As fi vrut sa va povestesc despre cea mai frumoasa vacanta in doi. In doua, noi doua. Goo fani, cum ne zice fi-mea. Dar ma impiedica sila si nervii, si revolta, si durere de cap, si mama ei de gluma de tara.
Eu- cetatean model, exagerat de model. Nu arunc, nu stric, nu risipesc, reciclez, platesc taxe, impozit, contributii, imi iau bilet. Nu m-am suit in viata mea intr-un mijloc de transport fara bilet. Si sunt convinsa ca daca as face-o intr-o zi, in cine stie ce situatie exceptionala, fix in ziua aia ar aparea un controlor. Si asa cetatean cum sunt am pretentia sa mai primesc si inapoi ceva servicii decente din partea statului colector. Joi am purces cu minunea din dotare in vacanta la munte. Am ales Sinaia pentru ca este suficient de aproape pentru a nu dura mult drumul si suficient de la munte pentru a schimba aerul. Este si locul in care am mers cel mai des si-mi place sa stiu unde ma duc. Pentru ca spontaneitatea cand ai un copil mic pe care-l cari dupa tine fara alt ajutor intra in categoria sport extrem pentru mine, iar eu nu simt nevoia de extra-adrenalina, am cumparat frumusel bilete din timp. Dus- intors. Patru. Eu ii iau si ei bilet pentru ca sunt satula de mutrele deranjate care intr-un tren gol se impiedica de un copil care sta si el asezat. Nu mai spun daca este aglomerat si doamne fereste sa-si mute careva papornita cu pufuleti si bere de pe locul de langa pentru a aseza copilul. Asa ca ii iau biletul ei. Stam civilizat. Am plecat cu IC- aer conditionat, masute, prize pentru laptop/telefon, curat. A fost chiar liber, am stat singure intr-o compartimentare de 4 locuri- nu pe locurile noastre pentru ca acolo tronau deja altii (?!). Fara intarziere (nici nu avea cum trenul formandu-se din Bucuresti), am ajuns exact in timp. As fi inceput sa cred ca lucrurile devin normale si in tare asta.
Dupa patru zile de ras, jucat, descoperit padurea, iubit si giugiulit a venit ziua sa plecam. Trenul era la 14,38, un ICN care vine de la Viena. Numai bine, am plecat de la pensiune la ora 12 in ideea ca lasam bagajele la camera pentru bagaje si profitam de cele doua ore pentru a merge in parculetul de deasupra garii. Ceea ce am si facut. Dupa multe ture de tzopaiala la trambulina, leagane, tobogane, tanjit la tiroliana (ea s-ar fi dar, eu as fi murit de inima), hai la gara. Intram in gara ca doua hlizite ce suntem si hlizitei mari ii ramane rasul in gat. Pe panou in dreptul trenului nostru scria 119. Ce naiba e aia? Ma uit in capatul tabelului: INT. Deci trenul nostru vienez avea intarziere 119. 119 de ce? De minue? Deja simteam nevoia sa-l sun pe golanul ala de pe Targu Ocna sa-mi calculeze cate ore inseamna 119 minute. Mai clipesc o data si deja scria 120. Ca sa nu ne mai confuzeze in matematici. Luati de aici 120 de minute de intarziere! Doua ore, 120 de minute, 7200 de secunde. Ma duc la informatii in speranta unui raspuns de genul "e o greseala" sau "recupereaza". O tanti plictisita, probabil de viata sau de noi, imi raspunde ca acum a sunat si la Sighisoara avea intarziere de 2 ore, probabil pana in Sinaia mai creste. Boooon. Azvarl o privire deznadejduita spre panou si vad ca mai este un tren la 14,58. In dreptul lui un R (rapid?!). Intreb falfaind din gene ce-i cu celalalt tren. Nu-mi aminteam sa-l fi vazut pe infofer.ro. Primesc inapoi un "nu stiu". Zic, pardon, cum nu stiti? Nu vroia sa stie, era TRENUL PRIVAT. Nimeni nu stie nimic, nimeni nu zice nimic. Trenul nu se anunta, nu se dau informatii, nu se stie cat costa biletul, de unde se cumpara biletul.
In timp ce sedeam pe o margine de scaun in gara si-i dadeam Matildei san ma tot gandeam. Hmmm, e privat. Cat o costa? Mai am vreo 90 de lei. Daca nu ne dadeam prin toate draciile aveam mai multi bani. Bancomat. Tocmai sus. Iar sa iau scarile la galop in conditia mea fizica de molusca pensionata, nu ne intoarcem in timp. Vede Matilda iar parcul, nu e bine... Privat... daca e privat trebuie sa fie mai bun. E si mai scump? Cat poate sa fie de scump? Daca ar fi cu mult mai scump nu l-ar mai lua nimeni. O fi plin? Vin toti fitosii de la Brasov inapoi... Daca nu avem loc. Totusi... Mmm, daca nu ne ajung banii. Biiing!!! Biletele pe care le am, ma duc sa cer banii pe ele. Cat mi-or da si cu ce mai am.... Haide, bebe, ca e tarziu!
Dupa o vizita la ghiseul de informatii, unde iar tanti nu stia nimic, imi recuperez vreo 35 de lei de pe cele doua bilete. Incep sa sun prietenii pe care-i presupuneam pe langa un internet si fara copii de culcat sa imi spuna cum e treaba cu privatu'. Evident ca fix atunci toti sunt cu treburi importante, nu raspunde nimeni. Sun o mama, ea raspunde dar nu gaseste nimic. Ma interesa daca putem rezerva cumva un loc (ce fantezii aveam si eu). Si-mi pica fisa, doamna de la bagaje era foarte amabila, ma duc si o omenesc cu trei lei si sigur stie tot. Ma duc, bag copilul in fata, si cu privire de mama in dervia obtin toate informatiile. Trenul privat circula in regim de personal (?!) dar merge la fel de repede ca un accelerat (?!). In doua ore suntem la Bucuresti. Biletele se cumpara doar din tren- in Sinaia nu au casa speciala pentru ei, costa cam 18 lei biletul. Ne ajuta si cu bagajul foarte greu si ne indica pe peron unde sa stam sa fim in dreptul unei usi. Zic saru'mana, mai dau o tura de tzatza sa avem de drum si trenul apare. Pe afara arata putin diferit. Nu prea am avut timp de "admirat" pentru ca-i explicam Matildei cum sina este strada trenului si numai el are voie pe acolo. Opreste trenul si turma de bipezi da navala. Nu, nu sa ma ajute, ci sa ne calce in picioare. Probabil ca ei stiau mai bine cum merge treaba. Pun copilul in tren, tip la ea sa stea acolo pentru ca dadea sa sara cand a inceput sa fie impinsa din toate parile. Urnesc si trolerul si reusim sa ne suim. Noroc cu un amarat de nenea fara bani care se lupta cu "nasul" sa nu-l dea jos din tren, ce daca nu are bani. Trenul pleaca cu usile deschise, usi la doar 20 de centimetri in spatele meu.
Cand imi revin in simtiri dupa efortul de a urca vad... ce vad? O scena din filmele indiene. Un tren "bouvagon" arhiplin. O caldura si un miros in concordanta. Oameni, bagaje, animale. Unii dorm isirati pe doua locuri, nu par de deranjat. Toti te prievesc cu ura omului incins si incercat de claustrofobia unui spatiu atat de mic. Loc? Ce gluma! Ma mut in compartimentul de langa. Tot plin si mirositor. Imi vine sa plang. Sau sa urlu. Sau amandoua. Unde este un loc liber ce-i trei din jur il pasazesc cu stoicism. Se fac ca ploua, ba mai pun un bagaj. O tanara se ridica si ne face loc langa ea. Bagajul nicio sansa sa-l punem sus. Ne inghesuim toate trei pe o bancuta. Matilda incepe sa se nelinisteasca. Nu-i plac apropierile fortate, nu-i place caldura, vrea si ea locul ei, vrea un loc unde sa-si puna carticica. Repeta trist "nui oc, nui oc". Nu-i, mama, loc. Ne descurcam noi. Incerc sa o linistesc, sa o asez mai comod. Clipa in care vecinul de vizavi isi exprima nemultumirea catre consoarta.
"Eu chem controlorul sa le dea jos, nu pot sa calatoresc in asa zgomot!"
Ma uit in jur, ma uit la el si-l intreb daca se refera la copil. Imi spune ca evident. Il intreb daca el s-a uitat in jur si vede unde se afla, poate confunda locatiile. Suntem intr-un tren reciclat din Franta secolului trecut, dar suntem departe de a fi la Paris- chiar daca asa indica statiile marcate pe pereti. Si jegul parca avea alt miros fata de cel din trenul personal pe care l-am "iubit" maxim in cei 10 ani de neveta de weekend obligatorie la tara- o fi fost si asta tot frantuzesc. Matilda simte aversiunea tanarului si se pune pe jelit. Acum, da, poti sa spui ca este zgomot. As fi plecat si eu daca aveam de ales. Cum nu aveam, m-am ridicat si m-am dus in "vestibul" sa o impac. Afara niste panouri publicitare, ii arat literele si se linisteste. Eram deja in prima halta. Se elibereaza un soi de bancheta situata langa usi. Ne asezam acolo, e mai liber, mai racoare- poate si pentru ca usile raman deschise in timpul mersului, probabil pentru a permite calatoritul atarnat de usi prin tarile pe unde mai ajung astfel de garnituri. Nu o mai asalteaza nimeni. Isi revine in starea ei de comedie. Ma duc si tarasc si bagajele (trolerul nu are loc pe roti, trebuie sa-l pun pe cant). Trenul chiar opreste des, ceea ce este un lucru bun pentru ca se mai dau jos navetistii (duminica?!), dar intre statii goneste cu o viteza pentru care eu nu cred ca era facut. Judecand dupa tangaj si sunet. In doua ore de hurducaiala ori mi s-au pus vertebrele la loc ori... Daca sunteti insarcinate si vreti sa nasteti mai repede faceti o tura cu trenul privat. De ajuns a ajuns in timp, din el s-a prelins o masa de transpiratie si prin ea niste oameni.
Asa ne trebuie daca avem impresia ca prin ceva "privat" intelegem ceva mai bun. Uneori inseamna si altceva :). Nu-i mai bun, e doar o alta afacere romaneasca. Daca se poate sa avem costuri zero si profit maxim e perfect. Da, e mai ieftin, dar pentru conditiile oferite si pentru caracterul ocazional al calatoriei.... 20 de lei in minus sunt egali cu 0. Deci daca nu sunteti intr-o situatie de urgenta sau nu aveti 15 ani si 3 baxuri de bere cu voi in drum spre mare/munte ocoliti privatu'.
