Cu pasiune- un exercitiu de imaginatie

Intr-o zi am picat in mijlocul unei discutii pe FB. Intrebarea era de ce se pune atata pasiune atunci cand se vorbeste despre un anumit subiect. Am ales sa nu spun nimic, chiar daca subiectul respectiv este unul despre care as putea scrie un roman. De ce sa nu spun, daca eu chiar cred in el? Pai... tocmai de aceea. Dar le-as fi propus un exercitiu de imaginatie. Sa se gandeasca la un lucru foarte drag lor. La un proiect, sa spunem. Un proiect in care si-au pus tot sufletul si mintea, un proiect pentru care au renuntat la tot ce era viata lor pana atunci, pentru care nu au dormit un somn intreg un an-doi, poate chiar trei. Un proiect pentru care au sangerat si suportat dureri cu strans din dinti. Si toate astea au fost facute cu cea mai mare dragoste si dedicare. Iti poti imagina, te poti vedea "lucrand" la acest mare proiect al tau?

 

Sa zicem ca iti doresti ceva foarte mult. Mult de tot. Incerci cam tot ce se poate incerca si nu se intampla nimic pozitiv in sensul dorintei tale. Apoi, intr-o zi cand deja ai renuntat sa mai speri, se intampla minunea: dorinta se indeplineste. Te-ai pregatit pentru ea in ultimii ani, esti doxa de informatie, ai cele mai bune sentimente si ganduri. Astepti doar sa vina ziua cea mare. Si ziua vine. Atunci abia incepe adevarata munca la cel mai mare si important proiect din viata ta. Pui tot sufletul, toata energia, toata dragostea. Te dedici complet, renunti la ce insemna viata ta inainte si imbratisezi aceasta noua viata. Iar proiectul tau are nevoie de "hrana" pentru a creste. Iar cea mai buna sursa esti chiar tu, numai tu poti sa-i oferi asta si stii ca trebuie sa o faci. Ca face parte din acea dedicare completa, absoluta. Ti-e greu, trebuie sa o faci zi si noapte. Nici nu-ti mai amintesti cand ai dormit un somn intreg ultima data. Te doare tot corpul, curge si sange. Si esti plina de indoieli. Nu stii daca faci bine, daca ai putea face altceva mai bine. Ti-e teama pentru proiectul tau, ti-e teama ca nu este destul ceea ce faci si ceea ce ii dai. Esti descurajat din toate partile, orice lucru care nu merge bine este din vina acestui lucru pe care tu il faci cu atata drag. Esti chiar acuzat ca-i faci rau proiectului tau, ca asta il va distruge mai tarziu.

 

Apoi rasare soarele, totusi, felul in care proiectul tau creste si iti lumineaza viata... trebuie ca e bine ceea ce faci. Este minunat! Ai prins curaj. Stii ca esti pe drumul cel bun. Proiectul tau este tot mai mare si mai frumos de la o zi la asta. Incepi sa crezi ca totul va fi usor de acum, ca a trecut greul de inceput. Ai reusit! Peste toate parerile negative, sfaturile sa renunti la munca ta, totusi ai reusit. Apoi, apoi cazi iar. Ceva s-a intamplat si lucrurile iar nu merg bine. Te chinui, lupti, strangi din dinti, inghiti durerea. Treci prin alte saptamani, luni de nesomn. Sacrifici din iubire pentru el fiecare clipa a ta. Ii dedici totul. Si trec ani, nu doar zile sau luni. Trec ani in care lupti pentru acest drept al tau si al lui. Au trecut ani in care zi de zi ai pus suflet si viata in munca ta. Acum stii ca tot ce ai facut a fost bine, a fost pentru el, iar el este bine datorita tie si efortului tau, rabdarii, calmului, stransului din dinti. Stii ca ai facut bine avand incredere in nevoile lui. A fost foarte greu, dar a fost si frumos. Esti fericita ca i-ai oferit "proiectului" tau cea mai buna hrana.

 

Au trecut ani si tu iti poti privi copilul stiind ca ai facut totul pentru el. Caci "proiectul" maret al vietii tale este copilul. Iar subiectul despre care nu poti vorbi fara pasiune este alaptarea lui. Trebuie sa crezi in asta cu fiecare particica de suflet. Trebuie sa poti renunta la tine si la confortul tau, trebuie sa-ti poti sacrifica somnul sau timpul pentru tine. Nu este usor, e nevoie de multa munca, dar recompensa este mult peste tot ce te-ai putea astepta. Iar nimic din toate astea nu s-ar intampla daca nu ai face totul cu cea mai pura pasiune.

 

 

***

 

Sincer va spun: nu este usor! Poate ca atunci cand ma auzi ca am alaptat timp de trei ani si vreau sa merg mai departe atat timp cat ea, fetita mea,  va avea nevoie de asta, o sa crezi ca am ajuns in punctul asta pentru ca mi-a fost usor. Dar nu-i deloc asa, ba chiar opusul. Am ajuns sa alaptez prelungit pentru ca mi-a fost extrem de greu. Poate daca nu as fi luptat atat pentru a mentine alaptarea as fi renuntat intr-un moment sau altul. Dar tot acest greu m-a motivat. Intai fizic, apoi psihic. Greul fizic s-a diminuat undeva pe la 18 luni. Iar greul psihic si-a atins apogeul intre 15 si 18 luni. Cam de atat de mult timp am avut nevoie pentru a atinge un echilibru. Un an si jumatate a fost cu suisuri si coborasuri. Uneori coboras dupa coboras de am crezut ca am ajuns in cel mai negru hau. Lunile acelea de rau psihic maxim au fost cele 3 luni de vara infernala din 2012. Trei luni in care nu am dormit, literalmente. Matilda se trezea si sugea de cel putin zece ori pe noapte. A fost o perioada cu foarte multe schimbari si suptul ii compensa ei afectiv stresul. De asta am si ales sa mergem mai departe, era clar ca de asta avea nevoie.

 

Cum am reusit sa trec peste ce a fost greu? Nu am retete. Sunt sigura ca in fiecare echipa mama-copil ritmul este altul. Singurul lucru pe care vi-l pot spune este sa aveti incredere. In voi si in nevoile copilului. Sa petreci timp cu el, eventul doar voi doi, tineti-l mult in brate. Anulati orice gand din mintea voastra si oferiti. Uneori poate dura luni intregi pana o sa gasiti un punct de echilibru, pot trece ani pana o sa gasiti armonia. Dar aveti incredere, asa cum am spus-o mereu, de la nastere pana cand o sa plece cu iubirea vietii de mana: aveti incredere in copilul vostru!

 

La fix 37 de luni de alaptat si la mai putin de o saptamana pana la ziua mea mi-am oferit un cadou. Chiar daca am citit, discutat, ascultat, dezbatut cam tot ce as fi putut legat de alaptare, eu mi-am facut acest cadou. O sa merg la Conferintele "Alaptarea pe intelesul tuturor" intre 8 si 10 mai. Nu cred ca le stiu pe toate, poate ca stiu foarte multe despre relatia dintre mine si copilul meu, acest copil al meu. Insa sunt sigura ca o sa descopar multe altele despre situatiile de care eu nu m-am lovit, unele chiar foarte dificile. Imi doresc foarte mult ca intr-o zi sa imi obtin acreditarea pentru a oferi sprijin profesionist mamelor care isi doresc sa-si alapteze copiii. Pentru mine aceste conferinte reprezinta un pas inainte in realizarea unui vis. Pentru tine pot fi raspunsul si linistea de care ai nevoie pentru a avea incredere in tine si in puiul tau.

 

 

P.S. Organizatorii au reusit sa reduca pretul la 300 de lei pentru toate cele 5 conferinte!

 

P.P.S. daca infrastructura imi va permite o sa fac liveblogging de acolo :).

 

 

Auto-intarcarea in saptamana alaptarii

Sa zic, sa nu zic... am tot zis ca o sa zic si nu am mai apucat sa zic. Hai sa zic! Zic tocmai acum cand toata blogosfera feminina abunda de lapte, alaptare si alaptatoare (eu fiind una dintre ele :)) ).

Cum noi doua suntem paradoxale se pare ca se intampla paradoxalul. Matilda a inceput sa renunte la san, pe zi ce trece tot mai mult. Se pare ca o sa sarbatorim aceasta a doua aniversare (pentru noi) si a douazecea(pentru ei) a alaptatului fara alaptat.

Pentru o femeie/mama care crede cu tarie in imbratisarea experientei sarcinii, in atasamentul fata de copilul nenascut, in nasterea naturala, in hranirea copilului la san, in tinutul copilului langa mama, in educare blanda si hranirea sanatoasa - sunt destul de reticenta si chiar sceptica atunci cand sunt abordata pe temele astea. Stiu ca am scris cateva articole aici si probabil ca am sa mai scriu si o sa va povestesc ce cred si ce simt eu. Dar de fiecare data o sa va scriu cu litere de o schioapa ca intr-un final singurul lucru care "trebuie" este cel simtit de voi. Nu cred in argumentari vehemente, de niciuna dintre parti. Cred ca vehementa este in detrimentul ideii sustinute. Adesea am sentimentul ca organizatiile pro-alaptare si pro-nastere naturala se invart intr-un cerc si sunt cu circuit inchis. Mesajul lor este tot pentru cele care-l credeau deja. Ma agreseaza felul in care este "promovata" alaptarea de cele care o fac si ma irita femeile care nu au alaptat o zi in viata lor, dar sunt pline de sfaturi. Am vorbit cu mame, am sfatuit mame atunci cand mi s-a cerut parerea, am ales si sa nu imi spun parerea atunci cand am vazut ca am in fata mea un interlocutor dezinteresat sau Gica-contra. Pe de o parte cred in schimbarea mentalitatilor, in intoarcerea la radacini, in sustinere si informare, pe de alta nu cred ca ceva poate fi schimbat daca nu vine dintr-o dorinta intima si profunda. Este cazul exact (si) al alaptarii. Eu vad lucrurile foarte simplu: cine vrea, alapteaza si punct. Nu cred in puterea grupurilor de sprijin, poate pentru ca am mult prea multe exemple de esec, poate pentru ca stiu cum gandesc femeile la ele acasa, poate pentru ca stiu ca presiunea perfectiunii mamelor "ideale" face mai mult rau decat bine. Am in minte exemple de persoane cu iz public care au ajuns sa minta si sa se ascunda atunci cand nu au mai putut face fata presiunii alaptatului obligatoriu. E ok si daca ai facut o alegere si apoi ai vazut ca nu este cea mai buna in cazul vostru. Fiecare e liber sa se informeze si sa decida, el pentru el, la el in suflet si in minte. Iar informatie e, slava Domnului, de la carti, brosuri, cursuri la site-urile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ale UNICEF (care mi se par cele mai pertinente), la bloguri dedicate alaptarii (pline de incarcatura emotionala).

La nivel macro cu siguranta este nevoie de militare, de educatie, de legislatie. In primul rand pentru cadrele medicale implicate in proces - medici, asistente, moase. Acolo este buba cea mare, in opinia mea. Ma uitam vineri pe manifestul ANNA legat de evenimentele ce or sa aiba loc si mi-au ramas ochii pe ziua de 6 august:

"6 August 2012

09:00 – 11:00

Piața Victoriei – Piața Universității Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!”La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive."
Sincer, mi-as da ani din viata sa se schimbe ceva la capitolul asta. Anii pe care mi i-a mancat separarea de copilul meu timp de 7 zile in maternitate. As felicita oamenii astia si le-as dedica in fiecare  zi o ruga daca ar reusi sa aduca maternitatile din Romania la nivelul real de baby-friendly. Am vazut ca au in targhet 3 maternitati in mod special, sunt considerate singurele din Bucuresti care nu ofera posibilitatea de rooming-in (sper ca am inteles eu bine). Nu am regasit acolo si maternitatea in care am nascut eu - Filantropia. Nici aceasta nu permite cazarea copilului in aceeasi camera cu mama, ba mai mult, ne si ironizeaza prin cele doua foi A4 lipite pe usile rezervelor. Cele doua pagini care ne povestesc despre beneficiile acomodarii mamei impreuna cu bebelusul. Probabil ca este un fel de tema pentru acasa.

Personalul maternitatii nu incuraja alaptatul, legatura mama copil, sentimentele in general. Nu aveam voie sa ne sarutam copiii, alaptarea se facea dupa un program fix, copiii erau hraniti cu glucoza si lapte praf de la nastere, li se puneau tetine in gura pentru a nu mai plange. Mamelor cu sedere prelungita, cum a fost in cazul nostru, li se permitea alaptarea la cerere, doar ca nu stiai cand copilul cere pentru ca era in salonul pentru copii. Daca faceai cum am facut eu, adica sa locuiesti pe un scaun langa un incubator, si reuseai sa alaptezi la cere, erai criticata si descurajata - "faci colici copilului". Nu exista posibilitatea de a lasa laptele tau in biberon pentru orele de noapte cand nu aveam voie sa ne mai ducem la copii. Aruncam laptele iar copilul era lasat sa planga sau hranit cu lapte praf.

Eu am nascut intr-o sambata dimineata la ora 4, luni noaptea pe la 10 mi-au "explodat" sanii. Cam aiurea imaginea :)), dar asta a fost sentimentul. M-am trezit dintr-un minut pe altul cu laptele dand navala. Nu ma asteptam deloc sa fie ceva atat de marcant, am zis ca se instaleaza treptat. Colostru aveam dinainte de nastere. Nu mi-am pus problema daca o sa am sau nu lapte, am luat biberoane, sterilizator, lapte praf de care am considerat eu ca-i mai bun (Lactana bio - Topffer). Pana sa o ia laptele din loc cred ca bausem un bax de apa plata, cam inca unul de ceai si rontaisem cam jumtate de cutie de Galactogil. Nu a fost ceva fortat, atat imi era de sete. Asa ca laptele a venit, am avut mult, chiar foarte mult. Daca aveam gemeni ar fi avut destul. Nu a fost o hiperproductie de moment, a tinut-o asa cam pana pe la 6 luni cand a inceput Matilda sa manance si mancare si a scazut solicitarea. Deci la capitolul productie nu au fost probleme, cel putin nu la inceput.

Imi alaptez copilul de aproape 16 luni. Nu a fost mereu usor, ba chiar au fost perioade cand a fost foarte greu. Au fost primele doua luni de frustrare pentru ca orice as fi facut nu mi se formau mameloanele. Dispozitive speciale, masaj, pus rece, muls, tras, contactat consultant in alaptare, vorbit cu Ramona, nimic. Copilul nu avea de ce se prinde, scapa sanu, se supara. Au fost doua luni, lungi luni. Probabil ca as fi putut oricand sa spun ia mai da-l in colo de alaptat, pun in biberon si-i dau cat oi mai avea din al meu si dupa o trec pe lapte praf. Nu-i chiar asa, in cazul meu lactatia a functionat atat de bine pentru ca era bebe acolo, daca as fi folosit pompa si nu  ar fi supt copilul eu stiu sigur ca as fi ramas fara lapte. Apoi, stiu la fel de sigur ca laptele meu era cel mai bun din punct de vedere nutritional pentru ea. Am mancat ca la carte, nu mi-am bombardat copilul cu toxine, nu am tinut dieta de slabire, nu am luat medicamente, nu am baut, fumat, etc. Si mai greu a fost cand era in "puseu de crestere" si nu stiu cum de se nimereau astea fix intr-o perioada cand eram foarte obosita. Oboseala nu face casa buna cu alaptarea, nici stresul, nici nervii. Daca nu ma odihneam sau daca ma suparam foarte rau lactatia se reducea ingrijorator. Asa ca am avut parte de vreo 3 serii a 2-3 saptamani de pusee in care copilul meu vroia san la 2 ore. Cand era mica nu ar fi fost ceva dificil, dar un copil de 6 sau 8 luni solicita mult. Mi-a curs sange din sani, mi-a facut rani, a bagat dintii, am semne care nu cred ca or sa mai treaca. Cand i-au iesit dintii nu stia sa suga cu ei, se uita la mine speriata pentru ca stia ca face ceva "rau". Am avut rabdare, am strans din dinti, am asteptat sa invete cum e cu dinti in gura. A invatat. Uneori a durat si 2 saptamani sa invete, doua saptamani in care infigea dintii si apasa cu ei la fiecare miscare de sugere. Stiti cum doare asta? Doare foarte rau. De aici vine si teoria isteata a unora ca daca un bebelus are dinti nu mai trebuie alaptat, dar daca are dinti nu-i mai dai nici biberon? nu-i mai trebuie lapte? sau pentru ca pe biberon nu-l doare atunci nu ne pasa? Au fost nopti nedormite, au fost 16 luni in care nu am plecat nici o zi de langa copilul meu, nu am iesit la bere cu amicii, nu m-am dus un weekend la munte, nu am mancat cine stie ce dracie care mi-ar fi facut cu ochiul. Am luat 8 kg de cand am nascut, pentru ca oboseala+ceai pentru lactatie+ mancat= ingrasat. Poate a fost si prin compensare cu cele salbite in sarcina. Deci alaptarea nu-i mereu un camp cu flori, nu merge mereu struna, nu-i mereu placuta. Sunt perioade in care daca nu o stimulezi cu pus copilul mai des, dat la pompa, baut ceaiuri, productia scade sau dispare de tot. Deci ca sa iti alaptezi copilul, mai ales pentru perioade lungi de timp, trebuie chiar sa vrei. Dar sa vrei sincer si cu tot sufletul.

Atunci daca lucrurile pot sta atat de horror de ce Dumnezeu mai alaptam? Nu stiu cum sa va raspund, nu pentru ca nu as sti raspunsul. Pentru asta nu am cuvintele sa va argumentez. Nu exista. Si nu pentru ca nu ar exista argumentele, ci pentru ca este ceva dincolo de ceea ce pot cuvintele exprima. Da, sunt si cateva argumente de ordin obiectiv: laptele de mama (hranita corect) este cel mai bun din punct de vedere nutritional, ofera sprijin imunitar, este mai igienic si mai comod (in ideea in care nu trebuie sa sterilizezi biberoane si sa faci lapte praf). Pe langa argumente vin sentimentele. Pentru ele ne alaptam copiii. Pentru ceea ce simte mama si pentru ceea ce simte copilul. Dragoste, ocrotire, daruire, comuniune.

Eu sunt convinsa ca nu as fi avut relatia pe care o am cu Matilda daca nu as fi alaptat-o. Legatura care se formeaza intre mama si copil in timpul daruirii de lapte este... poate chiar esenta relatiei. Fericirea pe care mi-au dat-o clipele cand imi adormea la san si zambea cu gingii roz, nu o sa mi-o mai dea nimeni. Linistea pe care o avea ea, somnul lin, siguranta ca-i ocrotita, increderea in mama ei, nici ei nu i le-ar fi dat nimeni altcineva. Cu siguranta ca nu i le-ar fi dat un biberon cu lapte praf. Alaptarea ne-a dat pe una alteia, ne-a unit, ne-a sudat, ne-a consacrat.

Acum Matilda se pregateste sa se intarce. Cum vine asta, parca noi intarcam copilul?! Exista si varianta asta, eu am preferat-o pe cea in care ea o sa renunte treptat la san, asa cum i-am dat san atunci cand a cerut ea. Si se intampla. Multi copii in jurul varstei de 1 an si trei-patru luni micsoreaza cantitatile, raresc hranirile si intr-un final inceteaza sa mai suga. In faza asta este Matilda acum, ma intarca ea pe mine. Acum o sa vina si raspunsul pentru cei care ma intrebau idignati "da cat ii mai domne sa suga?". Pai uite cam atat, cam cat o sa vrea ea. Unii se simt datori sa iti spuna direct ca ar fi timpul sa intarci copilul, stiu ei cumva cand e timpul. Cel mai bizar este cand sugestiile vin din partea unora care nu au alaptat niciodata. Copilul meu nu va deveni nici obsedat sexual, nici nu este malnutrit - laptele nu-si pierde proprietatile dupa 6-12-24 de luni cum umbla vorba prin targ, nici nu o sa stea atarnata de mine pana la 20 de ani - din contra, copiii alaptati sunt mult mai putin frustrati si sunt mai increzatori in ei si in cei din jur (spun studiile, nu eu, spune si copilul meu perfect echilibrat emotional si nervos). Nici nu or sa i se intample tot felul de alte aberatii scornite din ingnoranta si ale limitari. Singura problema ridicata pertinent este cea legata de solicitare, da, este solicitant, dar recompensele merita efortul.

 Intr-un fel ma bucur pentru ca o sa-mi recapat din libertate, o sa pot dormi o noapte intreaga, o sa pot pleca o seara de acasa, o sa pot manca cine stie ce dracie sau sa beau un vin cand am pofta. O sa pot chiar sa tin si dieta de slabire, yupii. Ar trebui sa fiu vesela, nu? Dar nu sunt, o sa se termine ceva unic si minunat. O sa se termine o etapa pe care am iubit-o cu toata fiinta mea. Posibil sa ma incerce si ceva depresie :), daca tot nu am avut una dupa nastere (inca un bonus pentru alaptare, ajuta cu angoasele postpartum).

Eu vad alaptarea ca pe ceva foarte firesc. Asa ne-a facut natura. Puiul de mamifer este hranit in prima parte a vietii cu lapte. Daca mama n'are lapte si nu e alta sa-l preia, puiul moare. Simplu. Omul pentru ca-i in varful lantului s-a gandit ca nu-i chiar ok sa-i moara puiul de foame asa ca a apelat la surse straine. Intai la surse naturale, lua lapte de la doamna vaca sau ce alt animal domestic producator de lapte aveau (oaie, capra, bivolita) si isi hranea puiul. A venit si era industrializata si a zis ca nu, laptele de la animal nu e tocmai cel mai bun asa ca hai sa-l zapacim, sa-l prelucram, sa scoatem unele chestii din el, sa bagam altele si sa rezulte un lapte umanizat. Zis si facut, si asa au aparut formulele de lapte praf pentru copii. Deci puiul de om nu mai moare de foame. Doar daca a avut ghinionul sa se nasca intr-o tara din Africa si sa moara de foame langa o mama la fel de moarta ca si el.

Cunosc femei care nu au alaptat deloc, din vointa sau neputinta, cunosc femei care au alaptat 3 ani, in tandem, gravide, obosite, odihnite, culte sau cu 4 clase, de cariera sau somere. Toate au avut de facut o alegere si nu cred ca a fost influentata de statutul social sau de cultura. Este o alegere pe care o faci in mod instinctiv. Nu cred ca o mama care alapteaza trebuie ridicata in slavi, nici nu cred ca trebuie umilita si aratata cu degetul de suratele ei mai "emancipate". Nu cred ca are nevoie de grupuri de sprijin, de fan club, de galerie care sa faca valuri in spatele ei. Cum la fel de bine nu are nevoie de sfaturile si parerile altora despre cat, cum si unde ar trebui sa-si alapteze ea copilul. Eu cred ca o mama trebuie pur si simplu lasata in pace sa-si gaseasca in ea naturalul si firescul. Nu stiu ce a fost mai intai, alaptarea sau omul, precum in dilema oul sau gaina, dar clar suntem facuti impreuna, pentru ca una fara alta nu ar fi putut exista.

Problema apare atunci cand libertatea este ingradita, cand un sistem medical si asa beteag decide pentru tine, te separa de copilul tau, nu te lasa sa-l alaptezi, sa-l tii in brate si sa-l saruti. Pentru astfel de situatii puteti manifesta pasnic si civilizat (asa cum o mama cu un pui in brate o poate face) luni, 6 august.

Sa fiti libere sa faceti cum simtiti voi!

Despre deshidratarea, epuizarea si insolatia bebelusului - masuri de prim ajutor

Cred ca eram prin saptamana 35-36 de sarcina, terminasem Cursul pentru viitori parinti tinut de Ramona Rosu, cand am auzit ca va invita un medic pediatru pentru a sustine un Curs de prim ajutor pentru bebelusi si copii. Mi s-a aprins beculetul, imi doream sa particip la asa ceva. Eu am facut cursuri de prim ajutor pentru adulti si stiu ca aplicarea masurilor corecte in momentul cheie poate face diferenta dintre viata si moarte. Am avut si nefericita ocazie de a acorda primul ajutor unui om care era pe duca. Sunt un om normal, nu am placeri morbide si evit situatiile violente, dar am si norocul ca-mi pastrez sangele rece si actionez eficient. Stiam ca multe dintre procedurile valabile pentru adulti nu se pot aplica si in cazul copiiilor, ba chiar aceleasi proceduri care pot salva viata unui adult pot duce la decesul unui bebelus. In teorie stiam ce trebuie sa fac in situatiile de risc, dar partea aplicata nu aveam unde si pe ce sa o exersez. Spun pe "ce" si nu pe "cine" pentru ca NICIODATA nu trebuie sa repetati procedurile de acordare a primului ajutor (mai ales manevrele de resuscitare) pe un copil - manevrele se exerseaza numai pe un manechin bebelus. Deci zis si facut, mi-a sarit ocazia in cale asa ca am sarit si eu catre ea. Trebuie sa va spun cat se poate de sincer ca acest curs l-am facut in proportie de 90% pentru frica de inec la botez. In parte mi-a si folosit pentru ca mi-am ajutat copilul sa elimine multa apa inghitita cu ocazia "crestinarii". Dar asta e alta poveste. :)

Cursul ni l-a tinut dr. Diana Baciu (medic pediatru in cadrul spitalului pentru copii Budimex), un medic tanar si deschis la minte, real preocupata de bunastarea copiilor. Vroia sa plece din tara :) - sper ca a si reusit. Ne-a explicat, ne-a respuns la intrebari, ne-a ajutat cu partea aplicata. Eu nu stiu sa se mai tina astfel de cursuri in alte locuri, cum nu stiu nici de cat timp dispuneti pentru a merge la unul. Asa ca am zis ca ar fi util sa impartasesc cu voi parte din lucrurile invatate acolo.

Atentie!!!

Masurile de prin ajutor nu inlocuiesc interventia personalului specializat. Imediat ce este posibil sunati la ambulanta sau contactati medicul pediatru, in functie de gravitatea situatiei. Bebelusii si copiii mici se decompenseaza rapid, este mai bine sa chemati salvarea degeaba decat sa asteptati si sa fie prea tarziu.

Pentru ca mi-am petrecut ultimele 2 zile alaturi de colega mea de birou, bunica de nepotel de 7 zile, bolnava de grija pentru nepotelul reinternat in spital din motive de caldura, o sa va vorbesc astazi despre epuizarea termica si insolatia bebelusului si a copilului mic.

Daca ati avut timp si ati citit o postare de-a mea mai veche, despre cum ingrijim bebelusul vara, ati vazut cat accent am pus pe mentinerea unui climat racoros in interiorul locuintei si pe ferirea copilului de soare. Nu am nicio obsesie cu asta, dar sunt doua lucruri relativ simple care va pot scuti de neplaceri mari.

Expunerea copilului la temperaturi ridicate (chiar si in interior) poate conduce la deshidratare, epuizare termica, insolatie. Ce inseamna temperaturi ridicate? Pentru un sugar mai mare de 2 saptamani temperaturile care trec de 25-26 de grade sunt considerate drept ridicate. Probabil ca un copil bine hidratat va tolera fara prea mari urmari si o temperatura pana in 30 de grade. Ceea ce trece de 30 de grade deja reprezinta un stres termic major. Bebelusul va incepe sa dea semne de agitatie, se va foi, pielea va deveni rosie si umeda, chiar rece. Sugarul va solicita mai multe alaptari, consumul suplimentar de lapte poate ajunge si la 50% din ceea ce manca in mod normal. Cu un bebelus alaptat la cerere situatia se rezolva foarte usor, il pui la san si-si ia cat are nevoie. Daca tineti mortis la un program stabilit de voi (ceea ce nu va recomand) aveti sanse sa deshidratati copilul si nu o sa stiti de ce urla in disperare, asta cat mai are putere sa planga.

Stiu ca circula mitul colicilor dati de alaptarile dese, ca nu cumva sa se intalneasca in burta lapte la mai putin de 2 ore ca vine apocalipsa. Colicile sugarilor sunt in marea majoritate a cazurilor colice nervoase, sunt cauzate de incompleta maturizare a sistemului nervos. Gaze si digestie deficitara au mai toti bebelusii in primele luni, asta insa nu justifica plansetele reptetate si prelungite, manifestate cam la aceleasi ore din zi, acestea sunt colicile nervoase. Este de asteptat ca un copil imatur nervos sa se echilibreze mai greu si sa nu se poata linisti in caz ca simte disconfort sau durere, de aici si asocierea intre digestia proasta si colici. Eu va pot spune cu mana pe suflet ca mi-am alaptat copilul la cerere, fie ca vroia la 45 de minute fie ca vroia la 5 ore, copiii au sistemul asta foarte bine pus la punct, un sugar nu va sta sa rabde de foame in prezenta sursei. Cand le e foame, cer. Este foarte important sa stim ca lor le este si sete, nu numai foame. Manifestarile sunt similare, doar ca or sa suga cateva guri. Laptele de inceput este mai apos, nu va interfera cu digestia laptelui mancat cu 2-3 ore inainte. Matilda nu a avut colici, deloc. Ea si-a reglat destul de repede programul de masa si manca cam la 4 ore (noaptea la 6-8 ore), asa avea ea nevoie, asa am lasat-o. Nu m-a transformat in suzeta :). Daca alaptatul la mai putin de 2 ore ar fi cauzat colici, copilul meu ar fi trebuit sa aiba mama colicilor. In maternitate chiar mi s-a spus de catre un medic neonatolog "o sa-i faci colici copilului". Colicii nu sunt produsi de alaptat. Sunt situatii in care mama are partea ei de "vina", dar asta este alta discutie. Sugarii care au colici, or sa aiba oricum, nu are sens sa-i lasam sa sufere de sete. In cazul copiilor hraniti cu lapte praf intrebati medicul si vedeti ce va recomanda, cresterea cantitatii de formula (mai diluata) sau sa-i dati cateva lingurite de apa fiarta si racita. Nu as merge pe ceaiuri, cu atat mai putin cu cele pentru colici. Alegerea intr-un final va apartine, important  este ca bebelusul sa fie bine hidratat.

Deshidratarea bebelusului poate aparea din urmatoarele cauze: diaree, voma, refuzul de a consuma lichide (cand au dureri in gat sau gurita), febra si din cauza transpiratului excesiv. Eu o sa ma refer stric la ultimul caz, cel pricinuit de temperaturile ridicate, adica transpiratia. Semnele de deshidratare sunt aceleasi, dar in functie de cauze abordarea este diferita.

Semne de deshidratare:
- un bebelus trebuie sa ude cel putin 6 scutece pe zi, daca intr-un interval de 4 ore vedeti ca bebelusul nu a facut deloc pipi deveniti vigilenti si verificati si celelalte semne de deshidratare; daca nici dupa 6-8 ore nu a urinat sunati medicul;
- daca la schimbarea scutecului gasiti pe pielea bebelusului sau in scutec mici bobite ca de gel, inseamna ca bebe este deshidratat;
- urina de culoare inchisa, aproape portocalie indica si ea deshidratarea;
- scaunele vor fi mai arare, mici cantitativ, inchise la culoare (oricum caca de bebe mic trece prin toate culorile pamantului, va fi greu sa va orientati dupa asta);
- tegumentele nu mai sunt elastice, isi revin greu la forma initiala daca trageti putin in sus de ele;
- ochii, buzele, gura, mucoasele in general, sunt uscate;
- copilul plange fara lacrimi;
- ochii par mai coborati in orbite;
- fontanele (in special cea superioara) sunt coborate (in aces caz copilul prezinta un grad sever de deshidratare si este cazul sa-l duceti la spital);
- are manutele si picioarele reci si umede;
- in cazul copilului mai mare puteti face si proba timpului de reumplere capilar, apasati un degetel pe buricul degetului si vedeti cat de repede se face roz la loc, in caz de deshidratare va dura mai mult pana cand acesta isi va recapata culoarea;
- poate prezenta o iritabilitate ridicata sau sa fie apatic.

Nu este obligatoriu ca toate aceste manifestari sa fie prezente. In functie de gradul de deshidratare poate fi prezent si intreg tabloul. Cum cea mai buna este PREVENTIA, trebuie sa avem grija sa nu ajungem aici. In zilele foarte calduroase trebuie sa urmarim copilul si sa-i oferim lichide, mai ales daca nu putem scadea temperatura ambientala.

Cum hidratam copilul:
- ii oferim lapte la cerere;
- copilului peste 4 luni ii putem da apa plata (fiarta si racita), nu mai mult de 10-11 ml/zi daca nu consuma si alimente solide, daca deja mananca atunci cantitatea poate fi crescuta;
- este bine ca lichidele sa fie administrate separat de alimentele solide;
- daca ii oferiti sucuri (ceea ca nu va recomand) le puteti dilua 8-10 ml. de suc in apa astfel incat sa rezulte 18-20 (maxim) ml. de bautura;

Daca nu reusim sa-i mentinem nivelul optim de hidratare, bebelusii mici pot sa isi piarda forta de a suge, copilul va intra intr-o stare de apatie, de epuizare. Copilul devine moale, nu mai este alert, nu mai solicita sanul, nu mai are forta sa suga, pielea devine umeda si rece. In cazul unui sugar sau copil mic asta este semnul ca situatia a ajuns deja prea departe pentru a fi gestionata acasa si e timpul sa fie dus la spital. Nu va intimidati si lasati rusinile si ideile preconcepute legate de spitale si chemati ambulanta. Daca locuiti aproape de un spital pediatric/maternitate si puteti transporta in siguranta copilul, il puteti duce chiar voi. NU-l expuneti la temperaturi si mai mari, dar nici nu-l transportati intr-o masina cu aerul conditionat la maxim, va intra in soc termic. Oricum in tot acest interval trebuie sa fiti in legatura cu medicul pediatru care urmareste copilul sau cu dispecerul de la ambulanta.

Pentru ca sugarii si bebelusii se deshidrateaza rapid, uneori nu o sa aveti timpul de a actiona in sensul hidratarii si racoririi lor. Este posibil, mai ales daca copilul este foarte mic, sa observati direct semnele unei insolatii. Atentie, bebelusul poate face insolatie si in interiorul locuintei. Cand spunem insolatie ne gandim mereu la expunerea la soare, dar un copil foarte mic poate avea simptomele extreme ale unei insolatii chiar daca nu a fost expus la soare. Este suficient ca el sa stea intr-un mediu foarte cald (peste 30 de grade).

Care sunt semenele de insolatie:
 - in primul rand pot fi prezente manifestarile expuse mai sus in cazul deshidratarii;
- bebelusul pare obosit, somnolent, apatic;
- are febra;
- copilul mai mare acuza sete, dureri de cap, frisoane, greata, ameteala; este dezorientat sau are comportament apatic, are febra, isi poate pierde chiar cunostinta;
- pielea devine rosie si USCATA, semn ca organismul nu mai poate regla temperatura si nu mai poate transpira;
- respiratia este sacadata sau greoaie;
- pulsul este ridicat.

Insolatia, atat la copil cat si la adult, se instaleaza cu febra. La inceput aceasta poate fi moderata, pana in 38, dar poate ajunge rapid la 40 de grade. Ce putem face in aceasta situatie pana cand ajunge ambulanta (nu-i de gluma, insolatia severa poate duce la deces):

- dezbracati copilul;

- duceti-l la umbra sau la racoare;
- raciti pe cat se poate temperatura in camera;

- determinati-l sa bea lapte, apa sau multe lichide (pentru coopilul mai mare), in cazul unui sugar asta va fi aproape imposibil;

- facet-i o baie cu 2 grade C mai putin decat temperatura sa;

- adminstrati-i medicamente antiinflamatoare (paracetamol, nurofen) pentru a scadea temperatura si pontetialul edem cerebral care se produce in insolatii. (cu mentiunile de mai jos)

Acestea sunt sfaturile pe care noi le-am primit in cadrul Cursului de prim ajutor. Cum ma stiti deja ca sunt Toma necredinciosul am mers mai departe cu cercetarile. Legat de ultimele doua puncte am gasit si alte pareri ale medicilor.

1. Racorirea - este foarte important ca un copil sa nu fie racit brusc, o sa-i provocam convulsii si alte eventuale probleme. Copiii se racoresc prin bai putin mai reci decat temperatura lor si pot fi stropiti cu apa la temperatura camerei. Acelasi lucru si in cazul compreselor, ele nu trebuie sa fie reci. In cazul adultilor racirea se face cu pachete de gheata pe abdomen sau sub axila si chiar cu bai de gheata, nu o sa folosim aceleasi metode si pentru un bebelus sau copil.

2. Antitermicele - dupa cum vedeti noua ni s-a recomandat administrarea de antitermice, chiar si bebelusului de 5 zile de care va spuneam mai sus, medicul i-a recomandat supozitor cu paracetamol pentru reducerea febrei. Am gasit insa informatii medicale in care se mentioneaza explicit sa NU se administreze medicamente antitermice (aspirina, paracetamol), mai ales in cazul adultilor si in cazul in care temperatura este severa - 40 de grade, acestea ducand la complicatii grave. Oricum, in astfel de situatii  o sa fiti deja in contact telefonic cu un medic pediatru si/sau cu dispecerul/medicul de la ambulanta. Respectati indicatiile acestora in ceea ce priveste administrarea de medicamente. Actionand de capul nostru putem face mai mult rau decat bine.

Cum preventia este mai usoara si mai la indemana decat aplicarea unor astfel de metode in situatii limita, faceti tot posibilul ca bebelusul sa stea la o temperatura sub 26 de grade, nu-l expuneti la soare, nu-l scoateti la plimbare in miez de zi, nu-l imbracati gors (pentru ca asa spun babele), alaptati-l la cerere.


Vara cu racoare va urez!

Despre alaptatul in public

Am nervi, am nervi din aia mari, atat de mari incat nu-mi gasesc cuvintele. Da, am nervi din aia care nu te lasa sa spui de ce ai nervi. Dar o sa ma calmez si o sa va povestesc, pentru ca altfel nu voi fi decat una dintre acele mame isterice si agresive care in loc sa faca un serviciu cauzei ii aduc mai mult deservicii.

Aseara pe la 10-11 lucram la partea a doua a articolului despre diversificare cand imi suna telefonul. Sa-mi sara inima, la mine telefonul suna dupa ora 10 doar daca s-a intamplat ceva GRAV. Era mama. O intreb repede "ce s-a intamplat, ai patit ceva?", rade, nu patise nimic, se uita la Tv si a dat peste unii care se balacareau maxim (ca nu pot sa zic dezbateau) pe tema alaptarii - pana la ce varsta e "normal" sa alaptam. Cum oamenii sunt din ce in ce mai vehementi si au manii pe orice tema, au ajuns lucrurile naturale si firesti de cand e lumea - nascutul, alaptatul, dormitul, purtatul, hranitul copilului - sa fie teme de dezbatere si de facut spume la gura. Imi zice mama: "da repede pe TVR2 ca se termina", din pacate chiar s-a terminat destul de repede. Mi-a povestit pe scurt partea pe care nu o vazusem, oricum rar am auzit-o pe mama asa de ultragiata (culmea era de partea mamelorsi nu pentru ca ar crede ca e ok sa-i dai copilului san si cand se duce la scoala ci din cauza "avocatului" acuzarii).

Ideea era ca pe coperta Revistei Time, care va aparea in 14 mai, este o fotografie (evident ostentativa) cu un copil de 4 ani care este "alaptat". Orice minte normala poate sa-si dea seama ca fotografia se doreste a fi exagerata in mod INTENTIONAT, este o imagine "declaratie", se militeaza pentru alaptarea prelungita a copiilor dar nu la modul ilustrat. Dar asta este o alta discutie, o vom avea cu "probele" stiintifice pe masa. Oricum daca in asta se masoara "mamicenia" eu se pare ca nu voi fi "mami enough" pentru Matilda. Draga mamii, sa stii ca mami care te alapteaza deja de 13 luni nu va reusi sa faca asta si in urmatorii 3 ani. O sa ma ierti tu :). Aveti fotografia mai jos.

Discutia din emsiunea in cauza a fost cel putin schizofrenica, stimatul domn psihiatru invintat (Gabriel Diaconu), a carui calificarea si experienta nu este locul meu sa o contest, s-a comportat ca unul dintre pacientii sai. Domnule doctor, eu stiu foarte bine de unde va vin ideile si vehementa, am citit si eu niste tratate de psihologie infantila si de psihanaliza, dar eu cred sincer ca nu ati fost alaptat. :)

Am cautat emisiunea pe internet pentru a va arata cum au decurs ostilitatile, din pacate nu este disponibila inca. Voi reveni asupra temei cu argumente si spete, de ambele parti, cand vom avea si inregistrarea emsiunii. Nu, nu emisiunea asta mi-a provocat starea de nervi, ci o alta editie a aceleiasi "Ora de stiri" in care se dezbatea "problema" alaptatului in public. Un alt afront adus pudicitatii si decentei acestui neam de printi si printese. Aveti mai jos linkul in cauza:

http://tvr.ro/articol.php?id=117555

(are doar 12 minute, merita vazut. Daca cele doua personaje (Ana Mirita si Irina Popescu va sunt antipatice incercati sa le ignorati, eu asa fac :)) )

Mereu am crezut ca am sa povestesc despre alaptare in starea accea de binecuvantare pe care o simtit dupa ce ti-ai adormit copilul la san. Am crezut mereu ca am sa va vorbesc despre beneficiile alaptarii dar si despre cat de solicitant si de greu poate fi uneori. O sa vorbim si despre asta pentru ca ar fi pacat sa nu o facem.

Inainte sa fiu mama chiar ma gandeam oare eu ce o sa simt daca va trebui sa imi hranesc copilul in public? O sa ma simt rusinata, jenata, agresata de privirile din jur (caci lumea se uita, asta e clar)? Apoi ce o sa conteze mai mult: jena mea sau nevoile copilului? Dar este igienic? Apoi am devenit mama si am vazut ca toate grijile astea de mai sus nu-si aveau sensul. Alpatarea este ceva absolut firesc si (atunci cand simti ca e ok) o poti face oriunde! Spun cand simti  TU, nu cand simt cei din jurul tau!

Alaptarea este hranirea (la san) cu lapte matern a copilului. (nu cum gresit se expima domnul prezentator Tv in clipul de mai sus, hranirea copilului cu fomula de lapte nu este alaptare!)

In public - oriunde in afara casei unde sunt prezente si alte persoane (eu m-am simtit in public si acasa oricand era si altcineva in preajma).

O sa incep cu argumentele usoare si terminam cu cele "grele".

Este sau nu igienic sa alaptam in public?

Era un stimat domn foarte preocupat de igiena actului in sine. Tare as vrea sa stiu daca domnul in cauza se spala pe mani dupa ce isi atinge corpul (in anumite situatii).

Haideti sa va spun ceva despre mine, eu sunt obsedata de curatenie si igiena corporala. Ati vazut mama aia care sterge leaganul cu servetele dezinfectante in parc? EU eram! :)))

Da, alaptarea trebuie sa fie un act igienic, pana si pe Joiana o spala stapana pe uger si o unge cu ulei. Inainte si dupa fiecare alaptare sanul trebuie spalat cu apa curata, nu este necesara folosirea unui sapun fie el si delicat (eu m-am spalat/limpezit cu apa plata Dorna). Sanul se spala cu apa calduta inainte de alaptare- pentru destinderea canalelor- si cu apa rece dupa alaptare- pentru reducerea inflamatiei si inchiderea canalelor. Dupa spalare sanul trebuie ingrijit, dat cu o crema emolienta speciala (Garmastan, lanolina, unt bio de shea, etc). Sanul trebuie purtat intr-un sutien special lejer, sanul lasat liber (mai ales acum cand este foarte greu) se va lasa in mod exagerat. Acum cate mame fac asta... chiar si in confortul si intimitatea propriului camin? Probabil mai multe la inceputul alaptarii si probabil ca niciuna dupa un an de alaptat. Eu am facut-o mereu. Daca cineva m-ar pune sa ling o piele transpirata, cu urme de saliva (chiar si a mea) si cu lapte acrit pe ea... l-as intreba daca nu cumva s-a tacanit. Deci de ce ti-ai pune copilul sa faca asta? Poate ca din motivul asta pentru mine nu a functionat varianta cu "iei copilul cu tine in pat si-l alaptezi acolo stand intinsa inca motaind". Ma scuzati dar mie mi se duce "motaiala" cand ma ridic din pat, ma duc la baie si ma spal. Asta nu m-a impiedicat sa-mi alaptez copilul la cerere pana in ziua de azi si o sa-l mai alaptez cat o sa mai simtim ca e bine de acum in colo.

Deci cum ramane cu igiena in locurile publice? Pentru mine a functionat asa: ma spalam cand plecam de acasa, imi puneam pernutele acelea speciale pentru san (pentru a nu trece laptele prin sutien), ele sunt sterile si absorb laptele care ar putea iesi din san. Nu am stat niciodata plecata (in parc - ca doar aici nu as fi putut sa ma spal) mai mult de 8 ore. Hraneam copilul inainte sa plecam (ora 8 dimineata), ii dadeam urmatoarea masa in parc (ora 12) si ne intorceam inainte de masa de la 16. Partea cu spalatul si protejatul sanului o faceam indiferent pentru cat timp plecam. Nu stii ce intervine pe parcurs si poate ca bebelusul va fi cuprins de o neliniste, poate ca-i e doar sete, poate ca ii e somn si nu poate adormi si trebuie ajutat cu putin san, etc. Pe maini ma spalam cu solutie speciala pentru maini (trebuie sa sustii sanul si copilul si ar fi bine sa fii curata pe maini).

Concluzia: se poate alapta igienic si in afara casei, asta daca nu cumva ti-ai propus sa vizitezi groapa de gunoi impreuna cu pruncul. :)

Nu este mai comod sa iei laptele intr-un biberon?

Aici sper ca-mi permiteti sa ma amuz putin. Problema asta era ridicata de o doamna. Clar ca nu avea copii sau daca a avut nu i-a alaptat. Sa va spun cum este cu exprimarea laptelui din san cu pompa? Daca nu stiti exista niste pompe speciale (manuale sau electrice) cu ajutorul carora mamele se "mulg". Motivele pot fi diverse: eliberarea presiunii din san, stimularea sanului, scoaterea de lapte pentru a-l pune in biberon sau pentru a-l depozita la congelator. Si acum vine jmecheria, de ce sa nu luam laptele cu noi?

- se presupune ca toate mamele au pompa (merge si cu mana dar ne intoarcem la punctul cu igiena);

- pompa, biberonul, tetinele trebuie sterilizate, deci presupunem ca mamele au toate cele de mai sus si au TIMP sa faca toate operatiunile (de obicei sunt singure cu bebelusul acasa);

- presupunem ca mama are atat de mult lapte incat dupa ce i-a oferit o masa copilului ar mai putea scoate inca o masa pentru pus in biberon (eu chiar aveam dar tot nu am facut-o decat in situatii extreme- adica atunci cand plecam fara bebelus);

- apoi presupunem ca sanul e asa de inteligent incat el stie ca tu in urmaotarele X ore nu vei avea nevoie de el asa ca-si va suprima functia pana la intoarcere;

- iar stimularea suplimentara a sanului pentru a mai scoate o masa va transmite semnalul ca e "foamete mare" asa ca sanul va produce si mai mult (pentru ca el e inteligent dar  doar in sensul asta) si mama va capia de dureri de sani si disconfort pana la intoarcere;

- si mai presupunem ca un copil alaptat va acepta entuziast biberonul si ca apoi va reprimi la fel de vesel sanul inapoi dupa ce a vazut ce jmecherie e cu biberonul asta si cum nu trebuie sa se chinuie el sa mai suga (daca ii dati din biberon ocazional, in situatii de urgenta - cum ar fi ca mama e terminata de somn si trebuie sa-i dam o pauza- nu se va intampla nimic nici cu lactatia nici cu cheful puiului de a suge, mai ales daca facem asta la o masa de noapte);

- si problema cea mai grava, laptele matern este FOARTE PERISABIL! eu nu m-as baza niciodata pe calitatea termoizolanta a compartimentului pentru biberon.

Deci, mai e nevoie de un deci? Eu nu cred.

Copilului ii este bine daca este alaptat in locuri publice - aglomerate, zgomotoase, etc?

Da, culmea! Se gandeau la binele copilului. Copilului ii este bine atunci cand nevoile lui sunt satisfacute prompt si eficient- fie ele nevoi de hrana, sete, somn, securitate sau nevoi AFECTIVE! Tocmai un astfel de loc public s-ar putea sa-i trezeasca anumite nelinisti, sa-l agite, sa-l faca sa planga. Nicio suzeta din lume si niciun leganat nu vor satisaface aceste nevoi mai bine decat oferirea sanului matern. Q.E.D.

Si ajungem la subiectul fierbinte: Alaptatul in public este indecent, vulgar, scarbos, dizgratios, etc.

Ca sa vorbim de oricare dintre "acuzatiile" de ma sus ar trebui sa pornim de la ideea ca alaptatul este un act voluntar de exibitionism, nu? Si mai punem acolo langa exibitionism faptul ca sanul este un organ sexual.

Booooon. Eu sunt un om pudic, poate ca educatia, poate ca anumite complexe fizice, poate ca nevoia de intimitate, nu stiu... poate putin din toate. Sau mai bine zis eram un om pudic. Sarcina te vindeca de toata pudicitatea din lume.

Va puteti imagina 10 luni de aratat vaginul unui barbat complet strain (stiu ca el e un profesionist care vede toata ziua vagine, dar nu vorbim despre pudicitatea lui ci despre a mea). Deci in 10 luni te pui frumusel pe masa aia in fundul gol si astepti sa fii cotrobait, analizat, intepat, taiat, cusut... daca mai ai bafta sa te duci si in maternitate la un control-doua acolo vei fi examinata intr-o incapare in care mai sunt si alte 2-3 paciente, alti N medici siiiiiiiiii studentiiiiiii! Apoi daca te mai duci si la camera de garda de vreo 2-3 ori asa cum am facut eu... credeti-ma ca va trece si mama pudicitatii. Si daca nici astea nu va vindeca.. va va vindeca nasterea care pe langa expulzia copilului aduce si expulzia materiilor care ies in mod firesc prin cele doua gauri alaturate vaginului, yep...acelea doua! De fapt iti dai seama ca toata chestia asta cu pudicitatea era un consum de energie inutil.

Si sa nu credeti ca eu sunt vreo "naturista". Incurajez procesele fiziologie naturale si mentinerea lor asa cum le-a intentionat cine ne-a creat (ex.: nasterea si alaptarea) dar ma bucur de toate descoperirile si facilitatile societatii evoluate. Ma epilez de orice fir de par de la sprancene in jos, ma duc la manichiura si pedichiura, ma duc la cosmetica, la coafor... deci nu cred in a ne lasa complet "naturali". Dar cred ca atunci cand devii mama trebuie sa te intorci catre menirea ta ancestrala- accea de a-i fi "gazda" puiului tau si de a-i oferi sanul (laptele) tau pentru hrana.

Apoi vine partea sexuala... Un domn compara expunerea sanilor in public cu expunerea penisului... Stimate cetatene tulburat de vederea sanilor unei mame....sa stii ca ea nu-ti va arata si "originea" acelui copil, deci nu te simti obligat sa-i arati si tu penisul. Oricum... chiar daca pensiul tau ajunge ocazional in gura cuiva... gestul nu este in sens alimentar, cu toate ca umbla vorba ca sperma ar fi hranitoare si saraca in calorii.

Eu sunt o femeie (foarte) in contact cu latura ei sexuala dar dupa ce am nascut si am inceput sa alaptez... s-a petrecut un fenomen neasteptat (probabil unul pur natural si fizilogic in legatura cu profilul homonal si afectiv al mamei). Sanii meu si-au pierdut orice conotatie erotica sau sexuala. Sanii mei au devenit ai Matildei, sursa ei de hrana si de alinare. De aici stimate cetatean "nesimtirea" de a-mi arata sanii in public. Pentru mine ei sunt biberonul copilului meu. Ca tu nu ai cum sa simti asta pentru ca esti un urangutan fara pic de empatie (scuze urangutanilor care probabil sunt niste animale foarte sensibile) este problema ta, nu a mea. Tu esti problema, tu pentru ca esti limitat, inchistat in stereotipuri, misogin si instrumentalist - vezi femeia doar ca pe un instrument sexual.

Deci intelegem ca jignim bunele moravuri, codul bunelor maniere, pudicitatea... dar este ok ca pe fiecare taraba sa vedem 20 de reviste cu femei in sanii/fundul goi... ca pe orice canal TV sa vedem minore cu nurii expusi, este ok sa existe pornografie la orice clik distanta... este ok sa facem plaja topless sau poate chiar nud, e ok sa umble copilele de liceu aproape dezbracate pe strada... totul e permis atata timp cat stimatul cetatean "decent" nu este agresat de imaginea scarboasa a unei mame care alapteaza.

Lumina pe aceasta tema mi-a adus-o astazi un prieten. Stiind ca este un om cu vederi foooarte largi pe teme sexuale, atat de largi incat ar trebui inventat un nou cuvant (casatorit si tata a doi copii) l-am intrebat el cum vede alaptarea in public. Pentru el era ceva asa... un fel de scarbos... nu a indraznit sa zica cuvantul pentru ca tine prea mult la prietenia noastra... Atunci am inteles de fapt ce-i deranjeaza pe cei care invoca argumentul "sexualitatii". De fapt pe  ei nu-i deranja conotatia erotica a aratarii sanilor... ci LIPSA acesteia. Sanul cu functie de alaptare isi pierde farmecul erotic si devine scarbos... dap.

Functia sanului, cea de baza, pentru care este el pus acolo pe corpul femeii este aceea de a oferi hrana puiului! Ca noi in timp i-am oferit si o conotatie erotica si o functie sexuala... e doar mintea noastra. Culmea este ca putine femei simt cu adevarat excitatie pe sani, mai multe se exicita in palma. :)

Un alt domn spunea ca o mama care-si scoate sanii in public (ca sa alapteze nu ca sa-i bronzeze) este lipsita de gratie si gingasie. Ca isi pierde aceste atribute pe care i le-ar fi conferit statutul de mama. Cat de trist esti... nu-i nimic mai gingas decat actul de daruire al sanului. Pentru ca alaptarea este daruire, mama nu ofera numai lapte, mama ofera suflet. Ai vazut ochii unei mame cand alapteaza? Alooo... ochii nu sunt acolo jos! Aia sunt sanii.

Apoi se pare ca ar fi o dovada de lipsa de educatie, de cultura sau de apartenenta la o anumita etnie. Ca numai "alea cu fuste lungi" ar alapta in public. Port fuste lungi pentru ca imi plac, sunt romanca, am vreo 20 de ani de scoala si tocmai pentru ca sunt un om educat stiu ca am facut si fac ceea ce este mai bine pentru puiul meu.

Alaptatul nu este considerat un act de vulgaritate, exibitionism sau act de natura sexuala de catre nicio lege din tara noastra. Din contra, in cazul in care sunteti agresate vebal sau fizic in timp ce alaptati puteti apela la ajutorul politiei. In Anglia exista o lege care ii amendeaza cu 2500 lire sterline pe cei care deranjeaza o mama in timpul alaptarii intr-un loc public.

Deci eu am alaptat in public! Daca va mai fi nevoie probabil ca am sa o mai fac. Am alaptat in parc 2 luni asta vara cand vecinii mei si-au demolat apartamentul iar la noi in casa nu-ti puteai auzi gandurile. Asa ca timp de 2 luni de la ora 8 la ora 14 am locuit in parc. Aveam basici in talpi de ziceai ca am mers pe carbuni incinsi de la atata plimbat si, da, mi-am hranit copilul in parc pe o banca. Aveam banca "noastra" sub un nuc imens, la aer curat si liniste. Pentru a usura alaptarea si a mentine cadrul intim dintre mine si pui eu am folosit un sling a carui "coada" acoperea copilul. Am purtat mereu sutiene speciale pentru alaptat si haine care sa-mi ofere accesul usor la san. Paradoxul? Cu cat se vedea mai putin san/piele cu atat se holbau mai tare.

Nu am alaptat cu ostentatie, nici pentru a demonstra ceva, nici sub forma de protest. Am alaptat pentru ca asa imi hranesc eu copilul, asa ne-a lasat natura si asta am simtit sa fac. Nu am alaptat prin autobuze, supermaketuri, pe bordura in fata blocului, nu a fost cazul.

Am fost privita de fiecare data... ori cu nostalgie, ori cu tandrete, uneori cu dragoste... alteori cu ochi rai si critici. Mai rar am fost privita cu excitatie sexuala... mai sunt si din astia. Singurul om fata de care am simtit nevoia sa spun ceva a fost tata, el este un om atat de pudic incat nici injectii in fund nu face. Eram la mine acasa si l-am "avertizat" ca eu am sa-i dau Matildei sa suga asa ca daca il deranjeaza sa iasa din camera. Culmea, nu l-a deranjat, chiar a zambit.

11.05.2011

Alaptati unde si cum simtiti, alaptarea este daruire!