joi, 28 iunie 2012

Despre nastere III - sectia de neonatologie (maternitatea Filantropia)

(LE - aceasta este experienta noastra din aprilie 2011, intre timp politica maternitatii s-a schimbat, se permite cazarea copilului in rezerva cu mama, personalul este acelasi, la fel de redus si la fel de neprietenos)

Aici mi-e cel mai greu, de asta am si separat postarile in trei parti. Am zis sa scriu despre ce se intampla in sectia de nou-nascuti intr-o zi in care sunt vesela si-mi straluceste soarele. Ranile cauzate de experienta traita inca nu s-au inchis. V-am povestit intr-o postare trecuta parte din ele, o sa va rog sa-mi permiteti sa va indrum catre acolo si in rest sa va dau detaliile "tehnice". Abia mi-am mai revenit din teama ca o sa-mi moara copilul si ma scol "doar" de 2-3 ori pe noapte sa vad ce face. Noaptea trecuta am verificat-o doar o singura data, ceea ce este exceptional. Mi s-a spus ca este aberant ca la un an si doua luni sa mai cred ca un copil poate muri subit, o fi aberant, dar acesta este ritmul meu de vindecare si asta imi face bine. Inca o verific. Acum mult mai putin decat la inceput cand se intampla de zeci de ori pe zi si mai ales pe noapte. Stiu multe mame care au trecut prin asta, mai mult sau mai putin accentuat, si nu au curaj sa vorbeasca pentru ca sunt considerate nebune si exagerate de catre cei din jur. Toate lucrurile prin care am trecut m-au dus in "locul" ala teribil in care nu puteam sa stau o perioada mai lunga de timp fara sa verific daca respira. Acum sunt mult mai bine, dar lucrurile astea cer timp...

Deci cu pas voios inainte :).

Primul contact cu sectia de neonato vi l-am povestit ieri, a fost cand m-am dus sa-mi vad copilasa la vreo 5 ore de la nastere. Daca nu as fi fost capabila sa fac deplasarea nu mi-ar fi adus-o nimeni. Nici nu ar fi stiut nimeni prea curand ca eu nu ma pot duce la copil, ar fi fost hranita cu glucoza si lapte praf (Nan 1) si s-ar fi zis "la asta nu vine ma-sa, da-i biberon sa nu mai urle". Am auzit de atat de multe ori asta incat imi venea sa le iau la bataie.

Poate ca ati nascut in aceasta maternitate si lucrurile nu vi s-au parut asa cum o sa vi le povestesc eu. Si eu daca as fi stat acolo doar cele 48 de ore (necesare in teorie), in zapaceala si euforia de dupa nastere, cred ca as fi vazut mai putine si m-ar fi deranjat si mai putine. S-a intamplat ca noi sa stam 7 zile... Matilda a fost expusa la o infectie, evident declarata infectie materno-fetala. Eu, ca si celelalte 4 mamici care au patit acelasi lucru in aceeasi zi cu noi, nu cred ca a fost infectie materno-fetala. Eram toate cu analizele la zi (inclusiv urina si secretii vaginale), copiii s-au nascut spontan si tuturor ne-au fost rupte membranele in maternitate. Deci nu am venit cu ele fisurate sau rupte pentru a lasa loc de suspiciunea unei infectii in timpul scurs de la rupere pana la nastere. Este posibil ca in cele 2 ore pe care le-am petrecut acolo, cu membranele rupte, si in timpul manevrelor multiple sa fi fost expusa.

Poate ca stiti (sau nu), dar nasterea nu este deloc un act steril, cu toate exagerarile de rigoare. Copilul se naste prin vagin (surpriza), vaginul in sine are o flora bacteriana la care copilul este expus atunci cand iese. Apoi, stiti cu cine se invecineaza vaginul - cu anusul si meatul uretral (locul pe unde facem pipi) - ce iese pe aici? Da, ies fecalele si urina. Asta este un subiect pe care putini il deschid si foarte putine mame stiu ce se intampla. In timpul nasterii sansele de a urina si defeca sunt extrem de mari, este complet normal si natural din mai multe puncte de vedere. Cauzele sunt atat de natura hormonala cat si mecanice, bebe apasa spre iesire pe colon si pe vezica urinara si le forteaza sa se goleasca. Apoi este efortul in sine si senzatia aceea fiziologica de "scremet". Te scremi fix ca atunci cand faci caca, chiar ti se spune sa faci asta pentru ca daca incerci sa te controlezi si sa strangi din fund nu o sa lasi nici copilul sa iasa. E natura, e firesc, deci nu va stresati de fenomen. Atat medicul cat si moasele au mai vazut de toate, plus ca nu ei sunt importanti in ecuatia asta. Voi trebuie sa impingeti eficient si sa nu va luptati cu corpul vostru care stie ca trebuie sa scoata din el lucruri - chiar daca asta inseamna ca veti face caca. E bine daca in ziua respectiva reusiti sa va goliti intestinul gros, dar pe cai naturale. Nu luati laxative (ele ajung si la bebe si-i pot produce si lui scaune, ceea ce este riscant si periculos pentru sanatatea lui), evitati si clismele - ele pot accelera travaliul confuzand corpul in legatura cu ceea ce trebuie eliminat si s-ar putea sa nasteti pe toaleta. Cam asta se intampla, deci nu este nimic steril. Pe de alta parte bebe a locuit in voi, deci a fost expus cam la toate bacteriile pe care voi le posedati pe piele si parte din cele de prin voi. Teoretic noi suntem sterile pentru copiii nostri, ei fiind deja obisnuiti si imuni la noi (la fel se intampla si cu locuinta in care a stat mama, bebe e deja imun la casele noastre). De aceea argumentul stupid ca nu ne pun copiii "piele pe piele" si la san dupa nastere, din motive de "salubritate", este invechit si inutil.

Matilda la 2 zile dupa nastere, in urma unor analize asupra carora nu am fost nici macar informata, a avut CRP-pozitiv (proteina c reactiva). Nu o sa intru in detalii medicale, dar acest marker ne arata ca in corpul nostru exista un proces inflamator. El poate fi cauzat de expunerea la o infectie sau de o boala inflamatorie/autoimuna. Nu sunt cunoscute toate cauzele, uneori nu este absolut nimic. Analiza este facuta gratuit doar pentru valorile cantitative (care nu sunt relevante), cele relevante sunt cele calitative care nu se faceau in maternitate. Daca cineva iti spunea (pentru ca nu ti se punea si tu nu aveai de unde sa visezi) veneau de la un laborator privat si recoltau probe pe care le analizau apoi la ei, astfel aveai si o antibiograma si stiai exact ce antibiotic ar fi trebuit administrat corect. Unul dintre bebelusi a fost  mai  rau si mamica lui a apelat la laboratorul privat, ei au stat acolo 10 zile.... Copilul meu nu era bolnav, dar putea dezvolta o infectie (pneumonie, meningita) care poate duce la sechele pe viata sau chiar deces. Solutia este administrarea de antibiotic preventiv timp de 5 zile noi, 10 zile alti bebelusi. Puteam sa aleg sa nu-l fac, dar nu mi-am putut asuma riscul. Eu pe la saptamana 26-27 de sarcina am facut o infectie urinara cu streptococ de grup B (din lipsa de hidratare suficienta si imunitate scazuta), acest sreptococ exista oricum pe noi, dar in anumite conditii se suprapopuleaza si produce infectii. Am luat tratament si infectia a disparut, nu a mai aparut in niciuna dintre cele 3 uroculturi facute dupa, una chiar inainte de nastere. In cazul in care infectia era inca prezenta ar fi trebuit sa-mi faca antibiotic intravenos pe durata travaliului pentru a evita infectarea copilului sau, in situatii foarte serioase, se indica nasterea prin cezariana. NU am avut infectii vaginale deloc. Eh, din motiv de aceasta infectie (negativata) culpa problemei copilului a fost a mea. Dar eu cred ca lucrurile s-au intamplat dupa si o sa va spun si de ce.

Din pacate problemele nu s-au oprit aici. Mati a facut o forma foarte urata de icter, la 10-15 minute dupa ce era scoasa de la lampa, unde statuse 12 ore, era deja portocalie precum Rivanolul, a trebuit sa stea 24 din 24 la foto-terapie, o scoteam doar sa o alaptez. A avut icter aproape 2 luni, a disparut incet si greu. Incercam sa facem haz de necaz intre noi si spuneam ca mai stam o saptamana la SPA, sa se bronzeze copiii... In a 5 -a zi deja eram cu totii foarte preocupati cu icterul asta, eu i-am dat sms lui taica-su sa-l intreb daca la el in familie sunt boli de sange, nu era deloc normal ce se intampla cu bebe, nu mi-a raspuns. In aceeasi zi doamna doctor neonatolog a comandat un set de analize complete pentru a vedea daca are probleme de structura a sangelui, si ea era preocupata de icterul asta care nu ceda deloc. Din fericire nu parea sa fie nimic hematologic, erau probabil antibioticele si inflamatia care-i solicitau si mai mult ficatul.  La "solar" bebelusii stau cu ochisorii acoperiti cu un tifon (uneori puneau o folie de aluminiu in el) lipit cu leocuplast din ala serios. Faptul ca nu-i vedeam ochii imi dadea o stare teribila (probabil si din cauza groazei pe care am avut-o toata sarcina ca nu va avea ochi, dupa cum imi spusese un medic inteligent). Uneori acceptau sa-i mai scoata "protectia" ca sa o vad si sa ma vada, scoaterea era un chin pentru ca pielea de bebelus se ia cu totul pe leucoplast... asa ca am renuntat la idee. Bandajul asta mai trebuia si schimbat pentru ca se largea, bebelusii se cam lupta sa-l scoata, si atunci ochisorii deveneau expusi la razele ultraviolete. Am gasit-o si cu bandajul sub nas... noroc ca dormea atunci, nu stiu daca a stat si cu ochii deschisi acolo. Am dus-o mai tarziu la un control oftalmologic, sepram ca toate's bine. Trebuie sa ne mai ducem la unul cand mai creste.

Deci in astea 7 zile, pe care eu le-am petrecut in proportie de 80% pe un scaun langa incubatorul Matildei, am vazut si am auzit lucruri.... Nu-s nici prapastioasa si nici exagerata, am bun simt si intelegere, deci nu sunt lucuri pe care le-am vazut eu prin ochii de mama disperata, sunt fapte. Este vorba strict de sectia pentru nou-nascuti pe cale naturala, cei nascuti prin cezariana erau un etaj mai jos (culmea, in aceeasi zi si acolo au fost "diagnosticati" 2 copii cu aceeasi problema).

1. Sectia - de neonato are 3 saloane. Doua mari pentru bebelusii sanatosi si unul de izolare pentru bebelusii cu probleme, asa cum am fost noi. Bebelusii cu probleme stau in principiu la incubator pentru a face foto terapie. Toate cele 3 saloane sunt dotate cu usi. Inainte de saloane exista o anticamera unde iti poti lasa halatul in cuier, inca un rand de usi. Deci intre holul pe care sunt rezervele mamelor si bebelusi sunt 3 randuri de usi (plus cea de la camera mamei). Asta ca sa va dati seama cat de tare trebuie sa urle un copil ca sa-l auzi. Eu o auzeam pe Matilda, mai ales ca avea un plans foarte aparte, ma duceam si le spuneam ca plange si mi se zicea ca nuuuu, a trebuit sa intru cu forta, la propriu, de multe ori pentru ca stiam sigur ca e ea. Pacientii au drepturi, culmea, iar pacientii minori trebuie sa fie insotiti de tutorele legal care sa fie de acord cu orice masura de tratament- recte mama. Nu eram la terapie intensiva ca sa se puna problema de program de vizita... deci eu aveam dreptul legal de a fi 24 din 24 cu copilul meu.

2. Asistentele -In aceste saloane se aduna si peste 30 de bebelusi. Pentru toti acesti bebelusi care necesita - hranire, schimbare, spalare si mai ales SUPRAVEGHERE- exista o singura asistenta. UNA SINGURA! Un singur om pentru 30 de suflete. Te miri si-ti faci 3 randuri de cruci ca nu se intampla mai multe nenorociri gen Giulesti. Se lucra in ture de 12 ore. Peste zi, acea singura asistenta avea ca "ajutor" si o infirmiera. Tot acea unica aistenta trebuie sa se duca sa ia nou-nascutii de la sala de nastere!!! Acest procedeu putea dura intre 10-15 minute. In acest interval copiii erau singuri!!! Intr-o noapte au fost 6-7 nasteri la rand. Deci cat timp din acea noapte au fost copiii supravegheati? Cred ca am imbatranit in noaptea aceea 10 ani, am stat la usa salonului cu urechile palnie sa nu se intample ceva cu bebelusii. Ziua ramanea infirmiera de paza, noaptea NIMENI sau noi mamele turbate de grija si faceam santinele la usa.

Erau 4 asistente in total. Una mai pusa pe facut rau decat alta. Singurul om real de acolo era asistenta "doamna Dana", singura care avea ce cauta intr-o sectie de neonato. A fost singura care m-a tratat ca pe un om, m-a intrebat cum o cheama pe feita si care e povestea ei, m-a luat in brate cand plangeam de-mi venea sa mor de mila copilului chinuit (ii schimbau branula de pe mana pe picior mereu pentru ca se infunda). A avut hematoame mari pe manute si pe picioruse, unde avusese branulele, timp de 2 luni... Statea singura in incubatorul ala, plangea si se dadea cu capul de geam. Mi se rupea sufletul. Deci, doamna Dana era singura care intelegea ca suntem si noi oameni si ca pur si simplu nu mai putem. Ne-a luat numerele de telefon si le-a trecut pe etichetele de la patut pentru a ne da apel cand plang copiii si sa venim sa-i alaptam. Copiii cu probleme infectioase si icter patologic (cum era Mati) trebuie alaptati cat mai des pentru a fi ajutati cu vindecarea. In ciuda faptului ca doctorul neonato ne-a scris in fisa copilului "alaptare la cerere", nu eram chemate. Eu am reusit sa ma mut pe etaj cu bebelusul, dar alte mame nu au reusit si erau un etaj mai jos, imposibil sa-si auda copiii si sa vina. Ne-am organizat intre noi si am facut un sistem prin rotatie de facut garda la copii si ne anuntam una pe alta. Altfel nu se putea.

 Eram mintite in mod repetat ca bebelusii dorm, eram acuzate ca NOI agitam copiii, mi s-au facut zeci de observatii ca ii fac colici Matildei pentru ca-i dau prea des sa suga si ca o tin prea MULT in brate. Eu ma duceam acolo si cand nu manca, ca sa stau cu ea si sa ma simta langa ea. O tineam la san in mod aparent doar ca sa o tin in brate si sa ma simta. Copilul meu nu a avut colici, deloc. Copilul meu a fost hranit la cerere si exclusiv alaptat. Copilul meu nu a plans deloc din clipa in care am iesit cu ea pe usa maternitatii, deloc. Nu a plans nici macar de foame pentru ca eram mereu acolo si o stiam cand ii e foame. Alaptatul la cerere nu a dus la mese lungi de o ora si dese la 2 ore. Manca la 4 ore ziua si la 8 ore noaptea. Copilul meu nu a devenit rasfatat si plangacios pentru ca l-am tinut in brate, este un copil foarte independent si intelegator.

Celelalte 3 asistente. Nu le-am retinut numele pentru ca nu am vrut. Una dintre ele era o doamna in pragul pensionarii care sincer era un pericol si pentru ea insasi. Imi pare foarte rau sa o spun, dar nu avea ce sa mai caute acolo. Nu reusea nici macar sa puna branulele copiilor, era complet depasita de situatie si mereu nervoasa. Eu cred ca este o meserie extrem de solicitanta care te macina si ca fiecare trebuie sa manance o paine si sa iasa de undeva la pensie. Dar chiar era nevoie sa ramana intr-o sectie de neonato? Apoi era o doamna roscat inchis - nu-i pasa de nimic, radea de mame, le lua in zeflemea. Cu mine a fost destul de ok pentru ca m-a vazut foarte hotarata si nu am cedat in fata intimidarilor. Intr-o zi a pus o branula prost si nu a fost atenta cand a infasat copilul. L-a adus si la pus in patut, imediat am vazut cum apare o pata de sange prin scutecul cu care era infasat. Ii iesise branula, am chemat asistenta si ea a inceput sa certe bebelusul ca "uite ce ai facut daca esti asa de agitat", nu era agitat deloc, saracu, si nu facuse nimic. Mi s-a parut incredibil, era acolo si mama bebelusului., a inceput sa planga cand a vazut cum este tratat copilul ei. Acest bebelus dezvoltase o infectie oculara destul de urata, era certat si pentru asta- na, trebuia curatat foarte des si cu grija. Apoi vine cea de-a 4 asistenta - cea care a fost de serviciu si cand am nascut, este aceeasi care mi-a pricinuit groaza ca mi-a murit copilul. Si in ziua de astazi o urasc profund, nu cred ca o sa-mi treaca. Aceste 4 persoane aveau grija de copiii nostri.

Personalul era extrem de putin pentru nivelul de munca si responsabilitate. Problema este a sistemului in care s-au facut restructurai iar posturile erau inghetate. Se putea face o angajare doar in situatia in care existau 7 concedieri. Absurd si criminal in acelasi timp! Culmea, medici erau foarte multi si infirmiere la fel.

3. Igiena - Suspiciunea mea de cum a fost Matilda expusa la o infectie? Cum v-am spus maternitatea era arhiplina, daca mame erau foarte multe cum puteau fi copiii? Exact, mai multi decat locurile. Se puteau amenaja si alte patuturi, dar nu au fost pregatiti la timp. Ne-au pus copiii cate 2 in patut, toate cele 4 mame care am patit celasi lucru am avut copiii pusi asa, la gramada.

Apoi - biberoanele. Am vazut cu ochii mei cum acelasi biberon cu aceeasi tetina se muta de la un bebe la altul. Biberonul Matildei, pe care ea l-a refuzat pentru ca eu aveam deja lapte cat pentru cinci, a fost luat din mana mea si dat altei mame. Biberonul fusese in gura Matildei. Acest procedeu l-am vazut in mod repetat, uneori se chimba tetina. In a doua zi, cand nu aveam inca lapte,  Mati plangea si am cerut lapte. Pentru ca era de serviciu una dintre doamnele civilizate, mi-a spus ca nu are lapte "curat" si mai bine sa o mai pun la san si sa mai astept putin.

Spalarea - copiii nu erau spalati, eu am facut scandal si am zis ca o spal eu pentru ca facuse caca si era plina de la buric pana la ceafa. Bebelusii fac genul asta de caca exploziv in primele zile de viata, e normal. A fost spalata intr-un final. Scutecele - adica panzele pentru infasat, ele sterile de altfel, se mai incurcau la schimbarea copiilor si ajungeau de la un altul (noi aveam deja hainute duse, e voie cu hainute de acasa, dar pentru ca trebuiau pusi la lampa era mai simplu cu infasatul). Crema pentru fundulet - noi ne-am dus cu toatele tuburile de Bepanthen acolo pentru ca asa ni s-a cerut. Tuburile erau apoi golite intr-o cutie mai mare de unde erau unsi toti copiii.

Bontul ombilical era ingrijit cu Baneocin pulbere si la inceput cu Betadina. Matildei i-a cazut in a 5 a zi (din motive de stat la lampa). O minune a facut sa intru in camera exact atunci sa sa-l salvez de la a fi aruncat la gunoi. M-am bucurat si am zis bine ca am scapat de buric si acasa nu mai avem probleme. Credeti? Cand am ajuns acasa si seara am vrut sa-i fac baita (prima ei baita reala) am constatat ca avea puroi in buric. Avea infectie abundenta. Cand in sfarsit credeam ca suntem acasa si am scapat...

O alta problema care m-a deranjat extrem. Peste zi exista acolo si o infirmiera. Sarcinile ei erau de a face curatenie, nu de a se baga la copii. Aveti senzatia ca facea doar curatenie? Nu! Venea si schimba copiii, ii hranea, ii lua in brate. In timpul uneia dintre sederile mele cu Matilda la san a venit si mi-a zgaltait extrem de tare copilul de picior ca "haide sugi, ce faci acolo". Eu eram in lumea mea cu copilul meu, nici nu am vazut-o cand a venit. Copilul dormea intr-un final, linistit, la mine in brate. Am crezut ca ii rup mana aia nespalata si cu unghii negere si ca o bat cu ea. Da, era cu jegu' sub unghii si venea sa puna mana pe copii. Nu mai spun de "ajutorul" dat, deh eram o mama cretina care nu stia sa alapteze si trebuia sa ma corecteze ea. In ultimele 3 zile una dintre ele isi angajase acolo si fata, nu vreau sa fiu rea dar era sarmana... sarmana rau cu mintea. Iar domnisoara asta avea pareri despre copii si despre noi si trebuia lasata sa exerseze pe copiii nostri schimbat, amabalat. Revoltator!

4. Alaptarea - primul nostru alaptat a fost distrus de doamna asistenta. Matilda, care dormea dusa, a fost zmulsa efectiv din patut pentru a se trezi si apoi pusa la mine in brate. I s-a luat capul si i-a fost infipt foarte agresiv de sanul meu si s-a insistat cu apasarea. Apoi mi s-a spus ca oricum nu are ce suge si ca o sa-i dea formula. Avea ce suge, aveam colostru dinainte sa nasc.  Stomacelul bebelusului dupa nastere este foarte mic, 1-2 linguri de colostru sunt suficiente pentru el. Asta a fost prima noastra experienta de hranire si daruire. Eram acolo 20 de mame, nu aveai pic de intimitate. Trebuia sa ai o vointa extrema sa te poti extrage din lumea aia si sa intri intr-o lume a ta si a copilului. Orele erau evident fixe, nu conta ca bebelusii aveau ceasul lor. Matilda era cam cu o ora jumate mai tarziu decat ora maternitatii. "Norocul" a fost ca atunci cand ne-au mutat la Izolare eram doar 4-5 mame si uneori eram doar eu acolo. Nu eram sfatuite nicicum, eu fusesem la cursul Ramonei si stiam teoretic ce trebuie sa fac. In maternitate nu am primit consiliere si cu atat mai putin incurajare. Multe au plecat de acolo cu ragade si complet descumpanite de cum va fi alaptarea pentru ele. Ni se recomanda sa le dam lapte praf, Nan evident. Nu ni s-a permis sa ne aducem pompa pentru san (o sterilizau ei) si sa putem lasa bebelusului peste noapte laptele nostru. Ma mulgeam si-l aruncam. Nu puteam sa-l pastrez pentru ca nu mi-a dat prin cap atunci sa-mi aduc si sterilizatorul de acasa. Am aruncat lapte cat sa hranesc 3 copii, iar fetita mea plangea de foame si era "hranita" cu glucoza pentru hidratare si cu lapte formula. Una dintre asistente le baga in gura tetine protapite cu paturica pentru a nu mai plange.

5. Organizarea - Cum v-am spus mai sus, multe mamici nu eram pe etaj cu copiii, deci nu aveam cum sa stim daca au nevoie de ceva sau nu. Nu se stia in ce camere suntem, noi ne-am scris pe etichetele de la patut etajul si camera. Asistentele si daca vroiau sa ne cheme nu puteau parasi salonul. Pe mine au inavatat cum ma cheama si ma strigau din usa salonului. Apoi am pus noi la punct sistemul cu turele si ne chemam unele pe altele. Asta era valabil doar pentru bebelusii de la izolare. Pentru mamele care plecau in 48 de ore orarul de masa era strict si obligatoriu. In perioada cat am stat acolo am avut pe rand 4 colege de camera, asta a fost un sters in sine. Una dintre mamici avusese o nastere foarte grea, copilul a fost scos cu forcepsul (apropo, extrem de multe nasteri asistate mecanic, cu forcepsul, din motive de epidurala si mame care nu au putut participa activ la expulzie). Ea avea hemoglobina 6-7 si nu se putea ridica din pat. Nimeni nu anuntase starea ei, drept urmare feita ei era lasata nemancata pana se termina programul de alaptat pentru ca asteptau mama. Mama nu avea cum sa vina, le-am spus noi cand ne-am dat seama de ce se intampla. Mai mult, copilasul era lasat sa planga de catre una dintre asistente pentru ca (si ne zicea asa in soapta) a fost scoasa cu forcepsu' si de aia plange. Plangea de foame si de SINGURATATE. Am mangaiat-o de zeci de ori pe ascuns si i-am vorbit, era cu patutul langa Mati. Nu stiu daca eu i-am oferit vreo consolare, dar ti se rupea sufletul.

6. Supravegherea - Cat putea sa supravegheze un singur om 30 de copii? Mai ales cand era la sala de nasteri pentru a aduce un bebelus. Capacul psihic, care m-a facut sa nu mai dorm o clipa si sa pazesc copilul, a fost cand am gasit-o pe Matilda jumatate cazuta prin usita incubatorului. Pe incubator e un desen cat casa, ca poate nu stii sa citesti, ca usitele trebuie inchise pentru ca exista pericolul ca bebelusul sa cada de acolo. In mod normal le faceau un sistem cu un scutec pe sub picioruse, ca un fel de bariera, care impiedica alunecarea lor afara (saltelutele erau usor ridicate pentru a evita regurgitarile). In ziua aceea nu stiu daca nu i l-au pus sau atat de mult s-a zbatut bebe incat a iesit cu piciorusele pe freastra. Va spun sigur ca avea loc sa cada, caputul ii iesea prin orificiul ala. Eu daca nu am innebunit atunci, nu cred ca mai innebunesc in viata asta.

7. Tratamentul - Copiii sunt vaccinati fara a se cere acordul parintilor, chiar daca exista o schema "obligatorie" de vaccinare ai dreptul sa o refuzi. Apoi, investigatiile erau facute fara acordul, informarea, instiintarea parintelui. De multe ori veneau medici de diverse specialitati sa-i vada pentru anumite suspiciuni. Unele dintre ele erau confirmate. Nu am asistat la nicio informare asupra starii lor chiar daca am fost acolo aproape non stop. Intr-un caz stiu sigur ca nu i s-a spus mamei nimic, doar i s-a recomandat un consult de specialitate.... doamna aia mai avea 7-8 copii acasa si am certitudinea ca nu a inteles nimic din ce i s-a spus. Abia cand s-a ajuns la administrearea de atnibiotic am fost chemata de medicul neonato si mi-a fost cerut acordul. Puteam si sa parasesc maternitatea daca asa consideram ca este mai bine. Nu ti se explica nimic, eu am noroc ca sunt un fel de enciclopedie ambulanta si stiam pentru ce sunt toate cele si ce inseamna Proteina C reactiva - pozitiv. In rest... sa ai incredere in medici.

8. Medicii - am intrat in contact cu 3 medici neonato. Domana Grecu (draguta) care a fost de serviciu toata saptamana. A fost ok si in parametri, nu excesiv de amabila, nici nu ma asteptam la asta, vroiam doar sa fie eficienta.. Era rabdatoare, explica daca o intrebai, se purta frumos cu bebelusii, ne-a tinut la sfarsit "scoala mamelor" destul de la subiect si corect. Deci asta a fost un lucru bun. Cel de al doi-lea medic (barbat) l-am vazut doar tangential, nu am vorbit cu el. Medicul de garda din ziua in care ne-am externat a fost insa alta poveste. Era neplacuta, vorbea de sus, avea pareri - gen cele de mai sus legate de colici. Ea (dansa) mi-a spus sa nu-mi mai tin copilul in brate ca o rasfat si ca o sa aiba colici din cauza mea. In seara de duminica (deci a doua zi dupa nastere) inca nu eram la izolare, Matilda fusese deja pusa la "lampa" pentru icter. Cand m-am dus seara tarziu sa vad ce face, una dintre mame (una dintre partenerele de mai tarziu de la izolare) plangea foarte tare in salon si asistenta incerca sa o consoleze. Bebelusul avea o problema, o infectie urata la ochisori si temperatura, iar mama rugase sa fie chemat medicul. Era speriata si preocupata, nascuse in ziua aia. Medicul de garda a venit si a facut un mare scandal pentru ca a fost deranjat "doar" pentru atat. Am inteles ca bebe avea si febra. Facuse un scandal monstru, atat mama cat si asistenta erau vizibil marcate.

Cam asa se intampla lucrurile acolo. Au fost 7 zile in care nimic nu a fost diferit, as vrea sa cred ca a fost o coincidenta absurda si ca numai atunci se intampla asa. Care ar fi sansele? Faptul ca nu am putut sa stau cu ea a fost dintr-o categorie de trairi pentru care nu am cuvinte. Cumva am reusit sa scapam intrege  fizic si psihic si sa fim astazi fetele vesele pe care le stiti.

Si ceva de bine. :) Intr-una din zile s-a nascut un bebe cu suspiciune de Sindrom Down. I-au spus asta mamei imediat dupa nastere. S-a concluzionat dupa 2 zile de analize si investigatii ca nu avea nimic, asa era fizionomia lui si semana foarte tare cu tatal. Dar... in noaptea de dupa nastre plangea tare, iar asistenta care era de serviciu (o sa va las sa ghiciti care) l-a luat in brate si i-a cantat, l-a tinut cu ea toata noaptea (am vazut asta in cele 10 drumuri false la toaleta pe care le foloseam pentru a vedea care e situatia si daca Matilda plange). M-a impresionat si am iubit-o pana la lacrimi. Apoi am vazut ca le canta copiilor ca sa-i aline. Culmea, pe tura ei era uimitor de liniste si erau singurele clipe de calm pe care le aveam. A fost singurul lucru care m-a impresionat pozitiv in toata aventura asta.


Dragele noastre Suzana/mami si Ioana/bebe (colege de suferinta) articolul asta este pentru voi, va iubim si ne gandim mereu la voi.

marți, 26 iunie 2012

Despre nastere II - sectia de lehuze - maternitatea Filantropia

Si ai nascut... si crezi ca ce a fost mai greu a trecut. Esti inca in extazul de dupa nastere. Ai un copil viu si sanatos (speri) si abia astepti sa pleci din sala aia de nastere si sa-l strangi in brate. Au trecut 5 ore de cand am nascut pana am ajuns in salon. Intr-un salon gol, caci bebelusii sunt intr-o sectie separata. Nu li se permite sederea impreuna cu mama. Atunci cand am ales maternitatea mi s-a spus ca se poate, ca este chiar recomandat, daaaaaaaar este posibil doar in rezerva cu plata. Zic bon, asta este, dau 3-4 mil pe noapte, dar stau cu copilul meu. Apoi au inceput tot felul de fastaceli ca sa vedeti ca nu ar fi chiar asa, ca nu se poate... ca e MULT mai bine sa stati fara copil pentru a va ODIHNI! Cu mana pe suflet va spun ca in cele 7 zile de stat in maternitate am dormit 4,5 ore in prima noapte de la nastere (cam dupa 24 de ore de cand am nascut am reusit sa adorm). Apoi au mai fost 2 sau 3 atipeli de cate o ora in zilele ce au urmat. ATAT. Nici vorba de odihna, din contra. O sa va povestesc si de ce. Deci am ajuns la concluzia ca singurul avantaj cu rezerva ar fi ca as sta singura, am considerat asta un non sens prea scump, nu o sa mor daca mai stau cu o persoana in camera pentru cele 43 de ore teoretice pe care le mai aveam de petrecut acolo.

La ora 9 am fost dusa in rezerva. S-a folosit un carucior cu rotile (asta este protocolul), infirmierele m-au ajutat sa ma dau jos de pe masa. Eram surprinzator de bine pentru pierderea de sange considerabila pe care o suferisem. Le-am spus ca sunt ok si ca sincer as prefera sa merg decat sa ma asez pe zona pe unde tocmai ce iesise un copil. Nu s-a putut, e obligatoriu sa te duca ele. Ok, mi-au luat bagajul si am plecat. NU in camera cu puiul meu asa cum imi dorisem, nici macar pe acelasi etaj si nici macar in acelasi corp de cladire. Maternitatea era plina de mamele care nu-si declarasera copiii pana vineri, in weekend biroul pentru declaratii este inchis, deci toate cele care nascusera joi si vineri erau inca acolo, chiar si unele de miercuri. Lor ne alaturam noi cele de sambata si evident mamele care au nascut duminica. Arhi plin. Asa ca am fost dusa un etaj jumate mai jos intr-o alta aripa, cea de infertile. Aici teoretic sunt rezervele pentru femeile care fac diverse tratamente de fertilitate. Acum rezervele erau pline de lehuze si de mame in pretravaliu sau care sperau sa intre in travaliu (nasterile induse). Am coborat cu liftul un etaj... cand surpizaaaa, ca sa treci in celalat corp de cladire trebuie sa cobori niste trepte :), asa ca va rugam frumos sa coborati, acum se putea sa merg pe picioarele mele, ba chiar sa cobor trepte. Le-am coborat, ma intreb ce se intampla daca eram leguma si nu m-ar fi tinut picioarele.

Am fost condusa in camera (10 "bomboane" afacerea asta 5 de fiecare). Erau doua paturi, unul la geam si unul la usa, pentru ca eram prima musterie am ales patul de la geam. Urasc aerul inchis si am zis ca daca nimeresc cu vreo friguroasa macar sa-mi pot deschide geamul un pic. Era foarte cald. Camera curata, paturile dotate cu noptiera si statie electrica (prize, neon cu intrerupator). Nu era toaleta in camera, era pe hol si deserveaza 2 rezerve (am descoperit mai tarziu ca a fost mai bine asa). In rezerva de langa (dotata si cu toaleta) exista un frigider. La toaleta nu era tocmai curatenie, cosul de gunoi se golea o data pe zi. Nu trebuie sa va mai spun ce era in el.

Mi s-a spus sa astept asistenta, am stat cateva minute dar nu venea, nu mai aveam stare asa ca am iesit. Am intrebat unde sunt bebelusii si mi s-a spus ca cei nascuti natural sunt la etajul de sus... cei de langa mine erau cei nascuti prin cezariana. Nu mai puteam sa stau fara sa o vad asa ca am incuiat usa rezervei (avea cheie) si am plecat in cautarea salonului pentru copii. Etajele maternitatii sunt foarte inalte, liftul nu este accesibil decat daca nimersti tura binevoitoare si zambesti cam de o 'bomboana" asa. M-am dus pe scari, inca eram in alerta maxima, nu ma simteam nici obosita, nici ametita. Am avut grija si m-am tinut de mana curenta (zisa ea si bara), eu am o trauma cu scarile de cand am cazut pe cele de la serviciu. Am ajuns la etajul 3 unde se auzeau multe scancete si plansete. Veneau din dreapta. Acolo era si puiul meu. La usile din sticla mai asteptau cateva mame, inauntru o asistenta cu masca la gura (nu pentru ca asa este protocolul ci pentru ca avea o lucrare dentara in desfasurare). I-am spus ca as vrea sa-mi vad copilul.

"Ce nu stiti la cat e ora pentru alaptat?"

Mi s-a raspuns rastit si de sus. Nu, nu stiu pentru ca eu acum am nascut si as vrea sa-mi vad copilul. Cand a auzit asa s-a cam speriat si mi-a zis sa stau jos. Nu aveam nevoie sa stau jos, vroiam doar sa o vad pe Matilda. M-a condus in salonul din stanga unde erau cam 15 bebelusi. Am aruncat un ochi si am vazut-o - era in patuturile din stanga, al doi-lea patut. Pana sa ma intrebe cum ma cheama deja ma dusesem la ea. Asistenta s-a speriat sa  nu am duc la alt copil, cum sa ma duc la alt copil?! As fi recunoscut-o dintr-un milion de copii. Puiu meu mic dormea, era infasata sarmaluta "moderna" (nu-i mai infasa strans si peste picioruse, le face un fel de plic). Nu m-a lasat sa o iau eu in brate, am rugat-o sa o desfase pentru ca nu am apucat sa o vad intreaga. A fost draguta si a dus-o pe masa de infasat, a desfacut-o si m-a lasat sa o studiez. NU aveam voie in schimb sa-i sarutam! Cica sa-i pupam acasa, nu acolo. (Nu v-am zis ca eu mi-am propus sa nu ma las marcata de nimic din ce se intampla acolo, in mare parte am si reusit). Am intrebat cum este, daca e bine, cate kg are, daca au fost probleme. Avea inca ochisorul putin umflat. Cand mi-a auzit vocea s-a trezit si cauta cu ochisorii, nu a plans. Atunci am aflat primul lucru care m-a scos din sarite - mancase deja GLUCOZA. Eu nu am mancat toata sarcina o bomboana pentru a nu zapaci pancreasul copilului cu nivelul ridicat de glucoza si ele acum ce-i dadeau prima masa pe lumea asta? Glucoza. Se da pentru ca de obicei dupa nastere copiii au momente de hipoglicemie pentru ca sunt intrerupti de la sursa de sange a mamei, dar copilul meu nu intrase in contact cu sange hiperglicemic, nu am trecut de glicemie 70 toata sarcina tocmai pentru a evita aceste complicatii. Oricum nu te intreaba nimeni, iti vine sa-i iei la pumnui. M-am suparat si le-am spus sa nu-i mai dea NIMIC, nici lapte formula. A trebuit sa plec, aveau treaba, oricum intr-o ora era "ora de masa". Eram fericita ca am vazut-o si ca i-am facut cateva poze, vorbisem cu ea, o mangaiasem, era bine. Mi-a spus sa-i aduc scutece, hainute si crema pentru fundulet. Ii dusesem deja o jucarioara mica care miroasea a mine si pe care a avut-o in patut tot timpul.

M-am intors (tot pe scari) in salon, aici ma astepta o asistenta foarte speriata. Nu stia unde am fost, era real preocupata ca am patit ceva. Mi-am cerut scuze ca am plecat asa dar trebuia sa ma duc la copil. Stia ca am avut o nastere cu pierderi mari de sange si-i era frica sa nu fi lesinat pe undeva. I-am zis ca ma simt foarte bine si ca nu am nimic. M-a dus in camera pentru toaletare si control. Trebuia curatata si examinata zona. A chemat si un medic, am aflat mai tarziu ca ma cautase pentru ca Oana ii rugase sa vina si sa ma verifice. II era teama sa nu am hemorgie sau sa nu se fi desfacut cusaturile. Erau ok, se pare, controlul nu a fost la fel de ok... fix de degete pipaitoare nu aveau nevoie atunci peretii vaginului. Bine ca nu erau complicatii. M-au intrebat daca vreau ceva pentru durere, nu era cazul. M-au felicitat. Doamna asistenta mi-a dat numarul ei de telefon mobil in caz ca mai plec si mi se face rau. A fost extrem de draguta si de simpatica, ne-am mai intalnit de 3-4 ori in saptamana aia.

Impresii despre sectia de lehuze:
Bune:
- personalul excelent, sincer, nu ma asteptam deloc - erau cate 2 asistente pe tura;
- nu am fost brutalizata in niciun fel, nici fizic si nici psihic;
- toaletarea se facea cu apa iodata si comprese sterile, foarte bland si usor;
- toate stiau ca am avut o epiziotomie mai dificila si aveau mare grija sa nu-mi produca leziuni, imi spuneau mereu in ce stadiu de vindecare este zona;
- se purtau la fel de frumos cu toata lumea, nu eram eu un caz special;
- in ultima zi am avut o clegea de camera foarte "fragila" si asistenta a fost asa de draguta incat i-a pus si un supozitor in fund pentru ca ea nu stia cum;
- doua dintre asistente m-au agreat in mod special si m-au ajutat si cu alte probleme administrative (m-au mutat luni dimineata intr-o rezerva aproape de Matilda);
- era curat in limitele in care poate fi curat intr-un loc in care lumea sangereaza si urineaza la intamplare;
- paturile erau noi si foarte bune, se puteau regla pe inaltime in zona capului sau a picioarelor;
- mancare era suficienta si buna (mancare normala gatita, nu tocmai potrivita alaptarii);
- ne-au ajutat pe toate cu desfundarea canalelor galactofore foarte bland si fara dureri (neaparat sa faceti asta pentru ca daca vi se instaleaza lactatia si canalele nu sunt permeabile va fi circ, desfundatul nu este dureros si se face foarte usor cu mana);
- au refuzat "bomboanele" cand au vazut ca stau acolo mai mult decat timpul normal (48 de ore);


Rele:
- faptul ca maternitatea era plina si ne cazau departe de copii;
- faptul ca a trebuit sa insist eu (cu bomboane) pentru a fi mutata langa copil cand  s-au eliberat rezervele luni;
- infirmierele erau neplacute, asteptau mereu atentii pentru orice;
- nu exista lenjerie suficienta pentru paturi (nu stiu daca real sau intentionat pentru a-ti "cumpara" un cearceaf sau o fata de perna);
- nu se facea curatenie la toalete;
- rezerva a doua in care am stat nu mai avea cheie la usa deci mi-a fost imposibil sa-mi aduc lucruri de valoare (ex. laptopul);
- toaletele situate in rezerve aveau canalizarea infundata si mirosea neplacut;
- toaletele comune nu erau intretinute, un bazin de wc cugea continuu si toaleta nu putea fi folosita asa ca ne inghesuiam toate la toaleta care mergea; pentru ca eu sunt copil de inginer am reparat de 20 de ori toaleta asa ca o foloseam doar eu;
- etajul pe care erau cezarienele avea mai multe rezerve si tot acolo era si camera principala a sistentelor deci trebuia sa coboram mereu cand aveam o problema;
- nu ni se permitea accesul in lift cu toate ca eram dupa nastere si trebuia sa ajungem cumva la copii, unele mame erau complet epuizate asa ca ramaneau in camere si nu-si puteau vedea copiii.
- faptul ca nu erau organizati de asa natura incat mamele care sedeau mai mult sa fie puse impreuna, am schimbat 4 colege de camera, veneau si plecau fericite cu bebelusii... noi ramaneam acolo.

Ce va trebuie?
- vata 2-3 pachete - se gaseste vata pretaiata la Mega Image sau Bella de la farmacii, este fix cata aveti nevoie;
- comprese sterile - pentru a imbraca vata in ele - cumparati din acelea pliate nu pretaiate, dimensiunea celor pliate este exact cat trebuie pentru a imbraca o bucata de vata pretaiata;
- tampoane maxi - nu aveti voie sa le folositi direct pe piele dar le puneti sub vata pentru a evita accidentele si puteti dormi linistite;
- chiloeti de unica folosinta - sunt dintr-un material hartios, eu mi-am luat un set cu 8 perechi si m-am felicitat pentru asta, nu am mai avut si stresul lenjeriei, ii aruncam si gata;
- supozitioare cu glicerina;
- supozitoare cu analgezic/antiinflamator - ce va recomanda medicul;
- betadina;
- baneocin pulbere;
- crema pentru mameloane - lanolina sau Garmastan;
- pungi cu gel - exista pungi speciale cu gel care se baga la frigider si le puteti pune pe sani dupa instalarea lactatiei;
- prosoape - unul de corp, unu de fata;
- sapun - preferabil lichid, fara parfum, PH-neutru - bebelusul va recunoaste dupa miros, sunt foarte sensibili la asta, deci e bine sa mirositi a voi nu a Dove;
- periuta si paste de dinti;
- hartie igienica;
- servetele;
- tampoane pentru san;
- daca aveti probleme si nu puteti dormi pe alta perna va puteti lau perna de acasa;
- daca aveti un somn foarte sensibil va puteti lua dopuri pentru urechi;
- tacamuri - cana, lingurita, furculita, cutit, farfurie;
- 2 perechi de papupci - unii pentru camera si mers la bebe si altii pentru toaleta si eventual afara;
- pijamale - va sugerez sa va luati si PANTALONII, stiu ca in teorie va trebuie camasa de noapte pentru alaptat, fals. Cel mai bine va descurcati in pantaloni si un tricou pe care-l puteti ridica usor, cu siguranta aveti mai multe tricouri decat camasi pentru alaptat. In maternitate este foarte cald, oricum transpirati si din cauza hormonilor plus ca laptele isi gaseste cai de a evada. Atunci cand va duceti la toaletare va dati pantalonii jos si puneti un halat. Este mult mai simplu si mai comod.
- un halat subtire din bumbac - neaparat sa aiba BUZUNARE, atat pentru telefon, aparat foto cat si pentru "bomboane";
- sutiene pentru alaptat - va spun sincer ca eu nu le-am folosit in maternitate, erau sanii atat de inflamati incat abia suportam tricoul;
- o bentita sau ceva pentru prins parul;
- telefonul, incarcatorul;
- aparatul foto, incarcatorul sau baterii de schimb;
- in cazul in care aveti o sedere asa mai lunga pregatiti pompa pentru san si lasati-o la indemana ca cineva sa v-o aduca;
- apa/ceai/ceai instant si iar apa - dupa nastere te cuprinde o mare sete, daca se instaleaza si lactatia este si mai intensa senzatia, am baut 5-6 l pe zi, sa va aduca cineva de acasa un bax cu apa plata pentru ca era foarte complicat sa te duci si sa cumperi.

Una peste alta sectia de lehuze de la Filantropia este (cred) cea mai civilizata si prietenoasa dintre sectiile maternitatilor bucurestene. Daca nu am fi avut problema si nu trebuia sa stam 7 zile nici nu as fi simtit ca am fost intr-un spital.

Sedere cat mai scurta!







duminică, 24 iunie 2012

Despre Monica, primul meu copil

"Noapte buna, mami!"
"Noapte buna ,mamiiii!"


Este Ajunul Craciunului din anul 2000. Lung an, frumos an, rotund an. A fost primul an de facultate. Prima iubire. Primul facut de dragoste. Frumos an. Acum e Ajunul, bradul este facut, globuletele sunt frumoase, beculetele licaresc usor - he he, parca si bradul e mai frumos anul asta. Cadourile asteapta, bine ascunse, ca fetitele sa mearga la culcare si apoi sa le puna Mosu' sub brad. Cadouri cumparate cu cel mai mare drag din cei mai putini bani pe care i-am avut de vreun Craciun. Au fost putini, dar am batut tot orasul prin zapada si am gasit lucrusoare, papusele, carti, tot ce trecusera printesele mici in scrisoarea pentru Mosu'. Craciun cu zapada, frumos Craciun! Acum stateam intre ele in pat si ma prefaceam ca dorm pentru ca nazbatiile mici nu s-ar mai fi culcat niciodata. Imi batea inima asa de tare de nici nu mai indrazneam sa respir, ca-mi era ca se aude si pe nas. Fetitele mele! Au vrut sa stau eu la mijloc, asa avea fiecare o mana de care sa ma tina si un loc in care sa se cuibareasca. Au adormit. M-am ridicat usor si mi-am recuperat mainile din manutele mici si acaparatoare. Am mai verificat o data balconul sa fie bine inchis, stam la etajul 8.

"Noapte buna, puii mei!"


Monica a fost primul meu copil. Cel mai vesel copil. Semana cumva cu Matilda, aceiasi ochi ca niste margelute jucause, aceiasi zulufi nestapaniti care rasareau de dupa urechi, acelasi zambet cu dinti albi si strungareata. Acum nu mai stiu nimic despre ea... nici unde este, nici daca mai este... Mi-au luat-o, mi-a luat-o tara asta cretina si sistemul ei la fel de cretin. Nu am mai putut afla nimic despre ea. Nu am nici macar o poza. Am doar in sufletul meu  un "noapte buna, mami".

Ne-am intalnit prima data intr-un parculet plin de copii la fel ca ea. Era langa o casa mare aproape de Manastirea Casin, era casa lor. Alergau toti in toate directiile si doua doamne incercau sa-i tina cat de cat intr-un loc, nicio sansa. Stiam ca sunt innebuniti dupa creta, bomboane si guma de mestecat. Nu aveau in casa lor mare nici creta, nici bomboane, nici guma. Aveau acolo doar niste patuturi mici si hainute la comun. Aveau ceva jucarii...aveau si o sala de mese unde mancau in fiecare zi aceeasi mancare... Aveau si televizor... cand aveau noroc sa nu fie vreo telenovela li se puneau desene. Mi-am umplut geanta cu guma si bomboane, nu stiam cati sunt si nu vroiam sa ramana vreunul fara.

Am intrat pe langa casa mare, se auzeau deja chiote si multe, multe voci mici suprapuse. Am trecut de coltul casei si s-a facut liniste. Cateva clipe m-au privit cu cea mai lunga speranta din lume. Toti ochii aia mici m-au privit si au sperat sa fiu EA. Nu eram. As fi vrut sa fiu ea, sa fiu pentru toti si pentru fiecare dintre ei. Au inteles repede cine sunt si stiau deja pentru cine sunt. S-au intors la joaca lor. O fetita mica si brunetica, mai mica decat toti ceilalti, ramasese in mijlocul drumului si inca ma privea. Pentru ea eram, stia ca o sa vin si ma studia. Am lasat-o cateva clipe sa-si termine analiza, in ochisorii ei se vedeau mii de ganduri cum alearga. Una dintre doamne a venit in intampinarea mea si pe parcurs a insfacat micul spiridus de manuta. A adus-o in fata mea:

 "Cum spunem?" Liniste...

Zic doamne sfinte, am speriat copilul, nu ma place. Cand brusc se lumineaza la fata si imi intinde o manuta:

"Eu-sunt-Abandonat-Monica-ai-bomboane?"

Toate au iesit asa de repede incat a parut un singur cuvant. Mi-a ramas in minte doar Monica si bomboane.

"Am bomboane, eu sunt Miruna". I-am scos o bomboana.
"Aaaaa ai si creta?"
"Am si guma :)."

M-am trezit asaltata din toate directiile de manute mici si de "tanti, tanti". Au luat prada de razboi si au fugit. S-au dus la joaca.

Doamna de mi-o prezentase pe Monica m-a luat de o parte pentru ca avea ceva important sa-mi spuna.
 "Stiti, nu se poate doar unul, trebuie doi?"
"Doi ce?"
"Doi copii..."
"......................................"
"Asa am primit ordin, doar cate doi."

Atunci vad doi ochi timizi si umbriti de gene cum ma priveau din spatele unui copac. Era Sanda. Timida, inaltuta, cam la 5 anisori. Ma privea cu o disperare de-ti venea sa fugi in toata lumea si sa urli suferinta ei. N-am fugit, am stat locului si i-am zambit. A venit si m-a luat in brate.

"Eu sunt Lupu Sanda."

Lupu Sanda era fonfaita pentru ca avea nasucul infundat, nu se obosise nimeni sa-i sufle nasul. Am intrebat-o daca vrea sa o ajut, stia sa-l sufle dar avea nevoie de un servetel. I-am dat un servetel. A ramas langa mine pe banca, nu mi-a cerut nici bomboane si nici guma. Vroia doar o mana sa se tina de ea. Aveam un nod in gat cat China. In ce m-am bagat? Le fac bine sau le fac rau? In ce m-am bagat? Mi-am pus intrebarea asta de multe ori in anul ala... Aveam doi copii... venisem pentru unul. Acum una alerga ca o maimuta prin parc iar cealalta ma tinea de mana pe o banca. In anul ala cineva mi-a spus "mama".

Monica si Sanda erau doua fetite abandonate. Doi copii din milioanele de copii abandonati de parintii lor. Erau la Leaganul Regina Maria de la Casin, leagan de lux (daca poti spune asa ceva despre un orfelinat). Este orfelinatul unde vin in inspectie toate forurile internationale care trebuie sa-si dea cu parerea despre cum trateaza Romania problema copiilor orfani. Vin sa vada daca orfanii nostri sunt sau nu demni de a fi orfani europeni. La momentul ala legislatia adoptiilor era pur si simplu imposibila, de curand a fost modificata si sistemul merge ceva mai usor. Doar ceva, din pacate. Atunci pentru a declara un copil drept "adoptabil" era ceva demn de seria Misiune Imposibila. Cea mai grea parte era cea cu decaderea parintilor din drepturi. Cei care aveau ghinionul de a avea parinti sau rude de gradul 1,2,3,4..... ramaneau in orfelinat pana cand ajungeau la majorat. Era imposibil sa obti renuntarea din partea tuturor rudelor si nu pentru ca i-ar fi dorit cineva... ci pur si simplu pentru ca era imposibil sa ii gasesti toti. Asta era legea... atat timp cat pe undeva exista un potential var de gradul 4 care ar fi putut prin absurd sa ia acel copil in ingrijre, copilul nu putea fi declarat abandonat si sa se inceapa procesul de a fi "adoptabil". De aici si paradoxul faptului ca orfelinatele sunt pline iar cei care doresc sa infieze un copil sunt trecuti prin iad pana reusesc.

Pe de alta parte erau cei "norocosi", asa cum era Monica. Pe Monica o chema drept nume de familie Abandonat. A-B-A-N-D-O-N-A-T. Iar asta era un lucru bun? Da, era un lucru foarte bun, era minunat sa te cheme asa cum erai de fapt. Copiii abandonati de la nastere aveau mai multe sanse de a intra in sistem si de a fi infiati la o varsta mica. Majoritatea parintilor adoptivi cauta copii mici. Nu vreau sa intru in discutia asta, eu una nu as alege un copil mic. "As alege", vedeti cum suna si asta? Zici ca esti la piata si alegi marul ala ca e mai rosu si mai copt...

Daca te chema Abandonat si cineva se obosise sa faca o cerere catre Tribunal, poate ca in cativa ani reuseai sa indeplinesti toate conditiile sistemului si sa pleci de acolo cu parinti. Dar pana la familie drumul era lung. Prima conditie era sa fii socializat, ca poate erai un fel de animalut si nu se putea sa pleci asa de acolo. Intai aveai nevoie de un voluntar (asa cum eram eu) care sa aiba grija de tine la orfelinat si sa te scoata din cand in cand in lume. Apoi aveai nevoie de un asistent maternal care sa te invete ce e aia o familie. Abia apoi ,daca cineva te mai vroia, incepeai sa cunosti eventualii parinti adoptivi.

Sanda nu avea norocul asta. Ea avea o "mama". Cumva nimerea sa vina sa o viziteze exact cu o zi inainte de expirarea perioadei dupa care ar fi fost decazuta din drepturile parintesti. Dar nu... ea venea si reactiva termenul pentru inca 6 luni... si tot asa. Copilasul asta ajunsese la 6 ani, nu era nici cea mai frumusica, nici cea mai desteapta si faptul ca era de etnie era tot mai evident. Daca esti orfan si esti blond cu ochi albastri ai tras lozul castigator, daca esti brunetel nu prea te vrea nimeni. E dur? E. V-am spus, este ca la piata....

In anul 2000 am simtit sa ma duc sa ajut un copil, sa fiu voluntarul lui. In loc de un copil mi s-au dat doi, chiar era mai frumos cu doi. Asa a inceput aventura noastra, ele "copiii" mei si eu "mama" lor. Ma duceam la ele de 2 ori pe saptamana, ne jucam, le duceam mancare (si pentru ceilalti copii). L-am dus si pe prietenul meu acolo, de femei erau satui, de barbati duceau dorul. Singurii barbati din orfelinat erau preotul si soferul, cum ii vedeau tabarau toti pe ei mai sa ia cate o bucatica. M-am gandit ca le-ar placea sa aiba si un prieten barbat, a fost balamucul de pe lume, se suisera toti pe el ca pe pomul de Craciun.

Craciunul.... Am dorit sa fac ceva special pentru ele. Am fost si mi-am facut analize de sange, radiografie pulmonara, testare psihologica, ancheta sociala si.... am obtinut aprobarea sa le iau acasa la mine de Craciun! A fost o mare bucurie... petreceau Craciunul intr-o casa normala, intr-o familie. Insa cand le-am luat de acolo nici nu-mi imaginam proportiile dramei lor. Am inceput sa le descopar de cand am iesit pe poarta orfelinatului. Nu stiau ce e aia o masina mica, ei mai ieseau extrem de rar cu un microbuz. Nu stiau ca exista orasul. Nu stiau ca exista blocuri. Nu stiau ca oamenii locuiesc asa de sus in apartamente  si ca acolo se ajunge cu liftul. Nu stiau ca exista mobila in case. Nu stiau ce este aia o sarma... Nu prea stiau ce este aia mancare in general, meniul lor era extrem de simplu si de putin variat. Cand ne-am pus prima data la masa nu mancau nimic. Nu am stiut ce au, de ce nu mananca, m-am gandit ca nu le place. Le-am intrebat si Sanda a inceput sa planga, mi-a spus ca nu stie ce sunt alea si cum se mananca. De se casca pamantul si ma inghitea si nu as fi simtit atat negru. Le-am facut un gris, cu asta erau obisnuite. Treptat au inceput sa manance si mancare. Atunci mi-am amintit ca in vara le dusesem capsuni... nu le-au mancat. Atunci nu intelesesem de ce... ei nu stiau ce sunt alea si le era teama de orice lucru nou...

Au petrecut Craciunul la noi. A fost un Craciun real dupa foarte multi ani, cu varsta Sarbatorile si-au pierdut farmecul. De fapt, majoritatea copiilor din orfelinat plecau asa ori la voluntari ori la personalul orfelinatului. In anul ala au ramas acolo doar doua fetite. Niste ingeri de copii, blonzi, frumosi si isteti. Cea mare avea cam 6 ani iar cea mica 3. Aveau mama, dar nu-si putea permite sa le creasca, venea foarte des la ele, se vedea ca le iubeste dar nu are alta solutie decat sa le lase acolo. Le promisese ca le ia de Craciun acasa.... nu a reusit. Au ramas singure.

Dupa sarbatori m-am dus sa-mi vad fetele, sa le scot la zapada. Nu le-am mai gasit, nu le-am gasit pentru cateva luni, le-au mutat in alt orfelinat pentru ca aici incepea o renovare. Le-am gasit intr-un final intr-un orfelinat ciudat si mic, acolo nu ne dadeau voie sa le vedem. Am reusit sa le vorbesc 5 minute, le-am spus ca nu le-am parasit doar ca nu am reusit sa le mai gasesc. La putin timp le-au mutat si de acolo. S-a dat o lege nenorocita cu reintegrarea copiilor in familia naturala - contra cost. Familiile primeau vreo 2-3 milioane de copil daca-l luau inapoi. Atunci i-au imprastiat complet. Aveam o prietena care mergea si ea cu mine, avea grija de doi baietei. Pe unul l-au trimis inapoi in familia de cosmar care il alungase. Am zis ca le dam noi alea 3 milioane pe luna numai sa-l lase in sistem si sa aiba o sansa. L-au luat... nu s-a mai stiut nimic de el - Sandu. Pe fete le-am gasit cateva luni mai tarziu intr-un alt centru undeva in Damaroaia, la capatul lumii. Era un centru si pentru copii cu handicap psihic, aveau si scoala. Acolo copiii radeau de Monica pentru ca o chema Abandonat... De acolo le-am pierdut urma complet... De Sanda nu mai stiu nimic... Pe Monica am aflat mai tarziu ca a infiat-o o familie. Nu mai stiu nimic de ele... As vrea sa stiu ca sunt bine, as vrea sa stie ca nu le-am parasit.

"Noapte buna, mami!"
"Noapte buna, pui mici!"


vineri, 22 iunie 2012

Despre nastere I (la maternitatea Filantropia)


De mult timp imi tot pun in minte sa va scriu despre experienta numita Filantropia (ironic nume) dar ma tot iau cu altele. Am mai scris cate ceva legat de cum am nascut si cum a fost personalul, v-am povestit si episodul cu "minunata" doamna asistenta de la neonato care era sa ma bage in balamuc. Acum o sa va povestesc pe larg despre cum au decurs lucrurile, despre cum este ingrijirea si care sunt tarifele (stiu ca asta nu se faceeee doamne fere', nu vad de ce nu, au fost banii mei si asta e blogul meu, sa ma dea in judecata pentru "foloase necuvenite" strecurate in buzunare largi). Nu mi-a cerut nimeni in mod direct nimic, unii chiar m-au refuzat si au zis ca nu este cazul, pe unii a trebuit sa-i alerg la propriu pentru ca nu doreau nimic. Toata viata am urat faza asta cu bagatu' in buzunar, ma simt aiurea si cand ii strecor banii manichiuristei... Pune-mi nene un tarif oficial cu chitanta si aia e. Vrei alt cearceaf? 10 lei. Vrei alta perna? 5 lei. Vrei sa iti schimb copilul de rahat si sa-i fac baita? 15 lei. Mi s-ar parea de o mie de ori mai demn si mai ok pentru toata lumea.

(Later edit- se pare ca asta chiar nu se face! Nimeni nu da nimic, nimeni nu solicita nimic si nimeni nu ia nimic, ma simt frustrata. Cica nu ar fi legal... atunci o sa va spun despre banii pe care i-as fi dat dar "nu" i-am dat ;). Sau... de fapt nu am dat nimic, doar bomboane si flori. Penibil.)

Eu sunt om foarte calculat, omu cu planu, cu schema, cu variantele multiple. Am un abonament privat de sanatate la Regina Maria (fosta Euroclinic) iar atunci cand am ales medicul am tinut cont si de maternitatea unde lucra (la stat). Avusesem tangente cu mai toate maternitatile din Bucuresti - in unele te lua cu fiori de groaza- si am decis ca la  Filantropia ar fi cel mai civilizat si mai curat. Asa ca am ajuns la medicul Catalin Petru Haiduc, pentru mine a fost o intalnire providentiala. El a avut incredere in faptul ca Matilda va fi bine si mi-a adus inima la loc cand ne-a luat sub observare. Monitorizarea sarcinii am facut-o in clinicile private alte retelei cu exceptia a 2 ecografii de morfologie pe care le-am facut in maternitate, un control cu 3 zile inainte sa nasc si 2 vizite la camera de garda cand eram in crizele teribile de sciatic. Cam astea au fost contactele mele cu personalul de acolo inainte sa nasc. Au fost mereu extrem de draguti, nu au parut deranjati nici la 5 de dimineata cand am ajuns cu lacrimi de disperare in ochi la camera de garda. Se purtau frumos cu toata lumea, nu cred ca eram eu un caz special.

Am nascut natural la exact 40 de saptamani la ora 4 dimineata o fetita minunata de 53 cm si 3,400 kg. Pana acolo insa lucrurile au decurs asa:

Preliminarii:

Am avut o sarcina fara probleme majore in ceea ce priveste indicatia pentru o nastere naturala. Eu mi-am dorit enorm sa nasc natural si sa lasam lucrurile sa decurga cat mai firesc posibil. Medicul a insitat ca nu e chiar asa cum cred eu si sa-mi iau trusa pentru epidurala pentru ca sigur o sa am nevoie de ea. Eu am trecut in viata asta prin niste dureri si chinuri fizice greu de imaginat, deci stiam cat si pana unde pot sa duc. Am cumparat trusa numai ca sa nu mai aud argumentul asta. Nasterea a fost asa cum mi-am imaginat eu si nu am avut nevoie de anestezie, nici nu mi-am pus problema.

Am citit, m-am informat, am ascultat povesti ale altor mame. Apoi am cunoscut-o pe Ramona Rosu, un om minunat, doula si instructor Lamaze. Mi-a sugerat sa particip la cursurile pentru viitori parinti, mi s-a parut o idee excelenta si m-am dus. Au fost 6 sedinte a 2,5 ore, 60 lei sedinta -au fost cei mai intelept cheltuiti bani. Partile legate de anatomie, fiziologia nasterii si altele asemenea nu-mi erau straine, dar m-a ajutat punea lor in ordine, cuvintele de incurajare, increderea pe care ti-o transmite Ramona prin toti porii. M-a ajutat foarte mult sa stiu etapele nasterii, desfasurarea travaliului, metodele de relaxare si diminuare a durerii. Am stiut in fiecare clipa in ce moment sunt si poate ca de asta am stat foarte linistita la mine acasa. Sunt lucruri despre care poti citi, nu spun nu, dar spiritul Ramonei nu-l poti citi nicaieri. Ce am luat cu mine de la cursul ei?

"Sa am incredere in corpul meu, pentru ca el stie sa nasca; sa am incredere in copilul meu, pentru ca el stie sa se nasca!"

Mi-am repetat asta de zeci de ori si asa s-a intamplat.

Ziua accea:

M-am trezit pe la ora 2 a.m. cand contractiile au inceput sa se simta bine, erau deja regulate (la 10 minute). Mi-am facut toaleta, am verificat bagajul, am mai strans prin casa, am verificat iar bagajul. Se facuse 6 a.m. contractiile erau tot la 10 minute, m-am culcat la loc. Pe la 10 m-am trezit si am zis ca e cazul sa anunt totusi pe cineva, am sunat-o pe mama si i-am zis ca vine bebe dar sa nu se grabeasca. Am sunat-o si pe Ramona ca sa o "instiintez" ca astazi o sa o tot zapacesc la telefon, s-a bucurat, avea emotii. Mi-a spus sa o sun de cate ori am nevoie si daca vreau ea vine cu doppler-ul portabil ca sa putem monitoriza bebelusul. Inca nu era cazul (nici nu am vrut sa o deranjez :) ).

Eu am stat foarte putin in concediu inainte sa nasc, nici 2 saptamani, in timpul asta m-am relaxat cu niste seriale pe care le incepusem de ceva timp dar nu avusesem timp pentru ele. Mi-am luat laptopul si m-am uitat la ultimele episoade. Pe la 13 a venit si mama foarte emotionata, i s-a parut bizar cat eram eu de calma. Contractiile erau tot la 10 minute dar ceva mai puternice. Am vorbit iar cu Ramona, ma tot tinea la telefon sa ma auda daca ma manifest cumva pe contractii, m-a intrebat daca sigur sunt in travaliu, i-am spsu ca sunt si ca tocmai s-a terminat o contractie doar ca le tolerez foare bine si nu e nimic greu (inca). Pe la 17 am zis hai sa iesim sa ne plimbam sa ajutam travaliul (miscarea usoara ajuta cu avansarea travaliului). Vroiam sa ma duc pana la biserica sa aprind o lumanare pentru drumul copilului, sa fie lumina (poate vi se pare o prostie, dar eu asta am simtit). Era vineri si era slujba de seara. Am intrat si m-am rugat sa fie bine, sa fie sanatoasa si sa fie VIE. L-am rugat sa nu mi-o ia, ca e tot ce am pe lumea asta si ca stie cate alte rugaminti ii adresasem pentru a o trimite. Am plans.

Ne-am dus apoi sa ne plimbam putin si am trecut pe la fetele de la coafor, ele au fost galeria mea cand eram gravida. Sunt doar niste straine, dar ma indragesc. Mi-a venit ideea sa ma spal pe cap acolo si sa imi intinda parul pentru ca in 3 zile in maternitate o sa innebunesc nespalata pe cap. Contractiile erau acum la 7 minute si destul de consistente, deja se vedeau clar prin burta. Au avut emotii ca o sa nasc acolo :)).

Am ajus acasa pe la 19, l-am sunat pe dr. Haiduc si i-am spus ca eu nasc. N-a vrut sa creada ca se intampla fix in ziua aia si a zis sa iau totusi un Nospa si sa mai astept, poate era un travaliu fals. I-am spus ca nu este si ca sunt deja de 15 ore in (pre)travaliu, s-a cam speriat si a zis sa ma duc la maternitate si sa-l sun pe doctorul Popescu, el ii tine locul in situatii de genul asta. Sa nu-i fie cu suparare dar eu nu-l plac deloc pe acest domn si nu il vroiam acolo cand nasteam, asa ca am zis ca "da" si am facut cum am simtit eu. Am nascut pe 9 aprilie, exact de ziua medicului care ne-a urmarit in sarcina, mereu am glumit pe tema asta de cand a vazut DPN-ul dar am zis ca sansele sunt extrem de mici sa se intample CHIAR atunci. Ehh, s-a intamplat, asa ca i-am urat lui Catalin "La multi ani" si i-am spsu ca eu ma duc sa nasc ca e pe aproape.

Am inteles ca nu voi naste cu el, intr-un fel am stiut mereu asta pentru ca nu aveam niciun fel de proiectie cu el acolo. Acum stiam si de ce si ma linistisem. Am intrat pe net si am cautat nr. de telefon de la camera de garda, am sunat pentru a afla ce medici sunt de garda in seara aia in ideea sa-i gugalesc putin si sa vad la cine ar fi mai bine sa "pic". Erau vreo 3-4 medici, 2 vedete, 2 tineri. Prefer medicii tineri care inca nu au ajuns sa nu-si mai incapa in piele de importanti.

Am sunat-o pe Ramona si i-am zis ca ma pregatesc sa ma duc la maternitate, contractiile erau la 5 minute si se inteteau, incepuse sa iasa si dopul gelatinos care astupa colul pe durata sarcinii. Am aproximat eu ca as fi undeva la dilatatie 4. Mi-am sunat bunul prieten insarcinat cu dusul meu la nastere si i-am zis sa se invoiasca de la job ca e timpul sa o luam din loc. Pe la ora 21 a ajuns la noi, am luat tot calabalacul - bagajul meu, bagajul ei, chitul pentru celulele stem, plicurile cu "bomboane" puse pe caprarii- si am plecat spre Filantropia. Pe drum contractiile se simteau si mai puternice si mai dese, acum erau la 3 minute.

Internarea:

Am ajuns la Filantropia pe la ora 21,30. Domnul de la poarta foarte amabil, obisnuit cu oamenii emotionati in prag de nastere, ne-a dat drumul sa intram cu masina in curte. Am parcat si m-am debarcat doar eu, am zis ca nu are sens sa caram tot daca nu e inca momentul pentru internat. M-am dus la camera de garda, era doar doamna asistenta care face internarile. Medicii erau in nasteri si cezariene. I-am dat buletinul, i-am spus a cui sunt (adica la ce medic), el sunase deja si le spusese ca o sa vin, deci ma priveau frumos. Conteaza foarte mult la ce medic esti si cum e vazut in maternitate, pe Dr. Haiduc il iubesc toti si mai ales toate, "Cata" e iubibil si eu am profitat de asta. Am fost tratata foarte bine si datorita imaginii lui acolo.

Am asteptat cateva minute si a venit o domnisoara doctor tinerica si joviala, ne-am privit in fuga si a fost click instant. Zic "da Doamne sa fie ea". Ea a fost, Oana Iordache (acum e casatorita dar nu cred ca foloseste celalalt nume), tanara, draguta si pe aceeasi lungime de unda cu mine. M-a chemat inauntru sa vedem cum sta treaba, prea eram linistita ca sa fiu in prag de nastere. Control rapid, face ochii mari cand vede ca eram intr-adevar in travaliu - dilatatie 4,  colul foarte suplu si moale, sters, contractii eficiente la 3 minute. Zice "Bravo, daca ar venit toate asa ca tine ar fi o fericire". Imi cere acceptul sa "vada" si rezidentul care o insotea cum arata un col foarte moale si suplu. Nah, in numele invatamantului romanesc ce nu facem :)). M-a controlat si ea. Ne-am mutat pe cealalta masa pentru o eco. Se vedea ca este foarte obosita dar imi zambea mereu si era foarte incantata ca si eu zambsc, ca sunt calma si pozitiva. Bebe era bine, bataile cardiace regulate si normale, toate bune. I-a spus doamnei de la internari sa-mi faca formele de internare, mi-a zambit si a fugit. Intervenise o urgenta, unei mame care nascuse ceva mai devreme nu i se inchideau vasele uterine si trebuia operata de urgenta.

"Doamna" de la garderoba. O tanti destul de plictisita si de putin bine-voitoare. Statea de vorba cu o alta cucoana (internata in spital pentru o interventie), se cunoasteau sau ceva. Incepe o discutie ca si cum eu nu as fi fost acolo, dar imi era clar adresata. Tot spunea ceva legat de igiena unor doamne de se internasera, de faptul ca nu erau "rase" si ca a trebuit (nu stiu de ce ea sau daca ea) sa le rada pentru ca e doctorita "aia" de garda care nu suporta niciun fir de par. M-am facut ca nu le aud, eu ma epilez complet oricum nu numai pentru ocazii din astea cu spectatori multiplii. Si de nu era un obicei nu as fi asteptat sa imi faca ele toaleta. I-am dat maica-mi hainele de "afara"si mi-am luat bagajelul. Doamna foarte atenta de data asta imi inhata gentutele din mana ca sa ma ajute :). Plec pe usa care duce spre salile de nastere, imi dau seama ca lipseste ceva, chitul pentru celule, ramasese in mana prietenului drag zapacit de intensitatea momentului. I-am pupat si i-am trimis acasa. Au protestat, eu am insistat si le-am spus (pentru a mia oara) ca nu ma ajuta cu nimic sa-i stiu bantuid pe holuri, mai ales ca nu se stia cat va mai dura. Va dati seama ca nu au plecat, au mai stat la o cafea vreo 2 ore :)).

(pentru ca eram la inceput, entuziasmata si pentru ca ma simteam generoasa i-am dat "doamnei" de la garderoba 10 bomboane, s-a dovedit ulterior ca au fost cele mai bune bomboane, m-a ajutat cand a trebuit sa declar puica)

Dincolo de usi/sala de nasteri:

Si acum INCEPE!

Travaliul.

Am trecut de usile pe care scrie "strict interzis" :), acum era permis, dincolo de ele sunt salile pentru nastere. 1,2,3,4 si o toaleta, o sala pentru cezariene (una am vazut eu dar probabil ca mai erau). In primele 3 sali erau deja mamici in asteptare, toate cu epidurala, stateau in pat legate la monitoarele alea infernale - m-a bantuit piuitul ala si cand am ajuns acasa (monitoarele fetale care masoara ritmul cardiac al bebelusului pentru a vedea daca intra in stres fetal sau nu pe durata travaliului). "Cabina" numarul 3 era libera, ma astepta. 3 e bine,  3 e cu noroc! Mi-au dus gentutele inauntru, era foarte cald, semi intuneric. Mirosea usor a dezinfectant, nu deranjant. A fost primul contact cu cele 2 asistente moase de garda: doamna Andrei (o doamna trecuta de 50 de ani -poate si mai mult- blonda, plinuta, cu cei mai albastri ochi, mamoasa, atenta, calda, o moasa, semana cu mama; si domna/domnisoara Nidia - tinerica, slabuta, ceva mai acida dar eficienta, amabila per total -umbla vorba ca ar fi mult mai rau dar cu mine a fost ok. Doamna Andrei mi-a facut formele reale de internare, am completat impreuna fisa de internare. I-am spus cu toate cuvintele ca nu doresc niciun fel de intervenite chimica sau mecanica asupra nasterii, am si trecut asta in fisa, am semnat. Cum o sa vedeti mai jos s-a respectat doar partial. I-am spus sa se uite bine la mine pentru ca eu nu glumesc, sa nu se suie nimeni cu coatele pe burta mea pentru ca iese razboi. A zambit si mi-a zis ca nu va fi cazul. Mi-a spus sa-mi dau lenjeria intima jos si sa-mi pun intre picioare un tampon din vata mare si luuung. Am dat sa-l indoi cumva ca sa-l pot pozitiona pentru ca era prea mare, mi s-a atras atentia sa-l pun asa cum mi-l dau ele. Ok, ok. M-au lasat sa ma acomodez.

Mi-am sunat oamenii - pe mama (sa vad daca a plecat cum i-am zis), pe Ramona, pe Alexandra, pe Denisa - asteptau sa vada cum sunt. Eram foarte bine - contractii la 3 minute, tolerabile, progresam. M-am plimbat putin prin camera, am studiat patul pentru taravaliu/nastere (am vrut sa vad daca spatarul este reglabil, era), m-am uitat la unitatea pentru primirea bebelusului, ce fiole de medicamente erau pregatite. Camerele de travaliu sun individuale, ceea ce e absolut minunat, sunt mari, curate, simple, intunecoase (travaliul si nasterea merg mai bine pe intuneric). De altfel m-au lasat sa sting lumina si nu au aprins decat un neon cand am nascut - directionat spre locul evenimentului nu spre mine. Patul pentru travaliu se transforma in masa pentru nastere. Tot aici am petrecut si orele post nastere. Mi-am scos cartea de o luasem cu mine, apa si o banana. Cica sa mananci ceva... eu am mancat in speranta ca ma voi duce la toaleta, chestiune care nu se intamplase in ziua respectiva. Nu am avut probleme de tranzit toata sarcina, cu atat mai putin constipatie, si uite ca in ziua aia cand as fi avut nevoie de intestine goale... pauza.

Am facut cateva drumuri la toaleta. Dopul gelatinos se elimina cu spor - m-a uimit cat de mult era. Citisem despre el, ni s-a spus si la curs, dar nu ma asteptam sa fie atat de mult. Era ca o gelatina usor rozalie. A venit moasa Andrei preocupata daca nu cumva simt nevoia sa ma "screm", i-am spus ca nu, fac doar pipi. Mi-a zambit. M-au intrebat cum o sa o cheme pe puica mica - Matilda Maria :). Eiii si atunci a inceput petrecerea :))). Le-a placut tare mult numele si pentru ca stiau melodia lu Harry Belafonte au inceput sa cante Ma-til-daaaaaa tralalalala laaaaa :)). Seara de karaoke a continuat cu Marie si Marioara (inca doua fetite ce asteptau sa vina pe lume in celelalte sali se chemau si Maria). Ia un par de ma omoaraaaaaaa :)).

Se facuse 12 noaptea. Contractiile erau acum la un minut jumatate si foarte lungi. Incepusa sa doara zdravan. Cam de pe aici pot sa spun ca am inceput sa imi folosesc energia chibzuit si sa aplic metodele invatate la curs. M-am plimbat de-a lungul camerei, am vorbit cu Matilda, am mangaiat-o prin burtica. Erau ultimele noastre ore in acelasi trup (imi extrem de dor de un bebe in burtica, sa-l simt miscand si sa-l mangai). Ma gandeam le ace-mi spusese Ramona "sunt dureri bune, il ajuta pe bebe sa vina pe lume, sunt dureri bune". Trecusera 2 ore de cand eram acolo. A venit Oana sa ma vada, a masurat dilatatia, m-a intrebat cum ma simt, Toate bune. Progresam.

Era liniste, se auzeau doar monitoarele. Nimeni nu nastea. Nu erau nici cezariene. De fapt eu am venit ultima si am nascut prima. Pe celelalte le-am lasat acolo aproape 10 ore mai tarziu cand m-au dus in salon. A fost doar o nastere prin cezariana pe la ora 7 (se termina garda) pentru ca travaliul nu avansa deloc si bebe intrase in stres. Epiduralele, bata-le vina. Asistentele moase cantau si vorbeau pe hol. Vorbeau despre vacante in Grecia, cautau oferte. Din cand in cand veneau medicii celorlalte mame si verificau starea lor, le vorbeau frumos, toata lumea era linistita. Nimic din tipetele si scandalul de care auzi prin povesti sau vezi prin filme. Cu siguranta contribuia si faptul ca toate erau anesteziate si nu simteau nimic.

S-a facut ora 2 a.m - 24 de ore de la primele contractii. Am vorbit cu mama la telefon, asta a fost si ultimul telefon pana dupa nastere, simteam nevoia sa fiu doar cu mine si cu Matilda. De 2 ore aveam deja contractii foarte puternice, pe durata lor simteam nevoia sa ma sprijin de ceva. Am stat in picioare langa pat usor aplecata si cu mainile rezemata de el. Ma leganam usor. Metoda asta chiar functioneaza pentru alinarea durerilor. Ma relaxa. Doamne ce buna ar fi fost Ramona acum cu mainile ei magice, sa-mi fi facut un masaj. Spitalul nu accepta insotitori si cu atat mai putin un profesionist. Am avut-o cu mine in gand si in suflet, aveam agenda de la cursuri mai citeam in ea. Imi aminteam sfaturile ei, le aplicam. Contractiile au inceput sa fie foarte lungi cam de un minut jumatate una. Lungi si foarte dureroase. Erau cam pe la limita a ce pot eu suporta fara sa ma ia cu lesin. Atunci mi-am adus aminte de o prietena care-mi spusese ca din punctul in care simti ca nu mai poti lucrurile incep sa fie mai bine si inseamna ca esti aproape de nastere. Speram sa fie asa. M-am dus sa le spun moaselor ca eu am contractii cam lungi si sa vedem putin ce face bebe. Au zis ca nu pot sa fie de un minut jumatate si ca mi se pare mie, ca le percep subiectiv. Am insistat.  Au venit si m-au pus putin la monitor, era cum spuneam eu. Deja simteam nevoia sa strang din dinti sau sa strang de ceva ca sa nu chitai. Imi spuneam sa nu uit sa respir, lipsa de oxigenare sporeste intensitatea durerii. Nici nu am simtit nevoia sa respir precum o locomotiva dar respiram adanc. Ca atunci cand ai urcat pe un munte si ai nevoie sa-ti recapeti suflul.

Uratul.

Au chemat-o pe Oana. M-am suit pe pat ca sa verifice dilatatia - era 8, un cm pe ora, era ok. Si atunci a inceput povestea urata. Ei au un protocol, protocol pe care nu-l discuta cu tine. Se poarta ca si cum nu ai fi colo si nu contezi. Eu nu vedeam (de burta) ce se intampla la celalat capat. Atunci mi-au fost rupte membranele. Am simtit brusc o mica ciupitura si lichidul curgand. Apoi am vazut "andreaua" inmanta aistentei. M-am suparat foarte rau, imi venea sa plang de nervi. Pentru ce au facut asta? Era abia ora 2, pana la 7 cand se terminau turele aveam tot timpul din lume sa nasc 10 copii. Travaliul era absolut in grafic, eu eram calma si vesela, nu ma vaitam de nimic, eram excelent. Pentru ce sa-mi stricati voi nasterea? Pentru ca asa e protocolul, iar ruperea membranelor accelereaza travaliul. Am simit-o pe Matilda cum se duce la vale si da cu capul de oasele mele. Orice om care a citit macar o carte despre nastere stie ca asa ceva NU se face, ca bebelusul percepe caderea asta ca pe un soc, ca-l antreneaza gresit pe canal, ca strica mersul firesc al lucrurilor. Mai tarziu dr. Haiduc mi-a spus ca ruperea artificiala a membranelor se face pentru ca bebelusul are capul flexibil si ca presiunea pe membrane ii suceste capul si el nu poate impinge eficient. :). Pot sa zambesc, sper, si sa nu fie cu suparare. As crede si asta daca eram la dilatatie 10, bebelusul angajat pe canal si eu pusa pe impins. Nu la dilatatie 7-8 cand nici gand sa se instaleze nasterea in sine.

Protocolul a continuat. Am fost legata la monitor, lucru pe care l-am refuzat dar mi s-a spus ca nu se poate si ca trebuie monitorizat bebe. Le-am spus ca il pot monitoriza intermitent si in rest sa ma lase sa stau in picioare, asa cum simteam nevoia si cum era mai bine pentru travaliu. Nu s-a putut. Mi s-a pus perfuzie, pentru hidratare si pentru situatii de urgenta (daca era nevoie de medicatie). Fals. Mi s-a pus perfuzie ca sa poata "vara" in ea restul de protocol. De cand eram acolo bausem 1 l de apa, fusesem de 3 ori la toaleta, ba chiar simteam nevoia sa fac iar pipi (nu m-au lasat sa ma mai duc la toaleta, au zis ca o sa fac dupa in plosca - sa-mi spuna ele cum ai putea sa faci pipi intinsa in pat, cu bazinul in sus si cu bebelusul apasand pe toate cele, n-am reusit sa fac. Eram foarte bine hidratata. Le-am spus ca eu am semnat in fisa ca nu doresc sa mi se administreze nimic. Am primit niste priviri urate. TREBUIE  sa va punem perfuzie. Atunci a trebuit sa analizez la rece ce se intampla. Ok, eu am avut un plan pentru nasterea asta, niste dorinte pe cat de intime pe atat de firesti. Eram acolo fara medicul care ma cunoastea si care stia despre ce mi-am propus sa fac. Nici Oana nu era ca sa le poata impune ceva asistentelor. Deci ce fac acum? Ma cert cu moasele si fac scandal ca eu NU vreau nimic? Poate ca as fi obtinut asta sau poate ca nu. Sau cooperez cat se poate pentru a mentine atmosfera destinsa si bunavointa lor? Moasa Andrei m-a inteles, chiar m-a crezut ca eu pot face asta si ca nu ma imbat cu apa rece. Mi-a pus doar perfuzia cu ser. Apoi a venit moasa Nidia si a bagat repede ceva in perfuzie, am intrebat-o ce este, mi s-a raspuns "ceva sa va ajute". Nu am nevoie sa ma ajute nimic, am insistat sa mi se spuna ce este pentru ca eu altfel imi scot perfuzia. Am primit alte priviri urate si o bolboroseala. Nu stiu nici acum ce a fost, nu mi s-a dat fisa si nu mi s-a spus. Am decis ca eu trebuie sa-mi vad de mine si de copil si ca nu trebuie sa ma las afectata psihic de ce se intampla. Din pacate psihicul meu nu avea legatura cu ce mi se intampla fizic din cauza "protocolului" aplicat.

Au mai trecut 20 de minute. A inceput sa-mi fie extrem de rau. Ma uitam pe monitorul Matildei, ea era bine, bataile inimii scadeau pe contractii dar erau bune. Am inceput sa ma simt foarte ametita si sa am o stare de voma puternica... Le-am solicitat sa vina putin pentru ca nu mi-e bine deloc. A venit moasa Andrei. I-am explicat cum ma simt si ca sigur ceva nu se intampla cum trebuie. In timp ce vorbeam s-a instalat senzatia de "screamat". Asta este semnalul corpului ca el naste. Este ceva atat de incontrolabil si de imperativ. Nu stiu cum sa va descriu. Poate ca atunci cand aveti enterocolita si nu va puteti controla iesitul la wc. Cam asa ceva, NU ai cum sa te abtii. Le-am spus ce se intampla. A venit repede si cealalta moasa. Dilatatia era tot 8. A inceput sa strige la mine sa nu (mai) imping pentru ca se rupe colul. Da, multumesc frumos, pe bune? NU impingeam eu, impingea corpul si impingea bietul copil cazut de la locul lui mult prea repede din cauza ruperii membranelor. Ca ar fi impins era una, dar impingea cu capul de oasele mele, o simteam in pelvis cum e cu capul infipt acolo. La fiecare tentativa de a iesi impingea in vezica urinara si aveam pierderi incontrolabile de urina. O minunatie. Le-am spus foarte calma ca eu nu fac nimic, ca este efectul a ce au facut ele. Mi-au bagat altceva in perfuzie pentru a anula efectul primei substante. M-au pus in pozitia de nastere si moasa tanara a introdus mana in vagin si a tinut copilul acolo.  Asta a durat o ora. O ORA. A stat cu mana pe capul ei ca sa nu iasa si sa nu rupa colul. Ma uitam pe monitor ca sa vad daca are probleme. Contractiile erau infernal de dese si de dureroase. Mult prea dese pentru momentul ala si mult prea dureroase pentru expulzie. Cate ganduri mi-au trecut atunci prin minte... cata vointa si cat control...  Nu stiu de unde am avut puterea, cum de am stat atat de linistita, cum de nu le-am strans de gat.

Nasterea.

Am ajuns la dilatatie 10, era ora 3 si ceva, au chemat-o pe Oana. Moasa a luat mana de pe capul Matildei si am simtit-o cum se impingea si mai tare sa iasa. Le-am spus ca eu in pozitia aia nu am cum sa nasc, eram pe spate si cu bazinul mai sus decat corpul. Copilul meu se infipsese cu capul de oasele bazinului si isista acolo. Le-am rugat sa-mi ridice spatarul mesei, mi s-a spus ca nu se poate, se putea - am verificat eu inca de cand am ajuns acolo. Moasa Andrei ma tinea de mana si ma magaia, omul asta e un inger si ii multumesc pentru ca a fost atat de draguta. Nu au vrut sa-mi ridice masa. Am vrut sa ma dau jos, atunci am vazut ca suportul pentru picioare era dotat cu legaturi - te leagau de picioare, una era pusa oarecum cealalta nu, erau cu arici si oricum le puteam desface. M-am tras in spate si m-am ridicat cat mai mult in fund. Acum puteam vedea ce se intampla dincolo de burta si am simtit-o pe Matilda ca iese din blocaj si intra pe canalul de nastere. De o belea scapasem, copilul era in pozitia buna.

Mi-au zis sa imping. Sa trag aer in piept si sa imping de 3 ori pe o contractie. Da? Care contractii? Nu mai aveam. Aveam niste pseudo contractii foarte dureroase si foarte scurte. Erau ca niste junghiuri puternice. Le-am spus ca nu am pe ce se imping pentru ca pana apuc sa trag aer se duce contractia. Imi amintesc ca cineva s-a rastit la mine. M-am rastit inapoi pentru ca deja incepusem sa ma enervez. Au verificat situatia, era cum spuneam eu, contractii extrem de scurte. Am simtit cum Matilda se retrage, in loc sa o ajute sa coboare o impingeau inapoi. Pe expulzie contractiile trebuie sa fie lungi si mai putin intense. Mai rare. Ele au rolul de a impinge copilul afara si sunt la intervale mai rare pentru a lasa mama sa isi revina. Cele foarte dureroase si mai dese sunt pentru a dilata colul, partea asta se terminase. Natura a stiut ea cum sa le faca pe toate sa fie perfecte, omul a stiut sa le strice. Interventia cu ruperea membranelor si cu administrarea a "ceva sa va ajute" au stricat tot. Ok, si acum ce facem?

Copilul se ducea inapoi in uter, contractiile erau sfasietor de dureroase si erau prea scurte ca sa ma poata ajuta cu ceva... Hai la impins ca lumea e deja iritata. Mi-am adunat toti creierii de-i aveam, toate gandurile bune, toata iubirea pentru Matilda si m-am cufundat in lumea mea. NU le-am mai auzit, nu le-am mai ascultat. Am astepat o contractie si am tras aer adanc. Am impins cat tinea ea (o data) si apoi de doua ori doar din forta mea, pe uscat complet. Ziceau ceva cu sa imping in jos... da, impinge tu in jos cand esti cu fundul mai sus decat josul. Oricat m-as fi tras eu pe masa nu aveam cum sa ajung in pozitia corecta. Am simtit-o iar pe Matilda cum loveste cu capul in perete si in acelasi timp o arsua puternica, imi facuse o ruptura undeva deasupra "locului de facut pipi". M-am ridicat aproape in fund si am impins, inca de cateva ori. Imi amintesc ca m-am scremut cu un usor scancet, mi s-a zis sa nu mai fac asa ca stresez celelalte mame. Nu zau? Le-am zis ca ar putea inchide usa daca este asa o problema. N-am stresat pe nimeni, oricum. Doua dormeau, una nu avea contractii deloc si a fost bagata in cezariana pe la 7 de dimineata, cu cealalta am stat in camera dupa.

Mi s-a spus sa ma opresc putin, era aproape gata. A luat seringa pentru anestezia locala, vroia sa imi faca epiziotomie. N-am mai apucat sa intreb daca este cazul, nici sa faca anestezia nu a mai avut imp, a taiat repede pentru ca Matilda s-a impins cu viteza afata. Oricum rupsese ea cam ce avea de rupt. A iesit toata, satula probabil de atata asteptat. In mod normal iese intai capul, se verifica de circulare de cordon, apoi se impinge pentru a iesti si corpul. Ea a iesit toata, cu doua circulare de cordon. Una o avea de pe la saptamana 36, am vazut-o la eco, cealalta probabil ca a dobandit-o cat s-a zbatut sa iasa si nu au lasat-o. Eu am avut un cordon foarte lung sau ea avut sau noi, ca e la comun. Circularele nu erau stranse, a desfasurat-o. Am auzit un zgomot de uimire wowwww, zic "ce-i?" - "Ce copil lung!". Pai si asa te miri in pasarica femeii, scuzati plasticitatea, ca e copilul lung?. Nasterea in sine (expulzia) nu doare, chiar surpinzator, dar nu doare. Simti ca o arsura, ca o usturime atunci cand bebe intintde tesuturile spre iesire, la fel am simtit si epiziotomia (daca ai anestezie probabil ca nu simti nimic).

Sublimul.

Si... am vazut un capsor negru si parooooooos. Multi zulufi creti negri. Niste sprancene arcuite si o pielicica albaaaaa si curata. Puiu meuuuuu! Era afara, era intreaga, avea de toate (chiar si ochi), era frumoasa, semana cu ta-su rau de tot, era insa foarte linistita. Au frecat-o putin si i-au zis hai bebe, hai. A plans de cateva ori si apoi s-a oprit. Imi auzise vocea. A intors capul catre mine si a ridicat o spranceana: "A da? Tu erai? Da ce caut eu aici si tu acolo asa de departe?" I-au prins buricelul si au infasurat-o repede intr-un scutec si o patura groasa. Le-am zis ca vreau sa o tin in brate fara paturi. Nu se poate. Le-am zis sa mi-o puna la san. Nu se poate. Mi-au pus un camp steril pe mine si abia apoi mi-au pus-o in brate. I se vedea doar fetisoara mica si usor sifonata, avea o umflatura deasupra ochiului stang... probabil unde tot impinsese cu capul de oasele mele. Ingerasul meu... s-a uitat la mine, am sarutat-o, i-am spus ca o iubesc, i-am urat bun venit pe lume si La multi ani!. Mi-au luat-o...

Euforie. Liniste. Iubire. Fericire. Cerc. Imens. Caldura. Lacrimi. Usurare. Curiozitate. Dor. Mama.


Matilda Maria - primul minut de viata afara (multumim moasei pentru fotografii)
Epiziotomia (sau cum e sa te sfarsesti de durere).

Apoi a venit partea urata rau. Daca nu as fi fost atat de fericita si de cu hormonii in toate directiile planetei, de euforica nu stiu cum as fi indurat ce a urmat. A urmat refacerea rupturilor (vreo 4) si a epiziotomiei. Efectul primei anestezii facute cu 3 secunde inainte de a taia era 0. Intre timp recoltasera sangele pentru celulele stem, mi-au luat si mie o proba. Am eliminat placenta, am simtit-o cam la fel ca pe corpul copilului. Sunt mame care nu simt nimic. S-a simtit, nedureros, ca o presiune. Am intrebat daca e intreaga, daca e ok. (Cereti sa vedeti placenta, e parte din voi, e a voastra, v-a hranit copilul timp de 9 luni, a fost "casa" lui, mai tarziu este posibil sa aventi sentimente de "amputare" si o sa va ganditi oare cum era). Si... a inceput cusutul. Oana a zis ca trebuie sa ne grabim putin pentru ca sangerez destul de rau (cat de rau am aflat abia mai tarziu de la dr. Haiduc). Aveam niste rupturi foarte sus, le-am vazut acasa cu oglinjoara si nu mi-a venit sa cred ca pe acolo se putea rupe pielea. Matilda cand s-a incadrat gresit a impins foarte tare cu capul si a produs leziuni zdravene. In zona aia nu avea ce anestezie sa-mi faca si mi-a zis sa strang din dinti. Am strans. Ce durere! Am simtit tot, acul, firul, nodul. Si iar, si iar. Cusaturile nu tineau! Tesutul era foarte fragil si fiecare fir pus scapa si trebuia pus altul. Au mai chemat un medic. Unul tinea altul coasea. A durat 45 de minute. Oana este foarte miloasa si cu o toleranta foarte mica la durere. Nu-i venea sa creada ca mai pot si ca nu urlu. Va spun sincer, daca mai nasteam de 10 ori si nu as fi suferit atat. Partea asta cu refacerea zonei a fost film de groaza, m-a secat de orice traire. Intr-un final au reusit si au terminat capodopera. Daca pentru travaliu si pentru nastere nu m-am gandit nicio clipa ca as avea nevoie de anestezie... pentru ce s-a intamplat dupa mi-as fi dorit sa ma una generala. Dintr-un om extrem de rezistent la durere experienta asta m-a transformat intr-unul fara pic de rezistenta. Cuvintele nu pot descrie. Din pacate probleme cu epiziotomia nu s-au oprit aici. Am fost controlata si para controlata, la 5 ore dupa nastere a venit un alt medic sa vada cum sunt pentru ca Oana le-a lasat misiune sa ma verifice. Inflamatia crescuse foarte mult intre timp iar controlul vaginal a fost peste orice limita de suportabilitate. Apoi am facut o reactie urata la firele care in mod normal se resorb, au fost scose unu cate unul la 3 saptamani dupa nastere. :) Parfum. Zona si-a revenit extrem de greu, sexul a fost legenda pana de curand. Si acum ma doare. Rupturile s-au vindecat exemplar in cateva zile. Deci... tind sa dau dreptate curentului medical care spune ca este mai bine sa lasi tesutul sa cedeze in mod natural (chiar daca ai de cusut mai multe fisuri mici) decat sa tai.

Post-travaliul.

Am mai stat inca 5 ore acolo. Mult mai mult decat ar fi trebuit dar la 7 se schimbau garzile. Doua ore m-am masat pe burta, la fiecare 15 minute venea o moasa si facea hei-rup pe burta mea. Foarte dureros dar si foarte eficient. Uterul meu s-a retras perfect inca din prima zi. La prima toaleta facuta in maternite asistentele s-au mirat cum de e uterul asa de repede la locul lui. Va spun eu: doua ore de masaj pana imi amortise mana. Moasa Andrei a stat cu mine pana m-au dus in camera (2 ore peste programul ei). Omul asta a facut toata diferenta. Peste cateva luni am avut o experienta din categoria "cat de mica e lumea". Moasa era cumnata cu bona nepotelului meu (telenovela). In ziua aia cand a ajuns acasa le-a povestit despre mine, le-a spus ca a avut o mamica cum nu a mai vazut de mult, m-a laudat. Le-a spus cat de frumos am nascut si ca am o fetita Matilda (asa au facut si legatura ca era vorba despre mine). Nu pot sa spun cat a contat asta pentru mine. Un om complet strain a apreciat nasterea mea (naturala). M-a facut fericita.


Nu stiu daca am nascut greu sau usor. Daca 26 de ore e mult sau putin. Stiu doar ca am nascut aproape asa cum imi doream, ca am nascut asa cum era cel mai bine pentru copilul meu. Fizic poate ca a fost destul de greu, dar psihic a fost ceva nu poate fi descris. Nu exista cuvinte. Eu si copilul meu am si ne-am nascut. Noi doua. Copilul meu a castigat prima batalie din viata. Din clipa aia am stiut ca noi putem face orice, ca totul o sa fie minunat si ca nimic nu va fi greu. Nasterea naturala mi-a dat increderea in mine ca voi fi o mama buna si increderea in copilul meu ca el stie cel mai bine ce are nevoie. Ne-a unit. Nasterea unui copil e clipa de Dumnezeire a unei femei.
Ce a fost bine?

- salile de nastere individuale;
- curatenia;
- patul pentru travaliu transformabil in masa pentru nastere
- moasa Andrei;
- medicul de garda - Oana Iordache;
- post-travaliul in aceeasi sala;
- faptul ca m-am putut plimba linistita;
- faptul ca m-au lasat sa sting lumina;

Ce nu a fost bine?

- nu mi s-au asculat dorintele;
- nu s-a respectat fisa de la internare;
- mi-au fost rupte membranele;
- mi s-au administrat substante fara a fi informata si fara a mi se cere acordul;
- nu mi s-a ridicat spatarul de la masa pentru nastere;
- mi s-a vorbit pe ton rastit in timp ce eu eram perfect calma si cooperanta;
- mi s-a facut epiziotomie;
- nu mi s-a lasat copilul la san;
- mi-a fost luat copilul foarte repede (am aflat mai tarziu si de ce).


Ce as face altfel?

- m-as duce si mai tarziu la materniate, atat de tarziu inca sa nu mai aiba timp pentru "protocol";
- as insita mai mult pentru respectarea fisei de la internare;
- m-as da jos de pe masa daca ar mai refuza sa-mi ridice spatarul;
- as insita mai mult sa nu mi se faca epiziotomie.
- as naste in alta maternitate :) cel mai probabil la privat (acum am ales sa nu ma duc la Euroclinic unde aveam abonament privat si reducere considerabila pentru ca medicul meu nu venea la nasteri naturale la privat; am ajuns sa nasc fara el si fara a fi respectata dorinta mea de a nu se interveni cu nimic).


Tarife (asa din auzite, eu nu am dat si nimeni nu a primit nimic :) )

Infirmiere - 5 lei;
Asistente nastere (moase) - 100 lei (sau mai mult pentru ca ele fac toata treaba);
Asistente neonatologie 5-10 lei;
Asistente lauze - 5-10 lei
Asistente cu rang (daca ai nevoie de ceva special cum ar fi sa te mute langa copil) - 30-50 lei;
Liftier (ca sa nu te tarasi terminata pe scari 2 etaje ca sa-ti vezi copilul) - 1-2 lei;
Neonatolog - 50-100 lei;
Medici - 800 - 2000 lei (in functie de cat s-a contribuit si pe perioada sarcinii, de tipul de nastere, de buget, de orasul din care era pacienta).

Cam asta a fost.

O sa revin cu un articol despre sectia de lauze si cea de neonato (acolo e tristetea mare).

Nastere usoara!

* pentru Mara care probabil in clipele astea naste.