sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Provence, mon amour!

Un loc unde mi-ar fi placut sa petrec o vacanta- Provence! M-a atras si fascinat mereu. N-am ajuns. Partea frumoasa este ca acum o sa pot merge impreuna cu fetita mea. Va mai creste putin si o sa mergem impreuna. Va fi mult mai frumos. Imi doresc o vacanta lunga, linistita, rurala. O vacanta intr-o lume atat de diferita de a noastra. Intr-o lume in care ma visez de cand eram copil. Probabil ca am trait acolo candva, nu stiu. Dar visam campurile si strazile pietruite, si biserica din mijlocul pietei, visam dealurile si drumurile peste ele, cunosteam parfumul. M-am visat acolo fara macar sa stiu ca un astfel de loc exista. Peste cativa ani o sa ne plimbam impreuna cu biciletele pe dealui si poate atunci sa o inteleg de ce visam acel loc.


 
Curand o sa ne mutam in apartamentul cel nou. Mai mult spatiu. Spatiu care mi-a permis sa-mi fac si eu un colt al meu, un loc unde sa ma asez zece minute seara, sa inchid ochii si sa repir. Faptul ca va fi loculul meu mi-a dat voie si sa aleg cum va fi si l-am facut sa fie asa... din visul meu de cand eram copil. Va fi un colt de Provence- shabby chic. Va avea parfum de lavanda, mobila alba, culori pastel, totul bland si linistit. In tot chinul renovarilor alegerea decoratiunilor pentru acest colt al meu a fost printre putinele momente de zambet. Fiecare ghiveci, fiecare tablou, fiecare lumanare, covoarele rustice din piele impletita, masuta cu trandafiri de pe balcon, taburetul pictat cu mici crengute mov, toate elese cu grija si cu imaginea aceea in minte. Un mic rasfat "egoist", ceva pentru mine, asa cum nu mi s-a mai intamplat de multi ani. Locul meu.


 
 
Atunci cand am primit invitatia Anei la workshop-ul "O dimineata ca-n Provence" am zambit amuzata de coincidenta. O intalnire despre sanatate si frumusete cu doamna doctor Ruxandra Constantina- medic specialist medicina de familie, competente in apifitoterapie si gemoterapie. Iar am zambit pentru ca munca doamnei doctor imi este cunoscuta si pentru ca are radacini adanci in copilaria mea. Eu am crescut intr-o prisaca. Tatal meu are drept pasiune albinaritul. Iar zilele de vara cu parfum de polen si miere proaspata sunt o parte tare draga a copilariei mele. Sa stau alaturi de el respirand aerul acrisor si racoros care iesea din stup si sa-mi tin rasuflarea pentru clipa in care reuseam sa zaresc in fuga regina. Momente pe care le tin aproape de sufletul meu, momente pe care sper sa nu le uit. Copilaria cu miere calda mancata direct din fagure, cu propolis pentru ranile din genunchi, cu polen in locul vitaminelor de farmacie, cu laptisor de matca mai bun decat orice medicament. Asa am crescut noi- la tara. In natura, cu natura, cu ceai din musetelul si menta din gradina, cu fructe nespalate din pomii din livada, cu legume puse chiar de noi. Cu lapte de la vacuta alba si mare, oua de la gainile pe care bunica le iubea atat incat mureau de batranete. Mi-e dor de viata aceea din satul prahovean.
 
Bunica isi facea singura sapunul. Il parfuma cu menta si levantica. Se spala si pe par cu acest sapun de casa facut la ceaunul mare in curte. Punea pelin printre covoare ca sa nu intre puricii, levantica in haine contra moliilor. Ne trata ranile cu ceai de galbenele, durerile de gat cu peltea de gutui si "ceai" de ceapa cu nuci. Pentru arsuri si iritatii existau ustile de bors. Negii dispareau imediat cu rostopasca. Iaurtul era si el medicament. Pentru orice exista un leac natural, oamenii asa crescusera si farmaciile erau departe, la oras. Iar cand esti crescut asa, ramai cu drag de viata in natura, de remediile oferite de ea, ai credinta ca ele functioneaza. Dragostea pentru ce este natural a renascut in minte odata cu venirea Matildei. Chiar daca nu-i mai pot oferi copilaria la tara, cel putin sa ii ofer una mai putin poluata la oras. Am renuntat complet la detergentii industriali, la produsele cosmetice nenaturale, la alimentatia de supermarket. Am inceput cu produsele pentru casa, apoi cu produsele pentru mine si dupa nastere cu cele pentru copii, cu alimentele neprocesate. Un bun asociat in toata aceasta poveste a fost Elemental.eu Cum sunt mare fan al cumparaturilor online pentru mine a fost perfect. Stocuri mari, livrari rapide, firme producatoare variate.
 
Apa de Lavanda Bio a fost cea care mi-a salvat tenul dificil pe parcursul sarcinii. Sapunul lichid pentru pete a salvat hainutele Matildei. Uleiul de catina BIo ne-a scapat de dermatite. Si as tot putea continua asa. Iar daca sunteti interesati sa va preparati propriile cosmetice gasiti pe site substante de baza, chituri pentru preparare cat si rete si sfaturi. O idee foarte buna este sa incercati sa preparati voi pasta de dinti pentru cei mici, fara lanolina si flour. Le va face un mare bine. Daca nu aveti timp pentru asta puteti apela la un specialist care in colaborare cu un laborator farmaceutic va poate prepara diverse produse personalizate. Eu am acum in testare crema antirid cu migdale si levantica si un balsam pentru buze natural, ambele preparate de doamna doctor Ruxandra in colaborare cu Farmacia Basarb Farm.
 
Va las cu sugestiile primite din partea doamnei doctor Ruxandra Constantina care pe mine m-a intors in visul meu Provencez. Pe langa efectul relaxant si antianxietate o sa beneficiati si de un mediu purificat de bacterii- lavanda avand proprietati antiseptice puternice. Eu va recomand si o baie calda si relaxanta cu sare de mare aromata pentru picioare :).
 
Lavanda se poate utiliza sub formă de :
-ceai-infuzie (2-3 căni/zi) sau macerat la rece (2 căni/zi);
- pulbere, ½ linguriță de 3-4 ori/zi,  înainte de mese cu 15 minute (se ține  sub limbă după care se înghite cu ceai sau apă).
- tinctură, 1 linguriță de 1-3 ori pe zi;
- ulei esențial (pentru administrare internă): adulți, 5 picături de 2-3 ori/zi;
Intern:
-stimulează secreția de bilă, îmbunătățește digestia; utilă în caz de dischinezie biliară, colici abdominale, digestie dificilă, balonări;
-are efecte calmante și relaxante, fiind una dintre cele mai eficiente plante antistres;
- se utilizează în caz de stres, anxietate, nevroză, depresie, insomnie, distonieneuro-vegetativă;
-cefalee, migrenă;
-distonie neurovegetativă (tulburari cardiace, digestive) apărute pe fond de stres;
-rău de mișcare: ceai de lavanda;
-afecțiuni respiratorii (gripă, bronșite, astm): ceai sau ulei volatil amestecat cu miere;
- se fac inhalații cu ulei de lavanda (în amestec cu apă caldă) sau câtevapicături în lampa de aromoterapie;
 
-afecțiuni renale (colică nefretică, cistite): tinctură, ulei volatil plus băi calde de șezut cu ulei de lavandă;
Uleiul de lavandă esteutilizat și înbucătărie, pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice (lichioruri) şi nealcoolice, a unor dulciuri, gemuri; de asemenea lavanda este utilizata și drept condiment-“ierburile de Provence” (lavanda, tarhon, cimbru, măghiran, rozmarinşifenicul).
Extern:
 
-uleiul de lavanda poate fi utilizat in lampa de aromoterapie, deoarece dezinfecteaza camera, omoara microbii; ne induce un sentiment de calm si relaxare;
-oțetul aromatic de lavandă este folosit pentru pentru frecții șic omprese, în stări gripale și dureri musculare;
-băi cu lavandă (câteva  picături de ulei esențial adăugate înapa de baie); în afecțiuni renale, nevroză, oboseală, insomnie (asociate cu tratament intern), contracture musculare;
-in cazul insomniilor rebele se poate face o baie înainte de culcare în care se toarnă o infuzie concentrată de lavandă (2 linguriţe la 250 ml apă) sau câteva picături de ulei volatil de lavanda (eventual in amestec cu sunatoare, roinita);
- sa nu uitam de săculeţul din pânză plin cu flori de lavandă (proaspete sau uscate) asezat printre perne;
-uleiul de lavandă pentru masajul abdomenului (colici, indigestie, balonare) se efectueaza un masaj bland in sens orar sau masaj general pentru relaxare si decontracturare;
-inhalatii   (ceai sau apa fierbinte in care se adauga 2-3 picaturi de ulei esntial) in caz de tuse, raceli, bronsita;
-băile de picioare cu tinctură de lavandă se fac pedurata de 30 minute, pentru stările de stres, insomnii si nevroze;
- grație proprietăților sale antiseptice, calmate, cicatrizante, lavanda este utilă încaz de inflamații și infectii ale pielii, eczeme, acnee; de asemenea intră încompoziția unor săpunuri naturale, soluții după ras, deodorante.
Contraindicatii: Sarcina, alăptare, copii mici, alergie la compuși. Nu au fost efectuate studii pentru a stabili eventualele riscuri in perioada sarcinii sau alaptarii.
 
P.S. Weekendul acesta BlackFriday pe Elemental.eu
 
 

 




 


marți, 26 noiembrie 2013

Deponent, treci la colt!

Din incredibilul vietii va prezentam episodul Deponentul.
 
Saptamana trecuta am rugat un coleg sa se duca la banca si sa depuna o suma de bani pentru Benone, tatal copiilor pentru care am cumparat casuta din Gogosari. Din banii stransi mai ramasese o suma, cam 1000 de lei, pe care am hotarat sa i-o trimit ulterior, la nevoie. Joi ma suna ca are nevoie de bani pentru ca se pune apa curenta in sat si are nevoie de 500 de lei pentru racord. Cum sa trimiti bani la cucuietii din deal si repede? Cont la  banca nu are, nici banca de fapt nu este intr-o raza de 30 km. Cu posta dureaza prea mult. Porumbeii calatori sunt toti la Top Shef. Teleportarea s-a terminat si ea. Imi spune omul sa-i pun prin Western Union. Ca se duce el la oras si-i ridica. Minunata treaba daca as fi avut eu timp sa ajung la banca, sa scot banii si apoi sa-i depun. El avea nevoie de bani repede, eventual ieri. Noroc cu domnul S. Nicolae, colegul meu care ma scoate mereu din incurcatura, ca avea el timp. S-a dus omul la banca, a stat o ora pentru ca nu le mergea minunatilor de la Banc Post sistemul, a reusit intr-un final sa depuna. I-am trimis beneficiarului intr-un SMS datele deponentului, suma, codul depunerii si mi-a iesit din minte. Mi-am vazut de cele alte o suta de lucruri pe care le mai aveam de facut.
 
A doua zi pe seara, dupa 2 ore de bantuit prin Ikea, enervat ca acea chiuveta dupa care ma dusesem tocmai se terminase si mai venea abia duminica- "azi" fiind vieri. Enervat ca nu exista un sistem de precomanda, sa o platesc si sa mi-o aduca la transport cu restul produselor o zi mai tarziu decat ar fi venit in mod normal. Nu s-a putut. S-a razbunat totusi ghinionul si am gasit patul pe care-l doream pentru Mati la o promotie care-l facea mai ieftin decat chiuveta (?!). Si cand sa plecam acasa suna telefonul: Benone.
 
Benone: Saru'mana! Uitati, sunt aici la banca si nu-mi da banii.
Eu: Buna seara, Benone! Pai de ce?
Benone: Ca nu este bun numele persoanei... asta...
(pe fundal se aude o functionara recalcitranta)
Functionara: Nu e bine, dom'le! Ce nu pricepi?
Eu: Ce nu este bine, Benone? Numele deponentului?
Benonë: Da, asta, deponent S. Nicolae. Zice doamna aici ca nu e bine si nu-mi da banii...
Eu: Cum sa nu fie bine? Il cheama S. Nicolae. E scris gresit? Poate a scris NicolaIe?
Benone: Nu stiu... nu-mi spune. Nu e bine asta, deponent S. Nicolae!
Eu: Dar in rest este bine?  Codul de transfer? Suma? Numele tau? Cum sa nu-ti dea banii?
Benone: Zice ca nu mi-i da ca  nu e bine numele!
Functionarä: Nu auzi ca NU e bine? Sa-ti zica numele din buletin, asa CUM e in BULETIN!
Eu: Asa este in buletin, nu-l cheama altfel, este S. Nicolae. Ia vezi poate e numele tau, poate au incurcat deponentul cu beneficiarul.
Benone: Nu, nu e bine. Nu e bine asta: deponent S. Nicolae!!!
Functionara: Nu auziti, doamna, ca nu este bine, nu corespunde!!!
Eu: Dar ce scrie??? Daca totul e corect si eu stiu sigur ca am depus bine, ce nu este CORECT!
Functionara: Sa ziceti numele din buletin!!! Nu este bine deponent asta!!!
(pfoaaaaa si-mi pica fisa!!!!)
Eu: Normal ca nu e bine!!! Cum sa fie DEPONENT S. Nicolae???? Este doar S. Nicolae, simplu!!!
Functionara: Aaaaa, pai asta e altcevaaaaa!!!
Eu: Serios?!!?
Benone: Saru'mana!
Eu: WTF????!!!!!
 
Acum, ca un biet amarat de la tara care abia scrie si citeste nu stie ce este acela un DEPONENT, dar cucoana functionara de la banca?! Cucoana care toata ziua lucreaza cu DEPONENTI?! Sa crezi tu ca pe omul ala il cheama Deponent S. Nicolae? Si cand iti spune omul de 5 ori ca pe deponent il cheama S. Nicolae tu sa insisti si sa spui ca nu e bine si sa vrei sa-l gasesti pe Deponent drept deponent?! Cum, mai oameni buni? Cum? Cum?
 
 

joi, 21 noiembrie 2013

Atentie! Eroare tehnica! Black Friday de joi!

Asa spunea astazi un newsletter. La Redoute Romania a urcat pe site reducerile pentru Black Friday inca de astazi! Profitati cu o zi mai devreme de reducerile de pana la 80%. Ca tot ma intreaba lumea de unde imi cumpar haine frumoase online pentru mine si pentru prichinduta. De aici.



Deşi programaserăm startul la Black Friday 2013 pe 22 noiembrie, tehnica nu a ţinut cu noi, ci, cu clienţii noştri fideli, din câte se pare! Aşa încât, preţurile cu reduceri de până la 30% în magazin şi 80% în Outlet au fost afişate de astăzi!..
Dacă tot s-a întâmplat aşa, noi vă invităm să profitaţi de situaţie fără regrete! Alegeţi oricare şi oricâte produse vă doriţi, puteţi beneficia şi de livrarea GRATIS.
Ei bine, numărătoarea inversă a început şi se promite un Black Friday de neuitat, cu multe suprize frumoase! Profitaţi!

marți, 19 noiembrie 2013

Parintii- modele in viata copiilor

 
Existenta acestui blog mi-a adus multe bucurii. Pe langa efectul de inchidere si de vindecare a unor rani, a mai avut un efect minunat. A atras in viata mea niste oameni foarte speciali. Oameni frumosi si buni cum nu credeam ca mai sunt, oameni sinceri care atunci cand iti spun o vorba buna stii ca vine cu adevarat din suflet. Oameni care stiu sa vada cine esti sau poate ca simt cine esti. Oameni care ne-au indragit din prima clipa si au format in jurul nostru o altfel de familie. Unul dintre acesti oameni a inceput, cu ceva timp in urma, sa-mi trimita pe Facebook  invitatii de participare in cadrul evenimentelor Comunitatii Parinti Autentici- initiativa lui Mihail Musat. M-am uitat cu parere de rau prin calendarul lor de intalniri pentru ca nu puteam ajunge la niciuna. Din "binecuvantarile" vietii de parinte singur- nu ai cu cine lasa copilul pentru a te duce la intalniri. O pierdere, dar si un castig pentru ca ptreci mai mult timp alaturi de copilul tau. Oricum te resemnezi si te bucuri totusi ca exista parinti cu astfel de preocupari.
 
Acum doua saptamani imi spune ea, Codruta, despre o noua intalnire eveniment. Tema mi-a atras in mod special atentia pentru ca este unul dintre subiectele delicate ale parintilor singuri. Model Masculin si Model Feminin in cresterea copiilor. Pe langa faptul ca m-a intrigat tema, m-a atras si faptul ca 75% din fondurile stranse cu ocazia acestui eveniment vor fi donate si folosite in cadrul unui proiect educational non-formal. Deci un motiv in plus sa-mi aduc contributia.
 
Daca doriti sa participati si voi inscrierile se fac aici:  http://bit.ly/InscriereParintiAutentici
Evenimentul se intampla marti, 26 noiembrie, de la ora 18,30 la 21,30 la Libraria Bastilia.
Costul pentru plata anticipata (adica pana maxim vineri) este de 40 de lei pentru o persoana si de 60 de lei pentru doua persoane- in contul din formularul de inscriere. Daca doriti sa platiti la fata locului costul este de 50, respectiv 80 de lei pentru doua persoane. Tinand cont de scopul caritabil eu am ales sa platesc direct marti, la eveniment.
 
Eu le multumesc pentru invitatie Codrutei si lui Mihail si va transmit si voua mesajul lor:
Ne face deosebita placere sa te invitam la ultimul eveniment Parinti Autentici din 2013: Model Masculin si Model Femin in cresterea copiilor.
Parinti Autentici impreuna cu Libraria Bastilia va invita la un dublu eveniment. In primul rand este un eveniment pentru parinti. In al doilea rand este un eveniment pentru o clasa de copii dintr-o comunitate defavorizata: Zlatna, judetul Alba. Da, 75% din fondurile pe care le vom strange la aceasta intalnire le vom directiona catre un proiect educational. Cu acesti bani vor fi achizionate jocuri educative pentru clasa I a invatatoarei Berindeie Angela. Este un proiect de educatie non-formala care ii ajuta pe copiii ce provin din familii defavorizate si cu parinti analfabeti sa se adapteze mai usor cerintelor scolare.
 

 
Inscrierile se fac aici:
 
Invitatii acestei editii speciale sunt:
Monica Reu si Ian Peatey
Otilia si Jo Mantelers
Stefan Palarie si Irina Palarie
Stanimira Dimitrova si Stanislav Georgiev
Am invitat alaturi de noi patru familii de parinti care investesc activ in dezvoltarea lor personala, ca oameni, si ca parinti. Sunt parinti care in comunitatile din care fac parte sunt apreciati si luati drept modele. Unii dintre ei sunt si specialisti in domeniul parentingului, sustinand la randul lor si alti parinti in acest demers, iar altii se documenteaza pentru propria lor dezvoltare.
Vor fi 4 povesti despre ce a insemnat rolul de barbat inainte de primul copil si cum s-a imbogatit acest rol dupa aparitia copilului/copiilor.
Bineinteles, vor fi si 4 povesti despre ce a insemnat rolul de femeie inainte de primul copil si cum s-a imbogatit acest rol dupa aparitia copilului/copiilor.
 
Descrierea completa a proiectului educativ este aici: https://www.facebook.com/groups/parinticonstienti/362490363896160/
 

Ne vedem marti!

duminică, 17 noiembrie 2013

Scrisori pentru Matilda (13)

duminica, 18 noiembrie 2013
 
Draga mea,
 
 
 
mi-e dor sa vorbim, sa-ti povestesc, sa te ascult. Mi-e dor de noi doua, doar de noi si de timpul nostru. Mi-e dor sa fiu blanda si iubitoare cu tine, sa-ti fiu mama asa cum meriti, mi-e dor sa-mi stai moale si calda in barate. Mi-e dor si nimic nu-mi umple golul din suflet. Ma simt departe de tine. Este ceva nou, ceva ce ma sperie, dar sunt zile intregi cand ma simt departe de tine. Abia cand ma intampini in prag, sufletul meu se intoarce spre tine. Si atunci obosit si imprastiat. Ma doare lipsa de ganduri pentru tine. Lipsa lacrimilor de dor in drum spre serviciu. Lipsa sentimentului de mama coplesitor in fiecare clipa.
 
 Sunt zile in care ma gandesc ca nu te mai merit, ca poate alta mama te merita mai mult. Ma intreb ce o fi in mintea ta mica, unde crezi ca sunt cand nu ajung acasa la timp. Ce o fi in mintea ta cand te culc inainte de vreme si adorm inaintea ta?! Fara poveste, fara povesti. Adorm iar tu vorbesti singura pana iti vine si tie somnul. Oare ce o fi in mintea ta cand eu nu mai am rabdare cu jocurile noastre, cu mesele, cu desenele?! Sau atunci cand ridic vocea la tine? Oare si tu te gandesti ca eu nu te mai merit?
 
 
Am fost prea obosita ca sa-ti mai fiu mama asa cum erai tu obisnuita sa-ti fiu. Asa cum eram eu obisnuita. Asa cum cred eu ca trebuie sa fie o mama. Nu mamele din carti, nu mamele pe care le-am avut noi, ci mama din sufletul meu. Mama care isi respecta puiul, il calauzeste, dar il lasa sa zboare. Mama care aduce zambete, nu reguli. Mama pe care o stii si o iubesti. Mi-e dor de mine doar pentru tine, nu pentru serviciu, nu pentru renovari, nu pentru lumea din jur. Mi-e dor sa fim doar noi doua. Tare dor!
 
 
O fac pentru noi. Incerc sa-ti explic asta cand abia imi scot hainele din manutele tale care trag de mine sa nu plec la serviciu. Incerc sa te fac sa intelegi, asa cum poti tu intelege la doi ani jumate, ca fara serviciu nu am mai avea nimic din ce avem. Nici mancare, nici hainute, nici jucarii, nici plimbari. Nu stiu de unde ti-a venit ideea ca eu plec la "apa"- adica la mare. Chiar nu stiu. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut ca tu ai crede ca eu as pleca fara tine undeva, undeva unde nu trebuie sa plec. Te-am luat la serviciu ca sa vezi unde plec si ce fac acolo. Nu ma duc sa ma distrez. Acum stii unde sunt si de ce. Dar tot plangi ca sa nu plec. Sfasietor si mult, atat de tare incat te aud de la 6 etaje distanta...
 
 
Stii si ca ma duc si "a papem"- la apartament- ca sa fac "peietzi cuati, nu mai fie peietzi maoi". Ti s-au parut tie maro, murdari, stii ca trebuie sa-i facem curati ca sa ne putem muta acolo. Sa facem bradul in casuta noua si sa punem cadouri sub el. Stii si ca o sa ai o camera a ta. Cu patul tau si cu hainutele tale. Ca o sa ai acolo toate jucariile si masuta pentru copii. Stii ca o sa ai copacul cu litere pe perete. Stii si despre bufnite. Mi-ai zis sa-ti fac un perete albastru. O sa vad cum reusesc si asta. Face mami si perete albastru. Tot ce fac, fac pentru noi. Sper sa poti intelege si asta, sper.
 
Stiu ca-ti cer prea mult. Dar ai rabdare cu mine, mami se intoarce mereu la tine! Mami este mereu cu tine! Inca putin si o sa fie iar liniste si doar noi doua. Mami o sa fie iar doar pentru tine!
 


 
Te iubeste mama!
 
 


De facut bine

Din motive personale, acum fix sase luni, am decis sa nu mai initiez campanii umanitare. Am considerat ca asa este mai corect pentru mine si pentru familia mea in aceasta perioada. Si cred ca am avut dreptate. Am ramas mai departe un contributor al acestor campanii, tot pentru ca asa am simtit. Chiar inclin sa cred ca sumele cu patru cifre pe care le cheltuiam organizand o campanie au ajuns mai bine fiind donate direct acolo unde era nevoie. Imi este greu sa ma tin departe pentru ca in fiecare zi intalnesc cazuri sociale  care au nevoie de un parinte pentru a fi facute publice sau solicitari sa ma implic. Din pacate nu pot, mai mult as incurca, nu am acum energia sufleteasca si timpul pentru a fi un pion activ. Le multumesc celor care au inteles si respectat aceasta decizie a mea.
 
Asta nu inseamna, insa, ca nu pot ajuta asa cum o sa o fac astazi. Punand umarul la ceea ce altii fac deja. Cu ceva timp in urma am inceput sa donez in mod constant in campaniile Fundatiei Mereu Aproape. Poate pentru ca am intalnit numai cazuri foarte grele, poate pentru ca am incredere in verificarea povestilor, poate pentru ca sistemul este foarte usor. Un SMS la 8848 si poti ajuta in mod direct chiar daca nu dispui de resurse financiare deosebite. Saptamana aceasta am vazut pe wall-ul Mariei un caz, insista pentru el, treuia sa fie ceva foarte special. Abia ieri am avut timp sa vad despre ce este vorba, tot ieri am vazut leapsa umanitara a Bogdanei. Astazi si licitatia Adei. Ele incearca sa-l ajute pe Ioan.
 
"Ioan are 15 ani și luptă cu limfomul Hodgkin la Viena. Adică Ioan are cancer.
În afară de asta, pe Ioan îl simt foarte apropiat pentru că este muzician. E de-al meu, dar aș fi vrut să fie de-al meu numai pe partea muzicală.
Ioan are jumătate din vârsta mea când m-am îmbolnăvit, dar luptă de parcă toată înțelepciunea lumii s-ar fi adunat în sufletul sau.
Dacă nu știați, starea de rău de la o boală de sânge este foarte specială.
Nu seamănă cu nimic altceva, nu doare, nu se vede.
În schimb, e ca o gaură neagră care trage într-un hău de nedescris. De parcă fiecare celulă participă la un vârtej propriu, amplificat de fiecare nouă doză de citostatice sau Rituximab (MabThera). Apoi urmează un tumult interior și extrem nervos când se mai adaugă și dexametazona (cortizonul) în perfuzie.
Toate implică o oboseală și o deznădejde incontrolabile.
Iar acest copil, în loc să se plângă, și-a luat chitara și a studiat. În aceste condiții descrise mai sus. Ioan a exersat, cântat, participat cu mare succes la concursuri și a luat numai note de 10, fiind grav, foarte foarte grav bolnav. Efortul său nu poate fi cuantificat, nici în bani, nici în sentimente, nici în recunoștință. Este pur și simplu extraordinar și pentru cei mai mulți dintre oameni irealizabil.

Ioan cel special se poate face bine. Cu o condiție: să aiba cu ce plăti tratamentele acestea chinuitoare.
Îi lipsesc 50000 de euro pentru transplant, procedură care are o rată imensă de succes, și care se face uzual la spitalul sf Anna din Viena."

Conturile în care se poate dona orice suma pentru viața lui Ioan sunt:
ING Bank - Titular cont: ISTRATE ANI ROXANA
cont EURO: RO71INGB0000999903912419 SWIFT INGBROBU (donațiile din UE sunt libere de comision!)
cont LEI : RO61INGB0000999902012272
 
Rugamintea este sa donati- fie prin SMS la 8848, fie sa licitati accesand linkurile Bogdanei si Adei, fie pur si simplu sa donati in conturile de mai sus.
 
Eu va ofer spre licitare acest costumas de iarna calduros de la Lilu Tesa- vestuta matlasata si pantaloni reversibili pentru un copilas cu varsta in jur de 2 ani. Este nou, cu eticheta. Pretul integral de achizitie a fost 130 de lei, licitatia incepe la 65 de lei. Licitatia este dechisa pana duminica viitoare. Cine liciteaza mai mult castiga costumasul, dupa confirmarea platii in contul lui Ioan stabilim modalitatea de livrare. Daca sunteti din Bucuresti si aveti placerea ne putem vedea la un ceai. Multumesc!
 
 


 
 
 
 

duminică, 3 noiembrie 2013

Dovlecica

Saptamana aceasta ma apucase nostalgia. Adevarul este ca mi se intampla destul de des in ultimul timp. Sa fie toamna de vina?! Sa fie dorul de un pui mic?! Ma uitam cu Matilda peste fotografiile de la botez si cand a vazut-o pe cea cu tortul a exclamat foarte incantata "cuuu", adica ea. Asta dupa ce a citit pe tort numele ei- Madilda Maia. Atunci abia gangurea, acum citeste pe lietere. Imi pare alta viata, cea de acum 2 ani. Viata cu un bebelus de sase luni care abia incepea sa manance. Viata in care ma ocupam numai de ea si de piureurile ei de dovleac. Matilda a fost mare fan piure de dovleac. Unt si dovleac. Untul il mananca si acum cu lingurita, dovleac nu am mai facut de ceva timp. Am profitat de inviza de dovleci pricinuita de Halloween si am facut si noi o tarta. Reteta o aveti de anul trecut. Puteti sa o incercati cu incredere. La noi nu a mai ramas nici de poza.
 
Noi nu tinem sarbatoarea in sine, dar orice ocazie de a face ceva amuzant impreuna este binevenita. Anul acesta i-am cumparat sort si boneta de bucatar dovlecel. Mai sa doarma imbracata cu ele. I-am zis ca acum este ajutorul meu oficial in bucatarie si poate taia si ea cu un cutit mai mic. Atat de fericita a fost ca acum e "fifica maie" si poate taia si ea! Am facut briose in forma de dovleac. Ea a taiat ciocolata, eu am pregatit compozitia.  Le-am turnat impreuna in forme si le-am urmarit cum cresc. Apoi, pana cand s-au racit ne-am amuzat cu fotografiile din primul an cand a fost Dovlecica. Iar ochii mei s-au umezi iar... unde se duce timpul asta? Unde?
 
Acum doi ani, Matic mic si falcos :)
 




 
 
 
 
Si doi ani mai taziu omuleata mea vrednica:
 




 

joi, 31 octombrie 2013

Intendenta, instalatorul si subsolul

Din ciclul ce ne mai distram cu renovarile, va prezentam episodul Absurdul si prietenii lui.

Eu sunt un om foarte logic, am nevoie de argumente logice ca sa functionez. Nu ma inteleg deloc cu absurdul si cu raspunsurile de genul "uite asa, ca asa vreau eu!". Iar cand nu pot sa pricep ceva ma apuca disonanta cognitiva- cum ne zicea un stimabil profesor prin facultate. In ultimele doua saptamani am avut parte de ataaaaata lipsa de logica, prea multa lipsa. Renovam. Apartamentul era un dezastru si incercam in timp record si buget restrans sa-l facem locuibil- a se citi: mega-super-para-extraordinarde-nemaipomenitde- frumos. Avem nevoie de tot vantul din pupa posibil. Nu avem nevoie de piedici, nici macar de cele inerente si accidentale. Ce sa mai zic despre cele cu intentie?! In apartamentul dezastru evident ca si instalatiile erau praf. Niciun robinet nu tinea, apa curgea in risipa no- stop si pierderile le plateau cu totii. Tevile ieftine si proaste puse la calorifere picurau peste tot si riscul sa se fisureze era mare. Deci totul trebuia inlocuit urgent. Cel putin asta spunea logica mea.
 
Cand te muti in bloc nou si mai ales cand incepi sa faci galagie cu renovatul, faci un turneu pe la vecinii directi sa-i anunti si sa iti exprimi regretul pentru deranj. Nu o sa-i incalzeasca cu nimic trei zile mai tarziu cand o sa incepi sa le darami casa in cap, dar macar ai avut buneintentii. Vecini directi am doi, cel de langa pleca in concediu pe durata nedeterminata (ieeei) si cel de sub... unde este si un copil de doi ani (not so ieeei). In rest sunt departe si nu se aude aproape deloc cand au usile inchise. Pasul unu indeplinit, treci la pasul doi. Cauti oamenii de legatura din bloc: responsabil, presedinte, administrator. Si acum incepe circul. Administratorul, care de fapt este fosta/actuala casiera, sta in alt bloc, pe aici pe undeva, nu are nimeni telefonul ei, nu stie nimeni cum poti sa dai de ea. Vine joia. Pe sistemul nu sunati voi, iesim noi din cand in cand. OK. Altul. Presedintele? Aaa, pai DOMNUL Presedinte, vine seara dupa 7-8 acasa. Boon, nici asta nu e bun pentru ca eu la 6 punct trebuie sa fiu acasa. Urmatorul in lantul trofic? INTENDENTA! Nu scoateti dictionarele ca uite aici de la DEX citire:

INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.
 
Deci esti trimis la etajul 1, langa lift. Ma duc si sun, bat la usa, sun, astept. In casa evident persoane, la fel de evident persoanele se uita pe vizor. Pun fata aia de sambata si duminica, sa nu creada ca cer bani sau ceva. Nu-mi deschide nimeni. Este deja  ora 6 si trebuie sa fug acasa sa preiau copilul de la bona. Plec consternata... ma uit si in oglinda- asa fata sa am sa nu vrea macar sa-mi deschida usa?! Ok. Ziua urmatoare revin. Sun, bat la usa. Fosnete prin casa. Nimic. Sun iar si dau sa strig prin usa ca sunt vecina de la 8, n-apuc sa deschid usa ca in fata mea se itzeste o cucoana imbalsamata in miros de otzet. "Da, stiu cine sunteti! Vecina de la 8, sunteti singura si aveti o fetita de doi ani jumate!" Toate pe nerasuflate si pe cel mai pitigaiato-ridicat-enervant ton de care credeam un om capabil. Ma dau doi pasi in spate si profitand de momentul de confuzie incepe sa-mi tina o lectie de morala si de conduita in bloc. Eu din ce in ce mai soacata si cu ochii "giitzi" la ea, nu pricepeam nimic. Ma uit asa la mine... sunt un fel de doamna eleganta, am pretentia ca se vede pe moaca mea ca am totusi niste neuroni activi in cap, chiar sa par din padure? Deja vocea ei pitzigaiata ma facea sa nu  o mai ascult. Ca eu am o problema, daca tipi si te pitzigai la mine nu te mai aud si vorbesti de unul singur. Prind un moment cand tragea aer sa respire si intervin si eu cu ce ma durea pe mine. Cheia de la subsol- sotul intendentei fiind instalatorul blocului. Iar ma atentioneaza de N lucruri si-mi spune ca trebuie sa sun cu o zi inainte si DACA este acasa cand am eu nevoie vine sotul la MINE ACASA ca sa vada el ce TREBUIE facut si DACA el zice ca e bine atunci ne inchide apa. Deja simteam cum incepe sa-mi scada nivelul de calm. Numar pana la 10, imi zic totusi sa nu ma enervez ca am nevoie de ei. Ii multumesc frumos si dau sa cobor sa ma duc la treaba mea ca deja trecuse juma de ora si poate o retineam din facut muraturi. Eu cu un picior pe prima treapta cand hatz ma ia de maneca, ca stai asa. Si vine intrebarea:
 
"'Daaaa, unde va e barbatul? Ca asa sunteti toate acuma, asa se poarta, faceti copii si..."
 
WTF??!! O clipa am impulsul sa-i urez niste lucruri, da' ce te nelinisteste pe tine grija unde este barbatul meu?! Si-mi vine raspunsul:
 
" Stiti, doamna, oamenii mai mor!"
 
Si sa ma ierte cei ai caror oameni chiar au murit, dar cu asemenea specimene... Si in linistea celor trei secunde de pauza o intind pe scari salutand din mers. In urma mea incepe de una singura o argumentatie cum ca sotul meu a avut un accident si etc. Zic, e bine, m-am mutat din azilul de batrani in cel de nebuni!
 
O saptamana mai tarziu...
 
Incercari fara numar de a ma strecura in programul "foarte aglomerat" al pensionarului surd care sta toata ziua cu coatele pe geam. Este acasa, nu vrea sa raspunda. Imi spune ca este disponibil doar dupa ora 20- cand, evident, nu poti sa te apuci de lucru fara sa deranjezi un bloc intreg. Le spun despre apa care curge in prostie, despre tevile de la calorifere, despre faptul ca afara e foarte cald si acum este momentul sa lucram la calorifere. Nimic. Incep sa ma enervez si le spun ca eu am drepturi, ca subsolul este un spatiu comun, ca este un abuz. Nimic. Dupa o saptamana unul dintre baieti reuseste sa prinda presedintele de scara si prin interventii se obtine favorul ca a doua zi- sambata- sa ne inchida apa de la subsol. Daaar, numai dupa ce vine el in casa la mine ca sa-si dea acordul pentru lucrari. II rog pe baietii care fac instalatiile- unul este una bucata huiduma de 2/2- sa-i faca jocul si sa ne vedem de treaba. Sambata ma duc cu fi-mea cea bolnava si cu 39 temperatura pe la usile distinsului vecin ca sa binevoiasca a ne isoti la subsol.  Isi da maria sa instalatorul acordul si se pun pe treaba. Trebuia schimbata coloana incepand din casa de la vecinul de jos pentru ca altfel nu putem lucra la noi. Deci schimba Miruno vreo 20 de metri de teava+accesorii pe banii tai. Norocul lor, spaga mea. Eu plec cu Matilda, raman baietii. Se lucreaza toata ziua si ramane sa se intoarca si a doua zi pentru ca tevile mele se duc si la vecinul din fata si el nu-i acasa, plus ca nu stiam daca e de acord sa schimbam si de la el. Deja te astepti la orice.
 
 
 
"Ie peietzii blea, faca peietzii a uac, faca peietzi abii!"
 
 
Duminica vin oamenii, li se lasa cheia pentru ca onor intendenta& sotul plecau undeva. Le spun baietilor sa lase cheia la un vecin si numai la acela. Termina oamenii ce aveau de lucrat pentru o dimineata de duminica in care nu poti inchide apa ca sa-ti faci tu treaba si ma suna: vecinul desemnat nu e acasa, ce facem? Pai aduceti cheia la mine si o duc eu. Pe la pranz ies cu fi-mea pana la farmacie si ne ducem si la "apapamem" sa ducem pretioasa cheie de la subsol. Nu e nimeni acasa. Mai pe seara sun, nimeni. Si-mi vad de treburile mele. Copilul tot cu febra, eu terminata de obosita. Cand, la ora 20,34 primesc un telefon. Nu cunosc numarul.... La celalalt capat o voce isterica: Ce ati faaaacuuuut? M-ati nenorociiiit! Aooooleeeeeu!". Sa-mi stea inima. Ce s-a intamplat si pe cine am nenorocit? Ma gandesc ca e un vecin inundat, ceva." Stati doamna si va calmati ca nu inteleg nimic!". Printre vaicareli si crize de nervi inteleg ca-i intendenta. Ca am nenorocit-o, ca ea nu are cheia, ca unde e cheia, ca daca e buna uite ce se intampla. Nu stiam daca sa rad sau sa plang, incerc sa-i spun ca nu am avut unde sa o las si ca vin acum. Nici asa nu-i bine, ca suntem niste nesimtiti si ca nu avem ce-i sapte ani de acasa- are o probleme cu anii de acasa, mereu spune asta. Eh si cam atat poate si nervul meu batran si obosit sa mai tina si i-am zis si eu vreo doua sa ma racoresc. Am impachetat copilul si m-am dus sa-i duc cheia femeii nenorocite de nesimtirea mea. Nici nu apuc sa sun la usa ca iese zbierand ca o apucata. Matilda se sperie si incepe sa planga, drept pentru care o dau dupa piciorul meu si pe partea cealalta ma infig in intendenta. Si-i comunic nu tocmai frumos ca mie nu-mi face nimeni copilul sa plaga si daca mai tipa la mine ii rezolv si cei doi dinti pe care-i mai are. Cumva m-a crezut si a fugit in casa amenintandu-ma prin usa ca nu mai pup cheia.
 
Si nu am mai pupat-o. Mai trece o saptamana de incercari, de nervi si de muncitori scosi din sarite pentru ca vin si ne uitam unii la altii pentru ca nu pot lucra. Ei imi propun sa-i tragem o mama de bataie nesimtitului care ne striga mereu prin usa ca nu ne da cheia ca nu vrea el. Tind sa le dau dreptate si sa recurgem la alte metode daca vorba buna nu functioneaza. Intre timp intru pe linia oficiala, fac cerere, depun, scriu articole din legi, inclusiv cat sunt amenzile pentru un astfel de abuz. Pentru ca asta este: un abuz. S-au trezit frustratii pamantului stapani pe cheie si stiu ca toata lumea este la mana lor si atunci se poarta in acest mod deplasat. Nu mai spun ca subsolul este un spatiu comun si ca avem dreptul la acces. Imi spunea o prietena ca asta este comportament de "comunisti imputiti", eu nu prea sunt de acord cu atribuirile astea politice, dar in cazul celor doi le respira prin tot porii fosta ocupatie nomenclaturista. Oameni care au ajuns sa nu mai insemne nimic atunci cand au iesit de la umbra partidului iubit si acum si-au gasit sensul vietii in a detine CHEIA. Le sclipesc ochii in cap zici ca sunt Smeagol cu Myyyy preeeeeeciousss.
 
Si vine ziua mareata de joi cand apare agale administratora/casiera sa incaseze intretinerea. Pun fata cea amabila, gandul cel bun, portofelul pe masa si ii spun care este problema. Ea se uita la mine, mai bine zis prin mine, cu o expresie bovina si imi raspunde sec ca nu o intereseaza. Poftim? Cum adica? Sunteti administrator, aveti niste responsabilitati, sunteti platita. NU MA INTERESEAZA! Si asta tipa, ca se pare ca e o moda sa zbieram. De tipat pot si eu si inca mai tare, dar eu nu cu auzul am o problema, ci cu intelegerea unui mesaj de genul " nu ma intereseaza". Pai si pe cine ar trebui sa intereseze? Pe intendentaaaa! Ati ghiciiit! Moment in care cine apare surd si cu fata lui de paznic de puscarie? Instalatoooruuul! Cooorect! Ii spun iar ca avem nevoie etc. etc. Si imi raspunde iar ca NU vrea, uite asa, ca nu vrea el, ce o sa fac? Sa chem politia militia ca el tot nu ne deschide. NA! II spun ca o sa-i chem sau mai bine ii las pe muncitori sa-i explice cum e cu "nu vreau" asta. O intreb iar si pe administratora daca i se pare normal comportamentul "domnului", si nu-mi raspunde nimic. Statea efectiv ca o vaca in lumina farurilor, hipnotizata, si nu schita un gest. Ridic tonul, pentru ca altfel vad ca nu te asculta nimeni si iar imi spune ca pe ea nu o intereseaza. Timp in care prin spatele meu trece un domn... intreaba daca sunt probleme, i se raspunde ca NU si pleaca. Cine era domnul? Daaa, presedinteleee de scaaara! Cooorect! Eu nu am stiut, mi-a spus admina mai tarziu.
 
Incep sa ma uit pe pereti dupa o camera ascunsa sau ceva. Adica oamenii astia chiar sunt pe bune?! Exista asa ceva?! Cum adica nu vrei tu si eu nu am voie sa-mi renovez casa? Daca trebuia sa eliberez celalat apartament eu ce faceam? Ieseam cu fi-mea pe strada? Da! Uite asa, ca niste frustrati dusi cu mintea pe campie nu au ei chef. Si te sfideaza cu o aroganta si o nesimtire si daca tu esti om civilizat si normal la cap nici nu stii cum sa reactionezi. Mai ales cand esti unul din asta ca mine de trebuie sa te controlezi constient din impulsul de a ajuta. Eu daca vad un om dezorientat pe strada simt nevoia sa ma duc sa-l intreb daca are nevoie de ajutor, ca asa sunt eu. Incerc sa ma tratez, dar nu prea merge. Iar atunci cand intalnesc oameni de tipul asta, rai pur si simplu, nu pot sa inteleg, imi da o stare de mi se blocheaza mintea. De ce sa fii asa? De ce? In timp ce incercam sa-mi adun putin mintile ravasite si sa ma duc totusi si la presedintele de scara- cu toate ca nu pare din alta categorie- trece pe langa mine un domn tinerel si frumusel. Ma invita in lift si ma intreaba ce caut. Mai sa-mi sara tzandara, cum ce caut?! Ii zic ca m-am mutat aici si trebuie sa renovez si nu ni se permite accesul in subsol. Cand, aud cele mai frumoase vorbe pe anul asta: " Nu va mai enervati, doamna! Am eu CHEIE! Nu aveti ce sa va intelegi cu astia, sunt nebuni! La fel am patit si noi cand ne-am mutat asa ca am prins momentul si am facut o copie!". Si-mi da omul cheia, imi venea sa-l pup, da rau de tot nu asa.
 
In urmatoarele zile ne-am strecurat ca infractorii la subsol si ne-am facut treaba. Astazi ma duc sa-i duc omului pretioasa cheie inapoi. Evident ca mi-am facut si eu copie. Ma batea gandul sa fac 30 de chei si sa le pun tuturor in cutiile de scrisori. Ar fi o satisfactie! Dar probabil ca ar schimba yala, dar ar fi o satisfactie....
 
 
 
 

 

joi, 24 octombrie 2013

Scrisoare pentru blogul meu

joi, 24 octombrie 2012

Draga blogule,

stiu ca pare ca te-am abandonat, dar zau ca nu-i asa! Doar ca nu-i timp, nu-i deloc. Intre copil, job si renovari tu ai picat la urma. Nu ca nu te-as mai iubi, 'mi esti drag ca un prieten bun, dar n-am de unde sa scot timp si pentru tine. Stiu ca nu te-am mai bagat in seama de doua saptamani, stiu ca ai zece postari in draft, dar uite ca oamenii te citesc si daca nu sunt eu aici. Lumea te iubeste si ea. Esti cam pe picioarele tale, tu, asa. 

Au fost doua saptamani in care n-a fost timp nici pentru masa, nici pentru somn. Ea-cea mica si-a facut viroza de sase luni- ca ea asa stie, din 6 in 6 luni face ceva. Si cum bine stii daca le face rar, le face bine. Si uite iar au fost 3 zile de febra 40. Iar eu am stat si am pazit-o de nici nu am avut curaj sa pun capul pe perna sa nu cumva sa adorm. Ca stii ca nu-i scade febra cu nimic si trebuie sa o pazesc clipa de clipa sa nu cumva sa dam de alte belele. Acum ea e bine. A fost doar febra si putini muci. Macar au curs singuri si nu am mai avut parte de show-rile cu scosul. Na, intr-o mare de oameni raciti cobza ce sanse am fi avut ca macar una sa nu ia?! Am bifat-o si pe asta.

Apoi sunt renovarile. Si de astea stii ca deja ai doua articole neterminate despre cocina pe care incercam sa o facem casa. De la o zi la alta ma cuprind regrete tot mai mari cu "investitia imobiliara". Sa-mi zica mie oricine si orice, eu tot raman la parerea ca sa iei o casa dezastru si "sa o faci tu cum vrei" nu este cel mai avantajos lucru. Probabil ca o sa depasim cu mult bugetul. Sper sa nu depasim cu mult si calendarul. Avem de izolat plafoane, balcoane, pereti, de schimbat tot ce inseamna instalatii, de scos jegul din pereti... Si munca nu ar fi cea mai mare problema, nici macar banii. Ci vecinii! Oameni de o asemenea rautate si reavointa... Deja cred ca e ceva ce sfideaza patologicul. Iar cea mai nebuna dintre toate este persoana care trebuie sa ne dea acces in subsol. Numai ca ea se crede stapana blocului iar noi toti suntem niste musafiri nepoftiti. Are un comportament de paznic de puscarie si frustraile ii ies prin toti porii. Asa ca ieri am stat 5 prosti si ne-am uitat unii la altii incercand sa gasim o solutie de a intra in subsol. Proasta eu, prostul vecinul de vizavi venit special de la job si 3 prosti de instalatori. Madam nebuna ne plaseaza ba la presedinte, ba la administrator. Presedintele vine acasa dupa 7-8 seara si cand vine ne trimite inapoi la nebuna. Administratorul sta in alt bloc, nu se stie unde, si nu se stie nici telefonul. Dupa lupte seculare am obtinut un numar de fix al persoanei cu pricina doar pentru a mi se spune ca nu e treaba administratorului. Dar a cui mama naibi este? Adica problemele administrative ale blocului nu sunt ale administratorului? Si uite asa suntem cu toti la mana unei dezaxate al carui sens in viata este dat de posesia acelei chei. Iar dupa toate situatiile de un absurd si o nesimtire fara margini nu vad o solutionare pasnica a problemei. Va fi circ, iar eu cu mahalaua nu ma impac deloc...

Deci intre copil bolnav, job mancator de zile si carat de moloz cu 5 lei sacul.... draga blogule... Oricum promit sa revin in forta. Avem multe de povestit, multe frumoase. Ca uite ca au trecut 30 de luni de viata de iubire mica si totul a fost atat de frumos. Sper sa-mi regasesc si umorul si sa povestim despre renovatul la romani intr-o nota mai distractiva. Daca o sa iasa cum visez eu cand inchid ochii... o sa fie m-i-n-u-n-a-t!


Cu drag,

a ta mama!

P.S. uite ce am cumparat:


joi, 10 octombrie 2013

Epopeea unei case

Acum aproape un an deschideam impreuna cu alti oameni dornici sa ajute un grup pe Facebook. Ne-a unit pe toti dorinta (si putinta) de a oferi o mana de ajutor acolo unde era nevoie. La foarte putin timp dupa, a aparut un caz "mare". Mare ca numar de oameni in nevoie si mari si nevoile lor. Cazul pe care l-am numit "De Craciun pentru copiii din Gogosari". La sfarsitul lunii noiembrie am fost si am vizitat satul. Atunci am scris din tot sufletul si cu tot sufletul postarea care avea sa miste sute de oameni. Campania a mers foarte bine. Multi oameni s-au mobilizat incredibil, au scris, au cerut si au alergat tot Bucurestiul pentru a aduna colete si bani- Mihai, Maria, Ioana.  S-au implicat oameni din toata tara si chiar din diaspora. Din bunurile si banii stransi atunci am putut face trei transporturi catre cei in nevoie, nu doar unul. Volumul de munca a fost incredibil. Ajutorul a fost incredibil. Dezamagirile, insa, pe masura.
 
Dincolo de aceasta campanie comuna eu am inceput lupta mea. Dintre toate familiile vizitate atunci una mi-a ramas aproape de suflet. Mai precis un copil. Teo. Copilul frumos si trist, copilul cu ochi albastri. Din familia lui lipsea mama. Plecase dupa un barbat. Din familia lui lipsea si caminul. Ii arsese casa. Le-am promis atunci, lui si lui Andrei cel mic, ca o sa-i ajut sa isi cumpere o alta casa. Sau sa reconstruiasca una. Le-am promis! Nu stiam cum o sa strang atatia bani. Am rugat o prietena sa imi faca un deviz pentru o constructie modesta. Un deviz ca la carte cu toate studiile si avizele se ducea catre o suma... mare. Sunt un om realist si am inteles ca nu avem cum sa mergem pe ideea construitului. Ne-am reorientat catre cumparare. Am deschis prima campanie. Licitam minun(ati)i de Craciun. O campanie mica si linistita, cu oameni pe care-i cunosteam. O licitatie online. Norocul a facut sa vindem tot ce a fost donat in cadrul licitatiei si un noroc si mai mare a facut sa le aduca pe Narcisa (iNES Group), care a donat prin asociatia ei o suma mare de bani, si pe Alina G, un om ca noi toti dar nu tocmai- amandoua aveau sa ne ajute si in campania din primavara. Actiunea de Craciun a strans 8.700 lei. A fost o surpriza imensa, nu ma asteptam. Oamenii au fost atat de buni, de darnici.
 
Era un prim pas, dar eram departe. Intre timp, cautand case de vanzare, am aflat ca acea locuinta sociala, modesta, in care locuiau era de vanzare. Si s-a infiripat ideea de a cumpara chiar casa aceea. Mai erau 3-4 locuinte de vanzare in sat si ceream preturi. Prietenul meu Mihai, bun agent imobiliar, a preluat cautarile in mod profesionist. Avem un prim pret: 20.000 de lei. O suma pe care o vedeam mai realizabila. Dar mai trebuiau campanii, oameni mai multi de convins, oameni care sa creada in visul asta. Venise primavara. Atunci mi-a venit si mie ideea evenimentului cu pomisorii. Sa plantam si sa licitam niste pomisori- 35 fiind numarul lor final. Era nevoie de mai multa forta de convingere, de mai multi oameni. Am rugat atunci blogeritele mame sa ma ajute. Pe unele le cunoasteam, pe altele nu. Nu stiam nici cum or sa raspunda unei astfel de cereri. Fiecare trebuia sa ia in ocrotire un pomisor si sa incerce sa stranga cat mai multi bani pentru el. Sunt omeni care nu se simt confortabil sa ceara bani, nu au facut-o niciodata si nu se simt bine in pozitia asta. Si ii inteleg. Insa au crezut in acest vis si si-au invis temerile, si au scris, au strans bani, au ajutat. Pe 9 aprilie, de ziua de nastere a acestui tata singur, aproape toti banii pentru casa erau stransi. Cateva zile mai tarziu, la incheierea campaniei, aveam confirmare: reusisem! O munca grea, o munca in perioada in care era si ziua copilului meu- copil care a facut cea mai rea temperatura si boala de pana atunci- peste noptile nedormite, vorbitul cu zeci de oameni, zeci de multumiri, zeci de sperante, zeci de oameni care au pus umarul, peste toate: reusisem. Banii erau stransi. Dar acesta a fost doar inceputul... ceva ce parea sa fie sfarsitul frumos al povestii, era doar inceputul.

Din ziua in care aveam toti banii stransi pana in ziua cand un om simplu devenise cumva mai usor, si mergea iute cu un dosar intr-o mana si cheiile in alta pe o straduta cu soare din Giurgiu, au trecut aproape sase luni. Sase luni in care pe laptopul meu a stat afisul campanie Un pom pentru o casa, sase luni in care zi de zi verificam depozitul din banca sa fiu sigura ca mai sunt toti banii acolo. Sase luni de incercari, telefoane, sperante, dezamagiri mari, mari de tot si sase luni in care tara asta mi-a produs o scarba... Prima incercare a fost de a cumpara casa sociala in care locuiau. Asa mi s-a parut mie mai firesc, era logic. Casa era de vanzare, ei locuiau deja acolo, proprietarul le facuse un bine, deci sa-i facem si noi unul la randul nostru. Proprietarul insa era un cetatean englez care imputernicise aici pe cineva legat de vanzarea casei. Am fost plasati de colo colo de 5 ori pana sa aflam cine este aceasta persoana atotputernica. Om "sfant", nu spun cine. Om din a carui curte plecasem cu o luna inainte spunandu-i ca vrem sa cumparam acea casa. Am incercat sa contactam direct proprietarul, dar nu s-a putut. Apoi am aflat ca de fapt erau doi proprietari... unul pe teren si altul pe casa. Cel de pe teren, de fapt cea, era una dintre parsoanele care ne tot ducea cu vorba. Devenea tot mai clar ca nu exista interesul ca acea casa sa fie vanduta. Tarziu ne-a picat fisa. Ne-am orientat care alta casa- nu avea apa. Inca una- dupa discutii si negocieri aflam ca erau 5 mostenitori si nu aveau succesiune, doreau si ca toate taxele legate de aceasta sa fie suportate de cumparator. Casa foarte frumoasa, mai noua, renovata, avea utilitati. Dar chiar si cu banii pe care Benone spera sa-i obtina prin vanzarea terenului pe care-l detinea si tot era mult peste bugetul nostru. Intre timp un om de bine incepuse sa arunce zvonuri neplacute. Si nu oricand, ci chiar de ziua mea. Ca am "fugit" cu banii. Chiar am fost luata la intrebari de ultimul om de la care ma asteptam sa faca asta. Cand esti un om corect si in viata ta nu ai miscat un fir de ata care sa nu-ti apartina este foarte dureors sa fii acuzat de lucruri urate.

Am decis atunci sa ma retrag din grupul de pe FB si din a mai deschide sau participa in alte actiuni. Problema era ca eu eram "vistierul" grupului si trebuia sa inchid contul. Am facut o ultima actiune la Gogosari de 1 iunie. Am dus cadouri copiilor, am dus alimente parintilor. Ne-au insotit atunci oameni frumosi care doreau sa-i cunoasca pe cei mici. Nu m-am putut bucura de nimic. Vroiam out. Mi-a parut rau, m-a durut sufletul. In acea vizita acolo am profitat pentru a vedea si alte case. Il rugasem pe Benone, tatal copiilor pe care vroiam sa-i ajutam, sa caute mai departe si sa gaseasca o alta casa. El stia cel mai bine ce vrea si in ce zona a satului. Am vizitat o casuta, era curte in curte cu terenul pe care fusese casa omului, cea arsa. Ar fi fost super. Vorbim, ne intelegem. Eram fericiti, el era multumit. Peste o saptamana, dupa ce s-au dat iar n telefoane si discutii, cand ar fi trebuit sa mergem la notar pentru un precontract... stupoare. Vanzatorul dispare, nu mai raspunde la telefon. Noi tot insistam. El nimic. Aflam ca a vandut casa, asta in conditiile in care noua ne cerea un avans de 5000 de lei. Noi insistam direct pentru actul de vanzare, el vroia precontract. Am inteles ulterior si de ce. Booon! Alti oameni de cuvant. Se facuse iulie. O luam de la capat. Intre timp preotul din sat facea presiuni ca Benone sa paraseasca locuinta sociala, doar acum primea ajutor de la Bucuresti. Un om care sa-mi provoace mai multa repulsie decat acest preot nu cred sa mai intalnesc in viata asta. Cel putin sper.

O luna jumate de cand ne rugam cu bani de oameni sa cumparam. Telefoane si barfe din sat. Sotia-mama plecata dupa alte lucruri mai placute- se intorsese acasa la copii, teoretic. Intoarcerea ei ne-a pus in alerta. Copiii erau bulversati si nefericiti, venirea ei acasa nu le facea deloc bine. Tatal incerca sa fie optimist si sa-i mai dea o sansa, se bucura ca are cu cine lasa copiii cand se duce el la munca. Insa, vazand ca acolo nu mai pica pomana si nici casa nu parea sa se mai cumpere, cateva saptamani mai tarziu, a plecat iar. Copiii erau mult mai bine fara ea, paradoxal. Cand nici nu mai speram sa gasim o casa la pretul pe care-l puteam plati, ne suna Benone- casa nr. 2 din incercarile noastre, cea fara apa, era la un pret mai bun si vestea si mai imbucuratoare: se pune apa in sat. Fericire mare! Sunam proprietarii, negociem, scoatem un pret de 17.000 lei. Ceea ce era minunat pentru ca in casa trebuiesc facute reparatii. Oamenii spun ca au toate actele. Mihai ii trimite la notar, le spunea ce acte trebuie sa mai obtina si sa ne sune. Ne-au sunat... nu aveau cadastru.

Inca 3 luni mai tarziu si actele nu erau gata. Pe langa faptul ca nu aveau cadastru, ei nu aveau nici succesiune. Nu numai ca nu aveau succesiune... dar erau si mostenitori care nu vroiau sa renunte la partea lor. Balci, tergiversari, termene peste termene amantate. Acum o saptamana ne-a sunat notarita ca sunt gata, scoate extrasul de carte si putem sa venim sa semnam. Cand sa zic Doamne ajuta, am terminat! stai asa ca nu-i asa. Nu terminasem! Mai era problema mare a beneficiarului acestei proprietati. Benone fiind casatorit si dorind sa divorteze nu era tocmai recomandat ca proprietar. Eu dorindu-mi sa protejez acest bun obtinut prin implicarea atator oameni, nu puteam sa las lucrurile la voia intamplarii. Dorinta noastra era ca Teo sa fie beneficiarul direct si tatal sau, ca tutore, sa aiba dreptul la usufruct. In teorie simplu si frumos. In practica o procedura foarte complicata, consumatoare de timp si bani. Se lanseaza ipoteza ca eu sa cumpar pe numele meu si apoi sa fac donatia, dupa ce divorta omul. Nu-mi suradea deloc ideea, nu-mi doream asta. Nu mi se parea corect. Nu erau banii mei deci nu vroiam sa fie nimic pe numele meu. Incep sa cer pareri avizate. (Multumesc, Ioana, pentru recomandari.) Ma sfatuiesc cu o doamna avocat, apoi cu notarul. Exista varianta in care eu sa fiu "procurator de fonduri", sa fac o donatie catre tatal copiilor cu scopul precis de a cumpara acea locuinta. Astfel in caz de divort sa nu intre in bunurile comune  si sa fie impartita. Costa mai mult, dar era cel mai corect.

Marti am fost la Giurgiu. Nici nu-mi venea sa spun cu voce tare ca se termina, ca am reusit. Invatata cu tot ce s-a intamplat in astea 6 luni, spus aici asa pe foarte scurt si foarte calm, ma asteptam sa se intample iar ceva nefericit. Nu a fost asa. Ne-a primit o doamna notar foarte destupata si stapana pe situatie. Si o ora mai tarziu patru semnaturi stateau pe un contract. Benone, cei doi soti vanzatori si eu. Un manunchi de chei statea in mana tatalui si parca nu-i venea sa creada. Vroia sa plece acasa, sa plece pe jos, sa ajunga mai repede. Era fericit, era mai usor. I-am dat vestea buna ca au mai ramas bani si l-am pus sa imi scrie o declaratie ca i-a primit. Avea nevoie de ei pentru racordul la apa, pentru reparatii. I-au mai ramas la noi 1005 de lei pe care o sa-i dam mai spre iarna. Sa aiba de lemne si alte cheltuieli. Casa a costat 17.000 de lei. Notariatul- actul de vanzare si donatia in bani- 1.860 lei. Lui i-am dat marti 1.400 lei. In prima campanie de Craciun au fost stransi 8.700 lei. In campania din primavara, cu tot cu donatiile suplimentare pentru achizitionarea pomisorilor si a cadourilor pentu copiii din centrul unde au fost plantati pomisorii (~1.000 lei), s-au strans 13.565 lei. Un total de 22.265 lei.

Pe  3 octombrie a fost ziua lui Teo. La multi ani copil frumos, sa fii fericit! Casa aceasta e cadoul nostru pentru tine!

joi, 3 octombrie 2013

Uneori, doar uneori

Zile prea multe si prea pline. Zile in care nu apuc sa fac nimic. Zile in care trag de mine sa-i zambesc copilului si sa nu adorm inaintea lui. Zile in care ma apuca ora 19 la serviciu si afara ploua si peste tot e o mare de masini, iar eu nu gasesc un amarat de taxi sa pot pleca acasa. Pentru ca nu mai pot merge pe jos nici de ici pana colea si asta me termina psihic. Luni sateam la coltul strazii cu lacrimi de neputinta si de furie in ochi ca nu am cum sa ajung acasa, ca niciun taxi nu e liber, ca eu nu pot sa merg. Inainte ma duceam pana la Unirii pe jos fluierand. Acum distanta de la Izvor pana la Unirii imi pare mai lunga decat un maraton. Pentru ca eu nu mai pot merge. Nici nu ma incumet pentru ca stiu ca spatele ma va lasa fix in cel mai nepotrivit loc. Asa ca luni dupa o ora si jumatate de tentative esuate am iesit sa-mi incerc norocul si din strada. Sa nu va mai aduc aminte cum ploua si ce vant batea luni. Am avut noroc si am gasit un taxi. Apoi i l-am lsat si bonei care astepta in fierberi venirea mea. Mi-e o sila de mor sa-mi faca cineva "favoruri". Pana acum nu mi s-a intamplat sa primesc favoruri gratis, totul s-a decontat mai tarziu de 10 ori mai scump. Chiar si din partea unora de se bateau cu pumnul in piept ce prieteni dedicati sunt ei. Asa ca ma dau peste cap sa fiu acasa pana in ora ei de plecare. Nu conteaza ca eu mereu inteleg si mereu vinerea programul este scurt. N-am auzit sa spuna o data "Hai, mai femeie, nu vrei sa stau cu asta mica intr-o seara sau intr-o zi din weekend sa mai respiri si tu?". Doamne fereste. Cand dau eu e minunat, cand cer eu vine apocalipsa. Na, asa ii trebuie omului prost. Incerc sa ma consolez cu gandul ca e copilul bine, ca are grija de ea si o iubeste. Matilda ii spune Mama Nina. Mie mi se pune un nod in gat, dar ce sa fac? Uneori mi se pune piticul... apoi ma linistesc... N-am ce face. Asa ca i-am lasat taxiul platit doua seri la rand, ca asa mi se pare uman. Pentru ca ploua si era frig si noapte. Ceva in schimb? Nu.
 
Au fost zilele astea secatuitoare de viata din mine. Serviciul. Imprumutul. Schimbul. Contractul. Vanzatoarea care din pura rautate nu a acceptat sa nu facem schimbul in BCR si asa am pierdut din diferenta de curs fata de alta banca 2500 de lei. Nu mi-a venit sa cred. S-a opus cu atata inversunare. Ea nu pierdea nimic. Nici nu castiga. Dar de ce sa castig eu? Este un om pe care l-am scapat de la executare silita prin cumpararea apartamentului. Si totul s-a facut la un pret corect. Nimeni nu i-a strans cu usa. Din contra. Ne-am comportat ca niste domni si doamne ce suntem. Incep sa cred ca domnenia asta a mea e o prostie si nu este pentru vremurile astea. Am avut un moment in care m-a enervat atat de rau cu toparlanenia incat am vrut sa renunt la tot. Si la avansul platit. Sa se tot duca. Am oroare de tzoparlani, de nesimtiti si de lipsa de respect. Apoi... m-am linistit, chiar m-am amuzat. In culmea nervilor mei s-a gandit ea sa-mi mai ceara ceva.  Ca nu-i dau usa de la apartament? Ca daca eu tot o schimb... sa i-o dau ei. Am ramas interzisa. Un om care tocmai mi-a produs o paguba de mii de lei mai vrea ceva de la mine. Oamenii astia sunt incredibili. Purs si simplu. Si nici nu cred ca-si dau seama cat de incredibili sunt... Imi venea sa-i spun ca i-o dau, costa 2500 de lei. Nu cred ca ar fi inteles ironia. Probabil ca dupa ce o schimb am sa-i zic sa vina sa si-o ia. Sau daca are cineva nevoie de o usa de apartament?
 
Nu stiu... au fost zilele astea. Uneori e prea mult, chiar si pentru mine care duc mult. Dar... uneori. Imi vine sa ma duc si sa ma tot duuuuc. Dar nu poti sa te duci, ca nu ai solutie. Trebuie sa stai si sa faci tot ce trebuie sa faci. Sa muncesti, sa produci, sa tii casa, sa tii copilul, sa fii civilizat cu toti, si cu magarii. Sa stai si sa faci totul zambind. Si sa fii mereu o doamna. Dar... uneori. Uneori mi-as dori sa fiu o mahalagioaica din aia care isi pune fustele in cap si le zice tuturor de origini si dumnezei. Dar nu pot. Ar merita cate unii chiar sa fie jumuliti nitel. Pentru ca ei mizeaza mereu pe eleganta ta si nu se asteapta sa-ti sara tzandara. Stiu ca poti acumul si intind coarda. In viata asta mi-a sarit mustarul cu adevarat o singura data, dupa tot mie mi-a parut rau. Ca daca nu esti facut sa fii magar... nu esti. Dar... uneori.
 
Apoi. Apoi vine o seara ca cea de ieri. O seara cand Matilda ta vine tarand un prosop din dormitor. Vine cu el si se opreste cu ochii ei frumosi si iti spune sa o faci "bebe mic". Adica sa ii pui gluga de la prosop pe cap si sa o infasori in el ca pe un bebelus infasat. Apoi sa o iei in brate si sa-i canti "Nani, nani bebelus"". Sau bebeloi, ca ea asa zice acum. Ca nu mai e bebelus, e "bebeoi". Si sta asa cuibarita la pieptul tau cu cea mai fericita mocuta si cu cel mai frumos zambet. Si murmura dupa tine cantecul si zambeste, si-i sclipesc ochisorii. Si parca se face iar mica, chiar daca are un metru si 15 kile si abia o mai tii. Parca e iar mica si sta acolo la pieptul tau, e iar bebe si ii canti sa adoarma. Sta lipita de tine si inchide ochii. Zambetul e tot acolo in timp ce somnul vine. Si te uiti ca prostul ce ai putut tu sa faci. Omuletul asta minunat. Omuletul atat de fericit ca sta infasurat intr-un prosop la pipetul tau. Si atunci toate zilele astea grele dispar. Te incarci la loc cu viata si zambesti si tu. Si simti ca si pe tine te tine Cineva acolo in brate. Uneori e tare greu, dar mai des este binecuvantare. Multa binecuvantare.