vineri, 20 aprilie 2012

Astazi pentru tatici, despre ce drepturi au taticii (ca salariati)

Am ramas datoare de ieri cu putina atentie acordata si taticilor.

Vad din ce in ce mai multi barbati foarte implicati in tot ceea ce inseamna "maternitate". Viitori parinti real interesati de cum decurge sarcina, de toate schimbarile si fenomenele astea miraculoase care au loc in corpul femeii, tatici care vor sa participe activ la nastere (cat de activ pot participa cei care nu scot printr-un loc foarte mic un ceva foarte mare), merg impreuna cu mamicile la cursurile pentru viitori parinti si, ceea ce este foarte frumos, vor sa stea cat mai mult alaturi de cea care le-a daruit un pui.

Va spun sincer ca am fost profund impresionata cand aproape toti prietenii si colegii mei care au devenit tati au venit sa ma intrebe "eu cum fac sa-mi iau mai mult concediu? vreau sa stau cu sotia/partenera mea si cu bebelusul nostru macar in primele saptamani."

Frumos, respect.

Ca exista si ceilalti complet dezinteresati e si asta adevarat, dar din fericire eu traiesc printre oameni educati si sensibili. :) (Stiu mai exista o categorie, categoria celor care NU POT, sa ma scuzati dar eu nu cred in nu pot)

Din pacate legislatia noastra e lacunara in ceea ce priveste dreptul tatalui de a primi dispense de la locul de munca pentru a participa la consultatii de ex. Un sfat? Eu spun ca merita sa va invoiti, sa va luati o zi de concediu sau chiar sa chiulti numai sa fiti acolo cand o sa se vada pe ecranul monitorului o inimioara batand pentru prima data, un piciorus miscadu-se, "doua boabe de fasole" (asta e o pasarica:)) sau un "cocosel", un degetel dus la gurita, un nasuc turtit la "mantinela" placentei. Acel copil este tot atat de al vostru cat si al mamei, chiar daca ea are privilegiul sa-l poarte, sa-l simta si sa-l mangaie cu ganduri bune toata ziua.

 Dar aveti si voi, dragii nostri, cateva drepturi.

Concediul paternal: Conform legii 210/1999 tatii au dreptul la un concediu de 5 zile lucratoare cu ocazia nasterii copilului. Concediul este integral platit de catre angajator si se acorda pe baza de cerere la care se ataseaza o copie dupa certificatul de nastere al copilului (puteti atasa si copie dupa dovada nasterii eliberata de maternitate pentru ca uneori eliberarea certificatului de nastere poate dura saptamani). Pentru a primi acest drept trebuie sa-l solicitati oricand in primele 8 saptamani de la nasterea copilului.

Cursul de puericultura: Daca decideti sa urmati un astfel de curs, tinut ori de medicul de familie acreditat in acest sens sau de o alta persoana acreditata, veti obtine o suplimentare cu 10 zile lucratoare a Concediului paternal. Aceste 10 zile au acelasi statut ca si primele 5 fiind platite integral (ca un concediu de odihna). Persoana calificata pentru a va tine acest curs, este un "instructaj" despre cum se ingrijeste bebelusul, in urma unei testari va va elibera un certificat de absolvire. Atunci cand veti solicita angajatorului zilele suplimentare de Concediu paternal veti atasa si acest certificat. Nu va speriati, nu este nimic complicat, este chiar util. Cursul dureaza in principiu 8 ore impartite in 2 sedinte. (poate fi si parte a Cursurilor pentru viitori parinti care au o tematica mai ampla: anatomie, psihologie, nastere, alaptare, ingrijire)

Concediul de lauzie: in nefericita situatie in care mama inceteaza din viata dupa nastere, tatal are dreptul la efectuarea zilelor de concediu ramase din Concediul de sarcina si lauzie al mamei (concediul de maternitate). El poate primi aceeasi indemnizatie (plata) pe care o primea mama sau, in cazul in care el are venituri mai mari, se poate recalcula in functie de venitul sau. Indemnizatia este in cuantum de 85% din media veniturilor brute pe ultimele 6 luni anterioare  solicitarii si nu se impoziteaza (se datoareaza doar CAS la valoarea salariului minim pe economie).

Concediul de crestere copil: cu toate ca este o situatie mai putin intalnita, tatal poate beneficia si de Concediul de crestere copil cu  varsta pana la 2 ani (3 ani in cazul copilului cu handicap). Nu este nicio rusine, nicio discreditare sociala sau profesionala, daca un tata doreste sa isi ia partial sau total un astfel de concediu. Concediul poate fi oricum luat alternativ de catre ambii parinti, sa zicem ca unul ia 6 luni si celalalt restul de 6 luni (in cazul in care se opteaza pentru varianta cu 1 an). Chiar mai mult, legea 111/2010 prevede ca pentru copiii nascuti dupa 1 martie 2012 si tatii (sau cealalta persoana, poate fi si mama in cazul in care initial tatal a fost cel care a optat pentru intrare in CCC) sa efectueze cel putin o luna de CCC. Calculul indemnizatiei este acelasi ca si in cazul mamelor: 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului in limita a minim 600 lei si maxim 1200 (daca se opteaza pentru 2 ani) si 3400 lei (daca se opteaza pentru un an). (acest concediu se acorda pentru primii 3 copii nascuti ( sau 3 nasteri in cazul sarcinilor gemelare) dupa 1 ianuarie 2006).

Toate aceste drepturi se acorda si in cazul in care parintii nu sunt casatoriti, copilul s-a nascut in afara casatoriei sau daca este adoptat.


Sa fiti tatici!

joi, 19 aprilie 2012

Despre legea mamelor I - drepturile mamelor salariate

Chiar e vorba despre legi, alea din monitorul oficial!

Ieri ma suna o prietena (insarcinata cam in 30 de saptamani) foarte nedumerita ea cum face, sa mai stea la lucru, sa isi ia concediul de maternitate... sa nu-l ia, sa il ia doar pe cel minim de 42 de zile dupa ce naste si apoi sa intre in concediul de ingrijire/crestere copil? Da care sunt conditiile si care ar fi mai avantajos din punct de vedere financiar? Poate pentru ca lucrez in domneniul resurselor "inumane" primesc foarte multe intrebari despre legislatia muncii sau despre legile protectiei sociale. Asa ca astazi serviti va rog despre legea mamelor/tatilor (mai putini, dar sunt, asa ca sa nu discriminam).

Ce ar trebui sa stii? In primul rand trebuie sa stii ca ai anumite drepturi (si as zice ca nu sunt putine) inca din perioada sarcinii, apoi pe durata Concediului de maternitate si pe durata Concediului de ingrijire/crestere copil. Si, in al doi-lea rand, ca anumite drepturi se prelungesc dincolo de termenul acestor concedii si dupa ce te intorci la serviciu.
Sa stabilim terminologia si apoi am sa iau fiecare perioada in parte pentru a detalia drepturile dar si ce conditii trebuie sa indepliniti pentru a primi aceste drepturi.

Concediul de risc maternal- asa cum il defineste OG 96/2003 actualizata- concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele gravide, care au nascut recent sau care alapteaza pentru protectia sanatatii si securitatii lor si/sau a fatului ori a copilului lor. El totalizeaza 120 de zile si se poate acorda esalonat inaintea concediului de maternitate si/sau dupa efectuarea celor 42 de zile de concediu de lauzie (daca nu se opteaza pentru intrarea in CCC). Pe durata acestuia esti platita cu 75% din media veniturilor pe ultimele 10 luni (suma suportata de la bugetul de asigurari sociale de stat), pentru suma primita nu se datoreaza contributia pentru asigurarile sociale de stat iar  perioada respectiva este considerata perioada asimilata a stagiului de cotizare (adica esti considerat asigurat si vei primi vechime la pensie). Concediul de risc maternal se acorda de catre medicul de familie sau de catre medicul specialist prin eliberarea de certificat specific.

Reducerea programului de lucru - 1) salariata gravida care nu poate indeplini programul complet de lucru din motive medicale, cu recomandarea medicului de familie sau medicului specialist, poate solicita reducerea timpului de lucru cu o patrime (2 ore) cu mentinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului.
                                                     - 2) salariata care a reluat activitatea si inca alapteaza are dreptul la doua pauze de alaptare a cate o ora/zi pana la implinirea varstei de un an a copilului (OG 96/2003) sau cu prelungire pana la varsta de doi ani conform Contractului colectiv de munca la nivel national. Si in aceasta situatie exista obligativitatea mentinerii drepturilor salariale nealterate. Cele doua pauze pot fi grupate astfel incat sa existe o decalare a programului de lucru, ori la inceperea acestuia ori la plecare. Pentru obtinerea acestei reduceri a programului trebuie facuta dovada, prin adeverinta de la medic, a starii de alaptare (sincer mie asta mi s-a parut amuzant, ma si vedeam mulsa de medic :)), nu am adus o astfel de adeverinta, m-au crezut pe cuvant)

Dispensa pentru consultatii prenatale - aceeasi OG 96/2003 actualizata prevede la articolul 15 obligativitatea angajatorului de a corda 2 zile libere pe luna (16 ore) pentru efectuarea consultatiilor prenatale. Dispensa se acorda la cerere si cu recomandarea medicului de familie/specialist iar ulterior trebuie facuta dovada prezentarii la control. Aceste zile libere sunt platite integral de catre angajator.

Schimbarea conditiilor de lucru - in urma evaluarii obligatorii a conditiilor de lucru (evaluare ce se face de catre medicul de medicina muncii si se comunica in scris, in termen de 5 zile de la intocmire, salariatei insarcinate) salariatelor care lucreaza in conditii grele sau insalubre conform legii li se va schimba in mod obligatoriu locul de munca cu mentinerea salariului brut lunar.

ATENTIE!!!
De toate cele de mai sus veti beneficia doar daca instiintati in scris angajatorul de starea voastra de gravidie si veti prezenta o adeverinta medicala in acest sens. Angajatorul are obligatia de a mentine confidentiale aceste informatii, evident pana cand starea ta devine vizibila cu ochiul liber. In termen de 10 zile de la data la care aduceti la cunostinta sarcina voasta, angajatorul este obligat sa anunte medicul de medicina muncii si Inspectoratul teritorial de munca si sa faca evaluarea riscurilor asupra maternitatii la locul de munca (sarcina/alaptare). Angajatele insarcinate sau care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze activitati cu risc pentru sanatatea lor sau a fatului!

Angajatorul nu poate concedia salariatele gravide, care au nascut recent sau alapteaza (timp de 6 luni de la reinceperea activitatii), pe cele aflate in concediu de risc maternal sau in concediu de maternitate, in concediu de crestere copil pana la varsta de 2 ani, pespectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, in concediu de ingrijire copil bolnav pana la varsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap. Exceptie fac situatiile de reorganizare judiciara sau falimentul angajatorului, in conditiile legii.

Concediul de maternitate - (a nu se confunda cu Concediul de ingrijire/crestere copil) are durata de maxim 126 de zile calendaristice si se poate acorda esalonat pre si postnatal. Atentie, exista obligativitatea efectuarii a cel putin 42 de zile de concediu postnatal inaite de intoarcerea la serviciu sau de intrarea in Concediul de ingrijire copil. Pe durata concediului de maternitate sunteti platite cu 85% din venitul BRUT pe ultimele 6 luni (din cele 12 de referinta) si NU se impoziteaza (se plateste doar CAS la salariul minim pe economie), aceasta indemnizatie chiar daca va va fi data de catre angajator ea este suportata integral de la bugetul de stat! Deci va fi perioada cea mai bine platita, chiar mai bine decat atunci cand lucrati, asa ca analizati cu grija cand va avantajeaza cel mai bine sa intrati in CM. Puteti beneficia de Concediul de maternitate si daca ati lucrat doar o luna inainte de a il solicita. El se acorda pe baza certificatului specific eliberat de medicul de familie/specialist.

ATENTIE!!!

Conf. art 66 din Contractul colectiv de munca la nivel national aveti urmatorul drept:
-Art. 66.
(1) In cazul in care salariata se afla in concediu de maternitate, unitatea va compensa, pe o anumita perioada, diferenta dintre salariul de baza individual avut si indemnizatia legala la care are dreptul.
(2) Perioada pe durata careia se acorda compensarea va fi stabilita prin contractele colective de munca la nivel de unitate, dar nu mai putin de 6 saptamani.
(3) Diferentele de salarii vor fi acordate din fondul de salarii.

 Salariul de baza individual fiind salariul vostru brut veti primi diferenta de 15%. Pentru acesti 15% se opresc toate darile la stat si impozitul pe venit.
(aici am vazut multiple spete, cu siguranta se poate aplica cu succes pentru salariatele care nu primesc bonusuri/prime/acorduri, in aceste situatii indemnizatia de 85% va fi mai mare decat salariul de incadrare, deci nu au ce sa mai compenseze. Sfatul meu este ca, in caz de refuz, sa va adresati Inspectoratului teritorial de munca pentru a va preciza daca "salariul de baza individual" este doar salariul din cartea de munca sau putem lua in considerare si primele pentru care se platesc toate contributiile (deci venitul brut). Nu se poate aplica in cazul in care primiti bani la negru :)).

Concediul de ingrijire/crestere copil cu varsta de pana la 2 ani (3 in cazul copilului cu handicap) - este mult dezbatutul si hulitul concediu schimbat, mutat si diminuat de catre Guvernul Boc. El se acorda la cere si a capatat doua infatisari 1) concediu cu durata de 1 an si indemnizatie de 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului cu limitare maxima la 3400 ron sau 2) concediu cu durata de 2 ani cu indemnizatie de minim 600 ron si un maxim de 1200 ron, aceste plafoane fiind tot in cadrul celor 75% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului (in cazul nasterilor premature perioada de cotizare se diminueaza proportional cu timpul estimat pana la nasterea la termen). Acordarea indemnizatiei se face cu ziua urmatoare terminarii Concediului de maternitate, in cazul in care depuneti cererea in termenul de 60 de zile lucratoare de la terminarea Concediului de maternitate (minim 42 zile), sau cu ziua depunerii cererii daca depunerea este in afara acestui termen. Banii va pot parveni prin madant postal sau in cont bancar iar plata lor se va face cam in termen de 2 luni de la depunerea cererii (daca este aprobata, veti primi prin posta o decizie in acest sens). Prevederile in domeniu sunt multe, va propun consultarea OUG 148/2005 pentru mamele care au nascut pana la inclusiv 31.12.2010 si OUG 111/2010 pentru mamele care au nascut dupa 01.01.2011 inclusiv. Va stau la dispozitie pentru orice lamuriri. Formularul de solicitare, lista documentelor, anexele le gasiti pe site-urile Primariilor si Directiilor de asistenta sociala. Atentie ca de anul acesta trebuie sa faceti si dovada faptului ca nu aveti datorii catre Directia de taxe si impozite! La indemnizatie se adauga si cuantumul alocatiei de stat pentru copil in valoare de 200 ron, pentru ea depuneti in acelasi loc un dosar similar cu cel pentru indemnizatie doar ca veti bifa casuta "alocatie", ea se acorda incepand cu luna in care este nascut copilul daca depuneti cererea in termen de 6 luni de la nastere.

Stimulentul de insertie - este o "bonificatie" acordata mamelor care se intorc mai devreme de implinirea varstei de 2 ani a copilului (pentru copiii nascuti inainte de 31.12.2010) si este in cuantum de 100 ron sau inainte de implinirea varstei de 1 an a copilului (pentru copiii nascuti dupa 01.01.2011) si este in cuantum de 500 ron. Se corda la cere tot catre Directia de asistenta sociala, acolo unde ati depus si dosarul pentru indemnizatie, toata hartogaria o gasitit pe siteul lor sau pe cel al primariilor. Atentie, daca ati optat pentru varianta 2 conform OUG 111/2010 (adica sa stati doi ani cu copilasul) nu beneficiati de stimulentul de insertie.

In legatura cu cuantumul indemnizatiilor/stimulentului acum s-a mai inventat o gogorita, ea se numeste ISR - indicatorul social de referinta- iar indemnizatiile si stimulentul sunt de fapt multiplii ai ISR (stimulentul de insertie= 1 ISR). El a fost stabilit la 500 ron acum vreo 2-3 ani si asa a ramas.

Dragele mele sper ca informatiile v-au fost de folos si voi reveni cu un material despre drepturile TATICILOOOOR!

Sa faceti copii sanatosi si voiosi!

Statistica prima zi de blog

Ieri mi-am facut elan (i-as zice curaj dar na) si am postat niste ganduri, ele au fost vizualizate cam asa:
România 75
Italia 5
Argentina 4
Statele Unite ale Americii 3
Germania 2
Spania 2
Georgia 1

va multumesc pentru interes si pentru feedback, nu ma asteptam
.

Despre nisipul din Sahara (sau cenusa vulcanica?!)

Voi ati fost in desert? Eu una nu, am mai fost prin pustiu dar m-am intros :)). Poate voi ati fost si ati vazut nisipul la locul lui pe dune, inteleg ca este impresionant. Eu nu l-am vazut niciodata, nu l-am vazut la el acasa, l-am vazut doar in poze sau la tv... asta pana astaaaaazi cand l-am vazut peste toooot. S-o fi gandit el saracu ca daca tot nu ajungem sa-l vedem la domiciliul lui saharian sa vina putin in vizita.

Ce sa zic, eu ii multumesc de vizita dar a cam exagerat. Si daca venea asa singurel poate ca nu-l luam in seama, dar a venit si cu "prietena" lui ploaia. Impreuna au facut o echipa imbatabila in a camufla toate masinile din oras. Asa ca daca vedeti ca nu vi se deschide masina mai incercati si la cea de langa, e posibil sa nu o recunoasteti de sub tona de mazga, dar insistati, e pe acolo pe undeva.

O tanti de la ANM spune: "Acest praf saharian a fost ridicat în urma unei furtuni în zonă. Apoi a trecut peste regiunea Anatoliei din Turcia și, ajutat de circulația curenților, a ajuns până în țara noastră. Chiar în cursul zilei de astăzi acest praf a căzut pe teritoriul României. Ieri, în zona peninsulei Arabice a fost o furtună puternică de praf. Acest praf saharian la origine a fost antrenat în circulaţia atmosferică către zona ţării noastre, pentru că noi suntem influenţaţi în acest moment de un sistem de presiune destul de scăzut care s-a format în zona Mării Mediterane. Vorbim despre o circulaţie sudică şi în această circulaţie sudică a fost antrenat o parte din praful saharian, praf care a traversat Podişul Anatoliei, Marea Neagră şi se pare că a ajuns până în zona ţării noastre. Orice bucureștean care a circulat astăzi cu automobilul prin ploaie a putut observa că pe parbriz avea particule de praf în urma picăturilor de ploaie. Nisipul saharian a fost adus la sol de precipitații“, a precizat meteorologul Gabriela Băncilă.

Numai ca nu exista praf fara fum, sau nu asa era zicala, si au inceput teoriile conspirationiste... stai sa vezi ca nu e praf, e cenusa, vine apocalipsa... e un semn! Altii o dau pe defrisari, aici s-ar putea sa aiba ceva dreptate.

Eu zic ca e un semn pentru spalatoriile auto care vor face un ban gramada.


Sa fiti curati!

miercuri, 18 aprilie 2012

Despre cum este sa nu te nasti de ziua ta

Unii oameni nu se nasc de ziua lor! Din pacate din ce in ce mai multi oameni nu se nasc de ziua lor!

Ati spune ca e absurd, adica cum? daca m-am nascut intr-o anumita zi atunci ZIUA aia a devenit a MEA! Putem gandi si asa, pare sa aiba logica. Dar daca de fapt tu nu te-ai nascut in ziua pe care tu, acolo la mama ta in burtica, ai fi ales-o sa fie ziua venirii tale pe lume? Daca te fapt tu te-ai nascut in ziua in care domnu' doctor era de garda si na fiind un domn/doamna nu dorea sa fie deranjat intr-o alta zi? Daca de fapt tu te-ai nascut azi si nu maine pentru ca tot acelasi domn doctor pleca in concediu doua saptamani si nu-si putea permite sa rateze nasterea ta pentru ca tu i-ai platit biletul de avion? Daca de fapt tu te-ai nascut intr-o zi cand mama ta s-a saturat sa mai fie gravida sau poate ca se apropiau sarbatorile si nu vroia sa i le "strici" cu venirea ta pe lume? Sau ca poate maine e 19 si ea e nascuta tot pe un 19, nu conteaza ca la jumatate de calendar mai in colo, si asa isi doreste ea sa fiti doi sarbatoriti chiar pe 19? Sau poate ca te-ai nascut acus repejor inainte ca niste politicieni tampiti sa schimbe o lege, chiar daca tu mai aveai o luna de stat la "copt"? Pare absurd sau revoltator? Din pacate este crud de real.

O sarcina normala dureaza intre 38 si 42 de saptamani, oriunde in termenul asta cand un copil decide sa vina pe lume inseamna ca s-a nascut la termen. Saptamani reale de sarcina sunt cele 38 sau 42 minus cele 2 saptamani pana la ovulatie (sarcina din pdv medical se calculeaza de la prima zi a ultimei menstruatii). Deci atunci cand pleci la drumul sarcinii, daca totul decurge bine, trebuie sa te astepti si la faptul ca e posibil sa fii gravida vreo 42 de saptamani. Nu e ceva de speriat, oricum foarte putini copii ajung la termenul asta prelungit in conditii normale. Evident nu vorbim despre cazurile mai putin fericite in care exista probleme, sarcini foarte greu tinute si pana la un minim de 36 de saptamani sau sarcini unde trebuie intervenit de urgenta pentru salvarea mamei sau a copilului. Acestea sunt cazuri medicale si trebuie sa fim recunoscatori evolutiei medicinei care ne permite in ziua de astazi sa avem un final fericit.

Traim in niste timpuri in care naturaletea si naturalul au devenit ceva asa de "gherila". A devenit ceva sofisticat sau snob sa traiesit natural, sa mananci natural, sa aduci un copil pe lume in mod natural. Nimic din ce e dat de mama natura sau de Dumnezeu (cum crede fiecare) nu mai este de dorit. Traim in niste timpuri tehnologizate, rapide, instant, daca merge cu cafeaua de ce nu ar merge si cu orice altceva?! Traim in niste timpuri in care nimeni nu mai are rabdare. Nu mai avem rabdare sa stam la un semafor, nu mai avem rabdare sa gatim o mancare, nu mai avem rabdare cu noi si cu cei din jur, nu mai avem rabdare sa lasam un fruct sa se coaca in pom. Nu mai avem rabdare sa lasam un copil sa se nasca de ziua lui.

Lumea cica ar fi evoluat... eu as zice ca a involuat (nu tehnica, nu stiinta, ci noi ca oameni). Natura asta ne-a facut perfecti! Creatorul, cine o fi el/ea, a pus fiecare lucrusor la locul lui in asa fel incat toate lucrusoarele astea din care suntem facuti sa functioneze in armonie. Natura asta ne-a facut femei si ne-a facut PERFECTE! Pentru mine, si sa-mi fie cu iertare daca se ofenseaza careva, natura asta ne-a facut sa fim in primul rand MAME. Eu asta am simtit de cand ma stiu, ca toata existenta mea are un mare scop si anume acele ca intr-o zi sa port in mine o fiinta pe care apoi sa o aduc pe lume, sa o ingrijiesc si sa o ocrotesc pana in ziua in care isi va urma si ea scopul ei.

Departe de mine gandul ca femeia e doar o unealta, un "pocal" al fertilitatii, cine ma cunoaste stie foarte bine cu ce tarie cred in ideea de FEMEIE. Pentru mine e trist cum din ce in ce mai multe femei isi neaga natura... si sa fim iar bine intelesi pentru mine natura femeii nu are legatura cu statul la cratita si negarea naturii nu are legatura cu dorinta de a evolua profesional sau social (chestiuni care erau apanajul masculinitatii). Pentru mine negarea femeii este negarea mamei, negarea destinului creator, negarea binecuvantarii de a purta si a aduce pe lume un om.

Ok, cred in evolutie, cred in gasirea de solutii alternative, cred in a face lucrurile mai repede si poate chiar mai bine, dar nu cred ca ar trebui sa aplicam rapiditatea si celor 40 de saptamani de sarcina. Nu cred ca ceea ce la inceput s-a dorit a fi o interventie de urgenta acum ar trebui sa ajunga o operatie electiva (ma refer la cezariana). Nu cred ca aceste fabuloase descoperiri ale medicinei, cum ar fi faptul ca administrarea de calciu sau de ocitocina pot induce o nastere inainte de termenul ei natural, ar trebui folosite in mod abuziv si gratuit. Nu cred ca e locul nostru sa alteram natura, sa alteram ceva perfect si minunat cum este aducerea pe lume a unui copil. Dar se intampla si se intampla la modul brutal, am atatea prietene mame care au fost abuzate, fizic si psihic, au fost tarate la propriu sa nasca in ziua in care era medicul de garda. Am atat de multe prietene carora li s-a administrat fara acceptul lor calciu/hormoni, "ceva ca sa le ajute", ajutor care in unele cazuri a dus la tragedii. Mame traumatizate pentru tot restul vietii, mame care nu au mai facut un alt copil pentru ca la prima nastere au trait un adevarat cosmar. Mame si copii carora li s-a rapit nasterea, linistea, fericirea. Nasterea este prima "batalie" pe care un copil, ajutat de mama lui, o castiga. De ce l-ai priva de asa ceva?

De cealalta parte a povestii sunt femeile "instant", femei care doresc o sarcina scurta, o nastere fara dureri, o hranire fara trezit noaptea si, eventual, un copil papusa. Si spun din nou, nu ma refer la cazurile medicale pentru care lipsa unei intervenitii ar insemna un dezastru. Ok, o sa spuneti ca este o alegere, ca fiecare face ce vrea si ca nu e dreptul meu sa judec. Nu judec, spun doar ca este extrem de trist.

Ma tot intreaba lumea cum de e Matilda asa cum este, cum adica numai rade, cum de nu plange, cum de nu a avut colici, cum de te intelegi cu ea, cum de nu face istericale... poate ca asa a venit ea de sus sau poate ca nu. Eu cred cu tarie ca daca iti respecti copilul, chiar dinainte sa fie conceput, si el te va respecta pe tine. Cum sa-l respecti? Il poti respecta prin a te informa, prin a te cunoaste, prin a simti cu adevarat ca a sosit momentul sa fii mama, prin a imbratisa experienta sarcinii (stiu, stiu este foarte greu), prin a nu te lupta cu toate starile de rau si prin a le accepta ca pe ceva normal, prin a te hrani sanatos, prin a face miscare, prin a te menaja psihic si emotional, prin a-l hrani atunci cand are el nevoie si nu atunci cand arata ceasul ora fixa si, mai ales, prin a-l lasa sa se nasca de ziua lui!

Sa fiti FEMEI!

Despre o zi cu Matilda, 13.04.2012

Astazi am avut o zi intreaga cu Matilda, lucru ce a devenit un lux de cand am inceput serviciul, daca apuc sa stau 3 ore pe zi cu ea e bine... Dar astazi am avut o zi intreaga pentru noi, ne-am alintat de dimineata in pat, am citit de zeci de ori toate carticelele, am scos jucariile de sub canapele, i-am gatit mancarica ei preferata (somon cu brocoli la cuptor), am dormit cu ea la pranz, am fost 3 ore afara, ne-am plimbat si ne-am minunat de pomii infloriti, am fost la "noi" la terasa de pe lac si am mancat, am ras la oameni, am chiuit dupa copii si... ne-am dus la biserica.

Am simtit nevoia sa o duc in biserica in care a mai fost, doar ca atunci era in burtica si era la cateva ore inainte sa vina pe lume. Am fost cu ea acolo in ziua in care s-a nascut pentru ca toata sarcina a fost sub teroarea gandului ca am sa o pierd, m-am dus sa-i spun sa nu mi-o ia atunci cand ajunsesem atat de aproape de a ne intalni. Din fericire totul a fost bine si acum am acest copil minunat, darul meu de sus, iar astazi am simtit nevoia sa multumesc asa ca ne-am dus impreuna. Stiu ca putem face asta oricand si de oriunde dar azi a fost ceva special... Din pacate traim intr-o tara mica, cu oameni "mici" si usi ale bisericilor la fel de mici... nu am putut intra in biserica pentru ca al nostru carut nu are loc pe usa (abia are loc o persoana). Nu am avut nici curaj sa las carutul afara, tot pentru ca traim intr-o tara mica cu oameni mici. Asa ca ne-am transmis multumirile din usa, am rugat pe cineva sa ne cumpere 10 lumanari si ne-am dus acasa. Am imparit pe strada florile pe care le cumparasem pt biserica, fetelor de la coafor, fetelor de la cofetarie, am primit inapoi zambete si ochi luminosi.

O zi fericita!

Despre Paste sau despre iubire

Acum ca a trecut cu Pastele, mielu, drobu, “oulele” si toate cele pot sa spun si eu ceva? Sau inca nu a trecut? Ca cica trebuie sa fim evlaviosi pana la sfarsitul saptamanii, da mi-e ca uit ca mi-s batrana si obosita asa ca va zic acum.

Mie imi place Mircea Badea, ma si uitam la el pe vremea cand nu munceam si ma mai tineau balamalele pana la ora 12 noaptea sau eram acasa si-l prindeam in reluare. Imi place, nu pentru ca ar fi vreun stralucit, nici macar nu stiu daca e sincer sau ipocrit, imi place dintr-un motiv “egoist” si anume ca-mi exprima si mie gandurile si asa ma simt si eu “exprimata”. Normal ca nu ma ragasesc in toate ideile lui dar e una care ma amuza teribil: stereotipiile reporterilor tv. Saracii nu stiu unde i-or gasi dar au idei putine si fixe, nu-s capabili sa spuna 5 cuvinte (coerente) fara sa se repete si daca nu vorbesc cu "e" din "a" degeaba s-au mai apucat de treaba. Daca intr-un buletin de stiri nu auzim de 100 de ori chestii de genul “oamenii legii” adicatelea politistii, “fiarele contorsionate” adica masinile facute zob de tot felu de zmintit, “micutii” astia nu sunt cei din carne de se mananca cu mustar ci orice copil cu varsta intre 0-15 ani (asta cand nu e mai convenabil cu “tanara/tanarul”) si din astea de sezon cu “ce punem pe masa”, “cat scoatem din buzunar”, “traficul de cosmar” si “rutele ocolitoare”; atunci ala nu e buletin de stiri care se respecta.
 
Zilele astea am stat acasa cu Matilda, deh ca de sarbatoare asa :), si am vazut cele “sfinte” la tv. Cele “sfinte” caci “sfinte” a fost cuvantul de ordine. Eu stiu si cum e cu Pastele si de ce e el Sfant, dar la noi pana si mielul a ajuns sa fie “sfantul miel”. Sambata a fost o dudie la Antena 3 care le-a intrecut pe toate. Donsoara, reporterul binecuvantat cu transmisia de Paste, relata dintr-o BISERICA, ca doar na era vorba de cele sfinte si cum altfel, si vorbea asa in soapta complet patrunsa de eveniment, nu se cadea sa “raga” in biserica ca o auzea Doamne, Doamne si poate prelua comenzile stramb. (Nu era mai donsoara mai simplu sa vorbesti tu din fata bisericii, eventual cu fata catre ea, si nu mai trebuia sa-ti chinui corzile vocale?!) Si cum transmitea ea plinda de evlavie spune intr-o singura fraza vreo 7-8 de sfante: “sfanta biserica cu sfantul altar cu sfantul Antimis (asta ia iesit cu greu), cu sfanta cruce, sfanta slujba, sfanta lumina, pana aici ok… ca asa le zice la toate sfinte, si apoi vine cireasa “sfanta MASA” si nu se referea la masa pe care sta Evanghelia (sfanta evident) ci la sfanta masa frate aia de o glojdim cu totii, ca doar e cu paranghelie si Pastele. Mai avea putin si ne spunea despre sfantul miel, drob, ou si ce mai e, noroc ca au oprit-o aia din studio ca ea sigur putea mai sfant de atat…
 
Nu stiu de ce naiba, ptiu ptiu, nu o zicem pe aia dreapta, nene pentru multi sarbatoarea asta nu mai are nicio treaba cu “jertfa intru mantuirea noastra” ci este un prilej de chiulangeala, spart bugetul familiei, mancat pana intram in coma hepatica sau alcoolica dupa caz, despre unde mergem anu’ asta la bulgari sau la noi (evident la Bulgari la “olinclusiv”), despre cum aia de vor sa se duca in tara or sa stea niste foarte multe ore pe drumuri, despre cum ne ducem in club sa vedem buci balabandindu-se, evindent toate dupa ce ne-am dus sa luam luminaaaaaaaa.
 
Fratilor, eu nu stiu cum o fi pentru voi dar pentru mine Pastele nu e cu balamuc, party, umflat matu, devastat hipermaketul, stat vreo 10 ore pe DeNeu. Eu am credinta mea dar sunt departe de a fi un om religios. Fac ce simt si cand simt, am simtit sa ma duc cu Matilda vineri sa ne “dam” pe sub masa, nu s-a putut pentru ca nu avuram loc pe usa, asa ca i-am povestit cum ne ducea pe noi bunica, pentru mine ala a ramas Pastele.
 
Bunica era un om simplu si curat, din niste vremuri cand oamenii erau asa, bunica avea credinta omului ala tavalit rau de viata si ramas intreg la minte tocmai pentru ca avea credinta. Bunica era un om BUN. De Paste ne ducea la Biserica sa trecem pe sub masa cu flori proaspete, nu stiu daca ea chiar stia ce inseamna asta, dar asa stia ea sa ne dea binecuvantarea. Bunica ne ducea sa ne impartaseasca, evident nu ne punea sa tinem post, cum am zis asta se intampla intr-o vreme cand oamenii erau mai curati, mai simpli si mai buni iar “pascutul” era pentru miel nu pentru oameni si cu atat mai putin pentru copiii lor. Bunica ne punea in dimineata de Paste un ou rosu si un banut in cana cu apa rece de la fantana si ne dadea apa sa ne spalam pe fata ca sa fim frumosi si norocosi tot anul. Bunica ne dadea cozonac cu lapte batut, de aia pentru mine cozonacul nu se “inghite” decat cu lapte prins/iaurt. Bunica mea ne dadea IUBIRE si asta ne-a invatat ea ca e Pastele. Pentru mine Pastele e bunica mea, un om simplu si bun care s-a sacrificat toata viata pentru altii, pentru mine Pastele e iubire si ochi calzi. Pastele meu nu a mai fost fericit de vreo 22 de ani, de cand bunica s-a dus la cele cu adevarat sfinte, pana anul asta cand pentru mine Pastele a insemnat 5 zile binecuvantate cu copilul meu, 5 ziele intregi de IUBIRE.

Sa fiti fericiti!

joi, 15 decembrie 2011

Cuvant inainte

Stiu ca e o moda, un trend, un "musthave", un loc comun... un cum vreti voi sa-i spuneti- sa ai un blog. Eu am 3 :)). Mai bine spus am 3 tentative, sper a 3 a sa fie cu noroc. Primul l-am inceput intr-o zi cand am vazut moartea cu ochii si am simtit nevoia de ceva... de ceva care sa ramana si pentru altii. Apoi... a venit acel CEVA, marele ceva care va ramane dupa mine: fetita mea. Cand am aflat ca o sa am un copil am inceput un Blog Jurnal pentru ea. I-am tinut un jurnal cu toate gandurile din cele 9 luni de sarcina si din lunile ce au trecut de la nasterea ei... dar sunt ganduri pentru ea, sunt intime, sunt ale noastre. Asa ca am ajuns la o varianta de mijloc, nu pentru ca e o moda, nu pentru ca ma cred un Marin Preda al blogurilor, nu am nici energia nici geniul lui, ci petru ca in viata asta de EA am trait atat de multe si am invatat atatea, cele mai multe din greseli, incat vreu sa le spun si altora. Daca se gasesc doi, trei oameni care vor gasi un folos in asta eu ma declar fericita. Asa ca voi scrie despre cum este sa fii ea-profesionistul intr-o lume a barbatilor, cum este sa fii ea-femeia, ea-mama, ea-copilul, ea-... ce va mai fi sa fie. Deci nu este un blog despre cuplurile de femei si nici despre personalitati multiple, ci doar despre Ele- femei, mame si fiice.

Ea - cealalta ea

Ea are 8 luni, s-a nascut pe 9 aprilie 2011 in Bucuresti. Ea de cand se trezeste si pana se culca rade... rade si in somn. Ea probabil ca s-a nascut pentru a aduce fericire. Ea are doi ochisori in care se vede toata veselia din lume, toate minunatiile si gandurile bune. Ea ii iubeste pe Broschini si pe Strutoflino, prietenii ei colorati. Ea este ca o "closca" cu jucariile ei, le aduna pe langa ea, le mangaie si le spune povesti. Ea atunci cand mananca isi canta mancarea si da din picioare de bucurie. Ea te mangaie daca te simte trist si rade cu tine cand esti vesel. Ea ne spune povesti in fiecare zi si e foarte fericita cand o "intelegem". Ea chiuie de fericire cand ma revede chiar daca am lipsit 2 minute.
Ea este fetita mea, Matilda Maria, bucuria si sensul vietii mele!

EA

Ea are 31 de ani, s-a nascut pe 16 mai 1980 in Bucuresti. Ea este un om vesel si vorbaret, cu foarte multe de spus, ii place sa cunoasca cat mai multe lucruri, locuri, oameni si nu s-a oprit niciodata din invatat. Ii plac oamenii, ii place tot ceea ce este diferit, special- specialul este frumosul ei. Ea s-a nascut sa fie o doamna - putin atemporala.
Ii dau lacrimile de fiecare data cand vede un copil mic sau un batran. Ea zambeste si spune multumesc atunci cand cineva ii tine o usa deschisa sau o ajuta sa urce copilul pe scari :). Ei ii plac primavara, florile, soarele, mirosul de iarba cosita si zgomotul rotilor pe asfaltul ud. Ei i-ar placea sa locuiasca langa o cale ferata ca sa auda trenurile. Ea lucreaza cu oamenii, tocmai pentru ca-i iubeste. Ea este de 8 luni mama in viata reala si de o viata in sufletul ei. Ea e un om fericit si implinit si a inceput sa scrie acest blog pentru ea si fetita ei.
Ea ar fi fericita daca gandurile spuse aici ar aduce un zambet, un folos sau o fericire celui care le citeste.
Ea sunt eu.