El o iubeste pe Matilda! A iubit-o dinainte sa fie, a iubit-o mai mult decat pe oricine altcineva, mai mult decat pe el insusi. A simtit mereu ca este suflet din sufletul lui. Toata viata a asteptat clipa in care sufletul lui se va reintregi.
Atunci cand a aflat ca va avea un copil a umblat buimac o saptamana. Plutea asa... cu un zambet tamp pe fata, larg din ureche in ureche. Le spunea tuturor ca va avea un copil, chiar si strainilor la coada la Real. Nu stia cum o sa fie, ce o sa fie, cum o sa aiba ochii, parul, zambetul, dar stia ca o sa fie perfect.
Isi dorise mereu o fetita iar ziua in care ni s-a spus ca va fi o fetita a fost cea mai fericita din viata lui de pana atunci. Isi pusese pe desktop imaginea de la ecografia 3D. Nu intelegea nimic din ea dar stia ca undeva acolo e fetita lui. Imi spunea mereu "uite aici sunt "boabele de cafea", da de unde, arata unde erau degetelele nu pasarica, dar ce conta, el era mandru: avea o fetita.
Nu a inteles mare lucru nici din ce s-a intamplat toata sarcina, pentru el era un fel de magie. Avea clipe cand era complet coplesit de dragoste si plangea mai mult decat am facut-o eu, avea clipe cand se enerva de neputinta, de neputinta de a face ceva pentru a-mi fi mai bine. Nu intelegea ce-i cu atatea analize, pentru ce dublu, triplu test? pentru ce riscuri si calcule? Era copilul lui si trebuia sa fie totul bine. Am luat deciziile cele grele impreuna, ii era teama dar a stiut mereu ca eu sunt puternica si ca nu o sa las sa se intample ceva cu puiul nostru. Era cel mai fericit pentru ca stia ca eu sunt mama copilului lui si ca doar eu pot sa o iubesc si mai mult decat el.
Cand imi era rau imi punea nectarine si afine la frigider, invatase ca doar astea "intra". Umbla in varful degetelor prin casa pentru ca stia ca-mi vine asa de rau sa vars incat nu pot nici sa clipesc. Un timp s-a mutat pe canapea ca sa ma lase sa dorm in putinele momente de bine. Isi lua liber pe ascuns si facea curatenie in casa, stia cat de rau ma enerveaza dezordinea si stia ca nu mai pot sa le fac eu pe toate. Cel mai mult ma bucuram ca se ducea in locul meu la piata. De cand ma stiu am urat mirosul din piete. In perioada aia s-a descoperit pe el, un alt om, mai bun mai ingaduitor, un om mai fericit.
Cand am intrat in criza de sciatic el stia din proprie experienta ce inseamna, ce dureri crunte sunt. Mai bine nu ar fi stiut. Saptamanile alea i-au mancat 10 ani din viata. Uneori cred ca a suferit mai mult decat mine.
A venit la cursurile pentru parinti, el un dur si in esenta lui asa cam misogin. Pe mine m-a iubit mereu pentru ca ma stie mai misogina decat un barbat :)). A venit acolo, a stat pe minge, a rontait covrigei si a invatat cum se naste. A respirat, a cronometrat, a avut contractii, s-a scremut, a suferit si a alaptat cu noi.
Uneori am avut sentimentul ca ma invidia. Eu eram mereu cu fetita noastra, o purtam, o simteam, ii puteam vorbi mereu. Invidia momentele noastre de dumnezeire. El putea doar sa-si imagineze minunea, dar nu putea sa simta viata crescand in el. I-am spus ca fetita noastra creste in sufletul lui la fel cum creste si in al meu.
Apoi a venit ziua cea mare, ziua marii intalniri. Mie imi place sa-i spun "revedere". Asa am simtit mereu fata de Matilda, ca ne reintalnim. Asa a simtit si el, poate ca de asta ne-a ales pe noi sa-i fim parinti. I-am spus ca nu vreau sa fie acolo cand nasc. A inteles. A inteles ca nu e nici egoism, din contra, era pentru a fi eu mai tare si pentru a face totul bine. Nu puteam sa simt si grija lui, si emotiile. Trebuia sa aduc puiul nostru pe lume. Oricum el avea sa fie langa ea imediat dupa, putea sa o tina in brate si sa o iubeasca, sa aiba si ei momentul lor de magie. Eram fericita si linistita pentru ca stiam ca nu va ramane singura cat eu sunt inca la recuperare. Avea cealalta jumatate din ea sa o vegheze. I-a zambit din prima clipa in care i-a auzit vocea. A fost cel mai real moment din viata lui, a fost lumina.
Acasa m-a ajutat enorm. A stat cu noi acasa cateva saptamani. Stiti sentimentul ala de... rai, asa a fost pentru noi. A stat cu fetia, a ingrijit-o, i-a facut baita, o schimba, ii vorbea si o alina. Se trezea noaptea sa o priveasca cum doarme... era coplesti de cat e de micuta si de fragila. El mereu a fost fascinat de manutele copiiilor mici... aceste "instrumente" perfecte care stiu de la inceput ce au de facut. Ii lua mereu manutele si i le saruta. Maimutica mica gangurea si zambea la el.
Matilda a spus prima data tati.
Chiar daca are abia un an el viseaza la ziua cand vor merge amandoi de manuta in parc, cand o va duce la lectiile de balet, cand se vor juca fotbal in spatele blocului. Viseaza la diminetile cand o va duce la gradinita si va fi cel mai mandru tata de fetita. A lui e cea mai frumoasa si cea mai isteata. I-a cumparat deja bicicleta, peste vreo 3 ani o sa o invete si cum sa mearga. Stie deja cum va plange in curtea scolii in prima zi din clasa I. Stie si ce emotii va avea cand va da bacul. Si stie de pe acum ca nu va fi de acord cu ce iubiti isi va alege fata lui. Si-a facut un plan despre cum ii va teroriza pe toti :)). Stie ca fetita lui va fi cel mai fericit om din lume. Doar are niste parinti ca noi pentru a o veghea. Stie ca va parasi lumea asta impacat si fericit ca a "nascut" un copil ca al lui.
El nu este nici cel mai bun, nici cel mai frumos, nici cel mai destept, dar o iubeste, este tatal ei, iar tata pur si simplu ESTI.
Tatal este... tatal nu se gaseste undeva...
De aceea nu-i pot "gasi" Matildei un tata!
