Cu pasiune- un exercitiu de imaginatie

Intr-o zi am picat in mijlocul unei discutii pe FB. Intrebarea era de ce se pune atata pasiune atunci cand se vorbeste despre un anumit subiect. Am ales sa nu spun nimic, chiar daca subiectul respectiv este unul despre care as putea scrie un roman. De ce sa nu spun, daca eu chiar cred in el? Pai... tocmai de aceea. Dar le-as fi propus un exercitiu de imaginatie. Sa se gandeasca la un lucru foarte drag lor. La un proiect, sa spunem. Un proiect in care si-au pus tot sufletul si mintea, un proiect pentru care au renuntat la tot ce era viata lor pana atunci, pentru care nu au dormit un somn intreg un an-doi, poate chiar trei. Un proiect pentru care au sangerat si suportat dureri cu strans din dinti. Si toate astea au fost facute cu cea mai mare dragoste si dedicare. Iti poti imagina, te poti vedea "lucrand" la acest mare proiect al tau?

 

Sa zicem ca iti doresti ceva foarte mult. Mult de tot. Incerci cam tot ce se poate incerca si nu se intampla nimic pozitiv in sensul dorintei tale. Apoi, intr-o zi cand deja ai renuntat sa mai speri, se intampla minunea: dorinta se indeplineste. Te-ai pregatit pentru ea in ultimii ani, esti doxa de informatie, ai cele mai bune sentimente si ganduri. Astepti doar sa vina ziua cea mare. Si ziua vine. Atunci abia incepe adevarata munca la cel mai mare si important proiect din viata ta. Pui tot sufletul, toata energia, toata dragostea. Te dedici complet, renunti la ce insemna viata ta inainte si imbratisezi aceasta noua viata. Iar proiectul tau are nevoie de "hrana" pentru a creste. Iar cea mai buna sursa esti chiar tu, numai tu poti sa-i oferi asta si stii ca trebuie sa o faci. Ca face parte din acea dedicare completa, absoluta. Ti-e greu, trebuie sa o faci zi si noapte. Nici nu-ti mai amintesti cand ai dormit un somn intreg ultima data. Te doare tot corpul, curge si sange. Si esti plina de indoieli. Nu stii daca faci bine, daca ai putea face altceva mai bine. Ti-e teama pentru proiectul tau, ti-e teama ca nu este destul ceea ce faci si ceea ce ii dai. Esti descurajat din toate partile, orice lucru care nu merge bine este din vina acestui lucru pe care tu il faci cu atata drag. Esti chiar acuzat ca-i faci rau proiectului tau, ca asta il va distruge mai tarziu.

 

Apoi rasare soarele, totusi, felul in care proiectul tau creste si iti lumineaza viata... trebuie ca e bine ceea ce faci. Este minunat! Ai prins curaj. Stii ca esti pe drumul cel bun. Proiectul tau este tot mai mare si mai frumos de la o zi la asta. Incepi sa crezi ca totul va fi usor de acum, ca a trecut greul de inceput. Ai reusit! Peste toate parerile negative, sfaturile sa renunti la munca ta, totusi ai reusit. Apoi, apoi cazi iar. Ceva s-a intamplat si lucrurile iar nu merg bine. Te chinui, lupti, strangi din dinti, inghiti durerea. Treci prin alte saptamani, luni de nesomn. Sacrifici din iubire pentru el fiecare clipa a ta. Ii dedici totul. Si trec ani, nu doar zile sau luni. Trec ani in care lupti pentru acest drept al tau si al lui. Au trecut ani in care zi de zi ai pus suflet si viata in munca ta. Acum stii ca tot ce ai facut a fost bine, a fost pentru el, iar el este bine datorita tie si efortului tau, rabdarii, calmului, stransului din dinti. Stii ca ai facut bine avand incredere in nevoile lui. A fost foarte greu, dar a fost si frumos. Esti fericita ca i-ai oferit "proiectului" tau cea mai buna hrana.

 

Au trecut ani si tu iti poti privi copilul stiind ca ai facut totul pentru el. Caci "proiectul" maret al vietii tale este copilul. Iar subiectul despre care nu poti vorbi fara pasiune este alaptarea lui. Trebuie sa crezi in asta cu fiecare particica de suflet. Trebuie sa poti renunta la tine si la confortul tau, trebuie sa-ti poti sacrifica somnul sau timpul pentru tine. Nu este usor, e nevoie de multa munca, dar recompensa este mult peste tot ce te-ai putea astepta. Iar nimic din toate astea nu s-ar intampla daca nu ai face totul cu cea mai pura pasiune.

 

 

***

 

Sincer va spun: nu este usor! Poate ca atunci cand ma auzi ca am alaptat timp de trei ani si vreau sa merg mai departe atat timp cat ea, fetita mea,  va avea nevoie de asta, o sa crezi ca am ajuns in punctul asta pentru ca mi-a fost usor. Dar nu-i deloc asa, ba chiar opusul. Am ajuns sa alaptez prelungit pentru ca mi-a fost extrem de greu. Poate daca nu as fi luptat atat pentru a mentine alaptarea as fi renuntat intr-un moment sau altul. Dar tot acest greu m-a motivat. Intai fizic, apoi psihic. Greul fizic s-a diminuat undeva pe la 18 luni. Iar greul psihic si-a atins apogeul intre 15 si 18 luni. Cam de atat de mult timp am avut nevoie pentru a atinge un echilibru. Un an si jumatate a fost cu suisuri si coborasuri. Uneori coboras dupa coboras de am crezut ca am ajuns in cel mai negru hau. Lunile acelea de rau psihic maxim au fost cele 3 luni de vara infernala din 2012. Trei luni in care nu am dormit, literalmente. Matilda se trezea si sugea de cel putin zece ori pe noapte. A fost o perioada cu foarte multe schimbari si suptul ii compensa ei afectiv stresul. De asta am si ales sa mergem mai departe, era clar ca de asta avea nevoie.

 

Cum am reusit sa trec peste ce a fost greu? Nu am retete. Sunt sigura ca in fiecare echipa mama-copil ritmul este altul. Singurul lucru pe care vi-l pot spune este sa aveti incredere. In voi si in nevoile copilului. Sa petreci timp cu el, eventul doar voi doi, tineti-l mult in brate. Anulati orice gand din mintea voastra si oferiti. Uneori poate dura luni intregi pana o sa gasiti un punct de echilibru, pot trece ani pana o sa gasiti armonia. Dar aveti incredere, asa cum am spus-o mereu, de la nastere pana cand o sa plece cu iubirea vietii de mana: aveti incredere in copilul vostru!

 

La fix 37 de luni de alaptat si la mai putin de o saptamana pana la ziua mea mi-am oferit un cadou. Chiar daca am citit, discutat, ascultat, dezbatut cam tot ce as fi putut legat de alaptare, eu mi-am facut acest cadou. O sa merg la Conferintele "Alaptarea pe intelesul tuturor" intre 8 si 10 mai. Nu cred ca le stiu pe toate, poate ca stiu foarte multe despre relatia dintre mine si copilul meu, acest copil al meu. Insa sunt sigura ca o sa descopar multe altele despre situatiile de care eu nu m-am lovit, unele chiar foarte dificile. Imi doresc foarte mult ca intr-o zi sa imi obtin acreditarea pentru a oferi sprijin profesionist mamelor care isi doresc sa-si alapteze copiii. Pentru mine aceste conferinte reprezinta un pas inainte in realizarea unui vis. Pentru tine pot fi raspunsul si linistea de care ai nevoie pentru a avea incredere in tine si in puiul tau.

 

 

P.S. Organizatorii au reusit sa reduca pretul la 300 de lei pentru toate cele 5 conferinte!

 

P.P.S. daca infrastructura imi va permite o sa fac liveblogging de acolo :).

 

 

Natura umana in noua pasi

Ni se intampla de multe ori sa spunem ca vrem sa fim tratati ca niste oameni, nu ca niste animale. Auzi expresii de genul: "A nascut singura, ca o vaca!". "Isi cara copilul ca o maimuta!". "Ii da sa suga ca o catea pe strada!". Aici as putea inlocui si "ca tiganii", de parca tiganii nu sunt oameni. Eu cred ca le facem o mare nedreptate animalelor atunci cand ne comparam cu ele, atunci cand le facem sa para inferioare, atunci cand credem ca evolutioa noastra sociala ne face bine, ca suntem mai bine pentru ca ne-am depasit conditia de animale. Nu? As invita pe oricine sa vada cum naste (fata) un animal. Cum isi ocroteste puiul dupa nastere. Cum il alina, curata, incurajeaza, cum il lasa sa vina catre lapte. Si, mai mult decat orice, cum il protejeaza. Nicio mama animal nu-si paraseste puiul ca sa se duca sa doarma. Niciuna nu-l tine nemancat. Niciuna nu pleaca de langa el. Si nu pentru ca i l-ar manca lupul, ci pentru ca aceasta este natura oricarei mame, fie ea vaca, maimuta, caine sau om.

 

In urma cu ceva timp va spuneam de conferinta IBCLC. Am tot vrut sa adun materialele si sa va povestesc si voua. In mare parte sunt informatii pe care le puteti gasi si singure, daca va atrage subiectul si doriti sa stiti mai multe despre nastere naturala si alaptare. Dar a fost o prezentare care m-a miscat profund, o prezentare despre nastere, tinuta de Sorana Muresan (Manager Asociatia ProMAMA). M-a infuriat, frustrat, emotionat, m-a facut sa plang si sa rad, sa ma bucur si sa ma intristez. Toate la un loc. Toate pentru ca pe de o parte imi confirma tot ce simtisem eu atunci, toate nevoile mele de om/animal, tot ce mi-as fi dorit sa se intample si simteam cu fiecare celula din corpul meu ca trebuia sa se intample. Si, pe de alta, pentru ca vedeam atat de clar cum noi nu am avut parte de asta. Am scris atunci despre nevoile unei mame. Am de multe ori senzatia ca ne strigam furia momentului rapit intr-o prapastie fara fund si ca nimeni nu ne aude. Dar nu este chiar asa. Sunt oameni care stiu, care aud si care lupta ca noi si copiii nostri sa fim respectati. Sa avem parte de cele mai firesti si naturale lucruri, asa cum am fost noi facuti atunci cand inca eram doar niste mamifere si nu oameni plini de "íntentii bune". Mi-am dorit nasterea naturala ca pe aer. Am avut una 90% naturala. Nu pentru ca cineva mi-a oferit aest "capriciu". Ci pentru ca m-am luptat. Am luptat pentru nasterea copilului meu intr-un moment cand nu asta trebuia sa fie preocuparea mea. Nu trebuie sa fii obligata sa te lupti pentru cele mai elementare drepturi. Apoi firul s-a rupt pentru ca in numai cateva minute puiul meu a fost infasurat in niste carpe sterile si dus sa fie "procesat" conform protocolului. Eu am ramas singura. Cel mai mare pustiu pe care l-am simtit in viata asta. Ce a simtit ea, Matilda mea, numai ea mai stie acolo in acel colt de minte pe care uneori si-l aminteste.

 

Astazi am gasit un articol al Asociatiei ProMAMA. Este un articol din decembrie 2012. Contine si acele imagini care atunci, in cadrul prezentarii de care va spuneam, m-au cutremurat. Cei noua pasi ai "Orei magice" de dupa nastere. Este vorba despre proiectul lor de suflet pentru care lupta. De fapt lupta pentru noi, mamele. Lupta pentru copiii nostri. Lupta ca atunci cand noi ne nastem copiii sa nu mai fim nevoiete sa luptam noi pentru fiecare clipa de normal la care avem dreptul. In perioada 8-14 Decembrie 2012, la invitatia Asociatiei ProMAMA, specialistii de la institutul de cercetare si educatie in lactatie Healthy Children din SUA s-au aflat in Romania pentru implementarea in maternitatile noastre a programului ”Contactul piele-pe-piele intre mama si nou-nascut in prima ora dupa nastere”, program oferit 100% gratuit maternitatilor. Proiectul a fost realizat in doua maternitati private.

 

        Conform cercetarilor, prima ora dupa nastere este foarte importanta pentru dezvoltarea bebelusului, fiind demonstrate avantaje fizice si psiho-emotionale atat pe termen scurt, cat si pe termen lung atunci cand nou-nascutul este tinut in contact piele-pe-piele cu mama sa in aceasta perioada. O astfel de procedura este cruciala pentru imbunatatirea sanatatii (inclusiv scaderea cu 20-22% a ratei mortalitatii neonatale), creand conditiile necesare initierii alaptarii si ajutand la stabilirea unui atasament profund intre mama si bebelus.

 

        In ceea ce priveste copilul, beneficiile se refera la: normalizarea temperaturii corpului, a respiratiei si activitatatii cardiace, reglarea nivelului de glucoza, un instinct de supt mai puternic (nou-nascutul va stii cum sa suga si nu va avea probleme de supt mai tarziu). Avantajele sunt si la nivel psiho-emotional, copilul fiind capabil de autocontrol, adica isi va induce starea de calm atat imediat dupa nastere – bebelusul va plange mai putin, putand auzi bataile inimii mamei cu care este obisnuit din viata intrauterina – cat si mai tarziu, cand va fi mai mare. Deasemenea, va interactiona mult mai usor cu cei din jur, ajutandu-l sa se integreze mai usor in societate.

 

       Pentru mama, procedura are ca efect prevenirea hemoragiilor postpartum prin contractarea mai rapida a uterului datorita cresterii nivelul de oxitocina atunci cand copilul este pe pielea sau la sanul mamei precum si masajului pe care nou-nascutul il face cu piciorusele pe burta ei. Un alt lucru extrem de important se refera la declansarea mai rapida a lactatiei si prevenirea problemelor ce pot aparea cu sanii mai tarziu si, nu in ultimul rand, putem vorbi despre avantaje psiho-emotionale incomensurabile pe termen scurt si lung.

 

       Ce este de facut in prima ora pentru a fi posibil si eficient contactul piele-pe-piele?
Copilul trebuie sters, asezat gol pe burta mamei si acoperit cu o patura calda si uscata. Cei doi raman in contact piele pe piele o ora dupa nastere. Anumite proceduri medicale necesare se fac cu bebelusul pe mama (ascultarea cu stetoscopul, injectarea de vit. K), iar altele pot fi amanate una-doua ore (cantarirea, masurarea in lungime etc). Daca nu se poate pune in contact piele pe piele cu mama din anumite motive medicale, acest lucru se face cat mai curand posibil.

 

Acesta este preambulul articolului, va pun aici linkul catre articol. Urmariti filmuletele, fac cat toate cuvintele din lume. Or sa va ajute sa intelegeti, sa le explicati copiilor vostri, sa vindecati si psihic nasterile voastre. Si, poate, sa militati si voi alaturi de Asociatia ProMAMA ca in viitor nicio mama sa nu trebuiasca sa lupte pentru ora ei magica alaturi de puiul abia nascut. Pentru ca este, in cel mai pur sens al cuvantului, magic.

Adaug si eu unul dintre filmuletele disponibile pe You Tube. Mi-a placut foarte mult ca au ales o nastere prin cezariana, pentru ca si in cazul cezarienelor acesti 9 pasi sunt la fel de firesti.
 

 Bazandu-se pe cercetari si pe o experienta de peste 15 ani, cercetatorii americani au demonstrat ca toti nou-nascutii trec prin 9 stadii innascute si instinctive pe parcursul carora pot demonstra o serie de actiuni atunci cand se afla in contact neintrerupt piele-pe-piele cu mama in prima ora dupa nastere.
Astfel, intai apare plansul de la nastere, pe masura ce plamanii bebelusului se extind, apoi nou-nascutul se relaxeaza, iar dupa 2-3 minute se trezeste si incepe sa isi miste usor capul, umerii gura si isi deschide ochii; isi priveste mama… Urmeaza perioada de activitate, cand incepe sa faca miscarii ale gurii si schiteaza miscari de supt. Acesta stadiu incepe la aproximativ 8 minute dupa nastere. Bebelusul se poate odihni in orice moment. Incepe apoi sa se catere spre san pentru a gasi sanul si mamelonul; acest stadiu incepe de obicei la aproximativ 35 minute dupa nastere. Se familiarizeaza cu sanul prin linsul mamelonului, prin atingerea si masajul sanului cu manutele. Acest stadiu de obicei incepe la aproximativ 45 de minute dupa nastere si poate dura 20 minute sau mai mult, dupa care prinde mamelonul, se ataseaza singur si suge. Experienta timpurie de invatare a alaptarii incepe dupa o ora de la nastere. Daca mama a avut anestezie/analgezie in timpul travaliului, poate dura mai mult timp pana cand bebelusul termina toate aceste stadii si inceape sa suga. Totul se incheie cu un somn binemeritat, atat pentru copil, cat si pentru mama.

 

 

Este un drept, nu o favoare, nu ceva pentru care ar trebui sa platim!

(sursa www.promama.ro)