Se afișează postările cu eticheta Sindromul Dravet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sindromul Dravet. Afișați toate postările

vineri, 5 decembrie 2014

Advent Day 5- Dravet Romania- Ateliere cu fluturi si Lansare de carte

Suntem in ziua cinci a Calendarului de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre prietenii de la Dravet Romania. Daca va indreptati acum privirea in partea dreapta a paginii o sa gasiti acolo imaginea-link care va conduce spre Dravet Romania. Mai precis in micul lor magazin online de unde puteti cumpara produse proprii, astfel facand o sponsorizare a activitatilor/initiativelor pe care Asociatia Dravet Romania le desfasoara. Nu este pentru prima data cand va scriu despre ei si probabil nici ultima, cred cu tarie in forta acestor parinti speciali care se lupta zi de zi pentru viata copiilor lor.
 
Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.
Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.
 
 Ei au infiintat Asociatia Dravet Romania prin care desfasoara activitati dedicate copiilor cu afectiuni neuronale si in special pentru copiii cu afectiuni epileptice rare. Unul dintre proiectele lor importante este Centrul de zi Exista Speranta deja functional in Bucuresti. “Există Speranță” pentru copiii cu epilepsie cu vârstă preșcolară care nu pot fi integrați în învățământul de masă. Pe lângă programul de socializare, centrul ar urma să le ofere acestora și posibilitatea de a urma diferite terapii necesare unei dezvoltări armonioase – kinetoterapie, logopedie, PECS, terapie ocupațională și psihoterapie.
De asemenea, părinții copiilor vor putea să se organizeze în spațiul centrului în grupuri de suport și să discute diferite subiecte care îi preocupă, atât între ei, cât și împreună cu psihoterapeuți.
Centrul “Există Speranță” reprezintă un proiect de parteneriat public-privat, în cadrul căruia Primăria Municipiului București va contribui cu spațiul și utilitățile, iar Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare va finanța – prin sponsorizări obținute de la persoane fizice și juridice – dotările necesare.
Inițiativa are loc în contextul în care, în prezent, copiii cu epilepsie nu beneficiază de niciun astfel de amplasament, iar faptul că toate terapiile necesare vor fi disponibile într-un singur loc va ușura mult viața familiilor afectate.
Proiectul centrului de zi “Există Speranță” a obținut o finanțare din partea Petrom, fiind declarat “Proiect câștigător în competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei. Un proiect de responsabilitate socială  Petrom”.
 
In aceasta perioada o alta initiativa de al lor are nevoie de sprijinul nostru: Ateliere cu Fluturi. Proiectul participa in Campania Te implici si poate fi votat dupa logarea pe site (trebuie creat un cont, dar dureaza un minut). Mai sunt sapte zile in care mai puteti vota. Despre Ateliere cu Fluturi initiatorii spun:
Proiectul propus finanțării urmărește dezvoltarea unui pilon de terapie prin artă, care să completeze programul integrat de terapii pentru copiii cu epilepsie oferit în cadrul centrului Există speranță. Astfel, atelierele vor completa şedinţe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, PECS, camere pentru stimulare senzorială etc. – terapii care să aibă continuitate şi de care copiii să poată beneficia, de preferat, zilnic. Prin acest program, se urmărește favorizarea accesului copiilor care suferă de epilepsie la o serie de activităţi care să îi ajute în dezvoltarea senzorială şi, totodată, să creeze condiţii propice de relaţionare şi socializare, într-un mediu sigur.  
 Finanțarea solicitată va acoperi costurile pe care le presupune dezvoltarea unui program de ateliere de terapie prin artă, denumite „Ateliere cu fluturi”, ce vor avea loc la centrul de zi pentru copiii cu epilepsie „Există Speranță”, deschis de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială. Fluturele este în întreaga lume simbolul epilepsiei, iar centrul este prima facilitate din România specializată pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară și va fi deschis până la finalul anului 2014. În cadrul centrului copiii cu epilepsie – al căror acces la grădinițele obișnuite este adeseori limitat – vor beneficia de educație și de programe de socializare, precum și de terapiile necesare. Scopul proiectului este de a creşte aptitudinile senzoriale, de socializare, de exprimare a emoţiilor, precum şi de a favoriza integrarea socială pentru copiii cu epilepsie. În paralel, părinţii acestora vor beneficia, la rândul lor, în cadrul centrului de zi, de activităţi de socializare, acest lucru contribuind la crearea unui grup puternic de facilitatori pentru schimbarea condiţiilor limitate de acces la educaţie pentru copiii cu această afecţiune. În România, epilepsia afectează aproximativ 23.000 de copii şi adolescenţi, potrivit singurului studiu disponibil pe această temă (“Date actuale ale incidenţei şi prevalenţei epilepsiilor la copil şi adolescent”, autor Catrinel Iliescu, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România). Cu toate acestea, comunitatea familiilor cu copii cu epilepsie este încă în formare, anterior înfiinţării Asociaţiei pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare neexistând niciun serviciu care să li se adreseze. Progresele deja realizate de Asociaţie în zona identificării şi creării unei baze de date cu copiii suferinzi de asemenea afecţiuni şi în furnizarea unor servicii de suport şi informare pentru familii, trebuie completate încă de disponibilitatea unor servicii absolut necesare pentru a ajuta copiii şi uşura viaţa acestor familii - aşa cum sunt cele ce vor fi oferite în cadrul centrului de zi „Există speranţă”. Momentan, parcurgerea terapiilor necesare presupune eforturi sporite atât pentru copii, cât pentru familiile acestora, iar în lipsa unor soluţii alternative, cel puţin un membru al familiei este nevoit să renunţe la o viaţă activă în câmpul muncii.
 
Ceea ce m-a facut sa-i descopar, de fapt, a fost relatia dintre Asociatia Dravet Romania si fratele meu- Cristian Margarit. Cristi a ajutat asociatia prin consiliere nutritionala- alimentatia copiilor cu Sindrom Dravet fiind foarte importanta si putand ajuta in amelioararea simptomelor bolii. Din aceasta colaborare a rezultat si o carte menita sa-i ajute pe parintii si, speram, terapeutii care au in ingrijire copii cu afectiuni neuronale. Cartea se numeste "Dieta Ketogenica- Solutia nutritionala in epilepsie si alte boli neuronale" si va fi lasanta joi, 11 Decembrie, la ora 17 in locatia din strada George Constantinescu nr. 3A- Complex Upground, Restaurant Cervo. Daca doriti sa participati gasiti detalii pe Pagina de Facebook a Evenimentului.
 
 
Noi avem copii sanatosi, insa este o pura intamplare, putea sa fie altfel. Veniti in sprijinul parintilor pe care viata I-a pus in alt loc, unul in care fiecare zi este o lupta pentru viata copiilor lor.
 
 

miercuri, 27 martie 2013

Poveste despre un om cu o taina

Acum 7 ani locuiam intr-o garsoniera inchirita in Militari, dupa Pacii. La capatul lumii- cum simt si acum acel loc. Ma mutasem acolo impreuna cu iubitul meu. Am facut concesia de a ma desparti de cartierul drag in care crescusem, pe cealalta parte a orasului, pentru a ajunge el mai repede la serviciu. Pentru mine era suficient sa fiu aproape de o statie de metrou. Era una la doua statii mici de troleibuz, le puteam merge lejer pe jos. Apoi 10 minute si gata, eram salvata, eram in centru. Pentru el, mai ales ca incepea munca la 7 de dimineata, ar fi fost foarte greu sa strabata orasul pentru a ajunge la CET-ul unde lucra. Deci am luat catel si purcel si m-am mutat in garsoniera de la capatul lumii mele. Ca in orice relatie in care unul da si celalalt primeste viitorul era previzibil: s-a terminat. El s-a mutat inapoi la ai lui, la 10 minute distanta, eu am ramas acolo mai singura decat am fost in toata viata mea. A fost o purificare, o experienta grea de care probabil ca aveam nevoie. Cea mai lipsita de bani, oameni, impliniri. In acea perioada l-am cunoscut pe el. Simpatic, atragator, cuceritor. Mi-a placut, m-a atras. Ceva insa nu era asa cum ar fi trebuit, simteam ca ceva nu este bine cu el. Am inceput sa ne cunoastem, lucrurile mergeau frumos.
 
 
Dupa un timp mi-a spus ca trebuie sa vorbim despre ceva. De obicei cand auzi asta iti si imginezi discutia despre cat esti tu de minunata si cum nu este vina ta, ca e vina lui si ca meriti ceva mai bun bla, bla, bla. De aceasta data a fost altceva. Tocmai pentru ca eu eram minunata si bla, bla, el trebuia sa-mi vorbeasca despre ceva serios. Nu stiu daca i-a venit usor, daca proceda asa in mod normal, cu toate ca mie mi se parea singura modalitate in care trebuia procedat. A vrut sa vorbim despre o afectiune de care suferea. Nu pentru ca ar fi fost ceva contagios sau mi s-ar fi putut intampla ceva mie, ci pentru ca eu trebuia sa stiu ce sa fac pentru a nu i se intampla ceva lui. Nu am avut nevoie de prea multe explicatii. Eram familiarizata cu boala lui, stiam ce trebuie sa fac si mai ales ce sa nu fac. A procedat corect, asa cum ar trebui sa procedeze orice om cu o boala cronica.
 
Intr-o dimineata eram veseli la o cafea vesela. Facusem micul dejun. Vorbeam maruntisuri. Prostioare. O dimineata normala. O dimineata in care nu te astepti ca omnul din fata ta sa inceapa sa priveasca fix, apoi sa intorca intr-un mod ciudat privirea, capul si sa inceapa sa tremure scotand un sunet sugrumat. Nu-mi amintesc cum am sarit de la locul meu, am dat masa la o parte si l-am prins inainte de a cadea pe gresie. Era foarte greu si nu-l puteam sustine. Convulsiile faceau sarcina si mai grea. Mintea mea intrase deja pe robot automat si executam. Stiam ca trebuie sa ma uit la ceas. M-am uitat. Stiam ca trebuie sa-l asez pe o parte si sa-l protejez sa nu se loveasca de ceva. Nu trebuia sa-l tin strans pentru ca muschii si asa foarte incordati ar fi avut de suferit. Nu trebuia sa incerc sa-i bag mana in gura sau un alt obiect. Limba nu "se inghite" asa. Era suficient sa stea pe o parte, sa nu se inece. Forta inclestarii este atat de mare incat daca incerci sa bagi degetul intre dinti ai putea pati o rana serioasa. Orice obiect dur poate distruge dantura. Imi era totusi teama sa nu se inece, sigur ramasese cu mancare in gura. Am stat jos langa el si am asteptat sa treaca episodul. Imi amintesc ca nu ma gandeam la altceva decat sa cronometrez durata si pe cine sa sun dupa. Nu stiam cu siguranta ce va fi dupa. Saliva aparuta la gura era rosiatica, isi muscase limba... Buzele erau vinetii, si pielea. Nu parea sa respire deloc. Am avut un moment de panica, daca pateste ceva mai grav. Sa chem ambulanta?! In clipa aceea s-a oprit. Muschii s-au relaxat. Aerul a inceput sa intre violent. Cazuse intr-un somn profund, un fel de coma. Parea ca doarme. Mi-am da seama ca nu am cum sa-l misc de acolo. Imi era teama si de o noua criza. L-am sters de saliva, i-am curatat si spalat gura. Avea leziuni pe limba, se muscase serios. Am adus o patura si o perna. Am sunat prima persoana de contact din telefon. I-am dat adresa.
 
Avea epilepsie. Facuse prima criza dupa foarte multi ani. Reusisera sa-i gaseasca un tratament eficient si daca il lua in mod regulat, fara abatere, totul era bine. Crizele se declansasera in copilarie in urma unui episod hipotermic, cazuse intr-un rau. A durat mult pana cand i-au gasit un tratament. In principiu il tineau mereu "drogat" cu fenobarbital. Ii afectase parti ale creierului. Nu mai era cine ar fi trebuit sa fie. Avusese totusi norocul sa gaseasca un tratament care acum functiona. Numai ca in acea zi uitase... Nu-si luase tratamentul cu el. Nu luase doza de seara si nici pe cea de dimineata. 24 de ore. Suficient cant sa ii declanseze o criza mare. S-a trezit si ii era teama sa nu fi urinat. Tot repeta asta. I-am spus ca este ok, l-am dus la toaleta si apoi in pat. A venit si fratele lui. Era uimit ca m-am descurcat si ca nu m-am speriat. Si mai ales ca am cronometrat durata crizei. Si-a cerut scuze. Amandoi se simteau foarte prost. Nu stiu pentru ce. Ca si cum eu as fi patit ceva.  Stiam ce inseamna epilepsia, stiam cum arata o criza, ce trebuie facut si mai ales stiam ca omul de langa mine sufera de aceasta afectiune. Ar fi putut sa nu-mi spuna. Mai ales ca era bine de foarte multi ani. Probabil ca daca nu as fi stiut motivul crizei m-as fi speriat. As fi crezut cu siguranta ca a facut un atac cerebral.
 
 
Nu s-a mai vorbit niciodata despre asta. Relatia s-a racit. Eu m-am mutat inapoi pe aripa de sud a orasului. Am mai ramas amici un timp. Probabil ca niciunul dintre noi nu a fost suficient de matur ca sa accepte si a treia persoana in relatie: epilepsia.
 
Ieri a fost Ziua Internationala a luptei impotriva epilepsiei. Am fost si noi alaturi de ei printr-un mic gest. Am adus o modesta contributie pentru unul dintre programele lor. Asociatia pentru Dravet- o forma rara de epilepsie care afecteaza copiii inca din primul an de viata- si-a propus sa deschida in Bucuresti un centru de zi pentru ingrijirea copiilor cu aceasta afectiune. Ei au nevoie de supraveghere permanenta. Pentru Sindromul Dravet nu exista inca un tratament vindecator. Daca doriti sa-i sprijniti intrati pe siteul lor www.dravet.ro. Puteti face donatii, achizitiona produse simbolice sau puteti redirectiona 2% din impozitul vostru pe venit. Transmiteti mai departe informatiile aflate. Prin simpla purtare a fluturasului violet am avut ocazia sa vorbesc altor zece oameni despre ce semnifica el, ce este Sindromul Dravet si cum pot ajuta.
 
 
 

duminică, 24 martie 2013

Astazi se poarta mov

Astazi de la ora 10,30 sunteti asteptati la Talcioc Urban DRAVET.  Acest Talcioc este unul foarte special, este organizat in beneficiul copiilor cu boli epileptice rare- asa cum este si Sindromul Dravet. Este o forma rara pentru care nu exista nicio modalitate de vindecare.
 
Daca doriti sa aflati mai multe si despre cum puteti sprijini  initiativele lor- asa cum est Centrul de zi "Exista speranta"- intrati pe pagina lor de internet. Tot acolo puteti afla si care este contul in care puteti redirectiona 2% din impozitul vostru pe venit.
 
Talciocul de astazi va avea loc la Scoala Libera Waldorf strada Scarlatescu numarul 50, sector 1. Aveti harta aici. Participa oameni frumosi ca:
 
Buchetiera (http://buchetiera.ro/),
Editurile Cartea Copiilor (http://carteacopiilor.ro/) si Elena Francisc Publishing (http://www.elenafrancisc.ro/ro/),
jucariile ecologice Bio Toys (http://bio-toys.ro/), Trai Strasnic (http://www.traistrasnic.ro/),
Lilu Tesa (http://lilutesa.ro/),
100% pasiune (http://www.sutalasutapasiune.ro/)- Raluca Ungureanu, prietena mea draga.
 
Iar surprizele din program sunt:
- atelier de paine cu Mira Loghin - Lumea lui Momo, de la 11.30, la mansarda,
- tot de la 11.30 atelier de flori cu Ruxandra Mateescu,
- dupa 12.30 atelier de povesti cu Ada Petre.
 
 
 
 
 
Nu uitati sa purtati hainute mov, aceasta este culoarea zilei.