Se afișează postările cu eticheta tata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tata. Afișați toate postările

vineri, 4 mai 2012

Despre tatal Matildei

El o iubeste pe Matilda! A iubit-o dinainte sa fie, a iubit-o mai mult decat pe oricine altcineva, mai mult decat pe el insusi. A simtit mereu ca este suflet din sufletul lui. Toata viata a asteptat clipa in care sufletul lui se va reintregi.

Atunci cand a aflat ca va avea un copil a umblat buimac o saptamana. Plutea asa... cu un zambet tamp pe fata, larg din ureche in ureche. Le spunea tuturor ca va avea un copil, chiar si strainilor la coada la Real. Nu stia cum o sa fie, ce o sa fie, cum o sa aiba ochii, parul, zambetul, dar stia ca o sa fie perfect.

Isi dorise mereu o fetita iar ziua in care ni s-a spus ca va fi o fetita a fost cea mai fericita din viata lui de pana atunci. Isi pusese pe desktop imaginea de la ecografia 3D. Nu intelegea nimic din ea dar stia ca undeva acolo e fetita lui. Imi spunea mereu "uite aici sunt "boabele de cafea", da de unde, arata unde erau degetelele nu pasarica, dar ce conta, el era mandru: avea o fetita.

Nu a inteles mare lucru nici din ce s-a intamplat toata sarcina, pentru el era un fel de magie. Avea clipe cand era complet coplesit de dragoste si plangea mai mult decat am facut-o eu, avea clipe cand se enerva de neputinta, de neputinta de a face ceva pentru a-mi fi mai bine. Nu intelegea ce-i cu atatea analize, pentru ce dublu, triplu test? pentru ce riscuri si calcule? Era copilul lui si trebuia sa fie totul bine. Am luat deciziile cele grele impreuna, ii era teama dar a stiut mereu ca eu sunt puternica si ca nu o sa las sa se intample ceva cu puiul nostru. Era cel mai fericit pentru ca stia ca eu sunt mama copilului lui si ca doar eu pot sa o iubesc si mai mult decat el.

Cand imi era rau imi punea nectarine si afine la frigider, invatase ca doar astea "intra". Umbla in varful degetelor prin casa pentru ca stia ca-mi vine asa de rau sa vars incat nu pot nici sa clipesc. Un timp s-a mutat pe canapea ca sa ma lase sa dorm in putinele momente de bine. Isi lua liber pe ascuns si facea curatenie in casa, stia cat de rau ma enerveaza dezordinea si stia ca nu mai pot sa le fac eu pe toate. Cel mai mult ma bucuram ca se ducea in locul meu la piata. De cand ma stiu am urat mirosul din piete. In perioada aia s-a descoperit pe el, un alt om, mai bun mai ingaduitor, un om mai fericit.

Cand am intrat in criza de sciatic el stia din proprie experienta ce inseamna, ce dureri crunte sunt. Mai bine nu ar fi stiut. Saptamanile alea i-au mancat 10 ani din viata. Uneori cred ca a suferit mai mult decat mine.

A venit la cursurile pentru parinti, el un dur si in esenta lui asa cam misogin. Pe mine m-a iubit mereu pentru ca ma stie mai misogina decat un barbat :)). A venit acolo, a stat pe minge, a rontait covrigei si a invatat cum se naste. A respirat, a cronometrat, a avut contractii, s-a scremut, a suferit si a alaptat cu noi.

Uneori am avut sentimentul ca ma invidia. Eu eram mereu cu fetita noastra, o purtam, o simteam, ii puteam vorbi mereu. Invidia momentele noastre de dumnezeire. El putea doar sa-si imagineze minunea, dar nu putea sa simta viata crescand in el. I-am spus ca fetita noastra creste in sufletul lui la fel cum creste si in al meu.

Apoi a venit ziua cea mare, ziua marii intalniri. Mie imi place sa-i spun "revedere". Asa am simtit mereu fata de Matilda, ca ne reintalnim. Asa a simtit si el, poate ca de asta ne-a ales pe noi sa-i fim parinti. I-am spus ca nu vreau sa fie acolo cand nasc. A inteles. A inteles ca nu e nici egoism, din contra, era pentru a fi eu mai tare si pentru a face totul bine. Nu puteam sa simt si grija lui, si emotiile. Trebuia sa aduc puiul nostru pe lume. Oricum el avea sa fie langa ea imediat dupa, putea sa o tina in brate si sa o iubeasca, sa aiba si ei momentul lor de magie. Eram fericita si linistita pentru ca stiam ca nu va ramane singura cat eu sunt inca la recuperare. Avea cealalta jumatate din ea sa o vegheze. I-a zambit din prima clipa in care i-a auzit vocea. A fost cel mai real moment din viata lui, a fost lumina.

Acasa m-a ajutat enorm. A stat cu noi acasa cateva saptamani. Stiti sentimentul ala de... rai, asa a fost pentru noi. A stat cu fetia, a ingrijit-o, i-a facut baita, o schimba, ii vorbea si o alina. Se trezea noaptea sa o priveasca cum doarme... era coplesti de cat e de micuta si de fragila. El mereu a fost fascinat de manutele copiiilor mici... aceste "instrumente" perfecte care stiu de la inceput ce au de facut. Ii lua mereu manutele si i le saruta. Maimutica mica gangurea si zambea la el.

Matilda a spus prima data tati.

Chiar daca are abia un an el viseaza la ziua cand vor merge amandoi de manuta in parc, cand o va duce la lectiile de balet, cand se vor juca fotbal in spatele blocului. Viseaza la diminetile cand o va duce la gradinita si va fi cel mai mandru tata de fetita. A lui e cea mai frumoasa si cea mai isteata. I-a cumparat deja bicicleta, peste vreo 3 ani o sa o invete si cum sa mearga. Stie deja cum va plange in curtea scolii in prima zi din clasa I. Stie si ce emotii va avea cand va da bacul. Si stie de pe acum ca nu va fi de acord cu ce iubiti isi va alege fata lui. Si-a facut un plan despre cum ii va teroriza pe toti :)). Stie ca fetita lui va fi cel mai fericit om din lume. Doar are niste parinti ca noi pentru a o veghea. Stie ca va parasi lumea asta impacat si fericit ca a "nascut" un copil ca al lui.
El nu este nici cel mai bun, nici cel mai frumos, nici cel mai destept, dar o iubeste, este tatal ei, iar tata pur si simplu ESTI.

Tatal este... tatal nu se gaseste undeva...

De aceea nu-i pot "gasi" Matildei un tata!




vineri, 20 aprilie 2012

Astazi pentru tatici, despre ce drepturi au taticii (ca salariati)

Am ramas datoare de ieri cu putina atentie acordata si taticilor.

Vad din ce in ce mai multi barbati foarte implicati in tot ceea ce inseamna "maternitate". Viitori parinti real interesati de cum decurge sarcina, de toate schimbarile si fenomenele astea miraculoase care au loc in corpul femeii, tatici care vor sa participe activ la nastere (cat de activ pot participa cei care nu scot printr-un loc foarte mic un ceva foarte mare), merg impreuna cu mamicile la cursurile pentru viitori parinti si, ceea ce este foarte frumos, vor sa stea cat mai mult alaturi de cea care le-a daruit un pui.

Va spun sincer ca am fost profund impresionata cand aproape toti prietenii si colegii mei care au devenit tati au venit sa ma intrebe "eu cum fac sa-mi iau mai mult concediu? vreau sa stau cu sotia/partenera mea si cu bebelusul nostru macar in primele saptamani."

Frumos, respect.

Ca exista si ceilalti complet dezinteresati e si asta adevarat, dar din fericire eu traiesc printre oameni educati si sensibili. :) (Stiu mai exista o categorie, categoria celor care NU POT, sa ma scuzati dar eu nu cred in nu pot)

Din pacate legislatia noastra e lacunara in ceea ce priveste dreptul tatalui de a primi dispense de la locul de munca pentru a participa la consultatii de ex. Un sfat? Eu spun ca merita sa va invoiti, sa va luati o zi de concediu sau chiar sa chiulti numai sa fiti acolo cand o sa se vada pe ecranul monitorului o inimioara batand pentru prima data, un piciorus miscadu-se, "doua boabe de fasole" (asta e o pasarica:)) sau un "cocosel", un degetel dus la gurita, un nasuc turtit la "mantinela" placentei. Acel copil este tot atat de al vostru cat si al mamei, chiar daca ea are privilegiul sa-l poarte, sa-l simta si sa-l mangaie cu ganduri bune toata ziua.

 Dar aveti si voi, dragii nostri, cateva drepturi.

Concediul paternal: Conform legii 210/1999 tatii au dreptul la un concediu de 5 zile lucratoare cu ocazia nasterii copilului. Concediul este integral platit de catre angajator si se acorda pe baza de cerere la care se ataseaza o copie dupa certificatul de nastere al copilului (puteti atasa si copie dupa dovada nasterii eliberata de maternitate pentru ca uneori eliberarea certificatului de nastere poate dura saptamani). Pentru a primi acest drept trebuie sa-l solicitati oricand in primele 8 saptamani de la nasterea copilului.

Cursul de puericultura: Daca decideti sa urmati un astfel de curs, tinut ori de medicul de familie acreditat in acest sens sau de o alta persoana acreditata, veti obtine o suplimentare cu 10 zile lucratoare a Concediului paternal. Aceste 10 zile au acelasi statut ca si primele 5 fiind platite integral (ca un concediu de odihna). Persoana calificata pentru a va tine acest curs, este un "instructaj" despre cum se ingrijeste bebelusul, in urma unei testari va va elibera un certificat de absolvire. Atunci cand veti solicita angajatorului zilele suplimentare de Concediu paternal veti atasa si acest certificat. Nu va speriati, nu este nimic complicat, este chiar util. Cursul dureaza in principiu 8 ore impartite in 2 sedinte. (poate fi si parte a Cursurilor pentru viitori parinti care au o tematica mai ampla: anatomie, psihologie, nastere, alaptare, ingrijire)

Concediul de lauzie: in nefericita situatie in care mama inceteaza din viata dupa nastere, tatal are dreptul la efectuarea zilelor de concediu ramase din Concediul de sarcina si lauzie al mamei (concediul de maternitate). El poate primi aceeasi indemnizatie (plata) pe care o primea mama sau, in cazul in care el are venituri mai mari, se poate recalcula in functie de venitul sau. Indemnizatia este in cuantum de 85% din media veniturilor brute pe ultimele 6 luni anterioare  solicitarii si nu se impoziteaza (se datoareaza doar CAS la valoarea salariului minim pe economie).

Concediul de crestere copil: cu toate ca este o situatie mai putin intalnita, tatal poate beneficia si de Concediul de crestere copil cu  varsta pana la 2 ani (3 ani in cazul copilului cu handicap). Nu este nicio rusine, nicio discreditare sociala sau profesionala, daca un tata doreste sa isi ia partial sau total un astfel de concediu. Concediul poate fi oricum luat alternativ de catre ambii parinti, sa zicem ca unul ia 6 luni si celalalt restul de 6 luni (in cazul in care se opteaza pentru varianta cu 1 an). Chiar mai mult, legea 111/2010 prevede ca pentru copiii nascuti dupa 1 martie 2012 si tatii (sau cealalta persoana, poate fi si mama in cazul in care initial tatal a fost cel care a optat pentru intrare in CCC) sa efectueze cel putin o luna de CCC. Calculul indemnizatiei este acelasi ca si in cazul mamelor: 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului in limita a minim 600 lei si maxim 1200 (daca se opteaza pentru 2 ani) si 3400 lei (daca se opteaza pentru un an). (acest concediu se acorda pentru primii 3 copii nascuti ( sau 3 nasteri in cazul sarcinilor gemelare) dupa 1 ianuarie 2006).

Toate aceste drepturi se acorda si in cazul in care parintii nu sunt casatoriti, copilul s-a nascut in afara casatoriei sau daca este adoptat.


Sa fiti tatici!