O saptamana, un eveniment, un gand si un cadou

Nici in cele mai frumoase vise nu credeam ca o sa sarbatorim si anul acesta Saptamana alaptarii ca mama si pui inca alaptat. A fost un drum minunat si ma simt recunoscatoare ca am putut sa-l parcurgem. Iti multumesc pentru acesti mai bine de doi ani de emotii, rabdare, vointa, incredere, daruire, magie, oboseala, sanatate, atasament, frumusete, zambete, timp, nopti, zile, in parc, in masina, pe strada, acasa, pe plaja, singure, cu familia, cu prietenii, cu oameni straini. Iti multumesc pentru doi ani si patru luni de iubire! Fara tine stiu ca nu as fi fost mama care sunt astazi!

Vroiam sa va povestesc mai multe, mai ales despre ce a insemnat acest nou an in experienta alaptarii, dar va fi timp si pentru asta. Acum m-am oprit la o singura fraza (multumesc Anamaria pentru ca mi-ai scos-o in cale). O fraza care cred ca spune tot, concentreaza tot si de fiecare data cand o citesc ma lasa fara cuvinte si fara nevoia de a spune mai mult. Sa privesc in ochii Matildei plini de minuni zi de zi, iar ea sa priveasca inapoi chipul meu....

"Life began with waking up and loving my mother's face".

George Eliot

 

 

 



Va invit si pe voi sa lasati un gand despre ce a insemnat sau inseamna alaptarea pentru voi. Despre cum a fost, despre ce ati fi vrut sa stiti, despre cum credeti ca va fi, despre ajutorul primit sau nu. Iar eu am un mic dar pentru curajul vostru de a vorbi, pe 8 august o sa tragem la sorti dintre toate comentariile si cea norocoasa va primi un cadou dulce pe tema alaptarii de la Prajiturele.

 

Daca doriti si sa ne vedem in aceasta saptamana, pe 7 august de la ora 18 la invitatia dragei mele Mihaela Nita, ma gasiti la evenimentul dedicat alapatarii:

Tema acestui an, “Sprijinirea Alăptării: Aproape de Mame” subliniază importanţa suportului primit de mamele care alăptează din partea familiei, cadrelor medicale şi al societăţii.

Veniți pe 7 august 2013, de la ora 18:00, să sărbătorim împreună acest eveniment în cadrul Amfiteatrului Mare al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
...
Vom avea alături de noi specialişti în alăptare, medici, psihologi, artişti, mame cu experienţe deosebite şi nu numai. Vă aşteptăm cu multe surprize şi premii!

ORGANIZATORI:
Eugenia Dobrescu, Managing Mother Mamagazin

Dr. Mihaela Niţă, medic pediatru SCUC "Grigore Alexandrescu", IBCLC, membru ILCA

SPONSORI:
Custom Paper Design, AQUA Carpatica, Medicover Romania

Parteneri media:
Omedia

Parteneri:
Asociația Franco-Română “BébéBienvenu”; Asociația ProMAMA– Institut și Centru de Alăptare; Bebelu.ro; Clinica de 07ALAPTARE; Ea și Ea Blog; Eu,părinte,ghemotoc; GoKID!; Ilio.ro; Mami; Mămica activă Blog; Mămica de azi; Maya.Store.ro; Perne de alăptat; SfatulMamicilor.ro; Urbankid.ro; www.melc-codobelc.ro.

 

Auto-intarcarea in saptamana alaptarii

Sa zic, sa nu zic... am tot zis ca o sa zic si nu am mai apucat sa zic. Hai sa zic! Zic tocmai acum cand toata blogosfera feminina abunda de lapte, alaptare si alaptatoare (eu fiind una dintre ele :)) ).

Cum noi doua suntem paradoxale se pare ca se intampla paradoxalul. Matilda a inceput sa renunte la san, pe zi ce trece tot mai mult. Se pare ca o sa sarbatorim aceasta a doua aniversare (pentru noi) si a douazecea(pentru ei) a alaptatului fara alaptat.

Pentru o femeie/mama care crede cu tarie in imbratisarea experientei sarcinii, in atasamentul fata de copilul nenascut, in nasterea naturala, in hranirea copilului la san, in tinutul copilului langa mama, in educare blanda si hranirea sanatoasa - sunt destul de reticenta si chiar sceptica atunci cand sunt abordata pe temele astea. Stiu ca am scris cateva articole aici si probabil ca am sa mai scriu si o sa va povestesc ce cred si ce simt eu. Dar de fiecare data o sa va scriu cu litere de o schioapa ca intr-un final singurul lucru care "trebuie" este cel simtit de voi. Nu cred in argumentari vehemente, de niciuna dintre parti. Cred ca vehementa este in detrimentul ideii sustinute. Adesea am sentimentul ca organizatiile pro-alaptare si pro-nastere naturala se invart intr-un cerc si sunt cu circuit inchis. Mesajul lor este tot pentru cele care-l credeau deja. Ma agreseaza felul in care este "promovata" alaptarea de cele care o fac si ma irita femeile care nu au alaptat o zi in viata lor, dar sunt pline de sfaturi. Am vorbit cu mame, am sfatuit mame atunci cand mi s-a cerut parerea, am ales si sa nu imi spun parerea atunci cand am vazut ca am in fata mea un interlocutor dezinteresat sau Gica-contra. Pe de o parte cred in schimbarea mentalitatilor, in intoarcerea la radacini, in sustinere si informare, pe de alta nu cred ca ceva poate fi schimbat daca nu vine dintr-o dorinta intima si profunda. Este cazul exact (si) al alaptarii. Eu vad lucrurile foarte simplu: cine vrea, alapteaza si punct. Nu cred in puterea grupurilor de sprijin, poate pentru ca am mult prea multe exemple de esec, poate pentru ca stiu cum gandesc femeile la ele acasa, poate pentru ca stiu ca presiunea perfectiunii mamelor "ideale" face mai mult rau decat bine. Am in minte exemple de persoane cu iz public care au ajuns sa minta si sa se ascunda atunci cand nu au mai putut face fata presiunii alaptatului obligatoriu. E ok si daca ai facut o alegere si apoi ai vazut ca nu este cea mai buna in cazul vostru. Fiecare e liber sa se informeze si sa decida, el pentru el, la el in suflet si in minte. Iar informatie e, slava Domnului, de la carti, brosuri, cursuri la site-urile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ale UNICEF (care mi se par cele mai pertinente), la bloguri dedicate alaptarii (pline de incarcatura emotionala).

La nivel macro cu siguranta este nevoie de militare, de educatie, de legislatie. In primul rand pentru cadrele medicale implicate in proces - medici, asistente, moase. Acolo este buba cea mare, in opinia mea. Ma uitam vineri pe manifestul ANNA legat de evenimentele ce or sa aiba loc si mi-au ramas ochii pe ziua de 6 august:

"6 August 2012

09:00 – 11:00

Piața Victoriei – Piața Universității Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!”La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive."
Sincer, mi-as da ani din viata sa se schimbe ceva la capitolul asta. Anii pe care mi i-a mancat separarea de copilul meu timp de 7 zile in maternitate. As felicita oamenii astia si le-as dedica in fiecare  zi o ruga daca ar reusi sa aduca maternitatile din Romania la nivelul real de baby-friendly. Am vazut ca au in targhet 3 maternitati in mod special, sunt considerate singurele din Bucuresti care nu ofera posibilitatea de rooming-in (sper ca am inteles eu bine). Nu am regasit acolo si maternitatea in care am nascut eu - Filantropia. Nici aceasta nu permite cazarea copilului in aceeasi camera cu mama, ba mai mult, ne si ironizeaza prin cele doua foi A4 lipite pe usile rezervelor. Cele doua pagini care ne povestesc despre beneficiile acomodarii mamei impreuna cu bebelusul. Probabil ca este un fel de tema pentru acasa.

Personalul maternitatii nu incuraja alaptatul, legatura mama copil, sentimentele in general. Nu aveam voie sa ne sarutam copiii, alaptarea se facea dupa un program fix, copiii erau hraniti cu glucoza si lapte praf de la nastere, li se puneau tetine in gura pentru a nu mai plange. Mamelor cu sedere prelungita, cum a fost in cazul nostru, li se permitea alaptarea la cerere, doar ca nu stiai cand copilul cere pentru ca era in salonul pentru copii. Daca faceai cum am facut eu, adica sa locuiesti pe un scaun langa un incubator, si reuseai sa alaptezi la cere, erai criticata si descurajata - "faci colici copilului". Nu exista posibilitatea de a lasa laptele tau in biberon pentru orele de noapte cand nu aveam voie sa ne mai ducem la copii. Aruncam laptele iar copilul era lasat sa planga sau hranit cu lapte praf.

Eu am nascut intr-o sambata dimineata la ora 4, luni noaptea pe la 10 mi-au "explodat" sanii. Cam aiurea imaginea :)), dar asta a fost sentimentul. M-am trezit dintr-un minut pe altul cu laptele dand navala. Nu ma asteptam deloc sa fie ceva atat de marcant, am zis ca se instaleaza treptat. Colostru aveam dinainte de nastere. Nu mi-am pus problema daca o sa am sau nu lapte, am luat biberoane, sterilizator, lapte praf de care am considerat eu ca-i mai bun (Lactana bio - Topffer). Pana sa o ia laptele din loc cred ca bausem un bax de apa plata, cam inca unul de ceai si rontaisem cam jumtate de cutie de Galactogil. Nu a fost ceva fortat, atat imi era de sete. Asa ca laptele a venit, am avut mult, chiar foarte mult. Daca aveam gemeni ar fi avut destul. Nu a fost o hiperproductie de moment, a tinut-o asa cam pana pe la 6 luni cand a inceput Matilda sa manance si mancare si a scazut solicitarea. Deci la capitolul productie nu au fost probleme, cel putin nu la inceput.

Imi alaptez copilul de aproape 16 luni. Nu a fost mereu usor, ba chiar au fost perioade cand a fost foarte greu. Au fost primele doua luni de frustrare pentru ca orice as fi facut nu mi se formau mameloanele. Dispozitive speciale, masaj, pus rece, muls, tras, contactat consultant in alaptare, vorbit cu Ramona, nimic. Copilul nu avea de ce se prinde, scapa sanu, se supara. Au fost doua luni, lungi luni. Probabil ca as fi putut oricand sa spun ia mai da-l in colo de alaptat, pun in biberon si-i dau cat oi mai avea din al meu si dupa o trec pe lapte praf. Nu-i chiar asa, in cazul meu lactatia a functionat atat de bine pentru ca era bebe acolo, daca as fi folosit pompa si nu  ar fi supt copilul eu stiu sigur ca as fi ramas fara lapte. Apoi, stiu la fel de sigur ca laptele meu era cel mai bun din punct de vedere nutritional pentru ea. Am mancat ca la carte, nu mi-am bombardat copilul cu toxine, nu am tinut dieta de slabire, nu am luat medicamente, nu am baut, fumat, etc. Si mai greu a fost cand era in "puseu de crestere" si nu stiu cum de se nimereau astea fix intr-o perioada cand eram foarte obosita. Oboseala nu face casa buna cu alaptarea, nici stresul, nici nervii. Daca nu ma odihneam sau daca ma suparam foarte rau lactatia se reducea ingrijorator. Asa ca am avut parte de vreo 3 serii a 2-3 saptamani de pusee in care copilul meu vroia san la 2 ore. Cand era mica nu ar fi fost ceva dificil, dar un copil de 6 sau 8 luni solicita mult. Mi-a curs sange din sani, mi-a facut rani, a bagat dintii, am semne care nu cred ca or sa mai treaca. Cand i-au iesit dintii nu stia sa suga cu ei, se uita la mine speriata pentru ca stia ca face ceva "rau". Am avut rabdare, am strans din dinti, am asteptat sa invete cum e cu dinti in gura. A invatat. Uneori a durat si 2 saptamani sa invete, doua saptamani in care infigea dintii si apasa cu ei la fiecare miscare de sugere. Stiti cum doare asta? Doare foarte rau. De aici vine si teoria isteata a unora ca daca un bebelus are dinti nu mai trebuie alaptat, dar daca are dinti nu-i mai dai nici biberon? nu-i mai trebuie lapte? sau pentru ca pe biberon nu-l doare atunci nu ne pasa? Au fost nopti nedormite, au fost 16 luni in care nu am plecat nici o zi de langa copilul meu, nu am iesit la bere cu amicii, nu m-am dus un weekend la munte, nu am mancat cine stie ce dracie care mi-ar fi facut cu ochiul. Am luat 8 kg de cand am nascut, pentru ca oboseala+ceai pentru lactatie+ mancat= ingrasat. Poate a fost si prin compensare cu cele salbite in sarcina. Deci alaptarea nu-i mereu un camp cu flori, nu merge mereu struna, nu-i mereu placuta. Sunt perioade in care daca nu o stimulezi cu pus copilul mai des, dat la pompa, baut ceaiuri, productia scade sau dispare de tot. Deci ca sa iti alaptezi copilul, mai ales pentru perioade lungi de timp, trebuie chiar sa vrei. Dar sa vrei sincer si cu tot sufletul.

Atunci daca lucrurile pot sta atat de horror de ce Dumnezeu mai alaptam? Nu stiu cum sa va raspund, nu pentru ca nu as sti raspunsul. Pentru asta nu am cuvintele sa va argumentez. Nu exista. Si nu pentru ca nu ar exista argumentele, ci pentru ca este ceva dincolo de ceea ce pot cuvintele exprima. Da, sunt si cateva argumente de ordin obiectiv: laptele de mama (hranita corect) este cel mai bun din punct de vedere nutritional, ofera sprijin imunitar, este mai igienic si mai comod (in ideea in care nu trebuie sa sterilizezi biberoane si sa faci lapte praf). Pe langa argumente vin sentimentele. Pentru ele ne alaptam copiii. Pentru ceea ce simte mama si pentru ceea ce simte copilul. Dragoste, ocrotire, daruire, comuniune.

Eu sunt convinsa ca nu as fi avut relatia pe care o am cu Matilda daca nu as fi alaptat-o. Legatura care se formeaza intre mama si copil in timpul daruirii de lapte este... poate chiar esenta relatiei. Fericirea pe care mi-au dat-o clipele cand imi adormea la san si zambea cu gingii roz, nu o sa mi-o mai dea nimeni. Linistea pe care o avea ea, somnul lin, siguranta ca-i ocrotita, increderea in mama ei, nici ei nu i le-ar fi dat nimeni altcineva. Cu siguranta ca nu i le-ar fi dat un biberon cu lapte praf. Alaptarea ne-a dat pe una alteia, ne-a unit, ne-a sudat, ne-a consacrat.

Acum Matilda se pregateste sa se intarce. Cum vine asta, parca noi intarcam copilul?! Exista si varianta asta, eu am preferat-o pe cea in care ea o sa renunte treptat la san, asa cum i-am dat san atunci cand a cerut ea. Si se intampla. Multi copii in jurul varstei de 1 an si trei-patru luni micsoreaza cantitatile, raresc hranirile si intr-un final inceteaza sa mai suga. In faza asta este Matilda acum, ma intarca ea pe mine. Acum o sa vina si raspunsul pentru cei care ma intrebau idignati "da cat ii mai domne sa suga?". Pai uite cam atat, cam cat o sa vrea ea. Unii se simt datori sa iti spuna direct ca ar fi timpul sa intarci copilul, stiu ei cumva cand e timpul. Cel mai bizar este cand sugestiile vin din partea unora care nu au alaptat niciodata. Copilul meu nu va deveni nici obsedat sexual, nici nu este malnutrit - laptele nu-si pierde proprietatile dupa 6-12-24 de luni cum umbla vorba prin targ, nici nu o sa stea atarnata de mine pana la 20 de ani - din contra, copiii alaptati sunt mult mai putin frustrati si sunt mai increzatori in ei si in cei din jur (spun studiile, nu eu, spune si copilul meu perfect echilibrat emotional si nervos). Nici nu or sa i se intample tot felul de alte aberatii scornite din ingnoranta si ale limitari. Singura problema ridicata pertinent este cea legata de solicitare, da, este solicitant, dar recompensele merita efortul.

 Intr-un fel ma bucur pentru ca o sa-mi recapat din libertate, o sa pot dormi o noapte intreaga, o sa pot pleca o seara de acasa, o sa pot manca cine stie ce dracie sau sa beau un vin cand am pofta. O sa pot chiar sa tin si dieta de slabire, yupii. Ar trebui sa fiu vesela, nu? Dar nu sunt, o sa se termine ceva unic si minunat. O sa se termine o etapa pe care am iubit-o cu toata fiinta mea. Posibil sa ma incerce si ceva depresie :), daca tot nu am avut una dupa nastere (inca un bonus pentru alaptare, ajuta cu angoasele postpartum).

Eu vad alaptarea ca pe ceva foarte firesc. Asa ne-a facut natura. Puiul de mamifer este hranit in prima parte a vietii cu lapte. Daca mama n'are lapte si nu e alta sa-l preia, puiul moare. Simplu. Omul pentru ca-i in varful lantului s-a gandit ca nu-i chiar ok sa-i moara puiul de foame asa ca a apelat la surse straine. Intai la surse naturale, lua lapte de la doamna vaca sau ce alt animal domestic producator de lapte aveau (oaie, capra, bivolita) si isi hranea puiul. A venit si era industrializata si a zis ca nu, laptele de la animal nu e tocmai cel mai bun asa ca hai sa-l zapacim, sa-l prelucram, sa scoatem unele chestii din el, sa bagam altele si sa rezulte un lapte umanizat. Zis si facut, si asa au aparut formulele de lapte praf pentru copii. Deci puiul de om nu mai moare de foame. Doar daca a avut ghinionul sa se nasca intr-o tara din Africa si sa moara de foame langa o mama la fel de moarta ca si el.

Cunosc femei care nu au alaptat deloc, din vointa sau neputinta, cunosc femei care au alaptat 3 ani, in tandem, gravide, obosite, odihnite, culte sau cu 4 clase, de cariera sau somere. Toate au avut de facut o alegere si nu cred ca a fost influentata de statutul social sau de cultura. Este o alegere pe care o faci in mod instinctiv. Nu cred ca o mama care alapteaza trebuie ridicata in slavi, nici nu cred ca trebuie umilita si aratata cu degetul de suratele ei mai "emancipate". Nu cred ca are nevoie de grupuri de sprijin, de fan club, de galerie care sa faca valuri in spatele ei. Cum la fel de bine nu are nevoie de sfaturile si parerile altora despre cat, cum si unde ar trebui sa-si alapteze ea copilul. Eu cred ca o mama trebuie pur si simplu lasata in pace sa-si gaseasca in ea naturalul si firescul. Nu stiu ce a fost mai intai, alaptarea sau omul, precum in dilema oul sau gaina, dar clar suntem facuti impreuna, pentru ca una fara alta nu ar fi putut exista.

Problema apare atunci cand libertatea este ingradita, cand un sistem medical si asa beteag decide pentru tine, te separa de copilul tau, nu te lasa sa-l alaptezi, sa-l tii in brate si sa-l saruti. Pentru astfel de situatii puteti manifesta pasnic si civilizat (asa cum o mama cu un pui in brate o poate face) luni, 6 august.

Sa fiti libere sa faceti cum simtiti voi!

Despre alaptatul in public

Am nervi, am nervi din aia mari, atat de mari incat nu-mi gasesc cuvintele. Da, am nervi din aia care nu te lasa sa spui de ce ai nervi. Dar o sa ma calmez si o sa va povestesc, pentru ca altfel nu voi fi decat una dintre acele mame isterice si agresive care in loc sa faca un serviciu cauzei ii aduc mai mult deservicii.

Aseara pe la 10-11 lucram la partea a doua a articolului despre diversificare cand imi suna telefonul. Sa-mi sara inima, la mine telefonul suna dupa ora 10 doar daca s-a intamplat ceva GRAV. Era mama. O intreb repede "ce s-a intamplat, ai patit ceva?", rade, nu patise nimic, se uita la Tv si a dat peste unii care se balacareau maxim (ca nu pot sa zic dezbateau) pe tema alaptarii - pana la ce varsta e "normal" sa alaptam. Cum oamenii sunt din ce in ce mai vehementi si au manii pe orice tema, au ajuns lucrurile naturale si firesti de cand e lumea - nascutul, alaptatul, dormitul, purtatul, hranitul copilului - sa fie teme de dezbatere si de facut spume la gura. Imi zice mama: "da repede pe TVR2 ca se termina", din pacate chiar s-a terminat destul de repede. Mi-a povestit pe scurt partea pe care nu o vazusem, oricum rar am auzit-o pe mama asa de ultragiata (culmea era de partea mamelorsi nu pentru ca ar crede ca e ok sa-i dai copilului san si cand se duce la scoala ci din cauza "avocatului" acuzarii).

Ideea era ca pe coperta Revistei Time, care va aparea in 14 mai, este o fotografie (evident ostentativa) cu un copil de 4 ani care este "alaptat". Orice minte normala poate sa-si dea seama ca fotografia se doreste a fi exagerata in mod INTENTIONAT, este o imagine "declaratie", se militeaza pentru alaptarea prelungita a copiilor dar nu la modul ilustrat. Dar asta este o alta discutie, o vom avea cu "probele" stiintifice pe masa. Oricum daca in asta se masoara "mamicenia" eu se pare ca nu voi fi "mami enough" pentru Matilda. Draga mamii, sa stii ca mami care te alapteaza deja de 13 luni nu va reusi sa faca asta si in urmatorii 3 ani. O sa ma ierti tu :). Aveti fotografia mai jos.

Discutia din emsiunea in cauza a fost cel putin schizofrenica, stimatul domn psihiatru invintat (Gabriel Diaconu), a carui calificarea si experienta nu este locul meu sa o contest, s-a comportat ca unul dintre pacientii sai. Domnule doctor, eu stiu foarte bine de unde va vin ideile si vehementa, am citit si eu niste tratate de psihologie infantila si de psihanaliza, dar eu cred sincer ca nu ati fost alaptat. :)

Am cautat emisiunea pe internet pentru a va arata cum au decurs ostilitatile, din pacate nu este disponibila inca. Voi reveni asupra temei cu argumente si spete, de ambele parti, cand vom avea si inregistrarea emsiunii. Nu, nu emisiunea asta mi-a provocat starea de nervi, ci o alta editie a aceleiasi "Ora de stiri" in care se dezbatea "problema" alaptatului in public. Un alt afront adus pudicitatii si decentei acestui neam de printi si printese. Aveti mai jos linkul in cauza:

http://tvr.ro/articol.php?id=117555

(are doar 12 minute, merita vazut. Daca cele doua personaje (Ana Mirita si Irina Popescu va sunt antipatice incercati sa le ignorati, eu asa fac :)) )

Mereu am crezut ca am sa povestesc despre alaptare in starea accea de binecuvantare pe care o simtit dupa ce ti-ai adormit copilul la san. Am crezut mereu ca am sa va vorbesc despre beneficiile alaptarii dar si despre cat de solicitant si de greu poate fi uneori. O sa vorbim si despre asta pentru ca ar fi pacat sa nu o facem.

Inainte sa fiu mama chiar ma gandeam oare eu ce o sa simt daca va trebui sa imi hranesc copilul in public? O sa ma simt rusinata, jenata, agresata de privirile din jur (caci lumea se uita, asta e clar)? Apoi ce o sa conteze mai mult: jena mea sau nevoile copilului? Dar este igienic? Apoi am devenit mama si am vazut ca toate grijile astea de mai sus nu-si aveau sensul. Alpatarea este ceva absolut firesc si (atunci cand simti ca e ok) o poti face oriunde! Spun cand simti  TU, nu cand simt cei din jurul tau!

Alaptarea este hranirea (la san) cu lapte matern a copilului. (nu cum gresit se expima domnul prezentator Tv in clipul de mai sus, hranirea copilului cu fomula de lapte nu este alaptare!)

In public - oriunde in afara casei unde sunt prezente si alte persoane (eu m-am simtit in public si acasa oricand era si altcineva in preajma).

O sa incep cu argumentele usoare si terminam cu cele "grele".

Este sau nu igienic sa alaptam in public?

Era un stimat domn foarte preocupat de igiena actului in sine. Tare as vrea sa stiu daca domnul in cauza se spala pe mani dupa ce isi atinge corpul (in anumite situatii).

Haideti sa va spun ceva despre mine, eu sunt obsedata de curatenie si igiena corporala. Ati vazut mama aia care sterge leaganul cu servetele dezinfectante in parc? EU eram! :)))

Da, alaptarea trebuie sa fie un act igienic, pana si pe Joiana o spala stapana pe uger si o unge cu ulei. Inainte si dupa fiecare alaptare sanul trebuie spalat cu apa curata, nu este necesara folosirea unui sapun fie el si delicat (eu m-am spalat/limpezit cu apa plata Dorna). Sanul se spala cu apa calduta inainte de alaptare- pentru destinderea canalelor- si cu apa rece dupa alaptare- pentru reducerea inflamatiei si inchiderea canalelor. Dupa spalare sanul trebuie ingrijit, dat cu o crema emolienta speciala (Garmastan, lanolina, unt bio de shea, etc). Sanul trebuie purtat intr-un sutien special lejer, sanul lasat liber (mai ales acum cand este foarte greu) se va lasa in mod exagerat. Acum cate mame fac asta... chiar si in confortul si intimitatea propriului camin? Probabil mai multe la inceputul alaptarii si probabil ca niciuna dupa un an de alaptat. Eu am facut-o mereu. Daca cineva m-ar pune sa ling o piele transpirata, cu urme de saliva (chiar si a mea) si cu lapte acrit pe ea... l-as intreba daca nu cumva s-a tacanit. Deci de ce ti-ai pune copilul sa faca asta? Poate ca din motivul asta pentru mine nu a functionat varianta cu "iei copilul cu tine in pat si-l alaptezi acolo stand intinsa inca motaind". Ma scuzati dar mie mi se duce "motaiala" cand ma ridic din pat, ma duc la baie si ma spal. Asta nu m-a impiedicat sa-mi alaptez copilul la cerere pana in ziua de azi si o sa-l mai alaptez cat o sa mai simtim ca e bine de acum in colo.

Deci cum ramane cu igiena in locurile publice? Pentru mine a functionat asa: ma spalam cand plecam de acasa, imi puneam pernutele acelea speciale pentru san (pentru a nu trece laptele prin sutien), ele sunt sterile si absorb laptele care ar putea iesi din san. Nu am stat niciodata plecata (in parc - ca doar aici nu as fi putut sa ma spal) mai mult de 8 ore. Hraneam copilul inainte sa plecam (ora 8 dimineata), ii dadeam urmatoarea masa in parc (ora 12) si ne intorceam inainte de masa de la 16. Partea cu spalatul si protejatul sanului o faceam indiferent pentru cat timp plecam. Nu stii ce intervine pe parcurs si poate ca bebelusul va fi cuprins de o neliniste, poate ca-i e doar sete, poate ca ii e somn si nu poate adormi si trebuie ajutat cu putin san, etc. Pe maini ma spalam cu solutie speciala pentru maini (trebuie sa sustii sanul si copilul si ar fi bine sa fii curata pe maini).

Concluzia: se poate alapta igienic si in afara casei, asta daca nu cumva ti-ai propus sa vizitezi groapa de gunoi impreuna cu pruncul. :)

Nu este mai comod sa iei laptele intr-un biberon?

Aici sper ca-mi permiteti sa ma amuz putin. Problema asta era ridicata de o doamna. Clar ca nu avea copii sau daca a avut nu i-a alaptat. Sa va spun cum este cu exprimarea laptelui din san cu pompa? Daca nu stiti exista niste pompe speciale (manuale sau electrice) cu ajutorul carora mamele se "mulg". Motivele pot fi diverse: eliberarea presiunii din san, stimularea sanului, scoaterea de lapte pentru a-l pune in biberon sau pentru a-l depozita la congelator. Si acum vine jmecheria, de ce sa nu luam laptele cu noi?

- se presupune ca toate mamele au pompa (merge si cu mana dar ne intoarcem la punctul cu igiena);

- pompa, biberonul, tetinele trebuie sterilizate, deci presupunem ca mamele au toate cele de mai sus si au TIMP sa faca toate operatiunile (de obicei sunt singure cu bebelusul acasa);

- presupunem ca mama are atat de mult lapte incat dupa ce i-a oferit o masa copilului ar mai putea scoate inca o masa pentru pus in biberon (eu chiar aveam dar tot nu am facut-o decat in situatii extreme- adica atunci cand plecam fara bebelus);

- apoi presupunem ca sanul e asa de inteligent incat el stie ca tu in urmaotarele X ore nu vei avea nevoie de el asa ca-si va suprima functia pana la intoarcere;

- iar stimularea suplimentara a sanului pentru a mai scoate o masa va transmite semnalul ca e "foamete mare" asa ca sanul va produce si mai mult (pentru ca el e inteligent dar  doar in sensul asta) si mama va capia de dureri de sani si disconfort pana la intoarcere;

- si mai presupunem ca un copil alaptat va acepta entuziast biberonul si ca apoi va reprimi la fel de vesel sanul inapoi dupa ce a vazut ce jmecherie e cu biberonul asta si cum nu trebuie sa se chinuie el sa mai suga (daca ii dati din biberon ocazional, in situatii de urgenta - cum ar fi ca mama e terminata de somn si trebuie sa-i dam o pauza- nu se va intampla nimic nici cu lactatia nici cu cheful puiului de a suge, mai ales daca facem asta la o masa de noapte);

- si problema cea mai grava, laptele matern este FOARTE PERISABIL! eu nu m-as baza niciodata pe calitatea termoizolanta a compartimentului pentru biberon.

Deci, mai e nevoie de un deci? Eu nu cred.

Copilului ii este bine daca este alaptat in locuri publice - aglomerate, zgomotoase, etc?

Da, culmea! Se gandeau la binele copilului. Copilului ii este bine atunci cand nevoile lui sunt satisfacute prompt si eficient- fie ele nevoi de hrana, sete, somn, securitate sau nevoi AFECTIVE! Tocmai un astfel de loc public s-ar putea sa-i trezeasca anumite nelinisti, sa-l agite, sa-l faca sa planga. Nicio suzeta din lume si niciun leganat nu vor satisaface aceste nevoi mai bine decat oferirea sanului matern. Q.E.D.

Si ajungem la subiectul fierbinte: Alaptatul in public este indecent, vulgar, scarbos, dizgratios, etc.

Ca sa vorbim de oricare dintre "acuzatiile" de ma sus ar trebui sa pornim de la ideea ca alaptatul este un act voluntar de exibitionism, nu? Si mai punem acolo langa exibitionism faptul ca sanul este un organ sexual.

Booooon. Eu sunt un om pudic, poate ca educatia, poate ca anumite complexe fizice, poate ca nevoia de intimitate, nu stiu... poate putin din toate. Sau mai bine zis eram un om pudic. Sarcina te vindeca de toata pudicitatea din lume.

Va puteti imagina 10 luni de aratat vaginul unui barbat complet strain (stiu ca el e un profesionist care vede toata ziua vagine, dar nu vorbim despre pudicitatea lui ci despre a mea). Deci in 10 luni te pui frumusel pe masa aia in fundul gol si astepti sa fii cotrobait, analizat, intepat, taiat, cusut... daca mai ai bafta sa te duci si in maternitate la un control-doua acolo vei fi examinata intr-o incapare in care mai sunt si alte 2-3 paciente, alti N medici siiiiiiiiii studentiiiiiii! Apoi daca te mai duci si la camera de garda de vreo 2-3 ori asa cum am facut eu... credeti-ma ca va trece si mama pudicitatii. Si daca nici astea nu va vindeca.. va va vindeca nasterea care pe langa expulzia copilului aduce si expulzia materiilor care ies in mod firesc prin cele doua gauri alaturate vaginului, yep...acelea doua! De fapt iti dai seama ca toata chestia asta cu pudicitatea era un consum de energie inutil.

Si sa nu credeti ca eu sunt vreo "naturista". Incurajez procesele fiziologie naturale si mentinerea lor asa cum le-a intentionat cine ne-a creat (ex.: nasterea si alaptarea) dar ma bucur de toate descoperirile si facilitatile societatii evoluate. Ma epilez de orice fir de par de la sprancene in jos, ma duc la manichiura si pedichiura, ma duc la cosmetica, la coafor... deci nu cred in a ne lasa complet "naturali". Dar cred ca atunci cand devii mama trebuie sa te intorci catre menirea ta ancestrala- accea de a-i fi "gazda" puiului tau si de a-i oferi sanul (laptele) tau pentru hrana.

Apoi vine partea sexuala... Un domn compara expunerea sanilor in public cu expunerea penisului... Stimate cetatene tulburat de vederea sanilor unei mame....sa stii ca ea nu-ti va arata si "originea" acelui copil, deci nu te simti obligat sa-i arati si tu penisul. Oricum... chiar daca pensiul tau ajunge ocazional in gura cuiva... gestul nu este in sens alimentar, cu toate ca umbla vorba ca sperma ar fi hranitoare si saraca in calorii.

Eu sunt o femeie (foarte) in contact cu latura ei sexuala dar dupa ce am nascut si am inceput sa alaptez... s-a petrecut un fenomen neasteptat (probabil unul pur natural si fizilogic in legatura cu profilul homonal si afectiv al mamei). Sanii meu si-au pierdut orice conotatie erotica sau sexuala. Sanii mei au devenit ai Matildei, sursa ei de hrana si de alinare. De aici stimate cetatean "nesimtirea" de a-mi arata sanii in public. Pentru mine ei sunt biberonul copilului meu. Ca tu nu ai cum sa simti asta pentru ca esti un urangutan fara pic de empatie (scuze urangutanilor care probabil sunt niste animale foarte sensibile) este problema ta, nu a mea. Tu esti problema, tu pentru ca esti limitat, inchistat in stereotipuri, misogin si instrumentalist - vezi femeia doar ca pe un instrument sexual.

Deci intelegem ca jignim bunele moravuri, codul bunelor maniere, pudicitatea... dar este ok ca pe fiecare taraba sa vedem 20 de reviste cu femei in sanii/fundul goi... ca pe orice canal TV sa vedem minore cu nurii expusi, este ok sa existe pornografie la orice clik distanta... este ok sa facem plaja topless sau poate chiar nud, e ok sa umble copilele de liceu aproape dezbracate pe strada... totul e permis atata timp cat stimatul cetatean "decent" nu este agresat de imaginea scarboasa a unei mame care alapteaza.

Lumina pe aceasta tema mi-a adus-o astazi un prieten. Stiind ca este un om cu vederi foooarte largi pe teme sexuale, atat de largi incat ar trebui inventat un nou cuvant (casatorit si tata a doi copii) l-am intrebat el cum vede alaptarea in public. Pentru el era ceva asa... un fel de scarbos... nu a indraznit sa zica cuvantul pentru ca tine prea mult la prietenia noastra... Atunci am inteles de fapt ce-i deranjeaza pe cei care invoca argumentul "sexualitatii". De fapt pe  ei nu-i deranja conotatia erotica a aratarii sanilor... ci LIPSA acesteia. Sanul cu functie de alaptare isi pierde farmecul erotic si devine scarbos... dap.

Functia sanului, cea de baza, pentru care este el pus acolo pe corpul femeii este aceea de a oferi hrana puiului! Ca noi in timp i-am oferit si o conotatie erotica si o functie sexuala... e doar mintea noastra. Culmea este ca putine femei simt cu adevarat excitatie pe sani, mai multe se exicita in palma. :)

Un alt domn spunea ca o mama care-si scoate sanii in public (ca sa alapteze nu ca sa-i bronzeze) este lipsita de gratie si gingasie. Ca isi pierde aceste atribute pe care i le-ar fi conferit statutul de mama. Cat de trist esti... nu-i nimic mai gingas decat actul de daruire al sanului. Pentru ca alaptarea este daruire, mama nu ofera numai lapte, mama ofera suflet. Ai vazut ochii unei mame cand alapteaza? Alooo... ochii nu sunt acolo jos! Aia sunt sanii.

Apoi se pare ca ar fi o dovada de lipsa de educatie, de cultura sau de apartenenta la o anumita etnie. Ca numai "alea cu fuste lungi" ar alapta in public. Port fuste lungi pentru ca imi plac, sunt romanca, am vreo 20 de ani de scoala si tocmai pentru ca sunt un om educat stiu ca am facut si fac ceea ce este mai bine pentru puiul meu.

Alaptatul nu este considerat un act de vulgaritate, exibitionism sau act de natura sexuala de catre nicio lege din tara noastra. Din contra, in cazul in care sunteti agresate vebal sau fizic in timp ce alaptati puteti apela la ajutorul politiei. In Anglia exista o lege care ii amendeaza cu 2500 lire sterline pe cei care deranjeaza o mama in timpul alaptarii intr-un loc public.

Deci eu am alaptat in public! Daca va mai fi nevoie probabil ca am sa o mai fac. Am alaptat in parc 2 luni asta vara cand vecinii mei si-au demolat apartamentul iar la noi in casa nu-ti puteai auzi gandurile. Asa ca timp de 2 luni de la ora 8 la ora 14 am locuit in parc. Aveam basici in talpi de ziceai ca am mers pe carbuni incinsi de la atata plimbat si, da, mi-am hranit copilul in parc pe o banca. Aveam banca "noastra" sub un nuc imens, la aer curat si liniste. Pentru a usura alaptarea si a mentine cadrul intim dintre mine si pui eu am folosit un sling a carui "coada" acoperea copilul. Am purtat mereu sutiene speciale pentru alaptat si haine care sa-mi ofere accesul usor la san. Paradoxul? Cu cat se vedea mai putin san/piele cu atat se holbau mai tare.

Nu am alaptat cu ostentatie, nici pentru a demonstra ceva, nici sub forma de protest. Am alaptat pentru ca asa imi hranesc eu copilul, asa ne-a lasat natura si asta am simtit sa fac. Nu am alaptat prin autobuze, supermaketuri, pe bordura in fata blocului, nu a fost cazul.

Am fost privita de fiecare data... ori cu nostalgie, ori cu tandrete, uneori cu dragoste... alteori cu ochi rai si critici. Mai rar am fost privita cu excitatie sexuala... mai sunt si din astia. Singurul om fata de care am simtit nevoia sa spun ceva a fost tata, el este un om atat de pudic incat nici injectii in fund nu face. Eram la mine acasa si l-am "avertizat" ca eu am sa-i dau Matildei sa suga asa ca daca il deranjeaza sa iasa din camera. Culmea, nu l-a deranjat, chiar a zambit.

11.05.2011

Alaptati unde si cum simtiti, alaptarea este daruire!