuronale. Cartea se numeste "Dieta Ketogenica- Solutia nutritionala in epilepsie si alte boli neuronale" si va fi lasanta joi, 11 Decembrie, la ora 17 in locatia din strada George Constantinescu nr. 3A- Complex Upground, Restaurant Cervo. Daca doriti sa participati gasiti detalii pe Pagina de Facebook a Evenimentului.
 
 
Noi avem copii sanatosi, insa este o pura intamplare, putea sa fie altfel. Veniti in sprijinul parintilor pe care viata I-a pus in alt loc, unul in care fiecare zi este o lupta pentru viata copiilor lor.
 
 

joi, 4 decembrie 2014

Advent Day 4- Licitatie pentru Andreea (ofer frumoase ghete US Polo)

Ziua a-4-a din Calendarul de bine o dedic Andreei- fetita a carei copilarie nu este inca libera!
 
Andreea, are aproape 6 ani si un diagnostic ce o obliga la o copilarie incorsetata: scolioza congenitala cu malformatie de coloana dorso-lombara; hemivertebra complet segmentata T12 dr.
 
Desi a fost la controale periodice, Andreea a fost diagosticata abia la varsta de 4 ani si jumatate si nu i s-a dat nici o sansa la o copilarie normala, fiindu-i recomandata o operatie dupa majorat.  O raza de speranta a venit din partea medicului Alexandru Thiery ce activeaza in cadrul Spitalului Monza. Recomandarea este: “Indicatie chirurgicala – hemivetrebrectomie pe cale post (Ruf – Harms). Datorita evolutiei nefavorabile al acestui tip de malformatie, cu deformarea severa a coloanei pe parcursul puseelor de crestere, indicatia chirurgicala este profilactica.
 Andreea este colega de gradinita cu Maria Genei Cojocaru si toate detaliile despre conditia ei medicala le puteti citi pe blogul Cojocarilor.
 
 
 
 
Medicul Thiery este cel care se ocupa si de piciorusele Matildei si am toata increderea in el. De fapt a fost si primul medic care a confirmat problema ei si nu m-a considera o mama exagerata care vede lucruri nelalocul lor acolo unde nu sunt. Ce este si mai frumos despre el este ca el si intreaga echipa de chirurgi au renuntat la onorariu pentru ca aceasta interventie sa poata avea loc. Insa, dincolo de efortul tuturor, mama Andreei nu poate suporta singura costul de 17,200 de lei necesari pentru interventie. Are nevoie de ajutor financiar pentru ca fetita ei sa poata avea o copilarie normala si o viata fara dureri. Donatiile se pot face direct in contul RO70RNCB0075134950470001 – titular de cont Spiridon Florina (mama Andreei).
 
Iar fetele inimoase au pus in miscare si o licitatie online pe Facebook- sunt lucruri foarte faine acolo si poate va gasiti un cadou de Craciun- Licitam si impreuna descorsetam copilaria Andreei!
 
Am incarcat si eu primul produs donat in cadrul licitatiei, aceasta pereche de ghetute noi! Sunt foarte frumoase si practice, marca US Polo. Sunt numarul 39-40 si sunt potrivite mai repede pentru un picior ingust. Pretul lor de lista este 599 de lei, eu le-am cumparat cu 299 de lei.  Daca va plac intrati pe licitatie si faceti o oferta. Licitatia incepe de la 99 de lei.
 


 

miercuri, 3 decembrie 2014

Advent Day 2- Mosi si Moase cocoloase

Repede, repede cu ziua No2 ca suntem in urma!
 
 
 
 
Pentru a doua zi de Calendar de fapte bune vreau sa va prezint aceasta comunitate inimoasa organizata pe Facebook- Mosi si Moase.  Ce isi propun ei pentru anul acesta? Doresc sa poata oferi sarbatori putin mai vesele celor "850 de prichindei care i-au scris lui Moş Crăciun. Copii găsiţi pe străzi, copii abandonaţi la naştere sau pe care părinţii fără posibilităţi financiare îi lasă în timpul zilei în centrele din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 2. ".
 
Da, ati vazut bine: 850 de copii! Pana acum ne-am adunat 28 de Mosi in numai cateva zile, insa pana la 850 drumul e lung. Eu va rog sa va alaturati grupului si sa alegeti o scrisorica adresata Mosului. Puteti face asta pana pe 15 decembrie ca, apoi, pe 19 decembrie sa ne ducem cu pachetele frumos ambalate sa le predam la Centru. Mosii si Moasele puteti fi chiar voi!
 
 
 
Veniti Mosi sau Moasa cocoloasa alaturi de noi?
 
Nu uitati sa raspanditi vestea, poate aveti prieteni dornici sa faca o bucurie!
 
Daca va e greu cu timpul sau nu sunteti din Bucuresti, dar ne cunoastem fie si virtual, ma ofer sa fac eu acest commission pentru voi! Imi trimiteti banii, cumpar jucaria, va confirm prin bon/chitanta si duc jucaria cu fundita rosie mai departe! Sau il comandati online platind tot asa si folositi adresa mea, solutii gasim, Mosi sa fim!
 

luni, 1 decembrie 2014

Calendar de fapte bune

N-as fi vrut sa treaca ziua de ieri fara sa apuc sa scriu despre ea. Cu toate ca stiam ca si astazi emotia va fi la fel de puternica. Poate chiar mai puternica dupa ce oboseala si amorteala aveau sa se duca. Dar vroiam sa fie in ziua in care am vazut iar oameni plangand coplesiti de emotie. Oameni care isi pun tot sufletul in joc si tremura din prima pana in ultima clipa de teama ca nu cumva sa nu iasa totul minunat pentru oamenii pe care doresc sa-i ajute. Oameni care stiu sa ofere chiar si atunci cand la ei nu este prea plin. Si nu ma refer la bani, obiecte, lucruri materiale. Ci la a da suflet. Pentru ca a face ceva pentru altii, a daruit si altora din tine, la asta se refera: la suflet! Asta e greu! Dar tot asta este la fel de frumos! Insa cand ma asterneam mai frumos la scris, o frunte fierbinte s-a lipit de bratul meu. Matilda ardea si toate gandurile mele trebuiau sa mai astepte o zi.
 
 Ieri, la "strigarea" Luminitei, ne-am adunat intr-o gasca inimoasa si am gatit sub indrumarea lui "boss" Copolovici 130 de meniuri pentru batranii si tinerii cu nevoi speciale cazati in trei dintre Centrele Sociale ale Sectorului 6. Gazda a fost Centrul Floare Rosie. Ii spun gazda pentru ca asa m-am simtit acolo, ca un musafir drag. Oamenii ne-au primit, ne-au pus bucataria si rabdarea lor la dispozitiei, ne-au zambit si imbratisat ca si cum am fi fost intr-o familie. Lidl a pus la bataie alimentele, noi mainile mai mult sau mai putin dibace si mult suflet. Si suflet am primit inapoi. A fost o experienta grea si frumoasa in acelasi timp. Am privit in ochii batranilor cautand acolo dragostea pe care bunica o avea pentru noi. Am privit cu teama viitorului dar si cu speranta ca o sa ajungem intr-o zi bunici. Am primit totul cu acceptare si impacare. O impacare de care in mod egoist aveam nevoie.

M-am dus acolo hotarata sa ma "ascund" in bucatarie. Sa ajut cu ce pot, dar sa stau departe. Pentru ca simteam ca acum nu am destul ca sa am si de dat. Ca n-as sti ce sa le spun ca sa le fie mai usor. Ca n-as avea de unde sa le dau si lor cand simt ca n-am nici pentru mine. Insa am gresit. Asa cum am gresit si atunci cand am decis sa nu ma mai implic. Cand am simtit ca incep sa ma golesc de sentimente in fata suferintei. Ca sunt prea salba sa strang maini care tremura cu multumire, ca sunt prea sensibila sa vad lacrimi de copii cand se bucura pentru o jucarie veche. Cand am crezut ca nu este corect fata de copilul meu atunci cand veneam acasa plangand pentru durerea altora. Am gresit. Aveam de unde da. Pentru ca sufletul creste cand dai, nu se face mai mic. Am gresit. Sa fii sensibil si delicat in suflet e un castig, nu o problema. Si am gresit cand mi-am ferit lacrimile in fata copilului meu. Si Matilda ar trebui sa vada mai mult din lumea ce ne inconjoara, nu numai balonul nostru roz.

Ieri mi-am recastigat o parte din mine. Una fara de care m-am simtit un om amortit. Pentru ca era unul dintre cele 3-4 lucruri care ma fac sa fiu EU. M-am nascut un om cu dorinta de a ajuta. Imi vine in mod natural si nu stiu cum e sa spui "nu" cand cineva are nevoie de un lucru care sta si in puterea mea. Nu stiu cum e sa treci pe langa o situatie in care as putea schimba ceva in bine, unde as putea face ceva. Fie ca e vorba despre o hartie pe care o ridic de pe jos, fie ca imi pun tot timpul si energia in a implini un proiect mai mare. Eu sunt copilul care trecea melcii strada si nu vad de ce as schimba asta... Pentru ca sufletul cand dai din el creste si mai mult la loc!


Asa ca mi-am propus sa am o luna plina. Plina de bine! Si pentru ca este o "moda" a Calendarului cu daruri, eu vreau un altfel de calendar de Advent. Unul cu fapte bune. In fiecare zi un lucru bun facut din suflet. Fie o donatie acolo unde este nevoie. Fie o masa calda pentru un batran. Fie o jucarie pentru un copil. Fie o hainuta. Orice. Dar sa fie un dar din suflet. Poate fi si o vorba buna acolo unde este nevoie de ea. Mi-am propus 25 de zile de bine cu mine. De bine cu ceilalti. Puteti incerca si voi! O sa va impartasesc in fiecare zi de aici pana la Craciun locurile si lucrurile de facut bine. Poate va simtiti apropiati de unul dintre ele. Ori poate ca uneori ne este mai usor in toata zapaceala asta in care traim sa ne indrume cineva. Asa ca va rog si pe voi sa-mi trimiteti ideile voastre sau actiunile pe care le intalniti in aceasta perioada. Multumiri!

Calendarul nostru va arata cam asa, iar ideea o gasiti aici (gasiti fisele pentru printat si realizat cutiutele) - Multumim Monica pentru sugestie!




 
 Multumiri si fetelor dragi alaturi de care mi s-a intamplat prima fapta buna: Luminita, Laura, Mihaela, Mara, Ana, Gabriela, Monica, Mihaela, Veronica, Ana Maria.

joi, 20 noiembrie 2014

Despre viata, despre timp, despre ei



Stau noaptea in pat si o ascult. E in cealalta camera. Inca nu m-am obisnuit cu schimbarile acestea "locative", dar incerc sa nu ma mai ridic din pat si sa ma duc sa o verific. Dar de dormit tot nu dorm. Stau si ascult. Respira. E liniste. Si daca inchid ochii si ascult atenta... parca o aud cum creste. Creste... Au trecut trei ani, sapte luni si zece zile. O adu cum creste si-mi amintesc... Imi amintesc ca asa cum ea creste, atat de pe negandite, tot atat de repede si eu ma indrept catre.... Si eu, si ai mei. Parca mai ales ei. Pentru ca eu sunt undeva la o teoretica jumatate. Ei sunt... ei sunt la un practic sfarsit. Asa cum anii ei sunt inca multi, multi de crescut, pe atat sunt ai lor de putini. Si apoi n-or sa mai fie. Si ma scutur de gand...
 
Insa, paradoxal, de cand am adus pe lume aceasta noua viata, am devenit constienta de cum zboara timpul. Uneori il simt cum trece atat de repede ca doare. De cat de repede cresc ei. De cat de repede ne ducem noi. De cat de putin timp mai am alaturi de parintii mei. De cat de norocoasa sunt ca-I mai am. Ca le pot auzi vocea. Vedea zambetul. Asculta sfatul. De cat de norocoasa este fetita mea ca inca ii mai avem langa noi, ca are bunici. Ca a simtit aceasta dragoste. Ca am avut amandoua norocul sa o avem pe "mamaie" care sa ne iubeasca cu intensitatea unei mame, dar cu blandetea de care numai un bunic este capabil. Ca l-a avut si il are pe tataie- cel mai iubitor-cu-lacrimi-in-ochi de fetite tata si bunic. Tata si-a dorit foarte mult o fiica, insa simt ca abia prin ea se simte cu adevarat fericit.
 Suntem putini, foarte putini in familia noastra. Iar parintii mei au ramas cu atat mai pretiosi. Ei sunt batranii familiei acum... Mi-a fost foarte greu sa accept asta. Mi-a fost foarte greu sa-i las sa imbatraneasca, sa-i las sa fie batrani. Am refuzat si m-am luptat cu ei. M-am revoltat cand am vazut semnele ca nu mai sunt cei de acum 35 de ani, cei care erau cand m-au facut si cum erau "obligati" sa ramana. I-am certat, poate chiar jignit. I-am acuzat ca nu fac nimic, ca nu se pot lasa prada batranetii. Am gresit. Asta este drumul. Timpul. Viata. Ei sunt batranii familiei acum. Suntem norocosi sa-i avem!

Pe 30 noiembrie am onoarea sa fac parte dintr-un grup de oameni  care isi doresc sa ofere o zi frumoasa batranilor din Complexul Social Floare Rosie  sectorul 6. Luminita a gandit si pornit aceste frumos proiect si a atras langa ea oameni generosi si o foarte utila sponsorizare din partea Lidl. Tot parte din aceasta surpiza- adica un pranz gatit special pentru cei 130 de batrani aflati in centru- este si echipa Taste Learners condusa de Copolovici- responsabili principali cu gateala :). Trupa de teatru Improvisneyland isi va aduce aportul alturi de "prestatorul de servicii culturale catre populatie"- cum ii place sa-si spuna- violonistul Iustin Galea.
 
Pentru ca mereu fondurile nu sunt suficiente sau pentru ca mereu nevoile sunt mari, ne-am propus sa facem si o stranger de fonduri pentru batranii din centru- multi dintre ei singuri pe lume, parasiti, bolnavi. Daca doriti sa participati o puteti face in doua moduri: donand direct in contul gestionat de Fundatia Comunitara Bucuresti present in banner-ul de mai jos:


sau puteti participa in cadrul licitatiei Talcioc Urban, deschisa ieri, accesand linkul: https://www.facebook.com/events/904065149611125/

Am inceput sa urc si eu produsele pe care doresc sa le donez cu aceasta ocazie iar primul este o rochita speciala. Produsul este nou si cred ca isi asteapta petrecere unde va fi purtat! Mai multe detalii si imagini gasiti pe pagina licitatiei!




Rochie Traffic People comandata in UK prin Asos marime XL (14-16 UK) ceea ce ar insemna un 42-44 in marimi europene. Dimensiune bust 95-105 cm, talie 78-83 cm.
 
Rochita este diafana, fluida, usoara si cu un efect wow! Talia este usor inalta deci ar avantaja si pe cineva cu ceva forme de ascuns. Nu are bretele dar croiul ii asigura stabilitate- nu va aluneca de pe sani .
 
Lungimea este pana sub gamba pentru o persoana cu o inaltime peste 1,65. Parerea mea este ca se potriveste... mult mai bine pe o silueta inalta. Cine doreste un plus de efect ii poate pune o crinoline/jupa de tull. Se inchide cu fermoar lateral si capsa de siguranta.

vineri, 28 februarie 2014

Macii

Intr-o singura saptamana, una din august, toata viata mea s-a schimbat. A fost Iad si a fost Rai. Multe indoieli, putine certitudini. Am pus sute de intrebari, n-am primit raspunsuri. Cautam un semn, si el nu venea de nicaieri. Era saptamana in care am aflat ca o sa am un pui. Dar si saptamana in care trei medici au "condamnat" acest copil crezandu-l un monstru incomplet. In acea saptamana in care simteam ca ma sfarsesc pentru ca stiam ca nu am cum sa renunt la copil fara sa renunt si la mine, ca daca se ducea ea, ma duceam si eu, in acea saptamana am vazut campul cu maci.
 
Pentru omul prea putin credincios si prea putin dispus sa creada in naluci... campul cu maci m-a convins ca exista ceva dincolo de noi, ca nu putem fi doar ce se vede aici, ca sufletul cald care se asezase in mine venea de undeva. Atunci am vazut-o pe ea. Pe fetita mea. Priveam in gol printre lacrimi si acolo am vazut o fetita cu parul cret, numai inele, cu ochi intunecati si dinti micuti- rade, radea si alerga printr-un camp cu maci. Era intreaga, era vesele, ma privea ca si cum m-ar sti. A fost semnul meu, certitudinea mea. Am stiut ca va fi bine, am pastrat-o cu mine si i-am lasat viata. Cand s-a nascut copilul meu cu parul cret si ochi de intuneric am stiut iar. Fusese ea, era ea. Matilda mea! Vara trecuta a alergat printr-un camp cu maci si am privit-o cu-n fior. Ei chiar vin de acolo!
 
 
Gandul meu pentru - Sofia cu maci
 
 
Sofia este un alt copil cu maci. Ea s-a intors din drum prea repede, a vrut sa-si revada macii. Sofia a stat doar o saptamana aici, dar ne-a atins pe toti, atat de mult incat o port mereu in gand. Mica ei viata aici m-a facut un om mai bun, a fost o lectie, probabil aceasta a fost menirea ei... Dar... cei care inteleg cu adevarat sunt parintii ei, ei stiu mai bine, stiu de ce. Un "de ce" care mie imi este inca imposibil de inteles. Dar ei stiu. Si stiu ca fetita lor va atinge si mai multe vieti. Stiu ca or sa faca si mai mult bine decat faceau inainte. Chiar au gasit puterea sa se organizeze. In memoria Sofiei. Puteti ajuta si voi.
 
 
 

miercuri, 26 februarie 2014

Un Martisor, un zambet, o bucurie

De Craciun mi-am dorit foarte mult sa imi aduc sprijinul pentru o campanie, dar ni s-a intamplat niste viata neprevazuta si nu am mai reusit. Acum mi-am propus sa ajut cu promovarea unui eveniment legat de aceeasi campanie si uite ca nu reusim sa ajungem nici de data asta. De luni suntem iar in spital pentru ca Matildei i-a fost foarte rau. Asa ca noi nu o sa ajungem, dar sper ca voi sunteti sanatosi si veseli si va doriti sa participati la acest eveniment aniversar organizat in beneficiul Salvati Copii- Campania "Bun venit pe lume".

Noi o sa donam iar prin intermediul SMS-ului pentru ca asta o putem face oricand si de oriunde. Cu un SMS la 8833 donati 2 euro pentru a ii spune unui copilas nascut prematur "Bun venit pe lume!"


2 ani MiniArtShow în beneficial campaniei “Bun venit pe lume!”, Salvați Copiii România

București, 26 februarie 2014.  Actrița Ioana Ginghină sărbătorește 2 ani de distracție educativă, spectacole și ateliere creative pentru cei mici. Evenimentul aniversar denumit „2 ani MiniArtShow - Festivalul zâmbetului și al bucuriei” este organizat de compania actriței în beneficiul campaniei “Bun venit pe lume!”,  inițiată în anul 2012 de Salvați Copiii România.  Campania de strângere de fonduri îți propune să doteze cu echipamente medicale  maternități și secții de nou-născuți pentru reducerea mortalității infantile din România.  Evenimentul are loc sâmbăta, 1 martie, de la ora 17.00, la București Mall. 
 
 
Compania Miniartshow a fost creată de actrița Ioana Ginghină acum doi ani, după ce a devenit mamă și derulează ateliere, spectacole, cursuri de educație prin teatru, petreceri pentru copii în fiecare week-end, în diferite spații din București. Evenimentul aniversar va fi sărbătorit într-un mod inedit: actrița îi invită pe cei mici la distracție, pe parcursul a 3 ore de evenimente special create pentru ei, iar pe părinții lor îi  încurajează să doneze 2 euro prin sms la 8833, și să susțină campania celor de la Salvați Copiii.

„Miniartshow s-a născut din dragoste pentru cei mici și de aceea ne dorim ca pentru ei să facem lucruri frumoase și pe viitor. Am  decis ca evenimentul nostru aniversar sa fie tot pentru copii, așa că venim în întâmpinarea campaniei inițiata de Salvați Copiii România - “Bun venit pe lume!”, spune actrița.


Evenimentul începe la ora 17:00 cu ateliere creative, animație, facepainting și modelaj din baloane. Gazda evenimentului este Ioana Ginghină, fondatorul  acestui concept de educație timpurie MiniArtShow.

La ora 18:00 copiii vor avea parte de un spectacol interactiv "Scufița roșie”, un spectacol pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Vă invităm să-i cunoașteți pe Lup, pe Bunică și pe Scufița Roșie într-o adaptare nouă a poveștii cu același nume.

Până la ora 20:00 vor fi jocuri distractive, dansuri, piniata, jumbo și tot felul de surprize.

Pe parcursul celor 3 ore cei mici vor putea participa la atelierul creativ: "Vine, vine Primăvara". La acest atelier cei mici vor  face mărțișoare, ghirlande colorate și felicitări vesele.

Evenimentul are loc la nivelul -1, în zona Fântâni, de la București Mall și este susținut de prieteni ai Ioanei Ginhină, persoane publice și actrițe precum: Nicoleta Luciu, Diana Dumitrescu, Majda Yolo, Ioana Maria Moldovan, Alexandru Papadopol.

Despre campania „Bun venit pe lume!”, Salvați Copiii România

În România, o medie de 1900 de copii, mai mici de un an, mor anual.  Din păcate la noi în țară prea mulți bebeluși nu au șansa să trăiască. Campania ”Bun venit pe lume!” a dotat până în prezent 18 maternități și își propune în 2014 dotarea a 27 de maternități cu echipamente medicale.

O donație mică poate schimba lucrurile în bine. CUM? Cu 2 euro puteți contribui la dotarea cu echipamente a 25 de maternități cu echipamente medicale. Donați 2 euro prin SMS la 8833 și susțineți campania „Bun venit pe lume!”!

 
 

vineri, 6 decembrie 2013

Cand viata e fragila


Abia incepuse anul 2011, era frig, era zapada. Intram in trimestrul trei de sarcina si totul parea sa fie bine, sa ajungem cu bine la final. Bebelicioasa- pentru ca asa ii spuneam atunci- era in parametri normali, picioarele cam lungi, dupa cum s-a dovedit a fi si la lumina zilei. O mica infectie, nimic grav. Criza de sciatica parea si ea pe sfarsite, fiziokinetoterapia incepea sa dea roade si durerile erau suportabile. Reusisem si sa ma organizez astfel incat sa ma descurc singura in aceste ultime luni de sarcina. Teama ca o sa o pierd si pe ea se risipea incet, nu ma mai trezeam zilnic cu obsesia lenjeriei pline de sange, nu mai tresaream la orice durere si intepatura. Ma simteam chiar fericita si implinita. Era liniste. Lasasem garda jos.
Inceputul de an a dus cu el zile teribile la locul de munca. Foarte multi nervi, foarte. Frustrare, nervi, tensiune, umilinte. Tot corpul meu era intr-o incordare permanenta. Uitasem ca el are acum un scop mai important decat sa-mi poarte mie sufletul de colo colo. Acum o purta si pe ea si viata ei depindea de mine. Durerile s-au instalat surd pe la 6 de dimineata. Eram prea furioasa pe viata si pe tot ce se intampla pentru a le baga in seama. Mai avusesem si seara intepaturi puternice, le-am pus pe seama frigului. Mi-am facut rutina de dimineata si am plecat la munca. Colegul de birou avea fetita la o scoala foarte aproape de locuinta mea si ma lua si pe mine in drum spre scoala. In masina tot aveam senzatia ca nu este loc. Am repozitionat scaunul. Burta tot ma deranja in mod ciudat. Nu parea sa fi crescut, nici hainele nu erau mai stranse, dar ma deranjau. Am coborat la banca si de acolo traversam parcul pe jos catre serviciu. Dureri altfel… dar in acelasi timp foarte cunoscute. Dureri ca de inceput de menstruatie. M-am uitat la ceas. M-am uitat inca o data… si inca una. Durerea venea in valuri in mod regulat. Inca nerealizand ce se intampla ma tot gandeam la frigul patruzantor de afara. El trebuie sa fie vinovatul. Trebuie sa incep sa ma imbrac mai gros, sa-mi iau haine de gravida. Totusi am 31-32 de saptamani, incepe sa creasca burtica. Traversand strada si grabind pasul durerea a devenit foarte clara. Am ajuns la birou. Copilul era nelinistit, parea sa nu-si gaseasca locul. Am incercat sa o linistesc, impingea si mai tare cu piciorusele. Am simtit nevoia sa ma asez pe scaun. In caldura camerei am inteles ce se intampla. Intr-o clipa am simtit copilul coborand. Se angajase. Era travaliu! Mi-a inghetat sangele in mine. Doamne Sfinte, nu acum! Mai avem drum lung, nu acum!
Intrasem in travaliu, am sunat medicul, l-am prins din timp, s-a oprit. Abia, opt saptamani mai tarziu, cand a decis sa vina pe lume, am inteles cat de aproape am fost de o nastere prematura. Durerile si ritmicitatea lor erau aceleasi. Am avut noroc! Insa Matilda nu s-a mai ridicat niciodata inapoi, a ramas toata ghemuita jos, o amintire a faptului ca trebuie sat cu garda sus, ca niciodata nu esti iesit din padure pana cand nu ajungi la termen. A fost o experienta revelatoare, m-a schimbat cu totul. M-a facut sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta si ca nimic pe lumea asta nu merita asemenea consum nervos. De acum nu mai eram doar a mea, de fapt nu mai eram a mea, eram a ei si-i datoram respectul de sine. Mi-am schimbat modul de a vedea viata si de a ma raporta la ea, am indepartat de mine oamenii care-mi faceau rau, m-am concentrat pe tot ce era bun. Ii riscasem viata dintr-o prostie. O adusesem pana acolo si puteam sa o pierd dintr-o prostie.
Mi-a fost teama toata sarcina de o nastere prematura. Probabil ca orice mama care trece printr-o pierdere de sarcina si prin nevoia de medicatie pentru sustinerea sarcinii sta cu teama unei nasteri inainte de termen. Am numarat zile, apoi saptamani, apoi luni. Cand am trecut de 28 de saptamani am inceput sa cred ca o sa scapam cu bine. Dupa hopul de la 32 de saptamani am privit iar totul cu teama. Cand am ajuns in saptamana 40 mi s-a parut incredibil si as fi putut sa raman insarcinata toata viata. Oricat de greu au fost de dus ultimele saptamani m-am bucurat de ele ca de cea mai mare binecuvantare. Nu mi-am dorit o clipa sa se nasca mai repede. M-am rugat prea mult sa stea acolo pana cand era destul de mare incat sa fie bine ca sa imi treaca vreo clipa prin cap sa nasc mai repede. Cand, la fix 40 de saptamani, a decis sa vina pe lume am imbratisat acea zi si am pretuit fiecare moment. Un copil sanatos, nascut la termen, a fost singurul gand timp de atatea luni. Am avut norocul sa fie asa.
Abia mai tarziu, dupa ce am inceput sa scriu pe blog, am inteles cu adevarat teama mamelor care stau cu sabia deasupra capului intr-un mod mult mai viu decat am fost noi. In mine a fost mai mult teama si grija. In ele a fost groaza. Lacrimile curse pentru fiecare zi rugata sa mai aiba rabdare. Groaza ca zilele nu or sa fie destule. Si de multe ori nu sunt. R.- o mama care mi-a devenit foarte draga- s-a rugat astfel clipa de clipa pentru Gabriel. Se putea naste oricand, iar ea s-a rugat ca acel oricand sa fie cat mai tarziu, cat mai aproape de un numar de grame care sa-i asigure supravietuirea. Au avut noroc, Gabriel s-a nascut prematur, au trecut prin clipe foarte grele, prin complicatiile fragilitatii unei vieti atat de mici. Dar au avut noroc. Astazi este un baietel vesel si frumos, il privesc cu lacrimi in ochi oricand mamica lui ii pune ispravile pe FB. Pentru el m-am bucurat cu lacrimi si duminica, 17 noiembrie, cand au sarbatorit victoria lor de Ziua Internationala a Prematuritatii. Pentru el si R. am inceput sa scriu acest articol.
Nu toti copiii nascuti prematur au acest noroc. Unii pentru ca au fost prea micuti, prea fragili ca sa castige lupta. Altii, care ar fi supravietuit, dar lumea din jur nu le-a oferit sansa. Nu au avut un mediu in care sa-si continue cresterea. Nu au avut un incubator. Un nou “pantec” care sa-i protejeze pana atunci cand s-ar fi descurcat singuri in lumea de afara. Daca un bebelus nascut prematur ajunge in prima sa ora de viata intr-un incubator sansele ca el sa traisca cresc spre 90%. Din pacate multe maternitati nu pot oferi o astfel de “ocrotire” micilor vieti si acestea se sting.
Pornind de la datele statistice (I.N.S) conform cărora în România mor anual, în medie, 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an, organizaţia Salvaţi Copiii și-a propus să sprijine 25 maternități cu incubatoare pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalității infantile și pentru a sprijini gravidele și mamele din 15 comunități să aducă pe lume copii sănătoși și să le ajute la creșterea copiilor lor.
Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternități în Timișoara, Vaslui și Focșani. 
Până în acest moment prin programul "Fiecare copil contează" Salvaţi Copiii a donat echipamente medicale către 15 maternităţi din ţară, iar în comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2011 nu s-au mai înregistrat cazuri de decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2010, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 de decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1850 în 2011, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9.4 la 1000 de copii născuţi vii în 2011 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile sunt naşterile premature. Mortalitatea, precum şi speranţa de viaţă reflectă nivelul de trăi şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice. 

Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin proiectul “Fiecare Copil Contează” isi propun diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015. Acest proiect este iniţiat de Salvaţi Copiii România în parteneriat cu compania farmaceutică GSK Romania şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

În comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2011 şi 2012 nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.
 
În 2012, Salvaţi Copiii a reuşit să doneze echipamente medicale importante maternităţii Cantacuzino din Bucureşti, maternităţii din Adjud şi secţiei de neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţa Neamţ. Astfel, din februarie 2012, 64 de copii născuţi prematur au supravieţuit datorită incubatoarelor donate de Salvaţi Copiii acestor maternităţi, iar aproape 300 de mame au născut în condiţii optime utilizând masa de naşteri sau masa chirurgicală oferite de organizaţia noastră. Valoarea totală a investiţiilor este de 282.500 de lei.
În octombrie 2012, Salvaţi Copiii a demarat campania “Bun venit pe lume!” al cărei scop a fost strângerea sumei necesare pentru dotarea cu echipamente medicale performante a 15 maternităţi din România.

Imi este foarte greu sa vorbesc despre procente si statistici, un om foarte drag mie si-a pierdut acum doua luni fetita nascuta prematur si statisticile nu mai inseamna doar cifre. Au chip si lacrimi. Cei 1812 bebelusi nascuti prematur care au murit anul trecut cu siguranta nu sunt doar statistica. Sunt visele si sufletul parintilor lor. Puteti ajuta Organizatia Salvati Copiii sa-si indeplineasca obiectivul campaniei “Bun venit pe lume!” donand 2 euro prin SMS la 8833 sau facand donatii direct pe site:  Fiecare viata pierduta este reprezentata simbolic de un mic body care nu a mai ajuns niciodata sa fie purtat. De fiecare data cand nivelul donatiilor atinge cifra de 50 de lei, de pe site dispare un body, astfel el devine simbolul unei vieti salvate. In aceasta clipa mai sunt 1117 body-uri care asteapta sa fie “purtate”. Pe 20 noiembrie, cand am facut si eu o donatie, mai erau 1167... deci in mai bine de doua saptamani pe site s-au facut donatii de 2500 lei.
Am experimentat pentru o saptamana ce inseamna sa stai in fund pe un scaun si sa pazesti un incubator. Sa-ti doresti macar sa tii manuta aia mica si copilul tau sa stie ca esti acolo. Copilul meu era la termen si normoponderal, copilul meu era bine, problemele noastre nu au fost nici 1% din cele prin care trec copiii si mamele care petrec luni de zile pazind cu rugaciuni langa incubatorul salvator. Sute dintre ele, insa, nu au nici macar aceasta sansa, copiii lor mor inainte de a ajunge acolo. Cu totii putem schimba asta, putem ajuta ca fiecare copil sa conteze. Impreuna am reusit anul acesta sa cumparam o casa unor copii sarmani si sa oferim un Craciun fericit copiilor din Gogosari, stiu ca se poate.


 

De Craciunul acesta as vrea sa impodobim un bradut virtual, aici pe blog, cu toate body-urile pe care le-am putut “salva”. Ma ajutati? Revin cu detalii, pana atunci puteti face donatii cu rugmintea sa pastrati dovada donatiei pentru a pune inca un body in bradutul nostru!
 
Va multumesc!

duminică, 17 noiembrie 2013

De facut bine

Din motive personale, acum fix sase luni, am decis sa nu mai initiez campanii umanitare. Am considerat ca asa este mai corect pentru mine si pentru familia mea in aceasta perioada. Si cred ca am avut dreptate. Am ramas mai departe un contributor al acestor campanii, tot pentru ca asa am simtit. Chiar inclin sa cred ca sumele cu patru cifre pe care le cheltuiam organizand o campanie au ajuns mai bine fiind donate direct acolo unde era nevoie. Imi este greu sa ma tin departe pentru ca in fiecare zi intalnesc cazuri sociale  care au nevoie de un parinte pentru a fi facute publice sau solicitari sa ma implic. Din pacate nu pot, mai mult as incurca, nu am acum energia sufleteasca si timpul pentru a fi un pion activ. Le multumesc celor care au inteles si respectat aceasta decizie a mea.
 
Asta nu inseamna, insa, ca nu pot ajuta asa cum o sa o fac astazi. Punand umarul la ceea ce altii fac deja. Cu ceva timp in urma am inceput sa donez in mod constant in campaniile Fundatiei Mereu Aproape. Poate pentru ca am intalnit numai cazuri foarte grele, poate pentru ca am incredere in verificarea povestilor, poate pentru ca sistemul este foarte usor. Un SMS la 8848 si poti ajuta in mod direct chiar daca nu dispui de resurse financiare deosebite. Saptamana aceasta am vazut pe wall-ul Mariei un caz, insista pentru el, treuia sa fie ceva foarte special. Abia ieri am avut timp sa vad despre ce este vorba, tot ieri am vazut leapsa umanitara a Bogdanei. Astazi si licitatia Adei. Ele incearca sa-l ajute pe Ioan.
 
"Ioan are 15 ani și luptă cu limfomul Hodgkin la Viena. Adică Ioan are cancer.
În afară de asta, pe Ioan îl simt foarte apropiat pentru că este muzician. E de-al meu, dar aș fi vrut să fie de-al meu numai pe partea muzicală.
Ioan are jumătate din vârsta mea când m-am îmbolnăvit, dar luptă de parcă toată înțelepciunea lumii s-ar fi adunat în sufletul sau.
Dacă nu știați, starea de rău de la o boală de sânge este foarte specială.
Nu seamănă cu nimic altceva, nu doare, nu se vede.
În schimb, e ca o gaură neagră care trage într-un hău de nedescris. De parcă fiecare celulă participă la un vârtej propriu, amplificat de fiecare nouă doză de citostatice sau Rituximab (MabThera). Apoi urmează un tumult interior și extrem nervos când se mai adaugă și dexametazona (cortizonul) în perfuzie.
Toate implică o oboseală și o deznădejde incontrolabile.
Iar acest copil, în loc să se plângă, și-a luat chitara și a studiat. În aceste condiții descrise mai sus. Ioan a exersat, cântat, participat cu mare succes la concursuri și a luat numai note de 10, fiind grav, foarte foarte grav bolnav. Efortul său nu poate fi cuantificat, nici în bani, nici în sentimente, nici în recunoștință. Este pur și simplu extraordinar și pentru cei mai mulți dintre oameni irealizabil.

Ioan cel special se poate face bine. Cu o condiție: să aiba cu ce plăti tratamentele acestea chinuitoare.
Îi lipsesc 50000 de euro pentru transplant, procedură care are o rată imensă de succes, și care se face uzual la spitalul sf Anna din Viena."

Conturile în care se poate dona orice suma pentru viața lui Ioan sunt:
ING Bank - Titular cont: ISTRATE ANI ROXANA
cont EURO: RO71INGB0000999903912419 SWIFT INGBROBU (donațiile din UE sunt libere de comision!)
cont LEI : RO61INGB0000999902012272
 
Rugamintea este sa donati- fie prin SMS la 8848, fie sa licitati accesand linkurile Bogdanei si Adei, fie pur si simplu sa donati in conturile de mai sus.
 
Eu va ofer spre licitare acest costumas de iarna calduros de la Lilu Tesa- vestuta matlasata si pantaloni reversibili pentru un copilas cu varsta in jur de 2 ani. Este nou, cu eticheta. Pretul integral de achizitie a fost 130 de lei, licitatia incepe la 65 de lei. Licitatia este dechisa pana duminica viitoare. Cine liciteaza mai mult castiga costumasul, dupa confirmarea platii in contul lui Ioan stabilim modalitatea de livrare. Daca sunteti din Bucuresti si aveti placerea ne putem vedea la un ceai. Multumesc!
 
 


 
 
 
 

joi, 10 octombrie 2013

Epopeea unei case

Acum aproape un an deschideam impreuna cu alti oameni dornici sa ajute un grup pe Facebook. Ne-a unit pe toti dorinta (si putinta) de a oferi o mana de ajutor acolo unde era nevoie. La foarte putin timp dupa, a aparut un caz "mare". Mare ca numar de oameni in nevoie si mari si nevoile lor. Cazul pe care l-am numit "De Craciun pentru copiii din Gogosari". La sfarsitul lunii noiembrie am fost si am vizitat satul. Atunci am scris din tot sufletul si cu tot sufletul postarea care avea sa miste sute de oameni. Campania a mers foarte bine. Multi oameni s-au mobilizat incredibil, au scris, au cerut si au alergat tot Bucurestiul pentru a aduna colete si bani- Mihai, Maria, Ioana.  S-au implicat oameni din toata tara si chiar din diaspora. Din bunurile si banii stransi atunci am putut face trei transporturi catre cei in nevoie, nu doar unul. Volumul de munca a fost incredibil. Ajutorul a fost incredibil. Dezamagirile, insa, pe masura.
 
Dincolo de aceasta campanie comuna eu am inceput lupta mea. Dintre toate familiile vizitate atunci una mi-a ramas aproape de suflet. Mai precis un copil. Teo. Copilul frumos si trist, copilul cu ochi albastri. Din familia lui lipsea mama. Plecase dupa un barbat. Din familia lui lipsea si caminul. Ii arsese casa. Le-am promis atunci, lui si lui Andrei cel mic, ca o sa-i ajut sa isi cumpere o alta casa. Sau sa reconstruiasca una. Le-am promis! Nu stiam cum o sa strang atatia bani. Am rugat o prietena sa imi faca un deviz pentru o constructie modesta. Un deviz ca la carte cu toate studiile si avizele se ducea catre o suma... mare. Sunt un om realist si am inteles ca nu avem cum sa mergem pe ideea construitului. Ne-am reorientat catre cumparare. Am deschis prima campanie. Licitam minun(ati)i de Craciun. O campanie mica si linistita, cu oameni pe care-i cunosteam. O licitatie online. Norocul a facut sa vindem tot ce a fost donat in cadrul licitatiei si un noroc si mai mare a facut sa le aduca pe Narcisa (iNES Group), care a donat prin asociatia ei o suma mare de bani, si pe Alina G, un om ca noi toti dar nu tocmai- amandoua aveau sa ne ajute si in campania din primavara. Actiunea de Craciun a strans 8.700 lei. A fost o surpriza imensa, nu ma asteptam. Oamenii au fost atat de buni, de darnici.
 
Era un prim pas, dar eram departe. Intre timp, cautand case de vanzare, am aflat ca acea locuinta sociala, modesta, in care locuiau era de vanzare. Si s-a infiripat ideea de a cumpara chiar casa aceea. Mai erau 3-4 locuinte de vanzare in sat si ceream preturi. Prietenul meu Mihai, bun agent imobiliar, a preluat cautarile in mod profesionist. Avem un prim pret: 20.000 de lei. O suma pe care o vedeam mai realizabila. Dar mai trebuiau campanii, oameni mai multi de convins, oameni care sa creada in visul asta. Venise primavara. Atunci mi-a venit si mie ideea evenimentului cu pomisorii. Sa plantam si sa licitam niste pomisori- 35 fiind numarul lor final. Era nevoie de mai multa forta de convingere, de mai multi oameni. Am rugat atunci blogeritele mame sa ma ajute. Pe unele le cunoasteam, pe altele nu. Nu stiam nici cum or sa raspunda unei astfel de cereri. Fiecare trebuia sa ia in ocrotire un pomisor si sa incerce sa stranga cat mai multi bani pentru el. Sunt omeni care nu se simt confortabil sa ceara bani, nu au facut-o niciodata si nu se simt bine in pozitia asta. Si ii inteleg. Insa au crezut in acest vis si si-au invis temerile, si au scris, au strans bani, au ajutat. Pe 9 aprilie, de ziua de nastere a acestui tata singur, aproape toti banii pentru casa erau stransi. Cateva zile mai tarziu, la incheierea campaniei, aveam confirmare: reusisem! O munca grea, o munca in perioada in care era si ziua copilului meu- copil care a facut cea mai rea temperatura si boala de pana atunci- peste noptile nedormite, vorbitul cu zeci de oameni, zeci de multumiri, zeci de sperante, zeci de oameni care au pus umarul, peste toate: reusisem. Banii erau stransi. Dar acesta a fost doar inceputul... ceva ce parea sa fie sfarsitul frumos al povestii, era doar inceputul.

Din ziua in care aveam toti banii stransi pana in ziua cand un om simplu devenise cumva mai usor, si mergea iute cu un dosar intr-o mana si cheiile in alta pe o straduta cu soare din Giurgiu, au trecut aproape sase luni. Sase luni in care pe laptopul meu a stat afisul campanie Un pom pentru o casa, sase luni in care zi de zi verificam depozitul din banca sa fiu sigura ca mai sunt toti banii acolo. Sase luni de incercari, telefoane, sperante, dezamagiri mari, mari de tot si sase luni in care tara asta mi-a produs o scarba... Prima incercare a fost de a cumpara casa sociala in care locuiau. Asa mi s-a parut mie mai firesc, era logic. Casa era de vanzare, ei locuiau deja acolo, proprietarul le facuse un bine, deci sa-i facem si noi unul la randul nostru. Proprietarul insa era un cetatean englez care imputernicise aici pe cineva legat de vanzarea casei. Am fost plasati de colo colo de 5 ori pana sa aflam cine este aceasta persoana atotputernica. Om "sfant", nu spun cine. Om din a carui curte plecasem cu o luna inainte spunandu-i ca vrem sa cumparam acea casa. Am incercat sa contactam direct proprietarul, dar nu s-a putut. Apoi am aflat ca de fapt erau doi proprietari... unul pe teren si altul pe casa. Cel de pe teren, de fapt cea, era una dintre parsoanele care ne tot ducea cu vorba. Devenea tot mai clar ca nu exista interesul ca acea casa sa fie vanduta. Tarziu ne-a picat fisa. Ne-am orientat care alta casa- nu avea apa. Inca una- dupa discutii si negocieri aflam ca erau 5 mostenitori si nu aveau succesiune, doreau si ca toate taxele legate de aceasta sa fie suportate de cumparator. Casa foarte frumoasa, mai noua, renovata, avea utilitati. Dar chiar si cu banii pe care Benone spera sa-i obtina prin vanzarea terenului pe care-l detinea si tot era mult peste bugetul nostru. Intre timp un om de bine incepuse sa arunce zvonuri neplacute. Si nu oricand, ci chiar de ziua mea. Ca am "fugit" cu banii. Chiar am fost luata la intrebari de ultimul om de la care ma asteptam sa faca asta. Cand esti un om corect si in viata ta nu ai miscat un fir de ata care sa nu-ti apartina este foarte dureors sa fii acuzat de lucruri urate.

Am decis atunci sa ma retrag din grupul de pe FB si din a mai deschide sau participa in alte actiuni. Problema era ca eu eram "vistierul" grupului si trebuia sa inchid contul. Am facut o ultima actiune la Gogosari de 1 iunie. Am dus cadouri copiilor, am dus alimente parintilor. Ne-au insotit atunci oameni frumosi care doreau sa-i cunoasca pe cei mici. Nu m-am putut bucura de nimic. Vroiam out. Mi-a parut rau, m-a durut sufletul. In acea vizita acolo am profitat pentru a vedea si alte case. Il rugasem pe Benone, tatal copiilor pe care vroiam sa-i ajutam, sa caute mai departe si sa gaseasca o alta casa. El stia cel mai bine ce vrea si in ce zona a satului. Am vizitat o casuta, era curte in curte cu terenul pe care fusese casa omului, cea arsa. Ar fi fost super. Vorbim, ne intelegem. Eram fericiti, el era multumit. Peste o saptamana, dupa ce s-au dat iar n telefoane si discutii, cand ar fi trebuit sa mergem la notar pentru un precontract... stupoare. Vanzatorul dispare, nu mai raspunde la telefon. Noi tot insistam. El nimic. Aflam ca a vandut casa, asta in conditiile in care noua ne cerea un avans de 5000 de lei. Noi insistam direct pentru actul de vanzare, el vroia precontract. Am inteles ulterior si de ce. Booon! Alti oameni de cuvant. Se facuse iulie. O luam de la capat. Intre timp preotul din sat facea presiuni ca Benone sa paraseasca locuinta sociala, doar acum primea ajutor de la Bucuresti. Un om care sa-mi provoace mai multa repulsie decat acest preot nu cred sa mai intalnesc in viata asta. Cel putin sper.

O luna jumate de cand ne rugam cu bani de oameni sa cumparam. Telefoane si barfe din sat. Sotia-mama plecata dupa alte lucruri mai placute- se intorsese acasa la copii, teoretic. Intoarcerea ei ne-a pus in alerta. Copiii erau bulversati si nefericiti, venirea ei acasa nu le facea deloc bine. Tatal incerca sa fie optimist si sa-i mai dea o sansa, se bucura ca are cu cine lasa copiii cand se duce el la munca. Insa, vazand ca acolo nu mai pica pomana si nici casa nu parea sa se mai cumpere, cateva saptamani mai tarziu, a plecat iar. Copiii erau mult mai bine fara ea, paradoxal. Cand nici nu mai speram sa gasim o casa la pretul pe care-l puteam plati, ne suna Benone- casa nr. 2 din incercarile noastre, cea fara apa, era la un pret mai bun si vestea si mai imbucuratoare: se pune apa in sat. Fericire mare! Sunam proprietarii, negociem, scoatem un pret de 17.000 lei. Ceea ce era minunat pentru ca in casa trebuiesc facute reparatii. Oamenii spun ca au toate actele. Mihai ii trimite la notar, le spunea ce acte trebuie sa mai obtina si sa ne sune. Ne-au sunat... nu aveau cadastru.

Inca 3 luni mai tarziu si actele nu erau gata. Pe langa faptul ca nu aveau cadastru, ei nu aveau nici succesiune. Nu numai ca nu aveau succesiune... dar erau si mostenitori care nu vroiau sa renunte la partea lor. Balci, tergiversari, termene peste termene amantate. Acum o saptamana ne-a sunat notarita ca sunt gata, scoate extrasul de carte si putem sa venim sa semnam. Cand sa zic Doamne ajuta, am terminat! stai asa ca nu-i asa. Nu terminasem! Mai era problema mare a beneficiarului acestei proprietati. Benone fiind casatorit si dorind sa divorteze nu era tocmai recomandat ca proprietar. Eu dorindu-mi sa protejez acest bun obtinut prin implicarea atator oameni, nu puteam sa las lucrurile la voia intamplarii. Dorinta noastra era ca Teo sa fie beneficiarul direct si tatal sau, ca tutore, sa aiba dreptul la usufruct. In teorie simplu si frumos. In practica o procedura foarte complicata, consumatoare de timp si bani. Se lanseaza ipoteza ca eu sa cumpar pe numele meu si apoi sa fac donatia, dupa ce divorta omul. Nu-mi suradea deloc ideea, nu-mi doream asta. Nu mi se parea corect. Nu erau banii mei deci nu vroiam sa fie nimic pe numele meu. Incep sa cer pareri avizate. (Multumesc, Ioana, pentru recomandari.) Ma sfatuiesc cu o doamna avocat, apoi cu notarul. Exista varianta in care eu sa fiu "procurator de fonduri", sa fac o donatie catre tatal copiilor cu scopul precis de a cumpara acea locuinta. Astfel in caz de divort sa nu intre in bunurile comune  si sa fie impartita. Costa mai mult, dar era cel mai corect.

Marti am fost la Giurgiu. Nici nu-mi venea sa spun cu voce tare ca se termina, ca am reusit. Invatata cu tot ce s-a intamplat in astea 6 luni, spus aici asa pe foarte scurt si foarte calm, ma asteptam sa se intample iar ceva nefericit. Nu a fost asa. Ne-a primit o doamna notar foarte destupata si stapana pe situatie. Si o ora mai tarziu patru semnaturi stateau pe un contract. Benone, cei doi soti vanzatori si eu. Un manunchi de chei statea in mana tatalui si parca nu-i venea sa creada. Vroia sa plece acasa, sa plece pe jos, sa ajunga mai repede. Era fericit, era mai usor. I-am dat vestea buna ca au mai ramas bani si l-am pus sa imi scrie o declaratie ca i-a primit. Avea nevoie de ei pentru racordul la apa, pentru reparatii. I-au mai ramas la noi 1005 de lei pe care o sa-i dam mai spre iarna. Sa aiba de lemne si alte cheltuieli. Casa a costat 17.000 de lei. Notariatul- actul de vanzare si donatia in bani- 1.860 lei. Lui i-am dat marti 1.400 lei. In prima campanie de Craciun au fost stransi 8.700 lei. In campania din primavara, cu tot cu donatiile suplimentare pentru achizitionarea pomisorilor si a cadourilor pentu copiii din centrul unde au fost plantati pomisorii (~1.000 lei), s-au strans 13.565 lei. Un total de 22.265 lei.

Pe  3 octombrie a fost ziua lui Teo. La multi ani copil frumos, sa fii fericit! Casa aceasta e cadoul nostru pentru tine!

miercuri, 22 mai 2013

O Amprenta pentru Viata

Eu sunt mare amatoare de suveniruri. Mai ales de suveniruri din viata. Am pastrat mici amintiri din fiecare moment important. Este felul meu de a le tine nemuritoare. Am coronitele din scoala, am un caiet din clasa I, am carnetul de note. Am o cutie cu toate florile primite atunci cand am facut 18. Am primul martisor primit. Toate scrisorile sau felicitarile primite. Am primul buchet de le el. Am primul test de sarcina care a confirmat prezenta Matildei, il am mereu in geanta. Am toate florile primite la nasterea Matildei. Bratarica, fisa, buricelul, primul body, prima suvita de par tunsa a copilului meu. Florile de la botezul ei. Cutia pentru trusou de la botez plina cu amintirile botezului: rochita, panza de mir, cutia de mir, o invitatie, un meniu, o marturie, lista de invitati, lista cu ce a primit cadou, un balon :). Ati prins ideea. Imi place sa pastez amintiri. Mult.
 
La nasterea Matildei imi doream foarte mult sa-i iau amprentele de la picioruse. La noi copiii nu se amprenteaza la nastere. Mi-am dorit eu sa fac asta pentru a avea amintirea piciorusului ei in primele clipe de viata. In contextul nasterii si mai ales a ceea ce s-a intamplat cu noi dupa... amprentele nu au mai fost o prioritate. Cand am ajuns acasa si ne-am linistit a incolti iar ideea, dar nu am gasit un kit ok pentru amprentare. Am abandonat planul. Copilul a crescut. Am spus ca o sa facem amprentare in ipsos la un an. Nici asta nu s-a mai intamplat. Se apropia aniversarea de doi ani si imi propusesem sa duc la bun sfarsit planul si sa-mi fac tatuajul cu urma piciorusului ei, caci pentru asta imi doream sa am si amprenta. Atunci am descoperit-o pe Daniela. Ea a adus un concept nou in Romania ca reprezentant  Smallprint. Era inainte de 8 martie si avea o promotie pentru produsele ei. Un cadou de Ziua Mamei. Smallprint Romania realizeaza amintiri in argint pur (pandantive, brelocuri, butoni). Pentru noi era exact ceea ce-mi doream: sa pot avea ceva fizic si fidel realitatii mereu cu mine. Mi-am comandat doua pandantive, unul cu amprenta piciorusului si unul cu amprenta manutei. Ceva asa:
 
 
Planuiesc sa-i fac si Matildei un suvenir cu atingerea mea. Printr-o procedura unica se poate realiza un pandantiv cu amprenta persoanei dragi. Dar nu este o transpunere a ei, o copiere, ci este atingerea in sine. Astfel, de fiecare data cand va atinge pandantivul va fi ca si cum eu am fost acolo si am tinut-o de mana. Mi-ar placea sa am o astfel de amintire si cu parintii mei. Intr-o zi nu o sa ne mai putem imbratisa si tine de mana.
 
 
Acum, ce-mi veni sa va povestesc despre asta? Ar fi doua motive. Unul: Daniela m-a ajutat in campania "Un pom pentru o casa" donand spre licitare un astfel de pandantiv cu amprenta persoanei dragi. Licitatia a fost castigata de Alina si abia astept sa-i oferim cadoul. Si, al doilea, Daniela are sambata, 25 mai de la ora 11 la Miko Kids, propriul ei eveniment - O amprenta pentru viata. Va fi un eveniment frumos cu surprize pentru participanti si cine doreste sa realizeze o astfel de amintire in argint pur poate profita de ocazie. Pentru pandantivele cu amprenta unei persoane dragi trebuie sa fie prezent un reprezentant al Smallprint, deci acum este momentul. Smallprint Romania este invitata  vineri, 24 mai la Draga Mea Prietena in platou (Kanal D) de la ora 10 la 12.30 pentru a povesti despre lansarea programului Amprente Celebre. Aveti ocazia sa le vedeti pe Cristina si Paula povestind cu Smallprint Romania in direct despre modul in care celebritatile din Romania pot dona diferite amprente programului "O amprenta pentru viata". 
 
 
 
 
 
Smallprint va fi pentru prima data in Bucuresti, Daniela este clujeanca, iar 10% din toate incasarile din acea zi vor fi donate in scop umanitar. Daniela isi doreste sa ajute o Asociatie din Dej, Asociatia Emanuel Dej. Mai exact, este vorba despre o Casa de tip familial. Initiatorii acestei Case isi propun:
 
"Misiunea noastra este de a ajuta si a da speranta copiilor si tinerilor in dificultate, familiilor lor, prin cresterea calitatii vietii lor si promovand integrarea lor in societate. Ne indeplinim misiunea prin furnizarea de servicii sociale, consiliere si instruire, advocacysi lobby activitati bazate pe principii crestine."

Un cuplu inimos, mai intai au lucrat ca asistenti maternali, au decis sa mearga mai departe si au deschis acest centru. Nu este orice fel de centru, este o familie. O familie cu noua copii care si-au gasit aici adapost si intelegere. Sunt copii abandonati de familiile lor naturale. Dar si-au gasit noi parinti, frati si surori aici. Daniela a intrat in contact cu ei si din admiratie pentru munca lor isi doreste foarte mult sa-i sprijine. Asa a venit cu ideea de a dona 10% din incasarile din cadrul evenimentului Smallprint de la Bucuresti. Daniela mi-a martursit ca-i pare rau ca nu poate pune poze, trebuie acceptul Directiei de Asistenta Sociala, pentru a arata cat de mult se iubesc intre ei acesti copii.
 
 
 
(fotografie publica descarcata de pe site-ul Asociatiei)
 
Pentru ca ma stiti pragmatica si la subiect o sa va spun si ce isi propune sa cumpere din acesti bani dupa ce a discutat cu mama acestei "familii":
  • 2000 € - (reprezinta diferenta dintr-un imprumut pe care l-au facut pentru a cumpara o masina cu 9+1 locuri astfel incat sa poata transporta toti copiii la scoala);
  • 1200 lei – masina de spalat haine;
  • 650-700 lei - cuptor electric de copt;
  • 200 lei - cuptor cu microunde;
  • 150-200 lei - malaxor pentru framantat.
 
Sun dorinte normale, lucruri care exista in casa oricarei familii. Aici sunt 9 copii iar hainele sunt spalate de mana. Donatii se pot face si direct in conturile Asociatiei in linkul de mai jos:
 
 
Pentru orice alte detalii eu sau Daniela va stam la dispozitie.
Confirmarea participarii se face telefonic la numarul: 0755599912.
Un interviu foarte frumos cu Daniela Man puteti citi pe blogul Anei- Mamica Urbana.
 
Ne vedem acolo!