Despre feminitate

Imi amintesc ca aveam vreo 14-15 ani. Pe aici, asa. Eram intre scoala generala si liceu. Grei ani, grei din toate punctele de vedere. In familie, in tara, financiar, in interiorul meu, in toate, greu. Tatal meu, prietenul si omul meu de baza, se pensionase de cativa ani si nu-l mai aveam permanent alaturi. Se mutase la tara. O decizie pe care o luase impreuna cu mama, au crezut ca se va recupera mai bine acolo, au pus bazele unei mici afaceri. Asa au crezut ei ca va fi mai bine. Noi am ramas cu mama in Bucuresti. Am dus-o cumplit. Cumplit. La sfarsit de saptamana si in vacante faceam o naveta istovitoare si imputita intre Bucuresti si Slobozia. Au fost niste decizii, cine stie ce as fi facut eu in locul lor?! Insa am ramas fara el, prietenul meu, stalpul meu. Intrasem in adolescenta incerta si aveam nevoie de el mai mult decat oricand. Sa-i vorbesc, sa-mi explice, sa ma reasigure. Asa ca-mi amintesc cum stateam in camera lor, acum devenita a mea, partial transformata, insuficient ca sa ma faca sa uit ca era acea camera in care imi fusese mereu teama sa intru. Stateam la un birou improvizat din masa unei masini de cusut vechi, era un Singer parca, si ii scriam o scrisoare lui- tatalui meu. O scrisoare despre negrul in care ma scufundasem, despre cat de greu imi era, despre multe lucruri pe care nu le puteam intelege, despre faptul ca nu ma simteam deloc FEMEIE.

 

Aveam 15 ani si in aproape toate prietenele mele schimbarea se produsese. Hormonii isi facusera treaba si copiii-fetite se transformasera in domnisoare. De cativa ani buni chiar. Unele incepusera de pe la 11 ani sa prezinte semnele... acelea. Sanii incepusera sa creasca, corpurile se rotunjeau, gesturile deveneau mai calculate, fustele luau locul pantalonilor. Gata cu Frunza, cu bataile din pauze, gata cu prieteniile nevinovate cu vreun coleg de clasa. Pe rand se transformau in mici fiinite cochete, pe nesimtite deveneau femei. Eu... nu. In acea perioada corpul meu n-a putut, n-a stiut, a esuat. Ceva n-a fost asa cum ar fi trebuit, ceva a lipsit si transformarea intarzia sa apara. La inceput nimic ingrijoarator. Dar, cu timpul... cu timpul simteam tot mai tare prapastia care se deschidea intre mine si normalitate. Eram printre cele mai mari de varsta, dar eram printre ultimele care paraseau taramul copilariei.

 

Am ajuns la liceu si socul a fost si mai mare. Nu mai erau copiii din cartier, fetele pe care le stiam de o viata, fete ce proveneau din familii cam de aceeasi conditie sociala si materiala. Am ajuns la liceu unde oamenii aveau... mai toti. Fetele erau mult mai aranjate, multe, instruite de mame mai atente, purtau machiaj, se imbracau deja stilat.  Am inceput sa simt acut si dureros lipsa unei regularitati in functionarea corpului meu. Micile exceptii "lunare" erau oricum ca o revolutie si imi produceau mult rau fizic si psihic. Nu aveam ciclu menstrual decat din An in Paste si asta imi afecta dezvoltarea ca om si ca femeie. Un corp de copil de sex feminin in lipsa hormonilor specifici nu ajunge sa se dezvolte in ceea ce ar fi trebuit sa fie. Trasaturile nu isi ating potentialul, nu ajung la blandetea caracteristica. Psihicul nu merge in directia in care ar fi trebuit sa mearga. Traiesti furtuni si conflicte interioare greu de descris, esti furios pe tine si pe lume, dar cel mai mult pe parintele care nu este langa tine si nu vede, nu aude, nu te ajuta. Aveam 17 ani cand am reusit sa ma fac auzita, am mers la medic, la Parhon. S-a incercat o "reparare". Abia trei ani mai tarziu, prin forte proprii, am reusit sa ating un echilibru si sa dau un restart acestui corp cumva neputincios. Peste inca doi ani am ajuns la un soi de normal, dar nu am mai recuperat niciodata anii pierduti.

 

Faptul ca am avut o pubertate intarziata a avut si parti mai putin nefericite. Am fost un adolescent mai intelep, mai concentrat, cu o mai mare putere de a invata. Se stie ca dezvoltarea creierului femeii se opreste in jurul instalarii primei menstruatii, hormonii au grija de asta. De unde si ideea ca barbatii sunt destepti si femeile sunt sensibile. Am avut intr-un fel norocul ca al meu creier sa-si vada mai departe de crestere si acumulare, n-am avut ovule dar am avut ocazia sa devin mai desteapta decat as fi fost altfel. In prezenta testosteronului pe care nu avea cine-l neutraliza creierul meu a cuprins si partea tehnica a lucrurilor. Psihicul meu s-a dezvoltat undeva la mijloc, modul de a gandi fiind unul oarecum androgin. Corpul meu a devenit mai robust si mai musculos, mai puternic. Suntem chimie... iar chimia acelei perioade ne contureaza in aceea ce o sa fim pentru tot restul vietii. Chimia aceea ne face mai femei sau mai barbati. La mine nu a functionat. A trebuit sa invat sa fiu femeie, nu cred ca mi-a iesit pe deplin. O sa raman mereu un om mult mai cu picioarele pe pamant, mult prea determinat, mult prea putin din ceea ce societatea se astepta sa fie o femeie. Insa... tinand cont de cine sunt astazi, de toate lucrurile pe care le pot face, de familia mea monoparentala... cred ca lucrurile s-au intamplat spre bine, nu spre rau. Sunt un om care se poate descurca foarte bine de ambele parti ale taberei, iar asta ma ajuta sunt fiu un parinte complet pentru copilul meu.

Dar, undeva intre in punctul cautarii de sine si cel in care sunt astazi, a fost un timp al marilor pierderi. Chiar si a sperantei. A fost perioada in care imi doream un copil si nu puteam nici sa visez ca o sa-l mai am intr-o zi. Cand in ciuda stimularilor nu obti nicio ovulatie. Cand la 20 de ani ai uterul unui copil de 10. Cand de fiacare data cand zici ca asta a fost...  nu a fost. Atunci, atunci este extrem de greu. Te saturi de mers de 4 ori pe luna la medic, te saturi de analize, de pandit  temperaturi vaginale, te saturi de tine. Ai momente cand te saturi si de ideea de a face copii. Pana la urma hormonii mei s-au aliniat la timp pentru a aduce pe lume Matilda mea iubita si viata mea a devenit mult mai "feminina". Asa ca atunci cand am vazut invitatia Anei si am cautat sa vad cu ce se "mananca" Actavis-Ferlidona, am zambit. Am vazut gama aceasta de produse dedicate femeii, si mai ales femeii in cautarea fertilitatii, si m-am gandit cat de simplu ar fi fost sa existe astfel de solutii si acum 10 ani. Atunci, singurul lucru pe care l-am avut a fost un test de ovulatie pe care mi l-a cumparat o prietena care a inteles cat de greu imi era. Aflase de el si s-a gandit ca mi-ar salva ceva nervi din cap. Acum exista, cu siguranta, si alte variante. Si foarte bine ca exista. Dar mi-a placut sa gasesc o solutie gandita in mod unitar, incercand sa dedice cate un produs fiecarei situatii sau etape din viata femeii. Au ales un test al pH-ului vaginal, un test pentru detectarea infectiilor urinare chiar la tine acasa, un test pentru determinarea perioadelor fertile (a ovulatiei), un test pentru sarcina si un supliment cu acid folic si vitamine pentru preconceptie/sarcina/perioada alaptarii. Va recomand sa le cautati in farmacii, sunt usor de folosit si cu precizie clinica atestata. Eu mi le-am pus frumos in dulapiorul din baie si sper ca primul utilizat sa fie nr. 4.

 

 

Discutiile din cadrul intalnirii au fost cel putin spumoase. De asta imi si plac revederile cu celelalte mame detinatoare de bloguri, sunt toate tipe spirituale si cu mintea la ele. S-a ras foarte mult pe marginea testului pentru pH-ul vaginal. Eu, insa, am fost acolo- nu in vagin... sau am fost, ma rog, detalii- am fost in situatia in care a trebuit sa testam pH-ul pentru ca o aciditate incorecta a mediului din vagin duce la exterminarea micilor inotatori inainte de a ajunge la tinta. Tot pH-ul din vagin poate decide sexul copilasului, pentru ca spermatozoizii detinotri de cromozomi X (cei care fac fetite) sunt mult mai rezistenti in mediu acid, iar cei producatori de baietei sunt mult mai sensibili si mor. Lor le place mediul alcalin, prezent mai aproape de col. Asa ca daca vrei sa fii mamica de beietel trebuie sa ai grija de echilibrul aciditatii vaginale mai mult decat o mamica "neutral". Sa fie cat mai aproape de normal, adica 4-4,4 sau mai alcalin. Pentru cele care nu sunt interesate de conceperea unui copil, acest test le este util in determinarea sanatatii vaginale pentru ca un pH peste 4,5 ne indica o predispozitie la dobandirea infectiilor vaginale sau chiar prezenta uneia. In perioada sarcinii ne poate indica si o scurgere permanenta de lichid amniotic. Deci, atentie! Cred ca ar fi foarte util ca doamna doctor sa aiba  mici seminarii si pentru alte grupuri tinta. Un soi de educatie sexuala tarzie si foarte binevenita.
 

 

Partea spirituala a intalnirii a fost reprezentata de Oana Stoianovici- coach si lider transformational. Sarcina ei ar fi fost sa ne convinga ca fiecare femeie are ceva frumos si feminin in ea. Problema? Ca mai toate interlocutoarele erau deja foarte convinse de asta :)).  Pe langa magnetismul personal si felul in care arata sunt sigura ca este si un om extrem de interesant. As fi vrut sa stam mai mult de vorba pe marginea unor teorii, doar ca fix atunci fi-mea a decis ca este timpul sa ma revendice. Dar, minunea care a facut posibila linistea mea (si a celorlalte mame) pentru o ora s-a numit Lumea lui Momo prin Cristina- om dulce si frumos alaturi de care fi-mea si-a petrecut prima ora fara mine intr-un loc public, fara plansete si tragedii. Yeeei pentru Cristina! Ii multumesc si lui Adrian Nedea pentru fotografii si pentru ca ne-a suportat.

Atunci cand Dumnezeu mi-a trimis minunea asta din poza de mai jos mi-am jurat in sinea mea ca o sa am grija sa nu treaca prin nimic din ceea ce am patimit eu. Ca nu va ajunge niciodata sa-si puna la indoiala identitatea, sa lupte ani de zile pentru a avea un pui, ca nu va suferi din cauza unor probleme atat de usor de remediat la timpul potrivit. Asa ca ma informez mereu pentru ea, o observ, o monitorizez si cred ca este datoria mea ca mama sa cresc o femeie completa si implinita. Aveti grija de fetitele voastre!

Ana, multumim pentru invitatie, a fost totul la punct, asa cum ne-ai obisnuit, felicitari!

 

 

Sponsorii si partenerii au fost la inaltime: Solaris, Orly, Kara Baby, Delights Beauty Club si Lumea lui Momo iar Libraria Bastilia cred ca va deveni locul prferat al Matildei. Cand a vazut ea atateaaaa carti mi-a spus ca le va citi pe toate cand se va face mare. Hai sa te ajute Dumnezeu, mai mami!