De ce am luptat

 

Mamei care acum isi poarta copilul doar in suflet

 

 

Am vorbit foarte putin despre ea. Poate tangential, poate in alt context, poate atunci cand incercam sa fac pledoarie impotriva contraceptiei de urgenta. Poate... poate atunci cand raspundeam unei intrebari legate de decizia mea de a merge mai departe ca parinte unic, de a crede in copilul meu si de a fi convinsa ca va fi bine. Stiu ca era o ea. Cum stiu? Pur si simplu. Asa cum stiu ca ar fi chemat-o Melania. Habar nu am cum, asa am simtit in ziua aceea. Ca ar fi fost o ea si ar fi chemat-o Melania. Nu s-a nascut niciodata, dar este la fel de a mea asa cum este si Matilda. Nu a ajuns niciodata sa fie copilul meu, dar a fost sufletul copilului meu.

 

Nu vorbesc niciodata despre ea. Pentru ca locul unde ar fi trebuit sa fie nu se va vindeca niciodata. Iar pe mine ma stiti, am o mare problema cu acceptarea plecarii oamenilor de langa noi. Pentru mine n-a murit nimeni, sunt toti undeva, fericiti, la ei acasa. Stau la masa din bucatarie si fac pasente. Sau sunt sub dudul din spatele casei si dau de mancare gainilor. Sau fac o supa a la grec pentru finutii lor. Asa ca nu vorbesc, pentru ca daca as vorbi ar insemna sa-i gandesc asa cum sunt acum, plecati. Deci nu vorbesc nici despre ea. Stiu ziua cand ar fi trebuit sa se nasca, ziua in care a plecat, in zilele acelea sunt trista. Imi amintesc tot ce s-a intamplat de la prima secunda pana la ultima. Cum am fost cu o zi inainte la medic pentru ca aveam sangerari. Doctorita mea nu era, cea care-mi stia toate problemele. Am fost la o alta. S-a uitat, aveam un polip pe col, a concluzionat ca de acolo este. Am rugat-o sa-mi faca o ecografie. A refuzat, si asa ma luase peste rand ca o favoare pentru ginecoloaga mea. Am insistat. A spus ca nu este cazul, ca este polipul. Peste doua zile revenea medicul meu si putea ea sa imi faca ecografie. Trecuse un sfert de ora. Consultatia se terminase. Am plecat acasa. Daca mi-ar fi facut o ecografie, daca o consultatie la MedLife nu ar fi durat doar un sfert de ora. Daca aceasta persoana, medic, sef de sectie intr-una dintre cele mai mari maternitati din Bucuresti, nu s-ar fi grabit. Poate ca a doua zi nu as fi ajuns sa mi se spuna ca nu mai este.

 

Imi amintesc cat a durut fizic. Imi amintesc masa ginecologica plina de sange si mainile medicului pline de sange. Nu inteleg nici acum de ce era atat de mult. Nici cand am nascut nu a fost atat. Sufleteste inca nu durea nimic, pentru ca nu intelegeam nimic, ce se intamplase? Imi amintesc cat a durut ecografia. De ce a trebuit sa fie transvaginala? Si iar sangele de pe masa. Stiu ca mi-a adus medicul un tampon mare din vata ca sa nu mai fac mizerie. In CMU (fosta) ecograful nu era in cabinetul ginecologic, trebuia sa te plimbi pe trei usi ca sa ti se faca o ecografie. Imi amintesc ca mi-a spus ca nu mai este. Mi-a dat un cearceaf de reteta cu antibiotice, antiinflamatoare, anticonceptionale pentru ca uterul suferise o trauma si avea nevoie de refacere, un antifungic in caz ca antibioticul producea candida. Si un discurs despre nimic. Apoi imi amintesc cum l-am rugat pe prietenul care ma insotise sa ma duca la el, adica la cel plin de vorbe mari si de promisiuni despre familie, dar care in acea zi nu a avut timp sa vina cu mine. Muncea. Statea la cinci minute de mers pe jos de clinica, doar la cinci. Eram atat de amortita incat nu am inteles de ce a coborat la scara si nu a deschis prin interfon. Am inteles abia cand am simtit parfumul greu, ca o duhoare, de femeie batrana si platitoare de servicii. Am parfumul ala impregnatt in creier si il asociez mereu cu moartea. Atunci s-a inchis tot. Pur si simplu s-a inchis.

 

Viata a mers mai departe. Stiu ca mi-am luat doua zile libere de la serviciu. Cu lacrimi inghitite, ma durea in gat de cat de mult ma abtineam sa nu plang. Cu vagi referiri la ce s-a intamplat. Am avut norocul sa am atunci o prietena. I-am povestit. M-a sprijinit. Stia cat imi doream. M-a incurajat sa vorbesc, nu am putut. Am simtit ca mi-e mai usor sa vorbesc cu un strain, cu un profesionist. Aveam o cunostinta psiholog. Am vorbit. Nu pot sa spun ca m-a ajutat, chiar m-a revoltat cu discursul despre faptul ca nu era un copil, era un embrion. Dar asa sunt eu, pe mine nu prea ma ajuta sprijinul venit din exterior, pana cand nu gasesc eu calea nu ma ajuta nimc. Nu m-am mai gandit. Nu am mai simtit. Nu a fost sa fie. Am gresit! Si am gresit mai ales pentru ca nu stiam ce va urma. Trei luni mai tarziu se intorcea. Eu asa cred, ca s-a intors, ca e tot ea. Fetita pe care am stiut de cand eram copil ca o sa o am. S-a intors in cele mai absurde conditii si cu toate riscurile de a fi un copil cu handicap. S-a intors ajutata de pilula de a doua zi, a fost expusa la raze X, antibiotice, analgezice, antiinflamatoare. S-a intors pentru ca medicul care imi mai spusese o data ca nu mai este sa-mi spuna acum sa nu o tin. Ca va fi un monstru. Ca sunt tanara si o sa fac altul. Cand i-am spus ca este COPILUL meu si ca nu am cum sa iau o asemenea decizie m-a privit cu scarba si mi-a intins doua retete. Daca vreti sa tineti sarcina o luati pe aceasta, daca nu vreti, pe cealalta. Am privit masa aia pe care acum facusem iar "mizerie". De fapt, de asta ma si dusesem in urgenta, aveam sangerari. Erau la fel. O pierdeam iar? De ce se intorsese doar ca se plece iar? Si atunci m-au lovit toate gandurile, toata durerea, tot ce ascunsesem, toata groaza ca va pleca iar. Daca pleca iar, ce se mai alegea de mine?

 

Am plans o saptamana zi si noapte. Ma mai duceam la un control. Mai auzeam niste lucruri grele. Mai plangeam. Ma mai certam cu viata, cu soarta, cu Dumnezeu. Ma certam cu mine, ma uram pentru ca din cauza mea putea muri. Ma uram pentru ca eu trebuia sa decid daca o omor eu inainte sa moara ea. Ii uram pe toti. De la directorul firmei in care lucrez- care a permis neglijentele muncitorilor care au lasat scarile murdare si din cauza carora am cazut pe scari-, la medicul de la urgente unde am fost dusa, la medicul care nu mi-a pus sort de protectie cand au facut radiografiile, la toti medicii care spuneau ca va fi un monstru si sa nu tin sarcina. La prietenii care se bucurau pentru mine stiind cat mi-am dorit un copil. La tatal ei care nu o vroia. Si cel mai mult ma uram pe mine pentru ca nu puteam sa o apar. Ma uram pentru uterul meu infantil, pentru ovarele proaste, pentru hormonii defecti, pentru ca am luat Postinor, pentru ca am alunecat si am cazut, pentru ca m-a apucat atunci cheful de implant dentar si am facut anestezie. Ma uram cu lacrimi. Daca pleca iar, pleca din cauza mea, eu eram vinovata, eu nu avusesem grija de mine, eu eram criminalul ei. Ea luptase si se intorsese, se tinuse bine, ii batea inima, crestea, ea isi facuse datoria iar eu ii facusem numai rau. Daca renunta la lupta as fi vrut sa plec si eu cu ea. Pentru ca asta simti: ca vrei sa pleci si tu.

 

Joi, 19 august 2010, ora 17,50, Bulevardul Magheru. Ma intorceam din Cartierul Francez de la un consult ginecologic. Eram la a 3 a parere despre riscurile asupra sarcinii. A fost teribil. De la asistenta care m-a tinut de vorba in ora in care am asteptat medicul sa ajunga. Intarziase pentru ca era dupa tragedia de la Giulesti si toate maternitatile erau suprasolicitate. La medicul care mi-a spus ca cel mai probabil va fi un copil cu handicap sever, incomplet fizic si cu retard mental. Totul... Eram in taxi si plangeam de disperare. Unde sa ma mai duc? Cine sa ma ajute? Cineva sa spuna un lucru pozitiv, sa spuna ca o sa fie bine! Atunci, in fata mea, la cateva masini distanta, o dacie Logan a parasit banda sa, a intrat pe trotuar si a spulberat doi oameni. Soferul a murit pe loc. Una dintre victime a murit mai tarziu la spital. Cred ca socul acelor imagini. Moartea. Ceva. Mintea mea s-a oprit. Si probabil cat s-a oprit a devenit mai inteleapta. Copilul meu. Suflet din sufletul meu. Copilul meu lupta si eu ce faceam? Eu tot cautam scuze pentru decizia de a-i intrerupe lupta. De ce? Pentru ca eram prea slaba. Pentru ca nu puteam face fata unei noi pierderi. Pentru ca nu vindecasem locul lasat de cealalta pierdere. Pentru ca in loc sa sufar atunci am ales sa ignor. Sa nu ma gandesc. Si acum? Acum de fapt plangeam pierderea primului copil si asta nu ma lasa sa lupt pentru cel de acum. Copilul meu lupta iar eu predasem armele inainte de lupta. Ceva s-a schimbat atunci. Am gasit forta. Am decis. Cum sa nu lupt? Cum sa nu fiu mama? Cum sa nu ma iubesc? Cum sa nu ma bucur?

 

Mi-am adunat toate gandurile bune. Am imbratisat sarcina. Am iubit fiecare clipa si fiecare rau, am invatat sa ma bucur si fara sa ma plang. Fiecare junghi, fiecare stare de rau, fiecare semn ca este acolo si este bine. Am depasit toate limitele de care ma credeam capabila. Ajunsesem chiar sa fiu multumita cand imi era rau. Stiam ca starile de rau sunt semnul ca sarcina se tine bine, ca este puternica. Stateam pe intuneric si tremuram de greata, imi dadea ca un frison. Am strans din dinti si m-am "tratat" cu dragostea pentru ea atunci cand ma sfarseam de durere de sciatic. Am mancat doar cate o lingura de mancare cand ma durea stomacul de ziceai ca mananc pietre nu piure. Mi-am dus burta pe maini cand devenise prea grea sa ma mai misc. N-am dormit cu lunile, asa cum n-am mai dormit un somn intreg de cand s-a nascut ea, acum doi ani si doua luni. M-am bucurat in liniste de fiecare clipa de travaliu. Am nascut fericita. Am strans din dinti cand imi curgea sange din sani. Am luptat pentru ea cu o forta de care nu ma stiam capabila. Si de care acum, fara ca viata ei sa mai depinda direct de mine, sigur nu as mai fi. Acum stiu ca parte din forta mi-a dat-o pierderea primului copil. M-a facut sa lupt cu unghiile si cu dintii pentru viata Matildei, pentru ca ea sa traiasca. M-a facut sa ma iubesc si sa uit de ura. M-a facut sa inteleg ca nu eu eram vinovata, defecta, slaba, ca nu i-am gresit eu cu nimic. Ca pur si simplu atunci nu a fost momentul.

 

Mi-a fost teama? Din prima pana in ultima clipa. In fiecare minut. Mi-a fost teama de la prima stare de voma si de la primul semn ca sarcina nu era bine. Mi-a fost teama la fiecare Duphaston inghitit ca poate l-am luat prea tarziu si nu o sa o ajute sa stea. Nu a fost dimineata sa nu ma trezesc si primul lucru facut sa nu fie verificarea asternutului. Era curat, nu era sange. Sa nu fie ecografie la care sa nu ma duc cu inima stransa. Sa nu ma insoteasca gandul ca s-a terminat. Ii numaram miscarile, ma trezeam noaptea sa vad daca se misca. Mi-a fost teama ca nu o sa ajungem la 12 saptamani, la 28 de saptamani, la 32, la 36. Mi-a fost teama atunci cand la 32 de saptamani am intrat in travaliu prematur si am simtit-o ca a coborat. Mi-a fost teama ca o sa o pierd pana in ultima zi. Si cand eram in travaliu si m-am dus la biserica sa ma rog sa nu mi-o ia inapoi. Si cand am nascut-o. Si dupa. Si acum. Si de dimineata cand mi-a spus "pup, pa-pa!".  Dar este normal. Iar teama asta m-a facut puternica, vigilenta, teama i-a salvat viata. Teama ca va pleca iar m-a facut sa lupt.

 

Cand pierzi o sarcina este normal sa te temi, este normal sa iti fie frica pentru ce se poate intampla. Nu te lupta cu teama. Lasa-o sa te ajute, sa te faca mai puternica. Nu o lasa pe ea sa castige. Incearca sa vezi copilul din sufletul tau cum creste, cum rade si alearga, cum este fericit. In fiecare moment greu mi-o imaginam razand. Mi-o imaginam culegand maci pe un camp. Era un copil brunet, cu ochii veseli si parul cret. Ii batea vantul prin plete si ea isi scutura carliontii. Este identic ea. Anul acesta cand aduna maci de pe marginea drumului si ii batea vantul prin par... am inteles multe. Acum stiu ca era ea. Nu mi-o imaginam eu, cred ca ma vizita ea pentru a-mi da forta. Ea  a ales cand sa vina, a ales sa vina doar la mine, a les momentul ala "prost", a ales sa vina prin greu. Ma gandeam mereu ca ea este o luptatoare, daca a trecut prin atatea si este bine cu siguranta va invinge. Poate ca nu reusea nici acum sa parcurga tot drumul pana la mine, dar stiam ca intr-o zi va reusi. Pentru ca am simtit-o cand a venit si am vazut-o in sufletul meu. Trebuie sa stii, sa simti si sa crezi. Sa te iubesti si sa-l ajutati sa lupte! Daca il simti, va veni!

 

 

 

Nostalgii de mama

Este si toamna, si frunze galbene, si liniste, si faptura minunata are aproape 18 luni de cand nu mai locuieste in mine. Alearga, rade, vorbeste despre lucrurile din mintea ei, toate lucrurile din mintea ei fac precum magarul, asa a decis ea, toate sunt magari si fac ihaaaa, ihaaaaa. Doar cainele are un statut aparte, el face totusi ca un caine. Si e toamna, si ma uit la pantecul meu in care nu mai locuieste nimeni, poate doar cafeaua bauta in viteza de dimineata, cafea la cuptor (nu avem gaze de doua zile). Acum doi ani, tot toamna, acolo era EA. Era cu mine mereu, era ocrotita, iubita si asteptata. Mi-a lasat o mica amintire, daca te uiti atent, dintr-o parte, stii ca acolo a fost un cuib. A ramas o urma unde a crescut o viata, e o mica rotunjire. Mi-e tare drag de ea, o privesc in fiecare dimineata cand trec in fuga catre dus. Ma saluta linistita din oglinda, e amintirea ca eu am gazduit un suflet. Am nostalgia existentei ei in mine, mi-e dor de clipele noastre in care se misca usor sub palma mea, se mangaia de mine, de clipele cand imi auzea vocea si isi incepea dansul. Mi-e dor sa o mai simt acolo, doar a mea.

 Mi-e dor de felul in care-mi cocotai burta, n-am avut niciodata o burtica gen balon, aveai tu grija sa fie in colturi, sa fie un hexagon, cam asa a si ramas. Se vede ca ai stat numai in stanga, te impingeai pana ti se vedeau talpitele prin piele. Mi-e dor sa te mai gadil la talpi. Si de noptile in care-mi trageai ghionturi ca prea ma culcasem bine pe burta. "Treci mami inapoi pe o parte, nu pe aia, pe cealalta!". Mi-e dor de acea joi seara din toamna cand am simtit primul fluturas, erai tu, incepeam sa-ti simt zborul. Imi lipsesc inceputurile de saptamana cand iti povesteam ce e cu tine.

"Astazi incep sa-ti creasca manutele, o sa ai degetele, zece."

"De astazi ai urechiuse, o sa incepi sa auzi o voce care-ti spune in fiecare secunda cat de mult te iubeste, e mama ta."

"Astazi o sa deschizi ochii tai frumosi, ochii tai care or sa vada toate minunile lumii."

"Da, ala e un sughit, o sa tot sughiti, e bine, ti se dezvolta plamanii."

"Nu mai ai loc, stiu, e tare inghesuita garsoniera ta. Te intinzi? Acum e mai bine? E bine asa cu un picior pe ficat, unul nici nu mai stiu pe unde si capul ti se odihneste linistit pe vezica, e bine. E totul moale si cald."

Chiar asa, oare cum era pentru tine acolo? Oare mi-ai spune daca ti-ai mai aminti? Eu cred ca-ti amintesti, dar nu stii sa-mi spui. Era cu muzica si leganat? Ti-e dor de pernuta moale pe care dormeai? Si de sfoara aia? Da, ti-a cam fost drag de ea, ti-ai pus-o de doua ori in jurul gatului, margele. Te speria sunetul apei de la dus, stiu, si acum te sperie. Nici corurile din biserici nu-ti placeau, nici asta nu s-a schimbat. Iti placea somonul, ce de somon m-ai facut sa mananc, e preferatul tau si acum. Da, si nectarinele.

Oare cum a fost pentru tine cand ai iesit? Ai simtit acelasi gol, aceeasi singuratate? Oare ti-a fost la fel de cumplit de greu cand te-ai trezit singura? Cred ca ti-a fost. Te-am inteles, crede-ma. Cel mai mult atunci cand aveai trei saptamani, m-au obligat sa "ies putin din casa". Fara tine, fara tine in pantec, fara tine la sanul meu. M-am simtit pierduta. Nu stiam cine sunt, de ce sunt eu fara tine, cum de sunt fara tine. Nu mai stiam nici sa merg. M-am vazut pentru o clipa intr-o vitrina, era o straina acolo, cine era femeia care seamana cu mine? M-au durut privirile oamenilor, privirile barbatilor adresate unei femei, nu unei mame. Imi venea sa le strig "Ce va uitati, sunteti nebuni? Nu vedeti ca sunt cu pui?" Nu, nu vedeau, nu mai eram. Pe afara eram iar doar femeie, prin suflet eram doar mama. Mi-a luat timp si mi-a fost greu sa invat sa fiu doar una. Ciudat cum o viata de unu s-a uitat in 9 luni de doi.

Imi amintesc ca atunci abia asteptam sa o vad, as fi scos-o doar asa pentru cateva clipe, as fi sarutat-o si apoi as fi bagat-o inapoi. Acum as vrea sa o mai simt pentru o clipa cum ma gadila cu manutele ei mici.  Mi-e dor de dragostea pe care o simteam pentru corpul meu, de frumusetea pe care o vedeam in el. Nu cred ca am fost candva mai frumoasa. M-am iubit, ceva nou pentru mine. Am fost atat de "eu" cat am fost "noi". Am nostalgia zilelor care au dat alt sens vietii.

 20 noiembrie, 20 de saptamani

Despre raul de sarcina

In primul rand vreau sa o felicit pe o viitoare-foarte-draga-mamica,  sa fiti sanatoase si sa nu va fie greu! Articolul asta iti este dedicat. :)

Astazi mi-a scris o prietena veche de cand lumea si mi-a dat o veste minunata: vine (inca) un bebe! Ce nu mai este la fel de minunat este vestea ca ii e rau. Ma intreba mie cum mi-a fost si ce m-a ajutat sa-mi fie mai bine, daca m-a ajutat ceva. 

Mi-a fost rau, pe alocuri chiar foarte rau. Vestea buna este ca trece. Vestea proasta este ca la momentul cand iti vine sa te asezi in fund pe o bordura si sa urli la lume ca tu nu mai poti, nu prea te consoleaza faptul ca trece.

Cum este aproape imposibil ca in jurul tau sa nu fie cel putin o femeie care sa-ti fi povestit cele mai terifiante chestii despre sarcina, despre cat de rau si de greu este, despre cum se ruga la Dumnezeu zi si noapte sa scape, etc. ar cam trebui sa stii ca poate fi, intr-adevar, destul de greu. Oricum nici asta nu este tocmai o consolare si nici nu iti ia greata cu mana. Faptul ca se poate mult mai rau nu face ca tie sa-ti fie mai putin rau. Totusi te poate ajuta un moral tare si pozitiv. Chiar si cele mai puternice femei vor avea momente de epuizare fizica si nervoasa. E normal, corpul tau trece prin atat de multe modificari incat mie mi se pare cu adevarat uimitor cum de scapam intrege (sau aproape) din toata experienta asta.

Intensitatea raului poate varia de la nimic (da, sunt si femei atat de norocoase incat sa treaca prin sarcina ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat) pana la un rau continuu. Sunt si cazuri foarte rare cand senzatia de voma nu dispare deloc pe durata sarcinii. Exista si nefericita situatie numita "disgravidie", cu manifestari extrem de violente: 3-4 episoade de varsaturi pe zi, imposibilitatea de a manca, senzatia de greata foarte puternica - aceste fenomene conduc catre deshidratare, acidoza, scaderea in greutate, senzatia de slabiciune continua. In aceste cazuri chiar nu este de glumit si de "adminstrat" leacuri babesti. Va duceti frumusel la medic, uneori va fi nevoie sa fiti internate in spital pentru rehidratare si hranire. Uneori o astfel de conditie care pune in pericol viata mamei poate conduce la indicatia de intrerupere a sarcinii. Din fericire aceste cazuri sunt extrem de rare iar ajutorul medical va poate trece peste perioada mai grea.

Ce nu este insa la fel de rar? Pai nu sunt rare situatiile in care sunt prezente greturile "matinale", cam doua treimi dintre noi experimentam asta in perioada sarcinii. Deci ati avut multe colege de suferinta. Nici asta nu va consoleaza, nu?

Atunci cand se vorbeste despre raul de sarcina mai toata lumea se gandeste la acest tip de rau, greturile, dar raul poate fi fizic (din mai multe surse) si psihic (din unica sursa, creierasul nostru).

Cu raul fizic ar fi destul de simplu daca de multe ori nu ar fi cauzat tocmai de cel psihic. Cauzele starilor acelea "ingrate" nu au fost complet elucidate, dar toti medicii par sa cada de acord asupra faptului ca starile de anxietate care insotesc sarcina (de multe ori alimentate chiar de noi) cauzeaza si/sau accentueaza raul fizic. Deci ar trebui sa ne controlam mintea si emotiile. Simplu, nu? :) Nu-i chiar asa de simplu nici in conditii de "umiditate si presiune" normale, ce sa mai spunem in perioada sarcinii cand NU mai suntem noi. Chimia intregului organism se schimba, creierul incepe sa ne joace feste, de multe ori nu ne recunoastem in acea persoana plangacioasa, care se vaita si se da de ceasul mortii. Mai ales ca ar trebui sa dansati in varful unghiilor de fericire. Sunt si lucruri care te pot ajuta cu starea psihica, o sa va spun ce a functionat pentru mine.

Neplacerile fizice - asa le-ar zice, uneori sunt drame nu neplaceri dar se le facem pe plac medicilor:

- greturile (matinale);

- varsaturile;

- ametelile;

- durerile de cap;

- somnolenta;

- balonarea;

- urinarile dese;

- arsurile stomacale;

- durerile/intepaturile in ligamentele uterine;

- durerile de bazin - epifiza pubiana;

- hipersalivatia;

- sindromul picioarelor nelinistite;

- tenul gras/parul gras;

- acneea;

- picioarele umflate;

- durerile de coloana;

- durerile provocate de inflamatia mainilor - de tunel carpian;

-dureri de organe inghesuite si exilate in locuri unde nu aveau ce sa caute;

- "poftele";

- vergeturile;

- contractiile.

Neplacerile de natura psihica:

- anxietatea;

- starile depresive/melancolice;

- insomniile;

- cosmarurile;

- prosteala :) - da uneori o sa te surprinzi facand niste lucruri....

- nervozitatea;

- "poftele";

- sindromul de "nesting" - cand se apropie sorocul va apuca pregatirea culcusului.

Cam astea ar fi, daca mi-a scapat ceva sunteti rugate/rugati sa completati. O sa le iau pe rand si o sa va spun ce m-a ajutat pe mine cu diminuarea acestor stari, da... eu din pacate le-am cam experimentat pe toate, cel putin pe cele fizice din plin. Daca nu as fi stiut ce inseamna as fi facut doar un alt articol rece cum puteti gasi pe toate siteurile de "mamici".

Greturile (matinale) - de multe ori ele va vor anunta ca in burtica voastra s-a instalat un mic chirias. Cel putin in cazul meu asa a fost. Ori eram gravida ori sufeream de o boala extrem de grava in faza terminala. Cam atat de rau imi era.
M-am trezit pe 12 august 2010 cu senzatia ca sunt intr-un cosmar bine maiestrit. Eu am un sistem digestiv mai sensibil, mi se face foarte usor rau, vars, fac destul de urat, deci nu pot sa spun ca duc dorul unor astfel de stari. Dar in dimineata aia, m-am dus direct la baie am luat un test de sarcina din dulapior si.... surprizaaaaaaa! (De ce am eu teste de sarcina in baie in loc de tampoane... pai pentru ca timp de 5 ani facusem tratament si-mi dorisem un copil... asa ca aveam stocuri.) In zapaceala momentului am fugit la farmacie sa mai cumpar 2 teste, nu le-am vazut pe celelalte 3 din dulapior. Si asa a inceput... cu 2 liniute si un rauuuuuuuuuu.

Le spune popular "greturi matinale". Ale mele nu erau matinale deloc, ori functionau dupa alt fus orar. Greturile mele erau "serale", incepeau de pe la ora 20 si se terminau pe la 3 de dimineata. La 6 ma trezeam sa ma pregatesc de munca. Situatia asta a durat intre saptamana 6 si 12 (cu exceptia primei saptamani cand mi-a fost rau 24 din 24). "Norocul" meu a fost ca se intamplau in intimitatea casei mele, asa ca mi-am petrecut un numar mult prea mare de nopti in fund pe canapea. Imi venea sa vars atat de tare incat nu ma puteam misca. Atunci am descoperit o noua senzatie - starea de voma cu frison. Corpului meu se pare ca i-a "placut" asa de mult incat nu a mai uitat-o, acum daca imi este rau stie deja scurtatura catre "greata cu frison". Si pentru ca trebuia totusi sa am ceva greturi si ziua.... in fiecare vineri (ziua incare se mai implinea o saptamana de sarcina) la ora 9 si 10 minute fix ma trasnea greata si o tinea asa pana la ora 13. Asta se petrecea evident la serviciu. Deci rau, dragele mele, rau!

Ce m-a ajutat?

In primul rand autosugestia, dar despre asta va povestesc mai jos cand vorbim despre creieras.

In al doi-lea rand mancarea sau mai bine zis lipsa ei. Eu nu mancam deloc in preajma starilor de rau. Mancam intre ele. Apoi calitatea hranei, am mancat cat mai natural si mai putin prelucrat, cat mai simplu. Ce functiona real au fost fructele reci. Cum ma trezeam mancam o nectarina mai cruda rece sau afine reci. Pe mine astea m-au salvat.

Apoi apa minerala si ea recisoara, guri mici de apa. As fi vrut eu sa fie tonica, dar are zahar si chinina (chinina provoaca contractii asa ca nu bun cand esti gravidel). Femeile gravide sunt indemnate sa nu bea apa minerala pentru ca ar balona. Daca beti guri mici nu o sa va baloneze nimic. Atentie la cantitatea de saruri din apa respectiva,  mai ales daca aveti probleme cu retentia de lichide.

Ceaiul de ghimbir - daca va place si-l tolerati, ghimbirul crud il puteti pune ras in salate. Efectul este destul de mic dar merita incercat.

Presopunctura - sub incheietura mainii cam la 3 cm, intre cele 2 tendoane este un punct pe care daca-l masati va mai ajuta cu starile de voma. Exista si bratari in acest sens, se gasesc in farmacii. In cazul meu cred ca functiona mai mult prin distragerea atentiei.

Intunericul - in cazul meu daca inchideam ochii sau stingeam lumina era mai bine.

Aerul rece - din pacate raul meu a fost pe sezon calduros :)), dar dimineata cand era racoare respiratul adanc imi facea bine.

Sa va mai spun ca nu trebuie sa consumati alcool, sa fumati, sa mancati fast food, sa beti bauturi acidulate, prajeli?

Atentie!!!

NU luati medicamente antivomitive!

Varsaturile - prietene cu greturile de mai sus sunt varsaturile, in mod normal nu atat de dese si de violente ca cele dintai. Chiar am observat, la mamicile din jurul meu, ca cele cu stari de voma prelungite si foarte rele vomau putin sau deloc.

Eu in prima faza nu cred ca am varsat de mai mult de 2-3 ori, si atunci mai mult de emotie decat de rau. Pentru mine bucuria asta a venit mai tarziu.

Am prietene care au varsat mult in debutul sarcinii. Din pacate va pot spune ca nu sarcina era de vina, ci alimentatia. Ea este elementul cheie si in cazul greturilor si in cel al varsaturilor. Multi medici recomanda mancatul putin si des... in special de mancaruri "neutre" gen paine, paste, biscuiti. Stiu persoane pentru care sistemul cereala a functionat. Nu vi-l recomand! O sa va umflati de calorii goale, gluten proinflamator, kilograme pe voi. Cautati un alt aliment "pansament". Daca insistati totusi cu painicile macar sa fie unele fara gluten, preferabil facute in casa fara drojdie si conservanti. Faceti paste de orez, lipii, biscuiti fara zahar.

Va spuneam despre alimentatia gresita... am o prietena care a varsat atat de mult incat a ajuns la spital cu perfuzii si antivomitive intravenos (nu stiu cum si-au asumat riscul dar...). Am intrebat-o mereu "ma, da ce mananci?" ... pai nimic, normal, mancare GATITA. Mancarea asta gatita in stil traditional, cu fainuri prajite, sosuri, etc. e calea cea mai dreapta catre arsuri, varsaturi si balamuc digestiv. Macar in prima parte a sarcinii evitati-le. Cu siguranta manca, cu tot raul si voma in primul trimestru a luat in greutate, in sarcina pornise oricum de la un maxim de kg. pe care le-a avut in viata ei, deci corpul nu era in criza de tesut adipos. Finalul de sarcina a adus 25-30 kg. in plus. Nu ai cum sa te ingrasi atat daca nu manaci, nu ai cum. Cica e apa retinuta... sa fim seriosi sau sa fim draguti si sa spunem ca 5 kg. apa din tesuturi inca 10 sarcina in sine (bebe, placenta, lichid, volumul suplimentar de sange, sanii) si tot ne mai raman 10-15 kg de grasime. Deci nu va supra alimentati! Mancati mai des si cantitati mai mici, jonglati cu mesele printre starile de rau.

Alimentatia in perioada sarcinii va fi subiectul postarii de maine.

Ametelile: in debutul sarcinii puteti simti stari de ameteala destul de puternice, chiar sa lesinati. Cauzele sunt de natura hormonala, circulatorie sau glicemica. Hormonasii nu aveti cum sa-i puneti la punct, deci ii lasati in pace. Hipotensiunea poate fi "combatuta" printr-un aport optim de lichide si in cazul in care sunteti complet "fleasca" o ceasca de cafea (asta daca mai suportati mirosul de cafea, ceea ce este putin probabil). Hipoglicemia (glicemia scazuta) o preveniti cu mese dese si mici si NU cu dulciuri, multi medici recomanda sa tineti cu voi o ciocolatica. Mai bine v-ar sfatui sa mancati sanatos si la intervale mici fara sa consumati dulciuri. Consumul unui produs cu zahar va va ridica glicemia pe moment dar in scurt timp va va scadea la un nivel si mai mic decat inainte si astfel intrati intr-un cerc vicios. Oricum voi, mamici care va respectati copiii, nu o sa dati iama in cofetarii.

Aceleasi stari pot sa revina si in finalul sarcinii, monitorizati tensiunea si glicemia.

O situatie opusa este hiperglicemia - de sarcina sau preexistenta. Factorul genetic, dar mai ales alimentatia si sedentarismul, va pot duce intr-o astfel de conditie extrem de grava - numita diabet gestational. Daca voi probabil o sa scapati intrege, dar ceva mai grase, pentru bebelusul vostru consecintele vor fi pe termen lung, chiar pe viata. Va prezenta o disponibilitate foarte ridicata de a dezvolta diabet inca din primii ani de viata si boli cardio-vasculare mai tarziu. Daca o sa isistati sa-i dati alimente ulta procesate, dulciuri, paine, biscuiti, etc. si pe parcursul copilariei atunci acel potential ridicat va deveni o certitudine.

Durerile de cap - hormonii, variatiile de tensiune, starile nervoase pot veni la pachet cu dureri de cap. Eu am trecut peste ele cu ignorare, medicul va poate prescrie o jumatate de algocalmin sau un paracetamol. Ambele la fel de toxice, mai bine va tratati cu masaj la tample si o compresa pe frunte.

Atentie!!!

Daca durerile sunt puternice insotite de ameteli si tiuit in urechi consulati medicul! Puteti avea hipertensiune arteriala si nu este de glumit!

Somnolenta - he he Mos eneeeeeeee! Este posibil sa va transformati in niste mici somnambuli, sa va fie atat de somn incat sa adormiti prin autobuz sau cu capul pe birou. Eu pe asta am ratat-o, slava Domnului (prestam in medie 10 ore de munca pe zi). O prietena buna in schimb a suferit rau de "somn". Ea a descoperit somnul cu frison, atat de puternica era senzatia. Altceva decat sa dormi nu ai ce face. Cum prinzi un moment pac un nanut. Oboseala accentueaza si problemele de mai sus asa ca si daca nu suferiti de somn tot trebuie sa va odihniti.

Balonarea - in primele luni de sarcina s-ar putea sa va trezit mai "umflata" decat ar trebui pentru o sarcina atat de mica. De vina este digestia voastra care sub influenta hormonilor a inceput sa mearga mai prost. Ce puteti face? Puteti incerca sa nu faceti ca lucrurile sa stea mai rau. Evitati combinatiile nefericite de alimente:
- nu mancati produsele cu proteine animale (ex. carnea) cu paine, cartofi, fasole, orez;
- nu mancati fructe dupa masa, ele ar trebui sa fie o gustare intre mese (cam la 3 ore dupa o masa proteica sau cu o ora inainte de alta masa);
- evitati orice aliment despre care stiati in trecut ca va baloneaza (cartofii albi, fasolea, mazarea, bananele, berea, etc.)
- faceti miscare usoara (plimbari).

Urinarile dese - tot hormonii bata-i vina. In debutul sarcinii urinarile dese sunt cauzate de hormonii de sarcina. In finalul sarcinii intervine inghesuiala din burta. Vezica urinara nu mai are loc sa retina urina in ea asa ca va da semnalul de "plin" si pentru 10 picaturi.
Ce puteti face? Pentru cauzele hormonale mai nimic. Nici pentru inghesuiala, dar puteti incerca sa purtati haine mai largi care sa nu va mai apese si ele suplimentar pe burtica si sa evitati consumul exagerat de lichide seara ca sa puteti prinde 2-3 ore de somn pana la primul pipi.
NU va abtineti!
Atentie!!!
Perioada sarcinii este una prolifica pentru infectiile urinare, daca urinarile dese sunt insotite si de senzatia de usturime (uneori doar de un fel de gadilici) faceti o urocultura. Anumite infectii urinare pot duce la malformatii ale fatului sau la pierderea sarcinii. Nu va autodiagnosticati si mai ales nu va automedicamentati. Mergeti la medic!
Eu in viata mea nu avusesem asa ceva, dar in saptamana 28 am simtit un disconfort la o singura urinare, era ceva anormal asa ca am fost la medic. Aveam o infectie cu un streptococ de grup B (din pacate), am facut tratament, s-a negativat, dar la nastere Matilda tot a avut Proteina C reactiva (pozitiva) si a facut 7 zile de antibiotic intravenos... Nu voi sti niciodata daca de la mine sau de la "ei".

Arsurile stomacale - :(. Da, acestea chiar sunt o "neplacere" majora. Ele au doua cauze, da, una sunt hormonii :) iar cea de-a doua este mecanica. Daca sunteti fericitele posesoare de reflux gastric inca dinainte de sarcina atunci aveti si mai mult de tras. Sunt de vina atat digestia deficitara cat si faptul ca hormonul numit relaxina va relaxeaza toate articulatiile organismului, el are acelasi efect si asupra epiglotei (supapa care tine continutul stomacului la locul lui si nu in gura). In finalul sarcinii si inghesuiala va impinge stomacul catre nas si odata cu el continutul.
Ce puteti face? Evitati orice aliment despre care stiati ca va produce arsuri, daca pana acum nu ati mai patit asa ceva incercati sa fiti atente la orice reactie noua. Mancati putin si des. Dupa masa nu va asezati la orizontala, nu va culcati. Daca arsurile sunt foarte persistente este posibil sa trebuiasca sa "dormiti" in fund...
Mancaruri pro-acide- branza sarata, rosiile, grasimea, mezelurile grase, faina prajta, sosurile, etc.
Uneori, din pacate, nimic nu ajuta si in cazul in care chiar nu mai suportati va trebui sa luati medicatie. Medicii in general recomanda medicamente usoare si fara impact asupra sarcinii, gen Dicarbocalm. Unii mai temerari isi asuma riscul si recomanda medicatie sistemica. Eu una nu as fi luat asa ceva (punct). Fiecare face cum crede ca e mai bine si isi asuma riscul.
Aceeasi prietena, despre care va spuneam mai sus ca a avut probleme cu varsaturile, a suferit foarte rau si de arsuri. A luat tratament din categoria "armament greu" nu Dicarbocalm. Ce pot sa va spun este ca am mancat de 3 ori la ei cand eram insarcinata, mi-a fost extrem de rau si am avut arsuri de m-am tavalit toata noaptea in chinuri. Cred ca este suficient, nu? :)

Durerile/intepaturile in ligamentele uterine - uterul nostru este prins de bazin prin niste ligamente. Cand uterul incepe sa creasca in volum aceste ligamente incep sa fie solicitate. Puteti simti mici intepaturi, uneori un fel de senzatie de arsura, pana la dureri destul de serioase. Ele nu au niciun fel de implicatie asupra sarcinii, sunt fiziologie. Daca durerile devin prelungite si puternice consultati medicul, este posibil ca ele sa aiba o alta cauza.
Ce puteti face? Mai nimic, sunt din categoria "modificari" locative pentru bebe. Evitati ridicarile bruste, intoarcerile bruste de pe o parte pe alta, sustineti burta cand va ridicati.

Durerile de bazin - epifiza pubiana - aceste dureri pot fi chiar teribile. Cel putin ale mele au fost. Din debutul trim. 2 de sarcina pana la 3 luni DUPA nastere. M-a durut jonctiunea oaselor bazinului (pubisul) de imi venea sa urlu. Sentimentul era ca s-a rupt ceva acolo. Erau foarte puternice noaptea si dupa orice perioada prelungita de stationare. Daca nu ma ridicam sa ma misc putin la fiecare 30 de minute cand ma ridicam trebuia sa stau chiar si cateva minute ca sa-mi recapat respiratia din cauza durerii.
Ele sunt date de deplasarea oaselor bazinului pentru a face loc bebelusului sa iasa. Eu am pornit in sarcina cu un bazin foarte ingust... asa ca aceasta tortura a fost in final de bun augur, Matilda avut loc sa iasa, cu o mica poticneala cu capul de oasele mele dar dupa ce am schimbat pozitia de nastere a iesit. (o sa vorbim si despre pozitia in timpul expulziei care poate face diferenta intre un dezastru si o nastere usoara).
Ce puteti face? Miscare usoara, gimnastica speciala pentru mobilitatea bazinului in sarcina, evitati statul pe scaun prelungit, nu dormiti prea mult timp in acceasi pozitie (mai ales nu cu picioarele lipite).

Hipersalivatia - ce o mai fi si asta? Va spun eu ca e mai bine sa nu stiti. :)) Din fericire e o manifestare mai rar intalnita. Pe mine m-a vizitat, ca deh... daca tot aveam de toate ce mai conta una. S-a instalat cam pe la saptamana 13 se sarcina si a duraaat pana la inceputul trimestrului 3. Cum se manifesta? Salivezi... mult si mereu. Ziua e suportabil pentru ca o inghiti, mai mananci ceva, mai scuipi (ma scuzati, dar asa ii zice). Noaptea in schimb ea se duce in stomac si-l irita foarte tare. Asa ca in secunda cand te scoli te duci urgent la toaleta pentru ca ai sa-i "spui" ceva wc-ului. Aceasta a fost perioada cand am varsat zilnic, din fericire nu mancare, doar saliva.
Ce puteti face? Mancati putin si des. Mancati sanatos- nu crantanele, biscuitiei, stiksuri, chiar daca asta ati simti ca va face bine. Razbunarea salivatiei va fi si mai urata, va fi stimulata. Incercati sa mancati ceva repede cum va treziti, daca reuseam sa mananc ceva functiona ca un absorbant si trecea senzatia de voma, dar se intampla destul de rar. Amanati momentul spalarii dintilor la ceva timp dupa ce v-ati trezit, senzatia pastei de dinti si a periutei stimuleaza voma.
Sindromul picioarelor nelinistite - dar asta chiar ce mai e?! E o manifestare nervoasa de agitatie in partea inferioara a membrelor - sindromul Ekbom. Aveti sanzatia ca nu va puteti tine picioarele intr-un loc, mai ales seara. Uitati aici un link unde puteti citi mai multe. Da, eu le-am avut si pe astea :)). Se manifestase si inainte de sarcina, in special inainte de menstruatie. Este un sindrom cu predispozitie genetica, il am de la tata.
Ce puteti face? Evitati starile de oboseala, stresul si cofeina.

Tenul gras/parul gras - ce ten gras? Parca in perioada sarcinii ar trebui sa fim stralucitoare, minunate, sa ne creasca parul pana la brau si de 10 ori mai des. Mda. Stiti cum e cu miturile. Stralucirea este de multe ori sebuum. Hormonii (tot ei) determina secretia exagerata de sebuum si tenul va luceste. Si pentru par la fel. Da, prin trimestrul 3 se opreste si parul din cazut si pentru cateva lui o sa aveti un par mai frumos. Al meu aproape ca ajunsese ca cel de la 20 de ani. Mie din cauza tratamentelor hormonale pentru sarcina imi cazuse parul ceva de speriat. Vestea proasta este ca undeva la 2-3 luni dupa nastere.... o sa vina apocalipsa parului. Va cadea asa de rau ca daca nu ati fi deja destul de deprimate post partum sau de anxioase, o sa rezolve parul problema. Eu nu am avut depresie, nici macar tristeti, dar caderea parului ma dusese la disperare.
Ce puteti face? Va puteti spala cu un sapun foarte bland, gen pentru bebelusi, chiar ati putea incepe acum testarea lor pe pielea voastra. Este posibil sa fie necesar sa va schimbati gama de cosmetice si sa folositi o crema cu zinc pentru controlul seboreei (intrebati medicul sau farmacistul daca o anumita crema se poate folosi in timpul sarcinii). In cazul in care nu alaptati exista preparate hormonale care va pot ajuta cu reducerea pierderii podoabei capilare, atat locale cat si sistemice, nu stiu daca beneficiile merita riscurile.

Acneea - vreti sa va amintiti de adolescenta? Sarcina este momentul. S-ar putea sa va confruntati cu acneea- pe fata, spate, brate. Si seboreea de mai sus intra in combinatie. Sfaturi pentru ten nu va mai dau eu, stiti si voi deja multe. Daca situatia este extrem de grava consultati un dermatolog.

NU luati niciun medicament antiacneeic!!!! Nu folositi nici creme asa dupa ureche, marea majoritate contine antibiotice si alte substante teratogene care va vor pune in pericol copilul!!!

Picioarele umflate - multe femei gravide se plang ca nu se mai pot incalta cu nimic pentru ca nu le mai intra picioarele in incaltari. De vina este umflarea lor. Sunt si cazuri, dar mai rare, cand piciorul se lateste la propriu din cauza greutatii suplimentare pe care o suporta. Un alt motiv este hormonul de crestere secretat in perioada sarcinii - acest hormon va produce o crestere (mica) a tuturor extremitatilor - nas, degete, picioare.
Picioarele se umfla din cauza retentiei de apa, a ingreunarii circulatiei, dar poate avea si cauze medicale serioase. Daca edemul este pronuntat consultati neaparat medicul, puteti avea o conditie numita (pre)eclampsie. Asociata si cu tensiunea ridicata poate pune sarcina si chiar viata voastra in pericol. Nu stati asa culcate pe o ureche ca e normal, ca toate femeile gravide au picioarele umflate. Eu nu le-am avut deloc! Foarte putin, dar asta dupa o zi de stat in picioare sau la birou.
Edemul este mai accentuat in perioadele calde, vara.

Ce puteti face? Evitati sau reduceti pe cat posibil consumul de sare si de alimente sarate, faceti miscare usoara, nu stati mult in picioare, puneti comprese reci pe labele picioarelor, evitati tocurile, nu va ingrasati.

Revin - consultati medicul si monitorizati tensiunea pe toata perioada sarcinii!

Durerile de coloana - pfff... durerile astea, sincer ma doare si sa scriu despre ele. In mod normal, daca aveti o coloana sanatoasa, durerile de spate nu vor fi ceva de speriat. E firesc ca burtica crescuta destul de repede sa solicite suplimentar coloana voastra. In cazul mai putin fericit in care aveti deja probleme - discopatie, spondiloza, hernie de disc- sansele de a suferi mai mult cresc.
Pentru mine partea asta a fost cea mai grea. Daca ati mai intrat pe aici probabil ca ati citit deja. Aproape tot trimestrul 2 l-am "petrecut" intr-o criza cumplita de sciatic. Durerea era dincolo de orice imaginatie si se ameliora atat timp cat stateam in picioare si in miscare. Nu puteam sa stau mai mult de cateva minute asezata sau intinsa. Partea cu asezatul sa zicem ca nu era chiar sfarsitul lumii, partea cu intinsul insa... Pentru ca fiinta asta umana e facuta sa doarma intinsa nu precum liliacul. Nu am dormit 8 saptamani, si cand spun ca nu am dormit nu o spun asa ... adica am dormit prost sau in reprize. Cand reuseam sa atipesc 10-15 minute era minune. NU am trecut niciodata de 30 de min de somn... si atunci cred ca mai mult lesinam de oboseala pana cand durerea devenea iar mai puternica decat oboseala si o luam de la capat. Pentru fiecare 15 minute de stat in pat trebuia sa ma plimb 2 ore ca sa pot sa mai incerc inca 15 minute de somn. Sincer, daca acum as mai trece si pentru o zi prin asa ceva cred ca as innebuni. Atunci insa...

Ce puteti face? NU va ingrasati, nu faceti efort exagerat, nu carati greutati, nu va aplecati - cand va incaltati este bine sa va asezati pe vine, nu va ridicati brusc, cand va ridicati impingeti in picioare nu trageti de torace, faceti gimnastica speciala pentru gravide, faceti masaj special pentru gravide, consultati un kinetoterapeut la primele semne de durere, sustineti burta cand devine prea grea ca sa va mai puteti intoarce in pat sau sa mergeti, nu stati mai mult de 30-45 de minute pe scaun, faceti pauze, schimbati salteaua de la pat daca simtiti ca ea este de vina (culmea eu am nevoie de o saltea moale- eu am lordoza adica curbura aceea desupra fundului foarte accentuata si am nevoie de o saltea moale in care sa seduca fundul mai jos si coloana sa primeasca sustinere).
Atentie!!!
NU luati medicamente antiinflamatoare!!! NU folositi geluri si creme antiinflamatoare!!! Sunt extrem de toxice pentru sarcina!
In cazul in care treceti prin ce am trecut eu am sa va dau o veste proasta.... nu aveti ce medicamente sa luati, doar unul numit "resemnare".

Durerile provocate de inflamatia mainilor - de tunel carpian- deja cam multe dureri nu? In special spre sfarsitul sarciniii vi se pot umfla foarte rau mainile (palmele) iar aceasta inflamatie apasa pe nervii mainii. Fenomenul se intampla in special pentru degetul mare (opozabil). In timpul sarcinii problemele nu vor fi chiar asa de insuportabile dar inflamatia aceasta poate persista si dupa nastere, chiar daca mainile nu mai sunt umflate. Situatia este agravata de manevrarea copilului, ridicare lui repetata, sustinerea sanului cand alaptati, etc.
Am patit-o si pe asta, destul de rau. In romania nici nu prea gasitit informatii. Am gasit un site american care descria fenomenul foarte bine si chiar il descria drept "sindromul ridicarii bebelusului". O prietena buna o patise inaintea mea si mai rau, la ambele maini.
Ce puteti face? Pentru a preveni - odihniti mainile, rugati si pe altcineva sa se ocupe de copil, cand ridicati bebelusul bagati palmele sub el - nu-l mai ridicati de sub subtiori; folositi o perna pentru alaptat pentru a menaja mainile putin. Dupa instalare... daca nu alaptati puteti folosi geluri antiinflamatoare, folositi peste noapte orteze de sustinere a degetului mare.
Poate vi se pare exagerat... credeti-ma ca nu este, ajunsesem de nu puteam sa mai ridic un pahar cu apa, ce sa mai spun despre ridicarea copilului.

Dureri de organe ingesuite si exilate in locuri unde nu aveau ce sa caute - oricat o sa vi se extinda abdomenul la exterior tot nu va face suficient spatiu in interior pentru sarcina si alte dotari de le aveati deja :). Daca sunteti o persoana micuta de inaltime si mai ingusta in torace/solduri probabil ca veti resimti aglomeratia ceva mai neplacut decat femeile inalte. Miscarile bebelusului or sa faca si ele viata mai grea. Va poate durea destul de rau colonul, oricum tranzitul este incetinit de sarcina si o presiune suplimentara asupra lui nu ajuta. Apoi stomacul, ficatul...
Ce puteti face? Din pacate aceste neplaceri sunt "incluse" in pachetul standard de sarcina. Puteti incerca sa mancati cantitati mai mici de mancare la o masa si sa mentineti un tranzit intestinal bun. In rest: rabdare.

"Poftele"- de ce le pun ghilimele? Pai un motiv ar fi ca eu nu cred in pofte, sunt probabil doar refulari ale unor frustrari alimentare precedente sarcinii. Putem spune ca exista nevoi si ca un organism sanatos simte un anumit dezechilibru si s-ar putea sa simtiti nevoia sa mancati mai multe citrice, de exemplu, sau fructe, lactate, etc. NU cred ca organismul are vre-o carenta de inghetata, ciocolata sau shaorma. E posibil in cazul unei glicemii scazute sa simtiti nevoia de ceva dulce- ideal este ca acel ceva sa fie un fruct nu bomboane. Puteti observa si o schimbare a preferintelor alimentare sau o intoarcere la ce va placea sa mancati cand erati copil.
"Poftele" mele au fost in primele 4 saptamani de sarcina, inainte de a se instala raul infernal. Nici nu stiam ca sunt insarcinata si cu atat mai mult mi se pareau mai ciudate aceste nevoi. As fi mancat la orice ora numai cartofi- in orice stare de gatire- si chestii cu carne tocata - chiftele, ardei umpluti, etc. De ce e ciudat? Eu nu mananc cartofi, din motive de calorii goale cu putine beneficii nutritive si nu mananc carne tocata pentru ca bila mea zicea "nu bun" si imi este rau vreo 3 zile dupa. Culmea acum nu mi-a fost rau deloc. Dupa am cercetat problema - cartoful este unul dintre putinele alimente care contin acid folic si glucidele necesare dezvoltarii embrionului- sa fi stiut corpul meu ca bebe are nevoie de acid folic pentru un sistem nervos sanatos? Carnea tocata se asimileaza mai usor, asa ca ajungea la embrionul in crestere proteina pe repede inainte. Apoi din trimestrul doi, cand am inceput sa pot sa mananc, am simtit nevoia de ciorba!!! Eu nu am mai mancat ciorba de cand eram copil... eh, in sarcina am fost spaima ciorbelor si supelor. Asa cum este Matilda acum. Aceeasi poveste cu alimentele picante, eu nu mananc picant deloc nici macar nu pun sare in mancare. In sarcina am mancat si carnati de plescoi. Acum daca as mai manca m-as tavali pe jos de durere de stomac. Matilda ar manca si hrean ca pe o acadea. Deci, as zice, ca nu eram eu, era ea. :)

Opuse poftelor sunt "scarbele". Nu am putut nici sa vad carnea de pui, mai ales cruda. La capitolul asta nu mi-am revenit nici acum. Fenomenul este foarte obisnuit in randul gravidelor, deci nu va panicati. O alta mare sila am avut de CAFEA! Mai ales de cea la ibric/filtru. Nici acum nu suport mirosul. Singura cafea care "intra" e cea la esspresor.

Sunt lucruri firesti, din cand in cand va puteti alinta si cu ceva "bun", dar nu il luati pe "mi-e pofta" in brate, o sa regretati kilogramele mai tarziu.
Vergeturile - sunt micro rupturi ale pielii, structura de colagen cedeaza si se fac aceste mici santuri, la inceput sunt rosiatice si dupa vindecarea lor sidefii. Cauzele sunt atat mecanice, de intindere exagerata a pielii, genetice dar si de natura alimentara. Alimentatia saraca in grasimi animale, bogata in alimente intens procesate, conservanti, aditivi - toate contribuie la aparitia vergeturilor. Am intalnit femei extrem de preocupate de acest aspect, paradoxul a fost ca si vergeturile au fost direct proportionale cu preocuparea - s-au umplut.
Daca esti genul de persoana care face vergeturi atunci probabil ca te astepti sa-ti apara cateva, daca pana acum nu te-ai intalnit cu ele... s-ar putea sa accepti mai greu ideea.
Ce poti sa faci? Sa nu te ingrasi, e suficienta intinderea burtii din motive de bebe; sa te hidratezi, sa manaci sanatos si sa folosesti o crema de rafacere a tesuturilor. Exista creme speciale pentru vergeturi in perioada sarcinii, daca te uiti ce contin ti se scoala parul in cap. Eu am avut o crema naturala- un unt de cacao si shea- l-am folosit destul de rar... Nu am facut vergeturi chiar daca eu sunt genul de persoana cu predispozitie genetica in acest sens. Am doar cateva foarte mici pe abdomenul inferior din motive mecanice. Eu am avut o sarcina foarte joasa, in ultimele spatamani burta mea depasea in jos zona pe unde ar fi trebuit sa iasa copilul :). Am crezut ca nu o sa-si mai revina niciodata, dar si-a revenit, e aproape in pozitie si cele 3-4 vergeturi abia daca se mai vad. Cu siguranta ar fi trebuit ca la sfarsitul sarcinii sa port o centura pentru a sustine burtica... n-am facut-o.
Vergeturile sunt ireversibile, exista tratamente cu laser pentru reducerea aspectului neplacut, dar per total acolo raman.
Puteti citi aici mai multe.

Contractiile - pe durata sarcinii o sa simtiti doua tipuri de contractii - cele nedureroase si cele dureroase. Cele nedureroase sunt absolut normale, se numesc contractii Braxton-Hicks si sunt fiziologice, de antrenament. Uterul se pregateste pentru nastere. Atata timp cat ele nu devin dureroase si incep sa fie la intervale regulate de timp nu aveti de ce sa va speriati. Daca sunt foarte dese si deranjante este posibil ca medicul sa va prescrie un antispastic usor. Contractiile dureroase sunt cele de travaliu. Le veti identifica cu siguranta. La inceput intensitatea lor va fi mica si tolerabila, ceva similar cu durerile menstruale, apoi cu inaintarea in travaliu vor deveni din ce in ce mai consistente... chiar foarte. Ele sunt insa dureri "bune", poate singurele dureri bune pe care le simtim in viata. Au rolul de a dilata colul si de a face loc bebelusului sa iasa, pe langa functia de dilatare au si rolul de a-l "masa" pe bebe care iesire si de a-l ajuta sa iasa. Nasterea la termen este oricand intre saptamana 38-42 (unii spun ca de la 36) deci daca in acest intarval apar contractiile dureroase la intervale regulate (cam de pe la 10 minute incepeti sa le simtiti evident) inseamna ca ati intrat in travaliu si este ziua ce MARE. Daca simtiti contractii dureroase inainte de termenul de 38 de saptamani sunati imediat medicul pentru ca poate fi un travaliu prematur si cu cat este prins mai repede cu atat cresc sansele de a fi oprit si de a evita o pierdere de sarcina sau o nastere prematura.
Ce puteti face? Daca doriti sa evitati contractiile: nu va enervati, nu va stresati, nu mangaiati excesiv burtica, nu faceti efort exagerat, nu stati mult in picioare, aveti grija cu intensitatea activitatii sexuale :).
In timpul travaliului exista tehnici pentru a ajuta travaliul si pentru a avea contractii eficiente, o sa discutam despre ele intr-un articol dedicat.

Nu neglijati niciun simptom, oricat de neinsemnat vi se pare este bine sa-l notati si sa observati daca se repeta. La fel de bine trebuie sa intelegeti ca sarcina nu este o boala, este o conditie fiziologica absolut normala si nu trebuie sa va comportati ca si cum ati dobandit un handicap. Duceti o viata normala. Daca aveti probleme de natura medicala, voi sau bebelusul, respectati sfaturile medicului. Nu luati niciun medicament fara a va sfatui cu medicul vostru, nu mergeti pe ideea ca si cutare prietena a facut sau a dres. Fiecare femeie este unica si fiecare sarcina la fel.

Neplacerile de natura psihica. Abia aici incepe partea cu adevarat grea. Va puteti confrunta cu stari ca:

- anxietatea;

- starile depresive/melancolice;

- insomniile;

- cosmarurile;

- prosteala :) - da uneori o sa te surprinzi facand niste lucruri....

- nervozitatea;

- "poftele"

- sindromul de "nesting" - cand se apropie sorocul va apuca pregatirea culcusului.

Si probabil ca mai sunt si multe altele.

De multe dintre ele sunt de vina hormonii. Ei vor sta cu voi si niste luni dupa ce nasteti si-si vor face de cap si mai abitir. Ce puteti face este sa identificati aceste stari ca nefiind ale voastre. Si sa incercati sa nu le luati in seama. Este destul de greu, uneori o sa reusiti, alteori nu.
Nu am sa le iau pe fiecare pe rand, mai ales ca sunt fenomene psihice de "specialitate". Daca situatia devine alarmanta puteti consulta un psiholog. Eu pot sa va spun ce am facut eu si ce a functionat real pentru mine. Nu spun ca asta trebuie sa faceti si voi sau ca este singura solutie sau ca daca nu reusiti sa faceti ca mine sunteti niste "ratate" nedemne de a fi mame. Sunt doar idei, cu siguranta daca le incercati nu au ce sa va faca rau.

In primul rand ar trebui sa stiti ceva despre mine. Eu nu eram deloc genul "zen" de persoana. Din contra, eram genul foarte anxios, am avut perioade cand am suferit de atacuri de panica teribile, eram un om extrem de sensibil la tot ce se intampla in jurul meu si ma implicam in niste situatii deloc sanatoase pentru mine (dramele altora). Probabil au contribuit mereu si secretiile mele hormonale putin iesite din normal. Pana la urma "noi" suntem, de fapt, un sir de reactii chimice care se intampla in creierul nostru. Multe dintre aceste reactii sunt catalizate de hormonii si enzimele secretate de corp. Deci cam asta eram eu atunci cand am ramas insarcinata - un om hipersenzorial si anxios.

Si...a venit sarcina. Din pacate a venit cu atat de multe probleme incat simteam ca-mi pierd mintile. Cand spun probleme nu ma refer la cele fizce de mai sus, pe care le-am trait din plin, ci la cele despre care v-am mai vorbit eu, lucrurile pe care nu le pot spune cu voce tare. Riscurile asupra sarcinii si asupra sanatatii copilului. Dupa ce am aflat de bebe o saptamana cred ca doar am plans si printre momentele de disperare cautam raspunsuri la intrebarile pe care medicina romaneasca inca nu l-ea adus in secolul 21. Va spun sincer... eram la limita de a o lua pe campii. Aveam de ales intre sa fac un avort (imposibil) sau sa-mi asum orice risc si sa aduc pe lume un copil cu mari sanse de handicap (dupa cum spuneau medicii).

Atunci mi-am dat seama ca daca eu nu schimb ceva in mine nu vom ajunge niciuna dintre noi sa mai vedem finalul sarcinii. In ce am gasit eu puterea? In iubirea pentru Matilda. O iubeam prea mult ca sa nu fiu puternica, o asteptasem prea mult ca sa nu lupt pentru ea. Asa ca m-am linistit. Si pot sa va spun ca am fost una dintre cele mai senine si fericite gravide din cate cunosc.

Fiecare rau pe care l-am avut l-am tratat cu iubire. Cu ganduri si imagini frumoase, cu povesti spuse puiului din burtica. I-am explicat mereu tot ce se intampla cu mine, de ce ma doare si cum ma doare, si mai ales i-am spus ca nimic din toate astea nu are legatura cu ea.

Am luat fiecare zi pe rand, fiecare voma in parte, fiecare nesomn. Imi spuneam mereu lasa ca o sa dorm maine, asta imi spun si acum :). Incercam sa nu ma gandesc ce o sa fie peste o luna, doua noua sau cand o sa se termine. Ma gandeam doar pana maine. Vedem ce o mai fi si maine, poate o sa fie mai bine. Citeam in fiecare zi intr-un jurnal de sarcina pe un site din SUA, ce mai face bebe azi, cat a mai crescut, ce i-a mai crescut. Apoi vizualizam asta si ii spuneam si ei "draga mea de azi ai ovare" sau "puiu meu sa stii ca ti-au crescut si tie gene". Vorbeam cu ea in gand mereu, era alinarea mea, stiam ca intr-un fel ma aude.

Apoi... eu am iubit sarcina, nu m-am luptat cu ea deloc, am imbratisat-o. Asa grea cum a fost. Doar asa puteam sa am astazi puiul asta minunat. Deci am invatat sa iubesc sarcina, sa ma identific cu ea. Nu aveam un chirias ci eu eram o gazda.

Este foarte important sa va fi dorit real copilul. Nu doar asa declarativ. Un copil nu se face pentru ca asa visai tu cand erai mica si te jucai cu papusile, nu se face pentru ca ai facut 30 de ani si bate ceasu', nu se face pentru ca in rest le-ai facut pe toate si asta ti-a mai ramas de bifat, nu se face nici macar pentru ca omul pe care-l iubiti isi doreste un copil, nu se face nici macar pentru voi. Un copil se face pentru el! Deci daca nu simtiti cu intreaga fiinta ca puteti face sacrificiul asta si sa-l iubiti, mai bine mai asteptati. Da, sarcina e un scarificu de sine, o sa treceti prin atatea incat o sa va intrebati cum de a supravietuit specia asta daca sarcina inseamna atatea rauri si dureri.

Apoi vine nasterea... si daca pana atunci nu ai invatat sa iubesti ceea ce ti se intampla si te-ai plans zi lumina si te-ai luptat cu corpul tau in loc sa-l lasi sarcinii... o sa ajungi in acea zi minunata a intalnirii atat de obosita si de epuizata fizic si psihic incat sansele ca nasterea sa fie una fericita sunt destul de mici. Chiar sunt sanse mari sa fie o nastere traumatizanta atat pentru tine cat si pentru copil. Eu am nascut absolut natural, cu zambetul pe buze, cred ca nasterea naturala este varianta optima. Dar la fel de mult cred ca sunt situatii in care cel mai bine s-ar opta pentru alternativa. Medicii iau in calcul doar recomandarile medicale de natura fizica care ar duce spre o indicatie de cezariana. Din pacate habar nu au de psihicul acelei femei. De multe ori au ei propria lor lupta de dus. Dar tu, care te cunosti si ai trait cu tine o viata, si mai ales, ai petrecut cu tine ultimele 9 luni ar trebui sa stii cel mai bine pana unde poti.

Ma intreba cineva acum ceva timp "ce, acum daca devin mama inseamna ca trebuie sa uit de mine?". Intre timp a devenit si cred ca si-a dat singura raspunsul. Eu cred ca esti mama din clipa in care ramai insarcinata, nu de atunci cand nasti. Si DA, sa fii mama inseamna sa uiti de tine, complet si absolut. Nimic din ceea ce era viata ta inainte nu o sa mai fie. Copilul este pentru toata viata si cumva si dincolo de ea. Normal copilul va creste, nu va mai fi dependent de tine pentru orice fleac, dar tu vei fi mereu mama lui si uneori chiar iti va parea rau ca nu mai vine la tine sa-i pupi o bubita. Cu cat intelegi mai repede ca acum "tu" esti despre copil si cu cat imbratisezi mai sincer noua viata cu atat iti va fi mai usor, cu atat iti vei simti si cunoaste copilul mai repede si mai bine. De fapt asta este instinctul de mama, cat esti mai constienta de tine si de problemele tale cu atat vei fi mai putin intuitiva si simtitoare de problemele lui.

Pe mine asta m-a ajutat si cu greturile, varsaturile, salivatia, durerile de de toate, sciatica, nasterea, alaptarea... m-a ajutat iubirea pentru Matilda.

Nu a fost niciodata mai greu, dar nu a fost niciodata mai frumos!

Iubiti sarcina!